Poezia Întoarcere La Brazdă de Tudor Aeghezi

ÎNTOARCERE LA BRAZDĂ



Pămînt al țării mele și al meu,
Nu m-ai uitat ? E pasul meu. Sînt eu,
Cea mai nevrednică odraslă de plugar.
Primește-mă, preabunule, în brațe, la hotar.




Am hoinărit pînă la marea mare,
Peste mai multe rînduri de hotare,
Cu fluierul, cu cîinele-asmuțitul,
În brîu și cu tovarășul cuțitul.
C-am învățat din vreme, de la tata,
Să-l sufăr fără teacă și de luptă gata.




Am tras și eu în tine o brazdă, nu degeaba.
Mă asupra nevoia, mă-nghesuie graba.
Am pus altoaie-n spin și mărăcine.
Primește-mă, Pămîntule, cu bine.



Fusei un pom hoinar în lumea toată,
Cu poamele mai rumene cîte odată,
Simțindu-le din ramuri cum se coc
Și-ntinerit, dar trist de-atît noroc.
Mai ridicat cu poamele-n lumină,
Copacul mă durea din rădăcină,
Căci scînteiat de stelele streine,
Pămîntule de-acasă, ea rămăsese-n tine.