Poezia Să Fie Sara-n Asfințit de Mihai Eminescu

SĂ FIE SARA-N ASFINȚIT


Să fie sara-n asfințit
Și noaptea să înceapă,
Răsaie luna liniștit
Și tremurînd din apă ;


Și să împrăștie scîntei
Cărărilor din crînguri ;
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.


Și capul meu de grije plin
De brațul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce,


Ca iar cuminte să mă fac,
Căci tu îmi prinzi tot gîndul,
Ca cerul ce privește-n lac
Adîncu-i  cuprinzîndu-l.


Cu farmecul luminei reci
Simțirile străbate-mi :
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patemi


Și de asupra mea rămîi
Durerile de-mi curmă
Și fii iubirea mea dentîi
Și visul meu din urmă.

Poezia Să Fie Sara-n Asfințit de Mihai Eminescu

SĂ FIE SARA-N ASFINȚIT


Să fie sara-n asfințit
Și noaptea să înceapă,
Răsaie luna liniștit
Și tremurînd din apă ;


Și să împrăștie scîntei
Cărărilor din crînguri ;
În ploaia florilor de tei
Să stăm în umbră singuri.


Și capul meu de grije plin
De brațul tău se culce
Sub raza ochiului senin
Și negrăit de dulce,


Ca iar cuminte să mă fac,
Căci tu îmi prinzi tot gîndul,
Ca cerul ce privește-n lac
Adîncu-i  cuprinzîndu-l.


Cu farmecul luminei reci
Simțirile străbate-mi :
Revarsă liniște de veci
Pe noaptea mea de patemi


Și de asupra mea rămîi
Durerile de-mi curmă
Și fii iubirea mea dentîi
Și visul meu din urmă.

Poezia Doina de Octavian Goga

DOINA



O doină plînge sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Și legănate lin s-afundă
În pacea codrilor de brad...




Cîntarea, meșteră cîntare,
Te stingi acum încet-încet,
Și-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blînde din brădet...





Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult,
Și plînsul veacurilor duse
Mă înfioară cînd te-ascult...




Cum te-ai topit acum în noapte,
Eu stau cu inima sfat :
În care brad, de care creangă
Plînsoarea ta s-a aninat ?...





Și cît vei mai trăi acolo,
Tu, soră pururea cu noi,
Cînd va fi mort de mult ciobanul,
Și moartă turma lui oi ?...





Tîrziu odată - cine știe ? -
Trecînd pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De dup-o aripă de nor...




Te-a coborî în largul văii,
Și-o lume te va asculta,
Și-o lume-ntreagă va începe
Să plîngă cu durerea ta...

Poezia Doina de Octavian Goga

DOINA



O doină plînge sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Și legănate lin s-afundă
În pacea codrilor de brad...




Cîntarea, meșteră cîntare,
Te stingi acum încet-încet,
Și-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blînde din brădet...





Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult,
Și plînsul veacurilor duse
Mă înfioară cînd te-ascult...




Cum te-ai topit acum în noapte,
Eu stau cu inima sfat :
În care brad, de care creangă
Plînsoarea ta s-a aninat ?...





Și cît vei mai trăi acolo,
Tu, soră pururea cu noi,
Cînd va fi mort de mult ciobanul,
Și moartă turma lui oi ?...





Tîrziu odată - cine știe ? -
Trecînd pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De dup-o aripă de nor...




Te-a coborî în largul văii,
Și-o lume te va asculta,
Și-o lume-ntreagă va începe
Să plîngă cu durerea ta...