Poezia Mare Aeternum de Octavian Goga






MARE AETERNUM




Eternă mare, ca și odinioară,
Fără hotar și fără de hodină,
De întrebări și neaatîmpăr plină,
Azi goana mea la malul tău coboară.



Cu tresăltări de ape și lumină
Oglinda ta prelung mă înfioară,
Și-nchise răni încep din nou să doară,
Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină.



Pe rînd, pe rînd, eu simt cum reînvie,
Cîntată parcă-n surle și chimvale,
Uitată noastră mare-mpărăție.



Și nu mai știu ce mi se par mai grele :
Povețele nemărginirii tale,
Sau tainele adîncurilor mele...





Poezia Mare Aeternum de Octavian Goga






MARE AETERNUM




Eternă mare, ca și odinioară,
Fără hotar și fără de hodină,
De întrebări și neaatîmpăr plină,
Azi goana mea la malul tău coboară.



Cu tresăltări de ape și lumină
Oglinda ta prelung mă înfioară,
Și-nchise răni încep din nou să doară,
Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină.



Pe rînd, pe rînd, eu simt cum reînvie,
Cîntată parcă-n surle și chimvale,
Uitată noastră mare-mpărăție.



Și nu mai știu ce mi se par mai grele :
Povețele nemărginirii tale,
Sau tainele adîncurilor mele...





Poezia La Mal de Octavian Goga





LA MAL




Sus, munte de piatră, cu fruntea de var,
Jos, lacul, o pînză albastră,
La mal, lîngă masă cu flori în pahar,
Noi doi, cu muțenia noastră.





Atîta repaos și-atîta fior
Plutesc peste apele-afunde,
Că taine din vremi ce de mult nu mai dor
Azi plimbă tăcerea pe unde.




Din soarele-apune blînd raze se scurg
Spre trei chipași să se-nchine,
Trei sfeșnice stinse, uitate-n amurg,
Pe-un umăr de templu-n ruine...





Cum stăm, strînși alături, și buzele tac
În liniștea fără cuvinte,
Ca albe corăbii, pribege pe lac,
Ne leagăn-aduceri-aminte.





Și-n vreme ce umbrele nopții cobor
Și gîlgîie apa la scară,
Departe, trecutul, bătrîn ceșsetor,
Ne cîntă umil din ghitară.







Poezia La Mal de Octavian Goga





LA MAL




Sus, munte de piatră, cu fruntea de var,
Jos, lacul, o pînză albastră,
La mal, lîngă masă cu flori în pahar,
Noi doi, cu muțenia noastră.





Atîta repaos și-atîta fior
Plutesc peste apele-afunde,
Că taine din vremi ce de mult nu mai dor
Azi plimbă tăcerea pe unde.




Din soarele-apune blînd raze se scurg
Spre trei chipași să se-nchine,
Trei sfeșnice stinse, uitate-n amurg,
Pe-un umăr de templu-n ruine...





Cum stăm, strînși alături, și buzele tac
În liniștea fără cuvinte,
Ca albe corăbii, pribege pe lac,
Ne leagăn-aduceri-aminte.





Și-n vreme ce umbrele nopții cobor
Și gîlgîie apa la scară,
Departe, trecutul, bătrîn ceșsetor,
Ne cîntă umil din ghitară.







Postare

  ANPC Termeni și Condiții