Poezia De Profundis de Octavian Goga






DE PROFUNDIS


Din sufletul meu, peșteră uitată,
Cu scorburi multe, văduve de soare,
Tăcerile lai strigă cîteodată,
Ca niște robi rebeli în închisoare.




Sunt visuri, patimi, cîntece pierdute
Și întrebări nedezlegate încă,
Tot țintirimul vieții mele multe
Mă cheam-atunnci cu matca lui adîncă




Dintr-o poveste mîndră și păgînă
S-abat frînturi de straie zdrențuite,
M-ating răzleț cu taina lor bătrînă,
O clipă-abia, și negura le-nghite.





De fiecare plînge-o agonie
Și flutură o umbră de mustrare,
Nemilostivă volbură tîrzie,
Cu gheara ei mă sapă și mă doare.




Așa pe rînd, sălbatice și crude,
Mă urmăresc tăcerile deșarte,
Dar anii trec și glasul lor s-aude
Tot mai încet și tot mai de departe.






Poezia De Profundis de Octavian Goga






DE PROFUNDIS


Din sufletul meu, peșteră uitată,
Cu scorburi multe, văduve de soare,
Tăcerile lai strigă cîteodată,
Ca niște robi rebeli în închisoare.




Sunt visuri, patimi, cîntece pierdute
Și întrebări nedezlegate încă,
Tot țintirimul vieții mele multe
Mă cheam-atunnci cu matca lui adîncă




Dintr-o poveste mîndră și păgînă
S-abat frînturi de straie zdrențuite,
M-ating răzleț cu taina lor bătrînă,
O clipă-abia, și negura le-nghite.





De fiecare plînge-o agonie
Și flutură o umbră de mustrare,
Nemilostivă volbură tîrzie,
Cu gheara ei mă sapă și mă doare.




Așa pe rînd, sălbatice și crude,
Mă urmăresc tăcerile deșarte,
Dar anii trec și glasul lor s-aude
Tot mai încet și tot mai de departe.






Poezia Tibi Mare de Octavian Goga





TIBI MARE





Atîția ani își strecurară convoiul lor pierdut de clipe
Din ziua cînd ne despătțimrăm de șoapta-ți ademenitoare,
Și azi același demon bate deasupra noastră din aripe,
Păgînă patimă flămîndă tot mai sălbatică ne doare...





Curînd iar vom veni la tine, striviți de vechea-mbrățișare,
Să oglindim același vifor în larga-ntindere albastră,
Și să-ntrebăm un val, să spuie : ce e mai sfîntă și mai mare,
E veșnicia ta de unde, ori e eternitatea noastră ?

Poezia Tibi Mare de Octavian Goga





TIBI MARE





Atîția ani își strecurară convoiul lor pierdut de clipe
Din ziua cînd ne despătțimrăm de șoapta-ți ademenitoare,
Și azi același demon bate deasupra noastră din aripe,
Păgînă patimă flămîndă tot mai sălbatică ne doare...





Curînd iar vom veni la tine, striviți de vechea-mbrățișare,
Să oglindim același vifor în larga-ntindere albastră,
Și să-ntrebăm un val, să spuie : ce e mai sfîntă și mai mare,
E veșnicia ta de unde, ori e eternitatea noastră ?

Postare

  ANPC Termeni și Condiții