Poezia Mîhniri de Tudor Arghezi

MÎHNIRI



E trist diaconul Iakint
Și temerile lui nu mint.
Fur  și tîlhar întru Hristos,
El printre frați trecu sfiios.




Trupu-i bălan, de osîndit,
Cu pravila s-a răzvrătit
Și, făcînd cruci, bătînd mătănii,
Se simte stîrv între jigănii.




Toții sfănții zugrăviți în tindă
Cu acuarelă suferindă,
Ai cinului monahicesc,
Scrutîndu-l, îl disprețuiesc.




Căci pe cînd schivnicii cu toții
Se pedepsesc amar, ca hoții,
Cu post uscat și ascultare,
Jertfind în Săptămîna Mare,




La el, aznoapte, în chilie,
A-ntîrziat o fată vie,
Cu sînii tari, cu coapsa fină
De alăută florentină.





Și Dumnezeu, ce vede toate,
În zori, la cinci și jumătate,
Pîndind, să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea.

Poezia Mîhniri de Tudor Arghezi

MÎHNIRI



E trist diaconul Iakint
Și temerile lui nu mint.
Fur  și tîlhar întru Hristos,
El printre frați trecu sfiios.




Trupu-i bălan, de osîndit,
Cu pravila s-a răzvrătit
Și, făcînd cruci, bătînd mătănii,
Se simte stîrv între jigănii.




Toții sfănții zugrăviți în tindă
Cu acuarelă suferindă,
Ai cinului monahicesc,
Scrutîndu-l, îl disprețuiesc.




Căci pe cînd schivnicii cu toții
Se pedepsesc amar, ca hoții,
Cu post uscat și ascultare,
Jertfind în Săptămîna Mare,




La el, aznoapte, în chilie,
A-ntîrziat o fată vie,
Cu sînii tari, cu coapsa fină
De alăută florentină.





Și Dumnezeu, ce vede toate,
În zori, la cinci și jumătate,
Pîndind, să iasă, prin perdea,
O a văzut din cer pre ea.

Poezia Katlsbad de Octavian Goga

KARLSBAD



Sunt fără număr, mutre somnolente
De ambe sexe, valuri nesfîrșite
Trec spre izvor, stomacuri obosite
Din cele cinci diverse continente.




Par un cavou arcadele boltite
Subt ziduri sure, reci, indiferențe,
Cînd dintru-un colț răsună-n vagi accente
Un vals Strauss cu note gîlgîite...




Așa pe rînd mulțimile s-adună...
Pe urma lor și pasul meu s-abate,
Da ! Iată-l plin paharul meu cu apă...




Încep să-l beau, și liniștea mea gravă
Schițează parcă gestul lui Socrate
Cînd a sorbit din cupa de otravă !

Poezia Katlsbad de Octavian Goga

KARLSBAD



Sunt fără număr, mutre somnolente
De ambe sexe, valuri nesfîrșite
Trec spre izvor, stomacuri obosite
Din cele cinci diverse continente.




Par un cavou arcadele boltite
Subt ziduri sure, reci, indiferențe,
Cînd dintru-un colț răsună-n vagi accente
Un vals Strauss cu note gîlgîite...




Așa pe rînd mulțimile s-adună...
Pe urma lor și pasul meu s-abate,
Da ! Iată-l plin paharul meu cu apă...




Încep să-l beau, și liniștea mea gravă
Schițează parcă gestul lui Socrate
Cînd a sorbit din cupa de otravă !