Regimul Alimentar în Astm, Rinite Alergice, Bronșită Astmatiformă

REGIMUL ALIMENTAR ÎN ASTM, RINITE ALERGICE, BRONȘITĂ ASTMATIFORMĂ




Manifestările alergice cu localizare la nivelul arborelui
respirator, au de obicei ca alergen substanțe introduse
pe cale respiratorie ( alergene inhalate ).
Din punct de vedere dietetic, se tratează numai terenul
alergic ( predispoziția la alergie ).
Aceasta se poate realiza prin respectarea regulilor pe
care le-am enumerat mai sus, pentru toate manifestările alergice.

Regimul Alimentar în Astm, Rinite Alergice, Bronșită Astmatiformă

REGIMUL ALIMENTAR ÎN ASTM, RINITE ALERGICE, BRONȘITĂ ASTMATIFORMĂ




Manifestările alergice cu localizare la nivelul arborelui
respirator, au de obicei ca alergen substanțe introduse
pe cale respiratorie ( alergene inhalate ).
Din punct de vedere dietetic, se tratează numai terenul
alergic ( predispoziția la alergie ).
Aceasta se poate realiza prin respectarea regulilor pe
care le-am enumerat mai sus, pentru toate manifestările alergice.

Măsuri Dietetice

MĂSURI DIETETICE



Pentru sugarul mic cu tendința la eczeme și alimentat la sîn nu se fac modificări
de regim, decît în sensul respectării orelor de supt și evitarea supraalimentației
prin limitarea supturilor, dacă copilul este prea gras.
Se vor introduce precoce, în jurul vîrstei de 1-2 luni sucul de fructe și de la
3 luni masa de fructe sau supă de zarzavat, dacă copilul primește și o suportă.
Diversificarea se va face axîndu-ne în special pe zarzavaturi și fructe, și mai
puțin făinoase și lapte.
Mama va supraveghea modul cum copilul suportă regimul administrat, pentru
a depista acele alimente care, eventual pot determina apariția manifestărilor
alergice la copil.
Pentru copiii mai mari și cu alimentație variată, apariția unor manifestări alergice,
pune problema depstării alimentelor care le-au provocat.
În ordinea reputației de a determina manifestări alergice sunt recunoscute
următoarele alimente.
- alimente de origine animală de porc, de oaie, de vită, mai ales sub formă
de conserve, crustaceele, conservele de pește și peștele, vînatul, laptele și
derivatele sale.
- alimente de origine vegetală: cereale ( grîul, secara cu derivatele lor ),
fructe ( căpșunile, zmeura, coacăzele, grepfruit, portocale ), legume ( roșii,
ceapă, spanac ), cacao și ciocolată.
dacă părinții pot determina alimentul care a provocat manifestările alergice
și acest aliment nu este esențial pentru alimentația copilului ( de exemplu,
căpșunile sau zmeura ), situația este simplă: se renunță la administrarea lui.
Dacă alimentul este esențial pentru alimentația copilului, cum ar fi laptele, ouăle
sau carnea, se va renunța temporar la acesta pînă cînd copilul se vindecă și
încă una două săptămîni după.
Ulterior, se va încerca ”desensibilizarea” adică introducerea alimentului în
cantități mici, eventual în combinație cu alte alimente care nu dat alergii.
Cantitățile și timpul necesar desensibilizării depind de gravitatea manifestărilor alergice.
ele sunt decise de medic.
Dăm o simplă sugestie: unui copil care a făcut alergie la ou, după 2-3 săptămîni de pauză
i se va da a 20-a parte dintr-un preparat ( budincă) sau chec la care s-a folosit un singur ou,
eventual numai gălbenușul, albușul fiind în general mai alergizant.
După încă 1-2 zile de pauză, se mărește cantitatea la 18-a parte.
Și așa mai departe, în decurs de cîteva săptămîni, copilul poate să primească, dacă nu
au apărut alte reacții alergice, un gălbenuș de ou, de preferat în preparat.
Mai tîrziu, se va încerca ou fiert ca atare, de asemenea, în cantități mici.
Dacă alimentul care a provocat manifestările alergice nu este cunoscut, se va aplica un regim
așa-numit ”de excludere”.
Schema pe care o dăm în continuare este numai orientativă.
Va fi adaptată în funcție de situația specială a fiecărui copil, de alimentele pe care în mod
obișnuit le primește, de evoluția clinică a stării alergice.
Prima zi - regim hidric ( ceai zaharat, cantități în raport cu vîrsta ).
A 2-a zi - ceai cu pîine prăjită, orez fiert în apă cu zahăr, mere.
A 3-a zi - aceleași, în plus cartof fiert sau copt, roșii curățate,
A 4-a zi - același, în plus apă de zarzavat ( morcovi, pătrunjel, țelină, roșii și două
lingurițe de ulei ).
A 5-a zi - același, plus iaurt sau brînză de vaci proaspătă.
A 6-a zi - aceleași, plus unt.
A 7-a zi - același, plus carne de vită.
A 8-a zi - același, plus budinc de foinoase cu fructe ( fără ou ), gem, dulceață.
A 9-a zi - același, plus carne de pasăre ( perișoare fără ou, rasol ).
A 10-a zi - același, plus ou în preparate.

Alimentele se introduc în cantități mici, totdeauna proaspete, vor fi în general puțin
prelucrate, fără prăjeli sau sosuri.
Mesele vor fi luate la ore regulate, 4-5 mese pe zi chiar pentru copii mari.
La fiecare masă se va consuma o cantitate mică de alimente.
Dacă în timpul regimului de excludere a fost depista alimentul care provoacă alergia,
acesta va fi eliminat un timp mai lung din alimentație și, dacă așa cum am arătat mai sus,
este vorba de un aliment important pentru nutriția copilului, se va încerca desensibilizarea.
Evoluția manifestărilor alergice este destul de capricioasă și uneori greu de stăpnit, chiar
în condițiile respectării regimului prescris.
Este necesar ca medicul care îngrijește copilul și părinții să găsească o formulă de mijloc
între a ține copilul înfometat, deci primind alimente sub nevoile sale nutritive, și apariția
și gravitatea reacțiilor alergice.
Au fost văzuți copii ținuți luni de zile la post, fără lapte, carne și ou din cauza cîtorva
elemente de urticarie, care apăreau din cînd în cînd pe pielea copilului.
Desigur, cîteva reguli de alimentație trebuie respectate în cazul copiilor care fac frecvent
reacții alergice, cu manifestări cutanate, respiratorii sau digestive.
Alimentele folosite în alimentația acestor copii trebuie să fie totdeauna proaspete și
de calitate bună.
Nu se vor folosi conserve, produse prefabricate sau de cofetărie, care au totdeauna mai multe
șanse de a determina manifestări alergice.
Se vor evita, sau cel puțin se vor diminua, alimentele presupuse a produce stare alergică.
Modul de prelucrare a alimentelor va fi totdeauna mai simplu ( fierbere, coacere ) sau se vor
folosi alimente proaspete, cum sunt salate și fructe nealergizante.
Regimul va fi corect cantitativ și calitativ, echilibrat în principii nutritive.
Se va evita monotonia de orice fel, de produs, de prezentare și prelucrare.
Copilul trebuie să aibă din punct de vedere al modului de alimentație satisfacție psihică
cît mai aproape de situația normală.
O noțiune mai nouă în problemele legate de alergie este aceea de ”profilaxie”.
Se consideră ca important pentru restul vieții modul de reacție stabilit în periada
copilăriei între organism și diversele substanțe posibil a deveni alergene, în special cele
de natură alimentară.
Profilaxia bolilor alergice începe, decim la naștere și prima măsură este aceea a alimentației
naturale.
În perioada de sugar și copil mic, profilaxia se face prin introducerea treptată, cantitativ
și calitativ, a fiecărui aliment, tatonînd modul de reacție a organismului.
Se vor evit, în prima copilărie alimentele cu potențial alergizant mare.

Măsuri Dietetice

MĂSURI DIETETICE



Pentru sugarul mic cu tendința la eczeme și alimentat la sîn nu se fac modificări
de regim, decît în sensul respectării orelor de supt și evitarea supraalimentației
prin limitarea supturilor, dacă copilul este prea gras.
Se vor introduce precoce, în jurul vîrstei de 1-2 luni sucul de fructe și de la
3 luni masa de fructe sau supă de zarzavat, dacă copilul primește și o suportă.
Diversificarea se va face axîndu-ne în special pe zarzavaturi și fructe, și mai
puțin făinoase și lapte.
Mama va supraveghea modul cum copilul suportă regimul administrat, pentru
a depista acele alimente care, eventual pot determina apariția manifestărilor
alergice la copil.
Pentru copiii mai mari și cu alimentație variată, apariția unor manifestări alergice,
pune problema depstării alimentelor care le-au provocat.
În ordinea reputației de a determina manifestări alergice sunt recunoscute
următoarele alimente.
- alimente de origine animală de porc, de oaie, de vită, mai ales sub formă
de conserve, crustaceele, conservele de pește și peștele, vînatul, laptele și
derivatele sale.
- alimente de origine vegetală: cereale ( grîul, secara cu derivatele lor ),
fructe ( căpșunile, zmeura, coacăzele, grepfruit, portocale ), legume ( roșii,
ceapă, spanac ), cacao și ciocolată.
dacă părinții pot determina alimentul care a provocat manifestările alergice
și acest aliment nu este esențial pentru alimentația copilului ( de exemplu,
căpșunile sau zmeura ), situația este simplă: se renunță la administrarea lui.
Dacă alimentul este esențial pentru alimentația copilului, cum ar fi laptele, ouăle
sau carnea, se va renunța temporar la acesta pînă cînd copilul se vindecă și
încă una două săptămîni după.
Ulterior, se va încerca ”desensibilizarea” adică introducerea alimentului în
cantități mici, eventual în combinație cu alte alimente care nu dat alergii.
Cantitățile și timpul necesar desensibilizării depind de gravitatea manifestărilor alergice.
ele sunt decise de medic.
Dăm o simplă sugestie: unui copil care a făcut alergie la ou, după 2-3 săptămîni de pauză
i se va da a 20-a parte dintr-un preparat ( budincă) sau chec la care s-a folosit un singur ou,
eventual numai gălbenușul, albușul fiind în general mai alergizant.
După încă 1-2 zile de pauză, se mărește cantitatea la 18-a parte.
Și așa mai departe, în decurs de cîteva săptămîni, copilul poate să primească, dacă nu
au apărut alte reacții alergice, un gălbenuș de ou, de preferat în preparat.
Mai tîrziu, se va încerca ou fiert ca atare, de asemenea, în cantități mici.
Dacă alimentul care a provocat manifestările alergice nu este cunoscut, se va aplica un regim
așa-numit ”de excludere”.
Schema pe care o dăm în continuare este numai orientativă.
Va fi adaptată în funcție de situația specială a fiecărui copil, de alimentele pe care în mod
obișnuit le primește, de evoluția clinică a stării alergice.
Prima zi - regim hidric ( ceai zaharat, cantități în raport cu vîrsta ).
A 2-a zi - ceai cu pîine prăjită, orez fiert în apă cu zahăr, mere.
A 3-a zi - aceleași, în plus cartof fiert sau copt, roșii curățate,
A 4-a zi - același, în plus apă de zarzavat ( morcovi, pătrunjel, țelină, roșii și două
lingurițe de ulei ).
A 5-a zi - același, plus iaurt sau brînză de vaci proaspătă.
A 6-a zi - aceleași, plus unt.
A 7-a zi - același, plus carne de vită.
A 8-a zi - același, plus budinc de foinoase cu fructe ( fără ou ), gem, dulceață.
A 9-a zi - același, plus carne de pasăre ( perișoare fără ou, rasol ).
A 10-a zi - același, plus ou în preparate.

Alimentele se introduc în cantități mici, totdeauna proaspete, vor fi în general puțin
prelucrate, fără prăjeli sau sosuri.
Mesele vor fi luate la ore regulate, 4-5 mese pe zi chiar pentru copii mari.
La fiecare masă se va consuma o cantitate mică de alimente.
Dacă în timpul regimului de excludere a fost depista alimentul care provoacă alergia,
acesta va fi eliminat un timp mai lung din alimentație și, dacă așa cum am arătat mai sus,
este vorba de un aliment important pentru nutriția copilului, se va încerca desensibilizarea.
Evoluția manifestărilor alergice este destul de capricioasă și uneori greu de stăpnit, chiar
în condițiile respectării regimului prescris.
Este necesar ca medicul care îngrijește copilul și părinții să găsească o formulă de mijloc
între a ține copilul înfometat, deci primind alimente sub nevoile sale nutritive, și apariția
și gravitatea reacțiilor alergice.
Au fost văzuți copii ținuți luni de zile la post, fără lapte, carne și ou din cauza cîtorva
elemente de urticarie, care apăreau din cînd în cînd pe pielea copilului.
Desigur, cîteva reguli de alimentație trebuie respectate în cazul copiilor care fac frecvent
reacții alergice, cu manifestări cutanate, respiratorii sau digestive.
Alimentele folosite în alimentația acestor copii trebuie să fie totdeauna proaspete și
de calitate bună.
Nu se vor folosi conserve, produse prefabricate sau de cofetărie, care au totdeauna mai multe
șanse de a determina manifestări alergice.
Se vor evita, sau cel puțin se vor diminua, alimentele presupuse a produce stare alergică.
Modul de prelucrare a alimentelor va fi totdeauna mai simplu ( fierbere, coacere ) sau se vor
folosi alimente proaspete, cum sunt salate și fructe nealergizante.
Regimul va fi corect cantitativ și calitativ, echilibrat în principii nutritive.
Se va evita monotonia de orice fel, de produs, de prezentare și prelucrare.
Copilul trebuie să aibă din punct de vedere al modului de alimentație satisfacție psihică
cît mai aproape de situația normală.
O noțiune mai nouă în problemele legate de alergie este aceea de ”profilaxie”.
Se consideră ca important pentru restul vieții modul de reacție stabilit în periada
copilăriei între organism și diversele substanțe posibil a deveni alergene, în special cele
de natură alimentară.
Profilaxia bolilor alergice începe, decim la naștere și prima măsură este aceea a alimentației
naturale.
În perioada de sugar și copil mic, profilaxia se face prin introducerea treptată, cantitativ
și calitativ, a fiecărui aliment, tatonînd modul de reacție a organismului.
Se vor evit, în prima copilărie alimentele cu potențial alergizant mare.

Regimul Alimentar în Bolile Alergice

REGIMUL ALIMENTAR ÎN BOLILE ALERGICE



Manifestările alergice la copii sunt foarte frecvente.
Ele se manifestă, cel mai adesea, sub forma alergiilor cutanate ( urticarie, prurigo, eczemă )
dar și sub forma alergiilor respiratorii, cum sunt astmul, rinita alergică, bronșita
astmatiformă și a alergiilor digestive, manifestate prin crampe abdominale, diaree,
uneori vărsături.
Alergenele, adică substanțele care sunt capabile să producă manifestări alergice,sunt de
natură diferită.
Pot fi - alimente, infecții ( cu microbi, fungi ) alergene introduse în organism pe cale
respiratorie ( praf, polen, etc.) și medicamente.
În apariția fenomenelor alergice există mai multe componente: una care ține de organism,
mai precis de modul de reacție deosebit al organismului față de anumite substanțe,
aceasta creează o stare de predispoziție la fenomele alergice.
Ea poate să se manifeste sau nu în raport cu condiiile în care este pus organismul.
Al doilea factor, zis declanșator, este reprezentat prin substanța care produce alergia.
Printre factorii declanșatori, alimentația este unul dintre cei mai importanți, indiferent că
manifestarea alergică se va axa pe un alergen alimentar sau de altă natură.
Factorii alimentari de risc în apariția manifestărilor alergice sunt.
- excesul de glucide, în special de făinoase.
Copiii așa-ziși ”păstoși” alimentați cu prea multe făinoase, se fac des manifestări alergice,
- excesul de proteine: alimentația prelungită și în exces cu lapte de vacă, copiii care ingerează
1-2 litri pe zi fac mai des manifestări alergice,
- introducerea precoce și în exces a preparatelor alimentare necorespunzătoare vîrstei.

Regimul Alimentar în Bolile Alergice

REGIMUL ALIMENTAR ÎN BOLILE ALERGICE



Manifestările alergice la copii sunt foarte frecvente.
Ele se manifestă, cel mai adesea, sub forma alergiilor cutanate ( urticarie, prurigo, eczemă )
dar și sub forma alergiilor respiratorii, cum sunt astmul, rinita alergică, bronșita
astmatiformă și a alergiilor digestive, manifestate prin crampe abdominale, diaree,
uneori vărsături.
Alergenele, adică substanțele care sunt capabile să producă manifestări alergice,sunt de
natură diferită.
Pot fi - alimente, infecții ( cu microbi, fungi ) alergene introduse în organism pe cale
respiratorie ( praf, polen, etc.) și medicamente.
În apariția fenomenelor alergice există mai multe componente: una care ține de organism,
mai precis de modul de reacție deosebit al organismului față de anumite substanțe,
aceasta creează o stare de predispoziție la fenomele alergice.
Ea poate să se manifeste sau nu în raport cu condiiile în care este pus organismul.
Al doilea factor, zis declanșator, este reprezentat prin substanța care produce alergia.
Printre factorii declanșatori, alimentația este unul dintre cei mai importanți, indiferent că
manifestarea alergică se va axa pe un alergen alimentar sau de altă natură.
Factorii alimentari de risc în apariția manifestărilor alergice sunt.
- excesul de glucide, în special de făinoase.
Copiii așa-ziși ”păstoși” alimentați cu prea multe făinoase, se fac des manifestări alergice,
- excesul de proteine: alimentația prelungită și în exces cu lapte de vacă, copiii care ingerează
1-2 litri pe zi fac mai des manifestări alergice,
- introducerea precoce și în exces a preparatelor alimentare necorespunzătoare vîrstei.

Regimul Alimentar în Rahitism

REGIMUL ALIMENTAR ÎN RAHITISM




Alimentația deține un rol foarte important în prevenirea și tratamentul rahitismului,
a cărui profilaxie trebuie să înceapă încă din viața intrauterină.
Femeia gravidă are nevoie de alimentație foarte variată, bogată în principii nutritive
de bază, în săruri minerale și vitamine ( carne, pește, gălbenuș de ou, unt, lapte,
brînzeturi, fructe și zarzavaturi proaspete - vezi capitolul dedicat principiilor
alimentației corecte.
La sugar alimentația este exclusivă în primele luni de viață.
De aceea, el trebuie să primească un lapte cît mai adaptat posibilităților sale digestive.
Laptele de mamă avînd propietatea de a se emulsiona mai fin în stomacul copilului,
fiind deci mai ușor de digerat, asigură o mai bună resobție a calciului și este antirahitigen.
În comparație cu laptele de vacă, el conține o cantitate mai mare de lactoză, care are
propietatea de a reține sărurile de calciu, fosfor și magneziu necesare în compoziția oaselor.
Mai mult încă, laptele de mamă creează în intestinul sugarului un mediu acid, ceea ce înleslește
resorbția sărurilor de calciu.
În caz că se impune alimentația artificială sau mixtă de la naștere, trebuie să se aleagă
un lapte cît mai ușor de digerat.
De recomandat este laptele pudră umanizat de tipurile Humana 0,1 sau 2 sau un alt preparat
asemănător.
În lipsa acestora se pot da lapte praf de tip lacto, în diluțiile corespunzătoare vîrstei ( 8-10% ).
Copiii prematuri, care sunt cei mai preduspuși la rahitism, trebuie alimentați în special
cu lapte de mamă.
Acesta este bine să se suplimenteze cu cantități mici ( 10-20 g la o masă ) de Eledon sau
de un lapte praf semicremat, acidulat.
Prin aceasta se asigură o masă bună reabsorția a calciului.
În caz că prematurul este alimentat artificial, Eledonul este preferabil în primele 1-2 luni,
în lipsa acestuia se dă lapte pudră umanizat, în special Humana.
Diversificarea precoce a alimentației sugarului este o armă împotriva rahitismului.
De la vîrsta de 2 luni se introduc sucurile de fructe ( citrice ) care date în cantități mici,
progresiv, favorizează mediul acid și aduc în plus vitamine și săruri minerale.
Supele de legume introduse de la vîrsta de 3-4 luni au un rol asemănător.
Adaosul unor făinoase în lapte, în proporții mici ( 2-3% ) este de asemenea necesar, se
folosesc făina de orez, de cereale, făină de ovăz.
Făina de grîu și derivatele sale, de exemplu grișul, nu sunt recomandabile, datorită
conținutului lor în fitină, care favorizează instalarea rahitismului, mai ales cînd grișul
cu lapte se dă în exces, așa cum se obișnuiește uneori.
Este preferabil pesmetul din oîine albă, pisat fin și cernut, deoarece prin procesul de
fermentare și dextrinare își pierde propietățile rahitigene.
Continuîndu-se diversificarea alimntației cu fiecare lună care trece, se pot indroduce
alimente din ce în ce mai complexe, care să asigure copilului factorii nutritivi necesari.
La 8-9 luni se poate ajunge la o alimentație variată care conține, pe lîngă lapte, și alte
alimente de bază, cum sunt - carnea, gălbenușul de ou, ficatul, zarzavaturile, fructele.
Acestea trebuie preparate dietetic, corespunzător posibilităților de digestie ale sugarului.
Cantitatea de lapte folosită zilnic la această vîrstă nu trebuie să depășească 500 ml.
Se dau în plus derivatele laptelui - iaurtul, brînză dulce, unt, smîntînă, ușor asimilabile și
cu aport de calciu și vitamina D.
Această alimentație mult îmbogățită în preparate culinare se continuă după vîrsta de 1 an.
Celor relatate mai sus li se adaugă necesitatea menținerii în alimentație a unui echilibru în
ceea ce privește sărurile minerale și în special a calciului și a fosforului.
Proporția dintre calciu și fosfor în alimentație trebuie să fie de 2/1, corespunzător proporției
din organism.
Orice creștere a cantității sărurilor de fosfor antrenează o eliminare crescută a calciului
din intestin.
Dintre alimente, carnea, peștele. gălbenușul de ou și vegetalele sunt bogate în fosfor,
pe cînd laptele și derivatele sale sunt bogate în calciu.
În ceea ce privește conținutul alimentelor în vitamina D, sursa cea mai importantă
o constituie ficatul, gălbenușul de ou, untul, peștele.
Cantitățile de vitamina D prin aport alimentar fiind infime, se cere suplimentarea acestei
vitamine sub formă medicamentoasă la sugar și la copilul mic.

Regimul Alimentar în Rahitism

REGIMUL ALIMENTAR ÎN RAHITISM




Alimentația deține un rol foarte important în prevenirea și tratamentul rahitismului,
a cărui profilaxie trebuie să înceapă încă din viața intrauterină.
Femeia gravidă are nevoie de alimentație foarte variată, bogată în principii nutritive
de bază, în săruri minerale și vitamine ( carne, pește, gălbenuș de ou, unt, lapte,
brînzeturi, fructe și zarzavaturi proaspete - vezi capitolul dedicat principiilor
alimentației corecte.
La sugar alimentația este exclusivă în primele luni de viață.
De aceea, el trebuie să primească un lapte cît mai adaptat posibilităților sale digestive.
Laptele de mamă avînd propietatea de a se emulsiona mai fin în stomacul copilului,
fiind deci mai ușor de digerat, asigură o mai bună resobție a calciului și este antirahitigen.
În comparație cu laptele de vacă, el conține o cantitate mai mare de lactoză, care are
propietatea de a reține sărurile de calciu, fosfor și magneziu necesare în compoziția oaselor.
Mai mult încă, laptele de mamă creează în intestinul sugarului un mediu acid, ceea ce înleslește
resorbția sărurilor de calciu.
În caz că se impune alimentația artificială sau mixtă de la naștere, trebuie să se aleagă
un lapte cît mai ușor de digerat.
De recomandat este laptele pudră umanizat de tipurile Humana 0,1 sau 2 sau un alt preparat
asemănător.
În lipsa acestora se pot da lapte praf de tip lacto, în diluțiile corespunzătoare vîrstei ( 8-10% ).
Copiii prematuri, care sunt cei mai preduspuși la rahitism, trebuie alimentați în special
cu lapte de mamă.
Acesta este bine să se suplimenteze cu cantități mici ( 10-20 g la o masă ) de Eledon sau
de un lapte praf semicremat, acidulat.
Prin aceasta se asigură o masă bună reabsorția a calciului.
În caz că prematurul este alimentat artificial, Eledonul este preferabil în primele 1-2 luni,
în lipsa acestuia se dă lapte pudră umanizat, în special Humana.
Diversificarea precoce a alimentației sugarului este o armă împotriva rahitismului.
De la vîrsta de 2 luni se introduc sucurile de fructe ( citrice ) care date în cantități mici,
progresiv, favorizează mediul acid și aduc în plus vitamine și săruri minerale.
Supele de legume introduse de la vîrsta de 3-4 luni au un rol asemănător.
Adaosul unor făinoase în lapte, în proporții mici ( 2-3% ) este de asemenea necesar, se
folosesc făina de orez, de cereale, făină de ovăz.
Făina de grîu și derivatele sale, de exemplu grișul, nu sunt recomandabile, datorită
conținutului lor în fitină, care favorizează instalarea rahitismului, mai ales cînd grișul
cu lapte se dă în exces, așa cum se obișnuiește uneori.
Este preferabil pesmetul din oîine albă, pisat fin și cernut, deoarece prin procesul de
fermentare și dextrinare își pierde propietățile rahitigene.
Continuîndu-se diversificarea alimntației cu fiecare lună care trece, se pot indroduce
alimente din ce în ce mai complexe, care să asigure copilului factorii nutritivi necesari.
La 8-9 luni se poate ajunge la o alimentație variată care conține, pe lîngă lapte, și alte
alimente de bază, cum sunt - carnea, gălbenușul de ou, ficatul, zarzavaturile, fructele.
Acestea trebuie preparate dietetic, corespunzător posibilităților de digestie ale sugarului.
Cantitatea de lapte folosită zilnic la această vîrstă nu trebuie să depășească 500 ml.
Se dau în plus derivatele laptelui - iaurtul, brînză dulce, unt, smîntînă, ușor asimilabile și
cu aport de calciu și vitamina D.
Această alimentație mult îmbogățită în preparate culinare se continuă după vîrsta de 1 an.
Celor relatate mai sus li se adaugă necesitatea menținerii în alimentație a unui echilibru în
ceea ce privește sărurile minerale și în special a calciului și a fosforului.
Proporția dintre calciu și fosfor în alimentație trebuie să fie de 2/1, corespunzător proporției
din organism.
Orice creștere a cantității sărurilor de fosfor antrenează o eliminare crescută a calciului
din intestin.
Dintre alimente, carnea, peștele. gălbenușul de ou și vegetalele sunt bogate în fosfor,
pe cînd laptele și derivatele sale sunt bogate în calciu.
În ceea ce privește conținutul alimentelor în vitamina D, sursa cea mai importantă
o constituie ficatul, gălbenușul de ou, untul, peștele.
Cantitățile de vitamina D prin aport alimentar fiind infime, se cere suplimentarea acestei
vitamine sub formă medicamentoasă la sugar și la copilul mic.

Tratamentul Distrofiei

TRATAMENTUL DISTROFIEI




În distrofia ușoară de gradul 1 trebuie sesizată din primul moment cauza care a produs-o,
căutată și remediată.
Se va corecta greșeala respectivă din alimentație, revenind la regimul alimentar care
să acopere nevoile în substanțe nutritive, și în special, nevoia în proteine, ( diluția laptelui
să corespundă cu necesitate, după vîrstă ).
În caz că denutriția s-a produs în cursul unei îmbolnăviri, se va trata boala respectivă.
Se vor evita dietele prelungite, prea des repetate.
În distrofia avansată se are în vedere, în primul rînd, instituirea alimentației rașionale în
raport cu vîrsta, tatonînd toleranța digestivă, care, în acest caz, este în general scăzută.
Cînd se impune introducerea unui alt fel de lapte sau orice aliment nou, acesta se va da,
la început, în cantități mici, complectînd cu vechiul aliment și crescînd, treptat, pe del nou.
Se are în vedere și preferințele copilului pentru un anumit aliment.
În caz că refuză alimentația la o masă, nu trebuie să se insiste, pentru a nu provoca vărsături.
Trebuie procedat cu mult tact, pentru a putea ajunge la rația optimă de creștere.
Pentru sugarii distrofici se recomandă, în primul rînd, alimentația la sîn, complectată sau
înlocuită, acolo unde este posibil, cu produse industriale lactate sub formă de pulbere,
deoarece acestea pot fi mai bine dozate și sunt, în general, mai ușor de digerat.
Avnd în vedere că distrofia se însoțește deseori de diaree, trebuie început prin tratamentul
acesteia, printr-un regim de tranziție cu supă de morcovi sau arobon ( conțin pectine ),
regim care trebuie prelungit mai mult de 24-48 de ore.
După ce scaunele devin normale, iar curba poderală ia aspect ascendent, se poate înlocui
treptat laptele dietetic printr-un preparat de lapte praf pe care îl avem asigurat în
permanență, în diluțiile necesare, după vîrstă.
La copiii distrofici trecuți de vîrsta de 5-6luni, realimentarea se poate face după dieta de pectine
( supă de morcov sau ceratonia ) cu brînză de vaci resuspendată în supa de morcovi și
cu carne mixată dată de asemenea în supa de morcovi.
După ce scaunele sunt normalizate se trece treptat la laptele praf la 2-3 mese pe zi păstrînd
în continuare o masă pe zi de carne mixată și brînză de vaci resuspendată în supă de
legume pasată.
Freuctele vor fi date după ce suntem siguri că pot fi tolerate, începînd cu cantități mici de
măr copt, banane, apoi măr ras cu brînză de vaci și mucilagiu de orez și abia după
aceea sucuri de fructe crude ( portocale, morov ).
Menționăm că acest regim alimentar prin tatonări și creșteri mici cantitative, durează
cîteva săptămîni pînă ce copilul distrofic începe să crească, ceea ce cere multă răbdare
și prudență din partea mamelor.
De multe ori, o mică greșeală face să reluam totul de la început.
Distrofia prin exces de făinoase.
Excesul de făinoase din alimetație ( grișul cu lapte care place în general copiilor și
pe care unele mame preferă să-l folosească la toate mesele ), poate produce această
formă de distrofie.
Copiii sunt în aparență grași, au greutate mare, dar sunt palizi, păstoși și fără
rezistență la infecții.
Pierd foarte ușor în greutate în caz de îmbolnăvire.
Acestora trebuie să li se asigure un lapte bogat în proteine.
Se începe, de asemenea pritr-o scurtă dietă de pectine ( supă de morcov, ceratonia ),
apoi se trece treptat la lapte albuminos.
După stabilirea unei bune toleranțe digestive se poate trece la lapte praf obișnuit,
în diluații corespunzătoare vîrstei.
Bineînțeles, la cei peste vîrsta de 5 luni, li se pot introduce brînza de vaci și carne
mixată la 1-2 mese pe zi, apoi supa de legume pasată, mere rase, banane, sucuri proaspete.
Distrofia prin exces de lapte de vacă apare atunci cînd această alimentație se
prelungește mult peste vîrsta care necesită diversificarea.
Si aceasta se poate corecta tot cu lapte umanizat și bineînțeles tot prin diversificarea
alimentației.
Diversificarea alimentației la copiii distrofici trebuie să se facă ținînd seama nu de vîrsta lor
reală, ci în mod special, de vîrsta greutății pe care o au.
De exemplu un sugar de 6 luni care are 4 kg, trebuie socotit ca unul de 2 luni, la care
se poate începe diversificarea în funcție de toleranța sa digestivă.
Distroficilor de 7-8 luni, cu greutatea peste 6 kg, li se pot da supe de legume pasate îmbogățite
cu ulei vegetal sau puțin unt, brînză de vaci, carne mixată, gălbenuș de ou, ficat de pasăre.
Se poate trece apoi la budincă de făinoase cu brînză de vaci, o masă de iaurt cu zahăr,
puțină smîntînă etc.
Copilul distrofic trecut de vărsta de 1 an i se îmbogățește alimentația prin supă de carne
și preparate din carne fiartă și tocată sub formă de chifteluțe și perișoare fierte, în
aburi, piureuri de legume cu unt și lapte, creier, creme cu ou și făinoase, diferite budinci.
Se recomandă a se menține laptele praf în alimentație, fiind mai ușor de digerat decît laptele obișnuit.

Tratamentul Distrofiei

TRATAMENTUL DISTROFIEI




În distrofia ușoară de gradul 1 trebuie sesizată din primul moment cauza care a produs-o,
căutată și remediată.
Se va corecta greșeala respectivă din alimentație, revenind la regimul alimentar care
să acopere nevoile în substanțe nutritive, și în special, nevoia în proteine, ( diluția laptelui
să corespundă cu necesitate, după vîrstă ).
În caz că denutriția s-a produs în cursul unei îmbolnăviri, se va trata boala respectivă.
Se vor evita dietele prelungite, prea des repetate.
În distrofia avansată se are în vedere, în primul rînd, instituirea alimentației rașionale în
raport cu vîrsta, tatonînd toleranța digestivă, care, în acest caz, este în general scăzută.
Cînd se impune introducerea unui alt fel de lapte sau orice aliment nou, acesta se va da,
la început, în cantități mici, complectînd cu vechiul aliment și crescînd, treptat, pe del nou.
Se are în vedere și preferințele copilului pentru un anumit aliment.
În caz că refuză alimentația la o masă, nu trebuie să se insiste, pentru a nu provoca vărsături.
Trebuie procedat cu mult tact, pentru a putea ajunge la rația optimă de creștere.
Pentru sugarii distrofici se recomandă, în primul rînd, alimentația la sîn, complectată sau
înlocuită, acolo unde este posibil, cu produse industriale lactate sub formă de pulbere,
deoarece acestea pot fi mai bine dozate și sunt, în general, mai ușor de digerat.
Avnd în vedere că distrofia se însoțește deseori de diaree, trebuie început prin tratamentul
acesteia, printr-un regim de tranziție cu supă de morcovi sau arobon ( conțin pectine ),
regim care trebuie prelungit mai mult de 24-48 de ore.
După ce scaunele devin normale, iar curba poderală ia aspect ascendent, se poate înlocui
treptat laptele dietetic printr-un preparat de lapte praf pe care îl avem asigurat în
permanență, în diluțiile necesare, după vîrstă.
La copiii distrofici trecuți de vîrsta de 5-6luni, realimentarea se poate face după dieta de pectine
( supă de morcov sau ceratonia ) cu brînză de vaci resuspendată în supa de morcovi și
cu carne mixată dată de asemenea în supa de morcovi.
După ce scaunele sunt normalizate se trece treptat la laptele praf la 2-3 mese pe zi păstrînd
în continuare o masă pe zi de carne mixată și brînză de vaci resuspendată în supă de
legume pasată.
Freuctele vor fi date după ce suntem siguri că pot fi tolerate, începînd cu cantități mici de
măr copt, banane, apoi măr ras cu brînză de vaci și mucilagiu de orez și abia după
aceea sucuri de fructe crude ( portocale, morov ).
Menționăm că acest regim alimentar prin tatonări și creșteri mici cantitative, durează
cîteva săptămîni pînă ce copilul distrofic începe să crească, ceea ce cere multă răbdare
și prudență din partea mamelor.
De multe ori, o mică greșeală face să reluam totul de la început.
Distrofia prin exces de făinoase.
Excesul de făinoase din alimetație ( grișul cu lapte care place în general copiilor și
pe care unele mame preferă să-l folosească la toate mesele ), poate produce această
formă de distrofie.
Copiii sunt în aparență grași, au greutate mare, dar sunt palizi, păstoși și fără
rezistență la infecții.
Pierd foarte ușor în greutate în caz de îmbolnăvire.
Acestora trebuie să li se asigure un lapte bogat în proteine.
Se începe, de asemenea pritr-o scurtă dietă de pectine ( supă de morcov, ceratonia ),
apoi se trece treptat la lapte albuminos.
După stabilirea unei bune toleranțe digestive se poate trece la lapte praf obișnuit,
în diluații corespunzătoare vîrstei.
Bineînțeles, la cei peste vîrsta de 5 luni, li se pot introduce brînza de vaci și carne
mixată la 1-2 mese pe zi, apoi supa de legume pasată, mere rase, banane, sucuri proaspete.
Distrofia prin exces de lapte de vacă apare atunci cînd această alimentație se
prelungește mult peste vîrsta care necesită diversificarea.
Si aceasta se poate corecta tot cu lapte umanizat și bineînțeles tot prin diversificarea
alimentației.
Diversificarea alimentației la copiii distrofici trebuie să se facă ținînd seama nu de vîrsta lor
reală, ci în mod special, de vîrsta greutății pe care o au.
De exemplu un sugar de 6 luni care are 4 kg, trebuie socotit ca unul de 2 luni, la care
se poate începe diversificarea în funcție de toleranța sa digestivă.
Distroficilor de 7-8 luni, cu greutatea peste 6 kg, li se pot da supe de legume pasate îmbogățite
cu ulei vegetal sau puțin unt, brînză de vaci, carne mixată, gălbenuș de ou, ficat de pasăre.
Se poate trece apoi la budincă de făinoase cu brînză de vaci, o masă de iaurt cu zahăr,
puțină smîntînă etc.
Copilul distrofic trecut de vărsta de 1 an i se îmbogățește alimentația prin supă de carne
și preparate din carne fiartă și tocată sub formă de chifteluțe și perișoare fierte, în
aburi, piureuri de legume cu unt și lapte, creier, creme cu ou și făinoase, diferite budinci.
Se recomandă a se menține laptele praf în alimentație, fiind mai ușor de digerat decît laptele obișnuit.

Regimul Alimentar în Distrofie

REGIMUL ALIMENTAR ÎN DISTROFIE



Curba de creștere a copilului reprezintă în ultimă instanță bilanțul dezvoltării sale fizice,
în special la sugar și la copilul mic.
Cînd acesta este continuu ascendentă, denotă o stare de nutriție perfectă, care corelată
cu factorii de dezvoltare phihomotorie, ne dă starea de euforie.
Dacă curba de creștere staționează sau chiar scade, înseamnă că organismul suferă
din diferite cauze cu consecințe directe asupra nutriției, iar copilul intră în stare de distrofie.*
Distrofia este o tulburare cronică de nutriție a sugarului și copilului mic, datorită unui
aport nutritiv scăzut, provocat de diferite cauze.
Acestea pot fi cauze de natură alimentară, cauze infecțioase, cauze care țin de starea
constituțională a copilului și cauze care țin de mediul extern.
Starea de distrofie a copilului este apreciată după deficitul de greutate, asociat cu factorii
trofici, după cum urmează:

Distrofia de gradul 1  
Prezintă un dificit de 10-20% față de greutatea normală, talia nu este afectată, iar stratul
de grăsime de sub piele este redus pe abdomen și pe torace.
această stare este ușor reversibilă dacă se combate la timp cauza care a provocat-o.


Distrofia de gradul 2
Afectează cu 20-40% greutatea normală a copilului, lungimea rămîne și ea în urmă cu 3-4 cm,
iar țesutul adipos dispare complect pe trunchi și diminuă pe membre.
Copilul devine palid, este lipsit de vioiniciune și se îmbolnăvește ușor.


Distrofia de gradul 3 sau atrepsia, reprezintă o prăbușire metabolică a organismului cu un
dificit de greutate de peste 40% față de normal, cu dispariția complectă a grăsimii pe trunchi,
membre și față, cu pielea atîrnînd pe coapse și în regiunea fesieră, fața ia un aspect de bătrîn
sau de maimuță.
Acest stadiu se tratează numai în clinică.
Din cele prezentate se poate deduce rolul primordial al alimentației în tratamentul distrofiei.
Prevenirea stării de distrofie trebuie să intereseze în primul rînd.
Aceasta se realizează prin instituirea alimentației corecte din primul moment, în raport
cu starea copilului la neștere.
Primul loc îl ocupă alimentația la sîn, la care mama nu trebuie să renunțe cu ușurință.
Acolo unde survinr necesitatea unei complectări de lapte, aceasta se face numai după
sfatul medicului sau al asistentei care au în grijă copilul.
Momentul mai dificil al instalării lactației trebuie trecut cu răbdare, punînd copilul
să sugă, mama trebuie să fie convinsă că prin acest act secreția de lapte se va
instala suficient.
O deosebită grijă se cere atunci cînd este nevoie ca suptul să fie complectat prin
diferite preparate de lapte.
Diluțiile vor fi: 8% în primele 2-3 săptămîni, apoi 10% pînă se trece la vîrsta de
3 luni și 12,5% după vîrsta de 3 luni.
Laptele se îndulcește cu zahăr 5% sau cu glucoză, în cazurile mai dificile.
În cazul unui copil prematur, alimentația trebuie dirijată cu și mai mare grijă.
Dacă mama are lapte suficient, copilul trebuie pus să sugă, complectînd mesele.
Dacă el obosește și adoarme repede,
este alimentat cu lapte de la sîn, muls și dat cu lingurița.
Tehnica aceasta trebuie arătată mamei de către asistenta de teren, complectarea prin biberon
face ca sugarul să renunțe repede la supt, iar aceasta duce la sistarea secreției de lapte.
În caz de necesitate a alimentației artificiale, pe care medicul o va hotărî, trebuie evitate
greșelile prin diluții prea mari ale laptelui, sau folosirea de cantități mari de ceai între mese.
Alimentația trebuie să fie condusă după apetitul copilului și după reactivitatea individuală.
Se vor avea în vedere și posibilitățile de aprovizionare cu un anumit lapte.
Nu este bine să schimbăm mereu felul de laptelui, atunci cînd sugarul s-a obișnuit cu el.
Desigur, este de preferat un lapte umanizat, totuși, vom căuta să administrăm tot
timpul același fel de lapte.
Alte măsuri de prevenire a distrofiei se referă la prevenirea îmbolnăvirilor, aceastea se
realizează printr-o stare de igienă perfectă a obiectelor ce servesc la alimentație
( tetine, biberoane, vase ), prin modul de păstrare a laptelui, prin curățenia rufăriei
copilului și a camerei respective.
Trebuie evitat contactul cu persoane bolnave ce vin în vizită și cu aglomerațiile.
Se vor aplica mijloace de călire a organismului copilului, încă din primele zile de viață:
baia zilnică, aerisirea camerei, scoaterea zilnică la aer liber, ca și înfășatul
corespunzător cu temperatura ambiantă.

Regimul Alimentar în Distrofie

REGIMUL ALIMENTAR ÎN DISTROFIE



Curba de creștere a copilului reprezintă în ultimă instanță bilanțul dezvoltării sale fizice,
în special la sugar și la copilul mic.
Cînd acesta este continuu ascendentă, denotă o stare de nutriție perfectă, care corelată
cu factorii de dezvoltare phihomotorie, ne dă starea de euforie.
Dacă curba de creștere staționează sau chiar scade, înseamnă că organismul suferă
din diferite cauze cu consecințe directe asupra nutriției, iar copilul intră în stare de distrofie.*
Distrofia este o tulburare cronică de nutriție a sugarului și copilului mic, datorită unui
aport nutritiv scăzut, provocat de diferite cauze.
Acestea pot fi cauze de natură alimentară, cauze infecțioase, cauze care țin de starea
constituțională a copilului și cauze care țin de mediul extern.
Starea de distrofie a copilului este apreciată după deficitul de greutate, asociat cu factorii
trofici, după cum urmează:

Distrofia de gradul 1  
Prezintă un dificit de 10-20% față de greutatea normală, talia nu este afectată, iar stratul
de grăsime de sub piele este redus pe abdomen și pe torace.
această stare este ușor reversibilă dacă se combate la timp cauza care a provocat-o.


Distrofia de gradul 2
Afectează cu 20-40% greutatea normală a copilului, lungimea rămîne și ea în urmă cu 3-4 cm,
iar țesutul adipos dispare complect pe trunchi și diminuă pe membre.
Copilul devine palid, este lipsit de vioiniciune și se îmbolnăvește ușor.


Distrofia de gradul 3 sau atrepsia, reprezintă o prăbușire metabolică a organismului cu un
dificit de greutate de peste 40% față de normal, cu dispariția complectă a grăsimii pe trunchi,
membre și față, cu pielea atîrnînd pe coapse și în regiunea fesieră, fața ia un aspect de bătrîn
sau de maimuță.
Acest stadiu se tratează numai în clinică.
Din cele prezentate se poate deduce rolul primordial al alimentației în tratamentul distrofiei.
Prevenirea stării de distrofie trebuie să intereseze în primul rînd.
Aceasta se realizează prin instituirea alimentației corecte din primul moment, în raport
cu starea copilului la neștere.
Primul loc îl ocupă alimentația la sîn, la care mama nu trebuie să renunțe cu ușurință.
Acolo unde survinr necesitatea unei complectări de lapte, aceasta se face numai după
sfatul medicului sau al asistentei care au în grijă copilul.
Momentul mai dificil al instalării lactației trebuie trecut cu răbdare, punînd copilul
să sugă, mama trebuie să fie convinsă că prin acest act secreția de lapte se va
instala suficient.
O deosebită grijă se cere atunci cînd este nevoie ca suptul să fie complectat prin
diferite preparate de lapte.
Diluțiile vor fi: 8% în primele 2-3 săptămîni, apoi 10% pînă se trece la vîrsta de
3 luni și 12,5% după vîrsta de 3 luni.
Laptele se îndulcește cu zahăr 5% sau cu glucoză, în cazurile mai dificile.
În cazul unui copil prematur, alimentația trebuie dirijată cu și mai mare grijă.
Dacă mama are lapte suficient, copilul trebuie pus să sugă, complectînd mesele.
Dacă el obosește și adoarme repede,
este alimentat cu lapte de la sîn, muls și dat cu lingurița.
Tehnica aceasta trebuie arătată mamei de către asistenta de teren, complectarea prin biberon
face ca sugarul să renunțe repede la supt, iar aceasta duce la sistarea secreției de lapte.
În caz de necesitate a alimentației artificiale, pe care medicul o va hotărî, trebuie evitate
greșelile prin diluții prea mari ale laptelui, sau folosirea de cantități mari de ceai între mese.
Alimentația trebuie să fie condusă după apetitul copilului și după reactivitatea individuală.
Se vor avea în vedere și posibilitățile de aprovizionare cu un anumit lapte.
Nu este bine să schimbăm mereu felul de laptelui, atunci cînd sugarul s-a obișnuit cu el.
Desigur, este de preferat un lapte umanizat, totuși, vom căuta să administrăm tot
timpul același fel de lapte.
Alte măsuri de prevenire a distrofiei se referă la prevenirea îmbolnăvirilor, aceastea se
realizează printr-o stare de igienă perfectă a obiectelor ce servesc la alimentație
( tetine, biberoane, vase ), prin modul de păstrare a laptelui, prin curățenia rufăriei
copilului și a camerei respective.
Trebuie evitat contactul cu persoane bolnave ce vin în vizită și cu aglomerațiile.
Se vor aplica mijloace de călire a organismului copilului, încă din primele zile de viață:
baia zilnică, aerisirea camerei, scoaterea zilnică la aer liber, ca și înfășatul
corespunzător cu temperatura ambiantă.

Regimul Alimentar în Anemii

REGIMUL ALIMENTAR ÎN ANEMII


Anemia este o boală relativ frecventă întîlnită în copilărie și are ca manifestare
principală scăderea numărului de globule roșii ( hematiile ).
Viața unei globule roșii fiind de circa 120 de zile, numărul mai mic al
hematiilor poate fi rezultatul fie al unei producții scăzute, fie al unei pierderi
sau distrugeri exagerate.
Drpistarea motivului pentru care se produc mai puține hematii sau au o viață
mai scurtă, se face cu ajutorul laboratorului, conducîndu-l pe medic la diagnosticul
tipului de anemie, care duce la stabilirea unor indicații de tratamente corecte.
În afara anemiilor ereditare, de astfel foarte rare, marea majoritate sunt urmarea
pierderilor de sînge, carențelor de aport alimentar, parazitozelor, infecțiilor etc.
Este firesc ca indicațiile dietetice să țină seama și de ele de cauza anemiei și să se
identifice cu cele din boala de bază, cu unele corectări pe care le face medicul
pentru fiecare caz în parte.
O situație specială o are însă anemia prin lipsă de fier, numită și feriprivă, care la copii
cel mai des întîlnită și în care alimentația reprezintă o componentă majoră
a tratamentului.
Din aceste motive, în cele ce urmează, ne vom teferi numai la acest tip de anemie.
La copilul normal necesitățile în fier ale organismului sunt continue, întrucît
pierderile sunt zilnice, și în plus, ele trebuie suplimentate corespunzător
creșterii masei corporale.
În mod normal, nevoile zilnice de la copii variază între 3 mg și 12 mg.
Trebuie ținut seama că, în general, numai 10% din fierul conținut de alimenele
ingerate este absorbit prin mucoasa intestinală.
Fierul poate forma compuși neabsorbabili cu diverși constituenți în alimente.
Un exemplu îl constitue fitații prezenți în numeroase cereale sau fosfații din
lapte și derivatele lui.
Din acest potiv, se atrage atenția că o alimentație excesivă sau exclusivă cu paste
făinoase sau lapte scade aportul de fier.
Cercetările privind absorția fierului la nivelul mucoasei intestinale atrag atenția
asupra unor constatări cu aplicabilitate practică în alimentație:
- fierul din carne are procentul cel mai ridicat de absorție,
- procentul de fier absorbit din vegetale este mai mare pentru cele care sunt bogate
în proteine ( mazăre, ciuperci ),
- absorția fierului din vegetale este maximă atunci cînd în rația alimentară se introduc
proteinele animale ( carne ).
Practic, existența în cantitate foarte mare a fierului, de exemplu, în spanac, sau lăptuci,
nu are o valoare deosebită, căci el nu este absorbit în proporții reduse.
Absorția poate fi însă mult crescută dacă se adaugă carne la pregătirea acestor
legume sau la masa respectivă.
La copilul cu anemie prin lipsă de fier - verificată prin analize de laborator - indicațiile
dietetice trebuie să țină seama, în primul rînd, de excluderea obiceiurilor alimentare greșite:
- excesul de lapte și derivate,
- excesul de paste făinoase,
- excesul de alimentație vegetală săracă în proteine.
Alimentația trebuie să fie variată conținînd proteine aimale, respectiv carne.
Atragem atenția că ficatul pregătit la grătar, sub formă de perișoare sau pateu, are un conținut
maxim și absorția cea mai mare de fier.
În general, toate zarzavaturile conțin fier, iar absorția mică necesită a fi îmbunătățită
cu un aport concomitent de carne.
Menționăm că adaosul de sucuri de citrice ( lămîi, portocale ) băute în timpul mesei,
ca și borșul, contribuie la creștere absorției fierului conținut în vegetale.

Regimul Alimentar în Anemii

REGIMUL ALIMENTAR ÎN ANEMII


Anemia este o boală relativ frecventă întîlnită în copilărie și are ca manifestare
principală scăderea numărului de globule roșii ( hematiile ).
Viața unei globule roșii fiind de circa 120 de zile, numărul mai mic al
hematiilor poate fi rezultatul fie al unei producții scăzute, fie al unei pierderi
sau distrugeri exagerate.
Drpistarea motivului pentru care se produc mai puține hematii sau au o viață
mai scurtă, se face cu ajutorul laboratorului, conducîndu-l pe medic la diagnosticul
tipului de anemie, care duce la stabilirea unor indicații de tratamente corecte.
În afara anemiilor ereditare, de astfel foarte rare, marea majoritate sunt urmarea
pierderilor de sînge, carențelor de aport alimentar, parazitozelor, infecțiilor etc.
Este firesc ca indicațiile dietetice să țină seama și de ele de cauza anemiei și să se
identifice cu cele din boala de bază, cu unele corectări pe care le face medicul
pentru fiecare caz în parte.
O situație specială o are însă anemia prin lipsă de fier, numită și feriprivă, care la copii
cel mai des întîlnită și în care alimentația reprezintă o componentă majoră
a tratamentului.
Din aceste motive, în cele ce urmează, ne vom teferi numai la acest tip de anemie.
La copilul normal necesitățile în fier ale organismului sunt continue, întrucît
pierderile sunt zilnice, și în plus, ele trebuie suplimentate corespunzător
creșterii masei corporale.
În mod normal, nevoile zilnice de la copii variază între 3 mg și 12 mg.
Trebuie ținut seama că, în general, numai 10% din fierul conținut de alimenele
ingerate este absorbit prin mucoasa intestinală.
Fierul poate forma compuși neabsorbabili cu diverși constituenți în alimente.
Un exemplu îl constitue fitații prezenți în numeroase cereale sau fosfații din
lapte și derivatele lui.
Din acest potiv, se atrage atenția că o alimentație excesivă sau exclusivă cu paste
făinoase sau lapte scade aportul de fier.
Cercetările privind absorția fierului la nivelul mucoasei intestinale atrag atenția
asupra unor constatări cu aplicabilitate practică în alimentație:
- fierul din carne are procentul cel mai ridicat de absorție,
- procentul de fier absorbit din vegetale este mai mare pentru cele care sunt bogate
în proteine ( mazăre, ciuperci ),
- absorția fierului din vegetale este maximă atunci cînd în rația alimentară se introduc
proteinele animale ( carne ).
Practic, existența în cantitate foarte mare a fierului, de exemplu, în spanac, sau lăptuci,
nu are o valoare deosebită, căci el nu este absorbit în proporții reduse.
Absorția poate fi însă mult crescută dacă se adaugă carne la pregătirea acestor
legume sau la masa respectivă.
La copilul cu anemie prin lipsă de fier - verificată prin analize de laborator - indicațiile
dietetice trebuie să țină seama, în primul rînd, de excluderea obiceiurilor alimentare greșite:
- excesul de lapte și derivate,
- excesul de paste făinoase,
- excesul de alimentație vegetală săracă în proteine.
Alimentația trebuie să fie variată conținînd proteine aimale, respectiv carne.
Atragem atenția că ficatul pregătit la grătar, sub formă de perișoare sau pateu, are un conținut
maxim și absorția cea mai mare de fier.
În general, toate zarzavaturile conțin fier, iar absorția mică necesită a fi îmbunătățită
cu un aport concomitent de carne.
Menționăm că adaosul de sucuri de citrice ( lămîi, portocale ) băute în timpul mesei,
ca și borșul, contribuie la creștere absorției fierului conținut în vegetale.

Regimul Alimentar în Litiazele Urinare

REGIMUL ALIMENTAR ÎN LITIAZELE URINARE



Există mai multe tipuri de litiaze, după compoziția chimică a calculilor,
și anume : litiaza calcică, cea mai frecventă la copii, litiazaele urică, oxialică,
cistinică și xantinică ( ulltimile două, foarte rar întîlnite ).
Indiferent de tipul de litiază, cîteva reguli dietetici trebuie respectate în mod
aproape permanent.

1. Creșterea cantității toate de lichide consumate în 24 de ore.
Prin această măsură, crește cantitatea de urină și scade concentrația sărurilor, deci
și posibilitatea  lor de a precipita.
La copii, suplimentarea de lichide poate să fie între 300-500 ml peste nevoile
obișnuite, în raport cu vîrsta și greutatea.
Este important ca o parte din aceste lichide să fie date seara, la culare, sau chiar în
timpul nopții, pentru a evita hiperconcentrația nocturnă și dimineața, pe nemîncate,
pentru a forța diureza.
Lichidele pot fi luate sub formă de apă, ceaiuri, compoturi, limonadă.
Apele minerale vor fi folosite numai la prescripția medicului.



2.Se vor evita, la acești copii stările de deshidratare prin vărsături sau diaree.
În caz că acestea au apărut, se vor lua măsuri urgente de tratament.

3. Se va evita supraalimentația de orice fel, dar în special excesul de glucide care,
prin descompunerea în intestin, formează acid oxialic.
Acidul oxialic împreună cu calciu dau oxalat de calciu insolubil și
deci, cu posibilitatea de a precipita.

4. Pentru sărurile de calciu dau cel mai adesea produși de precipitare, care
pot determina formarea de calculi, se vor evita tratamente cu preparate de
calciu și vitamina D la copiii cu litiaze urinare.

5. Pentru formele de litiază calcică cu hipercalciurile se recomandă un regim
sărac în sare și în alimente bogate în calciu, cum sunt - laptele, brînzeturile
și derivatele lor.
Pentru alte forme de litiaze, restricțiile de regim se vor face numai la indicațiile
medicului și în perioadele necesare.
Apele minerale vor fi folosite, de asemenea, numai la indicația medicului.
Apele minerale pot fi administrate și la domiciliu, dar practica ne arată că
eficiența lor este mult mai mare atunci cînd sunt folosite la sursă, adică
dub formă de cură de ape minerale în stațiuni balneare.

Regimul Alimentar în Litiazele Urinare

REGIMUL ALIMENTAR ÎN LITIAZELE URINARE



Există mai multe tipuri de litiaze, după compoziția chimică a calculilor,
și anume : litiaza calcică, cea mai frecventă la copii, litiazaele urică, oxialică,
cistinică și xantinică ( ulltimile două, foarte rar întîlnite ).
Indiferent de tipul de litiază, cîteva reguli dietetici trebuie respectate în mod
aproape permanent.

1. Creșterea cantității toate de lichide consumate în 24 de ore.
Prin această măsură, crește cantitatea de urină și scade concentrația sărurilor, deci
și posibilitatea  lor de a precipita.
La copii, suplimentarea de lichide poate să fie între 300-500 ml peste nevoile
obișnuite, în raport cu vîrsta și greutatea.
Este important ca o parte din aceste lichide să fie date seara, la culare, sau chiar în
timpul nopții, pentru a evita hiperconcentrația nocturnă și dimineața, pe nemîncate,
pentru a forța diureza.
Lichidele pot fi luate sub formă de apă, ceaiuri, compoturi, limonadă.
Apele minerale vor fi folosite numai la prescripția medicului.



2.Se vor evita, la acești copii stările de deshidratare prin vărsături sau diaree.
În caz că acestea au apărut, se vor lua măsuri urgente de tratament.

3. Se va evita supraalimentația de orice fel, dar în special excesul de glucide care,
prin descompunerea în intestin, formează acid oxialic.
Acidul oxialic împreună cu calciu dau oxalat de calciu insolubil și
deci, cu posibilitatea de a precipita.

4. Pentru sărurile de calciu dau cel mai adesea produși de precipitare, care
pot determina formarea de calculi, se vor evita tratamente cu preparate de
calciu și vitamina D la copiii cu litiaze urinare.

5. Pentru formele de litiază calcică cu hipercalciurile se recomandă un regim
sărac în sare și în alimente bogate în calciu, cum sunt - laptele, brînzeturile
și derivatele lor.
Pentru alte forme de litiaze, restricțiile de regim se vor face numai la indicațiile
medicului și în perioadele necesare.
Apele minerale vor fi folosite, de asemenea, numai la indicația medicului.
Apele minerale pot fi administrate și la domiciliu, dar practica ne arată că
eficiența lor este mult mai mare atunci cînd sunt folosite la sursă, adică
dub formă de cură de ape minerale în stațiuni balneare.

Regimul Alimentar în Sindromul Nefrotic

REGIMUL ALIMENTAR ÎN SINDROMUL NEFROTIC




Sindromul nefrotic sau nefrozele reprezintă, în general, boli cu evoluție cronică.
În perioadele de acutizare, dieta va fi aceeași ca în glomerulonefrita acută difuză.
În perioadele de remisiune, se va menține un regim sărac în sare ( 1-2 g pe zi,
adică fără adaos de sare în alimente ), relativ bogat în proteine ( 2-3 g pe kilocorp/zi ).
Proteinele trebuie să fie de origine animală, din alimente ca laptele, ouăle, carnea,
și de origine vegetală din zarzavaturi cum sunt cartofi, mazărea, conopida.
Rația de lipide va fi limitată la 5-29 g/zi.
Complectarea rației calorice se va face cu glucide din alimente cum sunt: orezul,
pîinea, pastele făinoase, și mai ales, legume și fructe.
Rația acestor bolnavi este bine să fie calculată zilnic, ca la bolnavii de diabet.
Regimul va fi strict individualizat în raport cu vîrsta copilului,
cu greutatea și activitatea sa.

Regimul Alimentar în Sindromul Nefrotic

REGIMUL ALIMENTAR ÎN SINDROMUL NEFROTIC




Sindromul nefrotic sau nefrozele reprezintă, în general, boli cu evoluție cronică.
În perioadele de acutizare, dieta va fi aceeași ca în glomerulonefrita acută difuză.
În perioadele de remisiune, se va menține un regim sărac în sare ( 1-2 g pe zi,
adică fără adaos de sare în alimente ), relativ bogat în proteine ( 2-3 g pe kilocorp/zi ).
Proteinele trebuie să fie de origine animală, din alimente ca laptele, ouăle, carnea,
și de origine vegetală din zarzavaturi cum sunt cartofi, mazărea, conopida.
Rația de lipide va fi limitată la 5-29 g/zi.
Complectarea rației calorice se va face cu glucide din alimente cum sunt: orezul,
pîinea, pastele făinoase, și mai ales, legume și fructe.
Rația acestor bolnavi este bine să fie calculată zilnic, ca la bolnavii de diabet.
Regimul va fi strict individualizat în raport cu vîrsta copilului,
cu greutatea și activitatea sa.

Regimul Alimentar în Glomerulonefrita Acută

REGIMUL ALIMENTAR ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ


Glomerulonefrita este o boală datorită tot unor cauze infecțioase, dar infecția
este la distanță, microbul nu ajunge în țesutul renal.
Mecanismul de declanșarea a bolii este complex.
Cel mai adesea focarul de infecție este faringoamigdalian, iar microbul care dă
cel mai frecvent aceste îmbolnăviri este streptococul.
Îmbolnăvirea rinichiului poate surveni în timpul dar, mai ales, după un interval
de 10-12 zile de la debutul infecției faringoamigdaliene.
Boala apare adeseori după scarlatină.
În glomerulonefrită există deseori mari de simptologie și gravitate.
Important din punc de vedere practic, este ca boala să fie recunoscută în stadiul cel
mai incipient trecerea de la o formă la alta, aparișia unor complicații și evoluția
spre cronicizare fiind posibile în toate formele.
Pentru evitarea acestor neajunsuri, nefritele sub orice formă trebuie privite ca boli
cu caracter de urgență medicală.
Regimul dietetic în aceste boli are, de asemenea, un caracter de urgență, de aceea,
ori de cîte ori prin semnele pe care le prezintă o boală ar sugera bănuiala unei
îmbolnăviri renale, părinții trebuie să se adreseze de urgență medicului.
Pînă la consultația de către medic se va întrerupe orice alimentație și se va da
copilului să bea numai lichide dulci, ceaiuri, limonadă, suc de fructe și acestea
în cantități nu prea mari.
În faza inițială, adică în faza în care copilul prezintă semnele majore de boală
( endeme și hipertensiune ) este indicat ca bolnavul să fie tratat în spital.
Numai o supraveghere permanentă, pe baza examenelor de laborator, îl pune
pe copil la adăpost de eventualele complicații.
Regimul dietetic este atît de strîns individualizat în raport cu forma și stadiul de evoluție
a bolii și cu vîrsta copilului, încăt recomandările noastre nu pot avea decît
un caracter foarte general.
Reducerea sau suprimarea substanțelor alimentare se face în raport cu stadiile bolii:
în prima fază, se reduce parțial cantitatea de lichide, se suprimă sarea și
substanțele proteice ( laptele, ouălele, carnea ), uneori, după caz, se reduc și
alimentele cu conșinut bogat în potasiu ( fructe, în speciel citrice ).
Alimentația se face cu o cantitate moderată de lichide îndulcite : ceaiuri,
siropuri, miere, dulceață și fructe.
Acest fel de alimentație durează 2-3 zile.
În perioada imediat următoare, se reduce progresiv, alimente pe bază de cereale
( orez, pase făinoase, griș, macaroane, păine fără sare ) și zarzavaturi ( morcovi,
cartofi, dovlecei, fasole verde, sfeclă ), se va crește cantitatea de fructe.
Se vor evita, încă o perioadă, zarzavaturile cu conținut mare în sare,
cum sunt ridichiile.
Grăsimile se dau în cantități moderate, 20-30 g pe zi sub formă de unt proaspăt,
nesărat, frișcă, untdelemn.
Din săptămîna a 2-a se introduc laptele, brînza proaspătă de vaci, iaurtul.
Gălbenușul de ou și carnea se introduc din a 3-a spătămînă de boală.
Se menține restricția de sare.
Timpul în care alimentația copilului bolnav de nefrită poate ajunge la normal
este de 4-5 săptămîni, dar după formă și evoluție pot exista variații destul de mari.

Regimul Alimentar în Glomerulonefrita Acută

REGIMUL ALIMENTAR ÎN GLOMERULONEFRITA ACUTĂ


Glomerulonefrita este o boală datorită tot unor cauze infecțioase, dar infecția
este la distanță, microbul nu ajunge în țesutul renal.
Mecanismul de declanșarea a bolii este complex.
Cel mai adesea focarul de infecție este faringoamigdalian, iar microbul care dă
cel mai frecvent aceste îmbolnăviri este streptococul.
Îmbolnăvirea rinichiului poate surveni în timpul dar, mai ales, după un interval
de 10-12 zile de la debutul infecției faringoamigdaliene.
Boala apare adeseori după scarlatină.
În glomerulonefrită există deseori mari de simptologie și gravitate.
Important din punc de vedere practic, este ca boala să fie recunoscută în stadiul cel
mai incipient trecerea de la o formă la alta, aparișia unor complicații și evoluția
spre cronicizare fiind posibile în toate formele.
Pentru evitarea acestor neajunsuri, nefritele sub orice formă trebuie privite ca boli
cu caracter de urgență medicală.
Regimul dietetic în aceste boli are, de asemenea, un caracter de urgență, de aceea,
ori de cîte ori prin semnele pe care le prezintă o boală ar sugera bănuiala unei
îmbolnăviri renale, părinții trebuie să se adreseze de urgență medicului.
Pînă la consultația de către medic se va întrerupe orice alimentație și se va da
copilului să bea numai lichide dulci, ceaiuri, limonadă, suc de fructe și acestea
în cantități nu prea mari.
În faza inițială, adică în faza în care copilul prezintă semnele majore de boală
( endeme și hipertensiune ) este indicat ca bolnavul să fie tratat în spital.
Numai o supraveghere permanentă, pe baza examenelor de laborator, îl pune
pe copil la adăpost de eventualele complicații.
Regimul dietetic este atît de strîns individualizat în raport cu forma și stadiul de evoluție
a bolii și cu vîrsta copilului, încăt recomandările noastre nu pot avea decît
un caracter foarte general.
Reducerea sau suprimarea substanțelor alimentare se face în raport cu stadiile bolii:
în prima fază, se reduce parțial cantitatea de lichide, se suprimă sarea și
substanțele proteice ( laptele, ouălele, carnea ), uneori, după caz, se reduc și
alimentele cu conșinut bogat în potasiu ( fructe, în speciel citrice ).
Alimentația se face cu o cantitate moderată de lichide îndulcite : ceaiuri,
siropuri, miere, dulceață și fructe.
Acest fel de alimentație durează 2-3 zile.
În perioada imediat următoare, se reduce progresiv, alimente pe bază de cereale
( orez, pase făinoase, griș, macaroane, păine fără sare ) și zarzavaturi ( morcovi,
cartofi, dovlecei, fasole verde, sfeclă ), se va crește cantitatea de fructe.
Se vor evita, încă o perioadă, zarzavaturile cu conținut mare în sare,
cum sunt ridichiile.
Grăsimile se dau în cantități moderate, 20-30 g pe zi sub formă de unt proaspăt,
nesărat, frișcă, untdelemn.
Din săptămîna a 2-a se introduc laptele, brînza proaspătă de vaci, iaurtul.
Gălbenușul de ou și carnea se introduc din a 3-a spătămînă de boală.
Se menține restricția de sare.
Timpul în care alimentația copilului bolnav de nefrită poate ajunge la normal
este de 4-5 săptămîni, dar după formă și evoluție pot exista variații destul de mari.