www.Zapaciti.ro

DIN COPILĂRIE Bolți călătoare de nori peste Pind, și vîrfurile totdeauna ude Vîntul își despletea odgoanele, zornăind. peste șindrila caselor zălude Mai tot găseam și cîte-un arbore vechi de care cu mîinile-amîndouă mă agățam, să-mi flutur trupul ca un steag omenesc, peste ciuturi, peste bouturile cailor, la adăpătoare Căciula tatii, de astragan, an de an mai ruptă, mai dată pe sprînceane, profilul lui de vultur fără pene, îl port în fundul ochilor, an de an Coborau oile, vîrîte una-ntr-alta Tălăngile lor coborau în vale, la iazul rece, ca niște pietre în el, una-ntr-alta, stîrneau rotogoalele pînă la zece Coboram din gorun să le număr cu degetul ; de-aceea le știu așa cum știu cîntecele cu haiduci pe dinafară Sus, la piscuri, pregetul oprea opinca oamenilor, în seară Mereu, bolțile de noroi, mereu tălăngile oilor clătinîndu-se, rîul rece nu spășa stelele. Numai copitele cailor cărunți. Așa, așa, era, cobora totdeauna însetat din munți, numai pe sine sorbindu-se Și dacă mă-njunghie dup...

DIN NOU GÎNDUL MI-A FURAT Din nou, jindul mi-a furat trupul pe care-l purtam cînd eram copil : s-a-nvoit pe bani puțini, cu vîntul și mi l-a purtat pînă la marginea doritului, jinduitului, strălucitorului Bosfor ! Aici era o noapte intensă, cu cornul lunii-ntors spre pămînt. Rătăceam prin străzile-nguste cu clădiri de scînduri, și-n colț, deasupra brutăriei, în podul binemirositor , am închis ochii, stînd de vorbă singur. Întodeauna lemnul a fost prieten cu oamenii și eu l-am înțeles. Iar stelele își scoteau razele, ca pe niște picioare subțiri. Paiainjeni și păienjenițe și lemn... Oh, doritul Bosfor, pe care n-am să-l mai văd niciodată !

STRIGĂT DE LIBERTATE Dinții, pentru că ei sînt cei mai aproape, se vor rupe, scrîșnind, să-mi facă loc. Vîntul va goni de pe străzi pietruite umbrele montane, înghesuite la oraș. - Desigur, vîrful munților ar trebui să fie drept - Și prin toate încăperile, pe sub pragul de sus, pe sub burlanele de tablă, ori sub stinghia de lemn a porții, se dilată firul subțire al clopotelor Eu trebuie s-ajung mai repede Și buzele, pentru că ele sînt mai aproape, se vor rupe în stea. Porțile de aer ale orașului, numai porțile de aer ale orașului se bălăngănesc în vînt Și mîinile, numai mîinile, pentru că ele sînt mai aproape, vor pipăi zăvoarele.

CON Eu am venit de foarte de jos, de lîngă taine M-au cotrobăit în voie plantele, la început, după-aceea peștii și ereții și lupii și vulpile faine. Pe toți i-am încăput. Trebuia să răsucesc bine țărîna și cu degetul gros al piciorului să trag un cerc care să-mi păstreze și smucitura și rîna cînd am să mă-ncerc Numai de nu m-aș tăia la jumătate, Într-un cerc mai mic, deasupra stînd, mărunt, ca un soare răsărind pe jumătate - doare atît să-mi fie dat, spre punct !

PLOAIE DE MUNTE Cu sprîncenele lipite de fereastră aburită, mai privești și-acum, domniță, lunga ploilor clipită ? La un semn știut de păsări, o, tu palido și blîndo, îl mai vezi pe Gheorghe Pătru umbra pomilor furînd-o ? ca să-l miluiești cu dreapta și să-l ierți de sărăcie, să-l trimiți în lungul ploii cu jăndari, la primărie ? O, e părăsit conacul și urechea de cercele și n-auzi cum se subție ploaia, printre giurgiuvele... Și cum suie-n fire-albastre, tot cu somnul se-ncrucișe, al cocoșilor de tablă ruginiți pe-acoperișe

DUMINICA VECHE Ploua liniștit peste Ploiești și-n cartierele mărginașe casele își schimbau locul între ele Ai deschis o fereastră, acoperind cu scîrțitul ei păcănitul streașinilor și-ai tras adînc, în plămîni, după amiază Ploua liniștit peste Ploiești și tu ți-ai scos cămașa pătată de petrol și ți-ai arătat în ploaie umerii tatuați cu ancore și cu inimi, strigînd-ți peste gard vecinul la o partidă de table. Ploua liniștit peste Ploiești și-n cartierele mărginașe, casele își schimbau locul între ele

JUDECATĂ ÎN CÎMPUL FRUMOASEI În satul meu, în Cîmpul Frumoasei, în preajma turnului, pietrele stau pe subt plopi. E primăvară, și pietrele - stau. Unele poartă încă insripții chirilice. Este totdeauna ceva ce-n urmă rămîne. Sunt ale părinților, pietrele - și ale părinților lor. Huma e beatitudinea lor astăzi și mîne. O mierlă neagră cu ciocul de ceară aleargă de pe un mormînt pe altul, precum îi cere viața. Dar eu mă gîndesc mai departe. Mă gîndesc la ziua cînd plugul va trece prin morți să-ndrepte fața.

GIORDANO BRUNO CÎNTĂ BALADA PERMANENȚEI E același, nu-s aceleași. E același unic soare răsărit din munte, gînd. Să se întrupeze-n vale alte umbre sunt la rînd. E aceleași, nu-s aceleași. E același unic soare albul inului sorbind. Să întindă pînza-n iarbă fete, alte sunt la rînd. A același, nu-s aceași. E același unic soare tîlc suav învederînd. Ca să coloreze ceasul fluturi - alții sunt la rînd. E același, nu-s aceleași. E același unic soare ce-nfierbintă rouă, vînt. Să îndure moartea-n vară alte spice sunt la rînd. E același, nu-s aceleași. E același unic soare inimă prin lumi bătînd. Să îngîne-n vreme rugul alte-amurguri sunt la rînd.

ANII VIEȚI În spațiu tainic, fără mărturie, mă alesei cîndva, făptură vie. M-au făurit rîzînd, cîntînd, părinții. Ei, țesătorii vieții și ai morții, mi-au dat ce-ngăduise soartea : au pus în mine soarele și noaptea, și mi-au adus un drum în fața porții. ,,Acesta-i drumul tău, mi-au zis părinții, pornrști din văi s-ajungi în slava minții.'' Pe cale-n lumea neagră am plecat. Umblam, vedeam, dar nu mă închegam. Vedeam, umblam, dar încă nu eram. Prin anul lung, ah lung, de altădat'. de-abia iubirea m-a întemeiat.

TOAMNĂ DE CRISTAL Sunt zilele acuma mereu senine, treze. Sub glii cei duși încearcă surîsul să-și păstreze. Cunoaște-n frunze urbea conversiuni în aur - și vama se deschide pentru sticleți și graur. Ca niște țevi de orgă-s furnalele-n cetate. Ies fumuri albe, drepte - ajung la ceruri toate. Și soarele mai este. Cu foarfece, cum umblă, el pomilor le taie în brumă albă umbră. Oricît suflarea-ngheață în dăinuiri aparte, ne încălzește încă lumina dintr-o parte. Cît de frumoasă-i lumea și dincolo de termen ! Încredințate-s sorții puterile în germen.

MĂGĂRUȘUL Văzui cîndva prin munți iberici, ca de lună, aridă curte, stănci și-o dogorîtă vatră, o așezare unde om și floare, piatră, își potriveau frumusețea aprigă-mpreună. În cerc îngust, din care visul nu mai scapă, un măgăruș se învîrtea-nhămat, subt doare, găleți să urce în fîntînă, să coboare, cu truda lui scotea un firicel de apă. Și jghiabul picura, la capăt să se-aleagă verdeața firavă a unui strat de humă. Aci pămîntul n-a fost niciodată mumă. Măgarul orb, în învîrtire, rar curmată, subt arșiți adăpa, cu sete, vara-ntreagă agave, nalbă, oleandri și mușcată.

 MAREA  MEDITERANĂ               I                                                     Întinderea-albăstrie, Nemărginit safir, O! mare, scumpă mie, Eu vecinic te admir!                                                     Ești vastă, triumfală, Te miști măret la vânt Ca mantie regală Lipită de pământ,                    ...

CEAS Tîrziu, pe la ceasul amărăciunii, cînd am văzut că-n zadar cuvintele toate mi le-am rostit, că pînă la tine-nțelesul lor n-a mai ajuns, în noapte am ieșit. Crezusem vai cu tărie că niciodată sfîrșit nu va fi. Ți-am spus uneori : ia sfatul vestalelor, dacă flacăra vrei s-o-ntreții. Ți-am zis alte dății : vezi tu jeraticul, truda în vatră ? Din fumul albastru ce iese mereu cerul se țese. Bănuiesc că ai stat încă mult timp la masă, în jale cu capul în mîni, cu privirea pierdută-n ocoalele tale de vis. Bănuiesc că nici astăzi nu-ți este ușor în cetatea cu punțile trase. Pentru ca vinul lăsat, printre cele rămase nimeni să-l bea, toarnă cenușa-n ulcior.

ÎN TIMP Natura-și împlinește ciclul și iarăși de la cap și-l ia. Istoria înaintează pe Via Appia. Astăzi ca și alte dăți înalță apeducte-n deșerturi, pentru tot mai depărtate cetăți duce pe umeri argilă arsă, dezmărginește pămîntul, grădină după grădină, și pune pietre de hotar în timp, aici o bătălie, colo un gînd. În catacombe s-adună și iar se revarsă. Dar faptele mele unde sînt ? Faptele ce ar putea pentru mine mărturie să stea în grădină, în lumină.

        CUCOARELE                                                                           Din cea zare luminoasă vine-un lung șir de cucoare Aducând pe-aripi întinse calde raze de la soare; Iată-le deasupra noastră, iată-le colo sub nor, În văzduh călăuzite de-un pilot, bătrân cocor.                                        Ele vin din fundul lumii, de prin clime înfocate, De la India Brahmină, unde fearele-ncrun...

      SFÂRȘITUL IERNEI                        S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-a dus zilele Babei si nopțile vegherii. Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.                         Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde; Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde. Pâraiele umflate curg iute șopotind, Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.                         O, Doamne! iată-unflutur ce prin văzduh se perde! În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,, Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.                         Un fir de iarbă verde, o rază-ncăl...

SANIA Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la plimbare. Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi... Tu zâmbești?... Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei. Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare, Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar Saltă-o veverița mică pe o creangă de stejar  Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;  Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.  Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori...  Tu o rupi?... Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.

          MEZUL IERNEI                                  În păduri trăsnesc stejarii ! E un ger, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţie sub picioare                                  Fumuri albe se ridica în văzduh scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.                             ...

 ÎNTOARCEREA  ÎN  ŢARĂ Pe muşchi de prăpastie lunecând uşor, Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.                               Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb Lăsau urme albe pe omătul alb. Zburam noi ca gândul ce mă-mpresura ; Gândul meu,ca mine, în ceruri zbura. Eu răzbateam iute troieni de ninsori, El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori, Căci mergeam departe... el cătră o stea, Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea! În zădar copacii crengile-şi plecau Şi zăpadă-n cale-mi pe rând scuturau. În zădar şi cerul viscole stârnea Şi cu fulgi prin neguri câmpii aşternea. În zădar şi lupii, codrii răzbătând, Cu crivăţul iernii m-alungau urlând. Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi În negura deasă  rămâneau perduţi,  Căci mergeam grabă... el cătră o stea,  Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea! În ţara mea dulce sunt drumuri de flori ; În dulcea m...

              GERUL Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jălire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitor. Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește, Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește, El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat, Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri Pune streșinelor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pe nare. O! tu, gerul năprasnic, vin` îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!                ...

 VISCOLUL Crivățul din meazănoapte vâjie prin vijelie, Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmp Valuri albe trec in zare, se așează-n lung troian. Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.  Zberăt, raget, țipret,  mii de glasuri spăimântate,  Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.  Și-n departe se aude un neghez răsunător...   Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal si călător!  Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire  Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire  O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind,  Unde dulcea ospeție îl intâmpină zâmbind!

BRADUL Sus pe culme bradul verde Sub zăpada albicioasă Printre negură se perde Ca o fantasmă geroasă, Și privește cu-ntristare Cum se plimbă prin răstoace Iarna pe un urs călare, Iarna cu șepte cojoace. El se scutură și zice: ,,În zădar, tu, vrăjitoare, Aduci viforul pe-aice, Aduci zile fără soare. În zădar îngheti pământul, Ucizi florile și stupii Și trimiți moartea cu vântul Și trimiți foamea cu lupii. În zădar a ta suflare Apa-n râuri o încheagă, Șterge urma pe cărare Și de mine țurțuri leagă. În zădar aduci cu tine Corbul negru și prădalnic, Și din codrii cu jivine Faci să iasă urlet jalnic. În zădar, urgie crudă, Lungești noaptea-ntunecoasă Și, râzând de-a lumei trudă, Scurtezi ziua luminoasă. În zădar îmi pui povară De zăpadă și de gheață. Fie iarnă, fie vară. Eu păstrez a mea verdeață!"

IARNA Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă; Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi. Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iar: Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară: Soarele rotund și palid se prevede printre nori  Ca un vis de tinerețe printre anii trecători. Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în depărtare Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare, Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum, Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare Strălucește și dismiardă oceanul de ninsoare. Iată-o sanie ușoară care trece peste văi... În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi                                              

   SERILE LA MIRCEȘTI                                       Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse Sub palidă lumină, apar misterios.                                                                    Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit.       ...

    DRAGOŞ            I                                                                                                                                Dragoş, mândru ca un soare, A plecat la vânătoare. Ghioaga şi săgeata lui Fac pustiiul codrului! Cerbul moare, urşii per Şi vulturii cad din cer... Iată că-ntr-o dum...

   HORA-UNIREI              1855 Hai să dăm mână cu mână Cei cu inimă română, Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României!                       Iarba rea din holde peară! Peară duşmănia-n ţară Între noi sa nu mai fie Decât flori si omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Şi la viaţă cu unire, Şi la moarte cu-nfrătire!   Unde-i unul, nu-i putere La nevoi si la durere. Unde-s doi, puterea creşte Şi duşmanul nu sporeşte!                       Amândoi suntem de-o mamă, De-o făptura şi de-o samă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină.                       Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă-n lume. Eu ți-s frate, tu mi-eşti frate, În noi doi un suflet bate!                 ...

LACUL La geamul meu de lîngă lac Se bate apa-n scînduri, La geamul meu de lîngă lac Se fac încet și se desfac În mine-atîtea gînduri... Pe rînd vin undele de mor Și-n murmur se destramă, Pe rînd vin undele de mor Și parc-aleg din gura lor Pe nume cum mă cheamă... Eu m-am gîndit de-atîtea ori Și mintea mea se-ntreabă, Eu m-am gîndit de-atîtea ori : Ce tainici, nepătrunși fiori De-ntinsul lac mă leagă ?... Pesemne, tu, care te-ai dus, I-ai rătăcit pe maluri, Pesemne, tu, care te-ai dus, Într-un tîrziu și trist apus, Te-ai oglindit în valuri.... De-atunci îl zbuciumă mustrări Și-n noapte plînge lacul, De-atnci îl zbuciumă mustrări Și simte-aceleași frămîntări Ca dorul meu, săracul...                                                    ...

DE PROFUNDIS Plînd apele în noaptea asta Și într-un vaier îndelung, Oftările mi-ating în zbor fereastra, Și-n zbor la patul meu ajung. O groază sufletu-mi supune Și-n așternut eu mă cufund Cînd stihuri de îngropăciune Vin din prăpăstii fără fund. Plînsori și gemete și șoapte De-a lungul apelor s-aștern, Și-n pacea miezului de noapte Par smulse dintr-un plîns etern. Pesemne-acu-i grazava clipă Cînd moartea s-a pornit la drum, Și bate tainic din aripă Deasupra mărilor acum. Toți robii zăvorîți sub apă Ăși simt stăpîna și tresar, Ei sparg a valurilor groapă Și plîng cu plînsul lor amar. Împins de-o nepătrunsă lege Se cere lutul în pămînt : Sărmane suflete pribege Își cer o cruce ș-un mormînt...                                                   ...

BARAGANUL Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare Sub cer, în fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor, Nimic nu-nvelește pe bietul călător.                                    Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ, Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară în vânt                                   De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț în fior.        ...

     PAȘTELE De paști în satul vesel căsuțele-nălbite Lucesc sub a lor malduri de tresteii aurite Pe care cocostârcii, înfipți într-un picior, Dau gâtul peste aripi, tocând din ciocul lor. Un scrânciob mai la vale pe lângă el aduna Flăcăi și fete mândre ce râd cu voie bună; Și-n sunet de vioare, de cobze și de nai Se-ntoarce hora lină, călcând pe verde plai. Bătrâni cu fețe stinse, români cu fețe dalbe, Românce cu ochii negri și ștergare albe Pe iarba răsărită fac praznic la un loc, Iar pe-mpregiur copiii se prind la luptă-n joc. Și scrânciobul se-ntoarce, purtând în legănare Părechi îmbrațișate cu dulce înfocare, Ochiri scânteitoare  și  gingașe zâmbiri Ce viu răspând în aer electrice luciuri.

  PLUGURILE                                  Noroc bun!... Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri! Boi plăvani în câte șease trag, se opintesc în juguri. Brațul gol apasă-n coarne; ferul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi.                                  Treptat, câmpul se umbrește sub a brazdelor desime; El răsună-n mare zgomot de voioasa argățime Iar pe lanul ce în soare se zvântează fumegând, Cocostârcii cu largi pasuri calcă rar și meditând.                                  ...

RADA Are dochia mult cît are, Nu e mult o fată mare ? Că-ntre domni, dar orișiunde, Dacă-ți știe ea răspunde Grai ales și lin ca apa, Apoi las' că Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. A f ost și ea-n școli o toamnă, Dar găsești ca ea vro doamnă ? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară - S-o vezi numai și să tremuri ! Și de-abia pe la Sîn-Petru Umple optsprezece vremuri. Sînt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au peptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, cînd o vezi, te fură Cu necontenitul zîmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mînile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Pînă-n zori, cînd pe sub streșin ! Încă doarme rîndunica. Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana ! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă Dar mu-mu. Joiana muge - Radă. fă, s-alergi degrabă, Că-n șopron vițelul suge. -,,Doar' e tare ! Haid' mai iute !'' Și din dr...

    RODICA                                    Purtând cofiţă cu apă rece Pe ai săi umeri albi, rotunzori, Juna Rodică voioasă trece Pe lângă junii sămănători.                                    Ei cu grabire îi sar în cale, Zicând; ,,Rodică, floare de crin, În plin să-ţin meargă vrerile tale, Precum tu, dragă, ne ieși cu plin!                                    S-ajungi mireasă, s-ajungi crăiasă! Calea să-ţi fie numai cu flori, Şi casa casă, și masa masă, Şi sânul leagăn de pruncuş...

  FURTUNĂ  ( 1944 ) Și ani și luni și iarăși ani nimic nu s-a-nchegat. Fără-nvetare, sub tenebre, marea frămîntîndu-se a cutropi liman și plaje. Și tunete sub zare necerească s-au ridicat din adîncimi. Și luni și ani și iarăși luni văzduhul a fost plin - de-un freamăt ca de cohorte-naintînd pe sarcofage. Rumoarea-acum se-mprăștie și curți albatre se-aleg deasupra în senin. Răzleții, norii, ce au rămas, se duc se-odihnească, Să fim noi doi, întîii, cari ieșim, după tumultul stins, pe țărm ! Întîii, care lăsăm pe maluri în nisipul pur o urmă. Întîii, cari ne bucurăm, că luna parcă într-adins ne dăruie-n acest ținut de liniști un contur și-o umbră.

POD PESTE MUREȘ La vad, un pod de lemn, cu coperișul de șindrilă, lung-cît o uliță de sat, se-ntinde peste Mureș. Mal vrea la mal în veci să lege. Astfel țara moștenitu-l-a din leat. Își au mărețele-ntîmplări și lucruri cîntăreții lor, dar podului îi cîntă numai apa, ce subt el se-ndeasă, despre toți și toate-i cîntă, cîte au trecut pe el ca prontr-o casă, lungă dreaptă casă, Oști trecură-n veac pe-aci, și Radu cel Frumos, roți ferecate, roibi domnești, comori și lacrimi, moți cu ciubare, turme, vînturi, răpuși și-nvingători, stindarde, patimi. Pe toți și toate-n nopți, cînd vîlvele se bat, îi poți vedea-n lumini de-o clipă încă, așa cum ceasul, de pe-un țărm mutîndu-i, i-a mîntuit spre celălalt peste vîltoare-adîncă. Dar ce liniște-i acum la vad ! Ce trează-amiază ! Prin istorie adie doar miros de otravă. Subt pod un șarpe se sorește, lung și nemișcat. ca-ntr-o emblemă rară, de străveche slavă.

ÎNVIERE În azur se simt întoarceri. Vînăt fum de vreascuri ude S-a întins în tot orașul. Undeva un zbor s-aude. Sus cocorii desfășoară Ieroglife din Egipet. Dacă tîlcul l-am pricepe Inima ar da un țipet.  În copaci, prin vechi coroane, Seve urcă în artere : S-ar părea că-n țevi de orgă Sui slavă de-nviere. Muguri fragezi sfarmă scoarța, Solzi și platoșe, găoace. Grav, miracolul ne miră Cum începe, cum se face. Fiecare sămînță-naltă De pe un mormînt o piatră. Suferința are-un cîntec Și nădejdea are-o vatră.

CORN DE VÎNĂTOARE Subt o geană de dumbravă sparg mistreții luncile. Cornul sună, cînii latră, ăuie speluncile. Vino și tu. Vînătoarea drum deschidă-ne pe gînd, spre arhaice izvoare și spre evul de argint. Vom lăsa în urma noastră cugetul, cetățile. Și-om stîrni din așternuturi roșii vietățile. Veverița coada lungă, sare ca o flacără. S-a purces prin plai alaiul, sulițele scapără. Chiotind se țin godacii către iezere și stînci, unde jneapănul se-ntinde cățărîndu-se pe brînci. În Arcadia de brume țapii negri-s fără griji, își ridică numai capul cînd din fundul văii strigi. Sîngelui i s-or deschide prin pădurile lăcatele. De pe frunți de cerbi, din coarne, Sus, la capătul baladei, arși de sete fără leac, încorda-ne-vom săgeata după nori - prin vînt de veac.

LĂCAȘ Semne-ar fi că locuiesc undeva la oraș, într-o stradă cu nume de haiduc de baladă. Dar nu sălășluiesc la oraș, m-ar blestema pîrîul și pomul. Felul meu dezminte zvonul. S-ar spune că lăcașul îmi este într-un sat cu streșini de paie, Cu nume de veche poveche. Dar nu locuiesc la sat și-n nici o odaie. Locuiesc într-un cîntec de pasăre.

CUIB DE RÎNDUNICĂ În cuibul de-argilă, subt streșini, stau puii - ghirlandă de capete. Hei, departe ei cată, departe în landă. Peste cîmp cu miros de lavandă o ține în zbor, așteptată, deadreptul din soare venind, muma, muma-săgeată. Pe marginea cuibului șase guri de o dată c-un pocnet corola-și deschid. Astfel răsfrînge un zid ecoul tîrziu al Genezei.

ODĂ CĂTRE RUNA Nimic din ale tale nu te mărginește, nici chiar frumusețea ta ce pare față de lumea-o dulce limitare. Cu dorul tău începe noima ta, cu părul tău începe umbra ta. Unde sfîrșești, nu vei afla. Privind, ființa ta se prelungește pînă la cea din umră stea.

SCUTUL Cînd orice scut are formă de inimă, nu-i de mirare că-n noi înșine inima pare un scut. Ce aperi în noi cu tăria pietrei peste care am trecut, inimă, tu, ca un scut ? Aperi ce-n dosul tău este ? Întîiul suflet al nostru, amarantul cu veșnică floare, copilăria ? Aperi ce-n noi e poveste, ce n-are nevoie de scut, amintiri sîngerînde de ghimpi și de roze din vremi de-nceput, amăgirea supremă, ardori de pleromă, dragostea albă cu mîndra-i aromă ?

ZODIA CUMPENEI Dreapt[, ziua Cumpenei ne surprinde printre roze : în cimitirul, unde cîteodată dragostea însorește albele pietre. Calm se-ndrumă spre cumpănire totul. Zi și noaptea trag înjugate vremii, amîndouă cu-nțelepciune-ncearcă pași deopotrivă. Se măsoară, se cîntărește rodul de argilă, visul și umbra verii, și povara ce-i amintirea pentru orice făptură. Dacă din povești adevăr rămîne că trăim imponderabil cei vii, poate să mai umble cuvînt că trupul este o povară ? Greu e numai sufletul, nu tărîna. Căci cenușa noastră, iubito, poate fi pe talgere cîntătită cu vreo cîteva roze.

VREMEA LUNECA DIN CULMI Vremea luneca din culmi tremurîndu-și privegherea rîuri măsurau tăcerea resfirată printre ulmi și-ți părură vechi și șui arborii fără suflare, cum în scoarța lor tresare tîmpla Sămădăului și nălucă te ghiceam cum tăceai privind aiure poate numai spre pădure poate numai către-un ram O, te-aș fi cuprins de brîu poruncind din nevăzute păstrăvilor să-ți sărute gleznele scăldate-n rîu...

SĂ DESCĂLECĂM, DEGEABA FUGĂRIM CĂRAREA MOARTĂ Să descălecăm, degeaba fugărim cărarea moartă Înspumată e zăbaua ca la drumul cel dintîi Iarăși ne-au furat amurgul, curcubeul viu ce poartă tot arginți și-arginți de salbă, îngropați sub căpătîi. Să descălecăm, degeaba fugărim caii întruna înspre taina îngropată sub un cap mort frumos Pe cărarea de sub ramuri calcă iarăși pură, luna Țara lui Vlad Țepeș, prieteni : Iată, sînt arginți pe jos !

LA LEMNE Iarna a prins în suflete altoi Ne e frig ; pădurile cad peste noi ! Iată, pe dricul săniei abia de încap șase, șapte coceni, cap la cap Dar de-au venit gerurile cu grijania, ne-am ars peste vetre gardul și sania Ne e frig ; și pădurile cad peste noi ! Colonelul răcnește să dăm înapoi. Cum să-ți mai tragi mîna de pe secure cînd ea-i flămîndă de lemn, de pădure ? Ne e frig, dar el răcnește să ne-ntoarcem acasă Colonelului, ce-i pasă ? Ne e frig. O copaie de mațe în opinci, pe sub pași, dă să se-agațe Inima a mînjit cu roșu ghuțușca. Mai a dracului-i furca, nu pușca.

MAREA MOARTĂ Spun corăbierii că în Marea Moartă Văduvă-i de viață apa, din vechime, Nici un strop de suflet undele nu poartă. Și pe Marea Moartă nu vîslește nime. Ceriul Palestinei, spun corăbierii, Baldachin de ceață flutură pe maluri, Neștiind nisipul rostul primăverii, Doarme apa mută în tăcute valuri. Ocolind-o pururi paseri călătoare, N-o ating în calea pribegiri nomade, Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare, Sugrumat de neguri, albatrosul cade. Cîntec nu răsună, nu s-aud nici șoapte, Țintirim de apă-i unda ei sălcie, Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte, Despre Marea Moartă nimenea nu știe. Ce poveste tristă spun corăbierii, Nici n-aș crede, poate, vorbele acestea, Dar, cu biata minte-n patima durerii, Mă gîndesc la tine și-nțeleg povestea...

FURTUNA Deschide-ți fereastra spre mare, Frumoaso, cu sînul de ghiață, Deschide și uită-te-n zare, Ascultă-i aprinsa cîntare Și fură-i un strop de povață. Le vezi, rotitoarele unde Se-ndoaie supuse de frică, N-auzi cum din neguri afunde Năpraznic un strigăt pătrunde, Cu zboru-i amurgul despică. E ceasul de horă păgînă, cînd vifor purcede din haos, Îl cheamă eterna stăpînă, Nenfrînta lui patimă-l mînă, Și viforul n-are repaos Priveștește-o cum sînu-i tresare, Fiorul de dragoste-o sapă, Se zbuciumă dornica mare, Și geme, și țipă, și sare Albastra mînie de apă. Sălbaticul mire coboară, Din trăznete-i cîntă chimvale, Cu glasul lui bolta-nfioară Și tremură unda fecioară Cînd, mîndru, el stăruie-n cale. Din fulgere are cunună, Răsufletu-i cerul aprinde, Un chiot de nuntă răsună, Ca marea acum se cunună, Te uită, în brațe-o cuprinde. O sete nebună de viață Departe-n văzduhuri s-așterne ; Îndemnu-i o lume-l învață... Frumoaso, cu sînul de ghiață, De ce plîngi, cu fața-ntre perne ?...

AETERNITAS Pe boltă stele tremurate purced sfiala să-și aprindă, Și ca o pasăre rănită se zbate biruitul soare ; Noi stăm la mal uitați alături, cînd veșnica povestitoare Nemărginirea ei și-o frînge în ochii tăi, ca-ntr-o oglindă. Amurgu-și flutură-n albastru năframa cu argint țesătă, Și tot mai rar își bate marea răsufletul domol de pace ; Noi ocrotim atîta cîntec acum, cînd buza noastră tace, Cînd mînile îngemănate se strîng și-și spun povestea mută. Pribeag mi-e sufletul pe ape, și marea mi-e acum stăpînă, Căci ne-am topit de mult visarea în uriașul piept de unde, Ea ne-a-mpletit iubirea-n valuri, în depărtările afunde... De-acuma, prinsă-n taina apei, nemuritoare-o să rămînă. ...Și ne vom stinge-ncet, femeie, ni-e scrisă moartea sub pleoape, Dar va zîmbi întotdeauna senina veșniciei soră, Va răsuna iubirea noastră în mîndra valurilor horă, S-a legăna pe-aceleași unde, va plînge în aceleași ape. Și poate-odată, într-o sară, tot ca acuma de albastră, Cînd noi vom fi de mult țărînă, v...

STEAUA DIN OCHII TĂI S-A SPERIAT Steaua din ochii tăi s-a speriat Cerul era adevărat ca atunci printre ierburi de mai cînd tu-l știai Să mai frîng un cuvînt ori un gînd ? Crengile tac tremurînd... ...Cheamă-ți genele, arse de iele, ce ți-au rămas lîngă ele Stăpînă, stăpînă, mai cheamă și-un cîine sau mai bine trei cîini ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: Doar un cuvînt de-aș gîndi, mi-ar părea arborii toți să se-nalță spre stea ca niște mîini vinete mîini...

VÎNTUL, SFÎRTECAT DE BOALĂ Vîntul, sfîrtecat de boală îmi atîrnă greu în mîini Plîng și plîng de oboseală colindînd din cîini în cîini Și-mi smucesc din colb călcîiul... Pasule, de ce rămîi ? Poate-i drumul tău, dintîiul, ce-ți atîrnă de călcîi Fălcile cu scrîșnitură mi le strîng și-n van asud doar scrîșnitul surd, de ură, al măselelor l-aud Nu-i cîntarea cea mlădie cu vedenii vechi, de mit ...Cîntule de drumeție te urăsc că ai murit !

FOAIE DE JURNAL În fiecare ramură, în fiece trunchi, ți-am clădit cîte-o biserică dar atîtea ziduri și ziduri în beton te înferică Copacii sînt din ce în ce mai rari în țara de jos, în țara de sus și tot nu pricep de ce nu-l mai urăsc pe Isus Orga privirilor lui s-a frînt în colinde ,,Ne dați, ori nu ne dați, ne dați-ne dați ?'' răsună, se-ntinde Dar pe străzi nu mai este nici iarnă, nici vară, oamenii își poartă surîsul ca pe o povară În fiecare ramură goală ți-am clădit cîte-o biserică, - un cuib al păsărilor ce se întorc, se-ntunerică Dar au crescut zidurile de beton și furnalele 'nalte și grele proptind cerul cu îngeri, de ele Peste noapte veniră și mîinile lui Isus și mă mîngîiau Poate că strigasem smintit : ,,Închină-te, închină-te !'' Dar nu mă auziră, sau poate că nu mai erau cînd m-am trezit, cu coastele se sub inimă vinete Dați-mi brazi tineri ! Doi brazi tineri ! n-auziți cum vă spun ? Nu, nu atît de mari, nu vreau pom de crăciun Vreau brazi tineri, fără ...

                LUPTĂ ȘI RĂZBOI Tu, pentru stîrpitura cu-o slujbă peste oale, Iei temnița și ocna Prea-Înălțimii-Sale, El caută război. Războiu-i  pentru trîntori, iar lupta-i pentru noi. Războiul te mînjește, dar lupta-i datorie, Sănu adormi pe-o coajă de pîine și-o simbrie. Cumplita răzbunare, dintr-alt război rămasă, O ia cu el oșteanul și-o zgîndară acasă, Pînă-și încinge spada din nou, cînd se deșteaptă Mînia potolită, sau dreaptă sau nedreaptă, Dar ațîțată totuș, în vrajbă de străin, De slugile alese cu leafă și tain, De nu se-adună-n voie popor lîngă popor, Trecînd, la-nvierșunare, și peste hoitul lor, Atunci, războiul lumii, purtat între nebuni, Îl vor răbda o dată la cîte șase luni, Precum i se năzare Nebunului mai mare, Și, secerat de oameni, pămîntul, ca de-o boală, Va spînzura la urmă,-n văzduhuri, tidvă goală, Și nimeni, nicăirea, ce-a fost n-o să mai știe, Cînd țările-ngropate vor fi niște sicr...

                    JALE Deci, mi-ai ucis copiii, și ți-am ucis părinții. De ce ? Fără pedeapsă ? De dragul suferinții ? Ne-a luat pe sus cu steaguri, din liniște și muncă, De la cazma și pluguri, deodată, o poruncă. Cu tobele nainte, mergeam ca la paradă, Cu pajura pe steaguri, o pasăre de pradă. Încă săraci, noi ceștia, cîrpeam odinioară, Pe un ștergar cu coadă, ce-aveam și noi, o cioară, Și dincolo de Milcov, un cap de bou blajin, Pe-ntinderea de stambă, pe băț, de un arșin. Acum, ne lua vulturul din țărînă,cu el În falduri de mătase, cu ghiara de oțel. Noi am plecat ca orbii, cu sufletul la gură, Cîntînd,tot din poruncă, zvîcniri de-ndemn și ură. Pe la sfîrșitul de vară, Ne-am întîlnit cu moartea la capăul de țară. Acum, în locul nostru, oștire cu oștire, Stau două cimitire. Din ce-a fost nebunie bolnavă, ne fu scris Să ne rămîie-n casă tot un coșciug închis. În fiecare noapte, simțim cu n...

POVESTE Ne ducem prin tomnatice păduri, tristețea să ne-o ardem în lumină. Ne amăgesc cu mii de june guri brîndușile ivite pe colină. Și rupem crengi, răzbatem prin desiș, și, roșu, ghimpele nu se dezminte. Simțim pe buze greu păiejeniș, dar mergem înainte, înainte. Și unde duce mersul, nu mai știm. Lumini și umbre sunt, ca de poveste. Răsună a-nceput. De cînd venim ? O ceață se destramă ca o veste. Răcoare e și arde împrejur. Voi-va pasul să se mai întoarcă ? Din albul nor, din caier prin azur, ursita ar putea fir nou să toarcă. Adulmecăm miresme tari deodat', prin ferigi dese pîrtia pătrunde. Nu de izvor, ci ca de rîu bogat un murmur se aude, fără unde. Un uliu, țipînd deasupra-n zbor rotat, să iscodească-ar vrea ce se petrece. Noi încă pe pămînt și-n lume-am dat de-o apă peste care nu se trece. Și-acum, cînd sufletele noastre vor în brațe, unul altuia, să-și cadă, inelul, cu clipitul lucitor, în deget ți-l întorc, să nu mai vadă. Se cheamă Jaleș rîul, rîul timp, și-i potrivit di...

MĂ CULCASEM LÎNGĂ GLASUL TĂU Mă culcasem lîngă glasul tău. Era tare bine acolo și sînii tăi calzi îmi păstrau tîmplele Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai Poate ceva despre crengile și apele care ți-au cutreierat nopțile. Sau poate copilăria ta care a murit undeva, sub cuvinte Nici nu-mi mai amintesc ce cîntai Mă jucam cu pălmile în zulufii tăi Erau tare îndărătnici și tu nu mă mai băgai în seamă  Nici nu-mi mai amintesc de ce plîngeai Poate doar așa, de tristețea amurgurilor Ori poate de drag și de blîndețe Nu-mi mai amintesc de ce plîngeai Mă culcasem lîngă glasul tău și te iubeam.

CÎNTEC DESPRE DOJA Care, cum a rostit cuvîntul, a dispărut cu noaptea și vîntul iar ochilor le-au mai rămas să vadă doar urmele lor umede-n zăpadă. Unde s-au dus ? De ce s-or fi dus ? De ce au rostit cuvîntul nespus ? Departe, sub noi, între huile și antracite, gem stelele carului mare stîlcite O, nu rostiți cuvîntul acela știut !... E iarnă în patima lutului mut și peste amurg a nins cu fulgi roșii ...paștele crucii și cristoșii !

AH, ȘI BEȚIA DE SALAMANDRE Ah, și beția de salamandre ce-adulmecă luna, nebune. La ce bun ?... De aș fi iertat sufletul tău pămîntesc, tu tot n-ai fi știut cît te iubesc și dacă ți-aș fi-nroșit cu cuțitul salbă la gît, că eu sînt cuțitul tu n-ai fi știut la ce bun beția de trestii pe care lacul și le înfige în pîntec ?... Ah, salamandrele-adulmecă luna dar tu, care treci totdeauna, tu ești cîntec, nu lebădă. Cîntec.

CÎNTEC DE CER ALBASTRU Nunta lor era nunta noastră în pădurile cu brațe incendiate de flăcări albastre, căci ochii le erau împodobiți cu uitări cu vulturi cu creți cu șoimi cu bezne. Femeie zveltă ca o troiță la răscruci, amurgul ți s-a prăbușit lîngă glezne. O, nu-i amurgul scris între brațe, drumule care treci și te duci, drumule cu privire albastră, căci ochii le erau împodobiți cu uitări cu vulturi cu creți cu șoimi cu bezne și nunta lor era nunta noastră.

CÎNTEC DE IARNĂ Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt Tu unde ești, în ce gînd ? Crengile zvelte și goale în bezne dansează întruna... Uite-le sînii, uite-le glezne. Noaptea a nins peste cîmp cu pămînt și crengile zvelte, și goale, cu luna lunecă negre și-aiurea, întruna dansează întruna Tu unde ești ? În ce gînd ? frunzele negre-ți căzură cu toatele, oarbe-n căutătură ? Ah, de-ar mai fi în adîncul schilav și urît doar o creangă cu roadele pline, să m-adun, să-mă-ntorc și să vin iar la tine ! - ,,Na un măr !''... și atît.                                                                Joi 1 Noiembrie 1956

PE NOI, ZORII Pe noi, zorii și amurgurile ne strîng în platoșe Nouă, zorii ni se încolăcesc după grumaji ca niște lanțuri Nouă, amurgurile ne încolăcesc gleznele ca niște lanțuri Doar pămînturile nopții ne-au mai rămas, doar pămînturile nopții Nu ne sărutați pumnii, căci ne sărutați sîngele !

PE UNDE, PRIN CE STEPE Pe unde, prin ce stepe mai hoinărești noptirea ? O, au clipit pe zare și zorii și privirea dar chipul tău de-atuncea și noaptea lor adîncă fîntînile din suflet le mai păstrează încă Pe unde ești ?... De-acuma poate-ai sorbit din Lethe. ...ori poate mai 'nainte în cale, ți-a fost sete ?

ORA CULORILOR O, sîngeră culorile, Matisse, așa cum și în tine sîngerau E ceasul lor durut, ucis și n-am nici bani măcar să beau Și iar voi atîrna de un suflet în mine orb, noptirea toată s-o peticesc cu petice de suflet și cu hîrtie colorată...

    Doina                                   Doina,doiniţă! De-aş avea o puiculiță Cu flori galbine-n cosiţă, Cu flori roşii pe guriţă!                             De-aş avea o mândrulică Cu-ochişori de porumbică Şi cu suflet de voinică!                            De-aş avea o bălăioară Naltă,vesela,uşoară, Ca un pui de căprioară!                            Face-m-aş privighetoare De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dismierdătoare!                                Doină,doiniţă! De-aş avea o puşculiţă Și trei glonţi in punguliţă Ş-o sorioară de bărdiţă!               ...

CHOLE Pe cîmpul cu greieri și noapte mirezmele verzi își răspund pe cîmpul cu greieri și noapte ceva a zvîcnit în afund și s-au destrămat peste ierburi maramele moi de tăcere și s-au destrămat peste ierburi și poate c-a fost părere dar cîte fîșii sfîșiate de verde și negru aprins ! și cîte fîșii sfîșiate aevea plutiră-n întins Cînd greierii toții se porniră zvîcnise și-afundul genunii cînd greieri toți se porniră șă secere holdele lunii nu-i nimeni... visează-nainte tăcerile strînse-n mănunchi nu-i nimeni... visează-nainte mai am să-ți sărut un genunchi

POEMUL MAHALALELOR ,, se prind de mîini și se desprind și bat pămîntul...'' Vai !... Mahalalele vechi și triste, cu casele poticnite în stradă, cu femeile ghemuite pe prispe să adulmece, să audă, să vadă. Și ferestrele ce pîlpîiră ca niște candele fără icoane... :::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: ,,- Mi-e frică, șașă Zamfiră... - Ai să crapi, Zinco, de foame !...'' ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: Vai ! Anii mahalalelor, vechi și triști, cu clipele tocite și rare, cu liceeni palizi ca niște Criști, prelinși pe sub felinare și gîndurile ce se zdrențuiră ca noaptea și ca veleatul ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::: ,,- Uliu... ce urît ! Țață Zamfiră... - Ce-ai, fă, c...