Poezia Întoarcerea în Ţară de Vasile Alecsandri

 ÎNTOARCEREA  ÎN  ŢARĂ


Pe muşchi de prăpastie lunecând uşor,
Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.

                             
Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb
Lăsau urme albe pe omătul alb.


Zburam noi ca gândul ce mă-mpresura ;
Gândul meu,ca mine, în ceruri zbura.


Eu răzbateam iute troieni de ninsori,
El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori,


Căci mergeam departe... el cătră o stea,
Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea!


În zădar copacii crengile-şi plecau
Şi zăpadă-n cale-mi pe rând scuturau.


În zădar şi cerul viscole stârnea
Şi cu fulgi prin neguri câmpii aşternea.


În zădar şi lupii, codrii răzbătând,
Cu crivăţul iernii m-alungau urlând.


Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi
În negura deasă  rămâneau perduţi,


 Căci mergeam grabă... el cătră o stea,
 Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea!


În ţara mea dulce sunt drumuri de flori ;
În dulcea mea ţară zbori, murgule, zbori,


În blândul luceafăr am un înger blând ;
Înalţă-te-n sânu-i, o ! tristul meu gând !


Ţara nu-i departe ; o simt, o văd eu!
 Raiul înfloreşte în sufletul meu.


Steaua se arată pe cerul senin.
Îngerul iubirei îmi zâmbeşte lin.


Periţi, neguri dese ! iată dulcea stea !
Pei, străinatate ! iată ţara mea !    



                                                                                   1849