ÎNTOARCEREA ÎN ŢARĂ
Pe muşchi de prăpastie lunecând uşor,
Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.
Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb
Lăsau urme albe pe omătul alb.
Zburam noi ca gândul ce mă-mpresura ;
Gândul meu,ca mine, în ceruri zbura.
Eu răzbateam iute troieni de ninsori,
El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori,
Căci mergeam departe... el cătră o stea,
Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea!
În zădar copacii crengile-şi plecau
Şi zăpadă-n cale-mi pe rând scuturau.
În zădar şi cerul viscole stârnea
Şi cu fulgi prin neguri câmpii aşternea.
În zădar şi lupii, codrii răzbătând,
Cu crivăţul iernii m-alungau urlând.
Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi
În negura deasă rămâneau perduţi,
Căci mergeam grabă... el cătră o stea,
Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea!
În ţara mea dulce sunt drumuri de flori ;
În dulcea mea ţară zbori, murgule, zbori,
În blândul luceafăr am un înger blând ;
Înalţă-te-n sânu-i, o ! tristul meu gând !
Ţara nu-i departe ; o simt, o văd eu!
Raiul înfloreşte în sufletul meu.
Steaua se arată pe cerul senin.
Îngerul iubirei îmi zâmbeşte lin.
Periţi, neguri dese ! iată dulcea stea !
Pei, străinatate ! iată ţara mea !
1849
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...