Poezia Cînd Crivățul cu Iarna... de Mihai Eminescu

CÎND CRIVĂȚUL CU IARNA...

                    I


Cînd crivățul cu iarna din nord în spate
Și mătură cu-aripa-i cîmpii întinse late,
Cînd lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vînturi scutur aripe, zăpadă norii cern...


Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cînii sub garduri că scheună și latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mîndre, poetice povești.



Pe jos să șadă fete  pe țolul așternut,
Să scarmene cu mîna lîna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gînduri, și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.



Orlogiul să sune - un greier amorțit -
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.



Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ș-amestec celelalte cu glasu-i pîlpîit.
Și mîndru-acest amestec gîndirea-mi o descoasă,
O-nșiră apoi iarăși cum dînsa a voit.



Astfel gîndirea-nșiră o mie de mărgele -
Un șir întins și luciu dar fără de sfîrșit ;
Somnul m-apucă-n brațe prin gîndurile mele
Și-n somn mă mai urmează a lor blînd glas uimit.
Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele
L-aud sunînd ca greier bătrîn și răgușit ;
În urmă tace chiar și a mamei rugăciune -
La gînduri sclipitoare un capăt ea le pune.



Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse.
Pe fruntea ei cea dulce culeg blînde visări,
Amorul lin își moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări -
Ea-nchide surîzîndă lungi genele ei plînse
Și glasul ei e cîntec în line tremurări,
Pe sîni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează -
Adorm și ea la capu-mi surîde și veghează.



                          II
Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalți, mîndri ca arborii de fag -
În visele din somnu-mi s-adun să se îmbine,
Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline.



Îmi pare-atunci că mîndră Ileană Cosinzeană,
Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grîu,
În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană
S-așază pe genuchii-mi, conjură gătul meu,
Eu netezesc cu mîna arcata ei sprînceană,
Ea ochii-ușor și-nchide, zîmbind în visul său -
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blînde șege.



Îmi pare că e vară, că noapte-ai dulce, brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plîng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură și ning -
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Și mîndre flori cîmpene eu pentru dînsa strîng
Și ea la îngrijirea-mi cea îmi zîmbește,
Iar sufletul îmi rîde, și inima îmi crește.



Luna prin nouri înger pe lume blînd veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătîngi.
Pe rîu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în funțile de stînci,
Lumina s-mprăștie în pînza luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinile adănci -
Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,
În ploaia de flori roze pe dînsa o aștept.



Ea vine și pe sînu-mi cu dulce ce se lasă !
În plete-mi și-ncurcă micuță mîna ei,
Și umedia-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blînd pe frunte-mi și peste ochii mei,
Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mîni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gît,
Încet, beat de iubire, o mîngîi, o sărut.





Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Și fruntea-i turbată s-apleacă ca un crin ;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin ;
Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surîse
Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin -
Ea doarme astfel trează, din somn cînd se trezește
Cu buzele mă caută, cu ochii îmi zîmbește.





 În vis arde soare și cerul e văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde și bălaie
Reflectă-n ele țărmii - se-ntunecă, se șterg...
În barca șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie
Căci eu ca rîndunica la dînsa iar alerg -
Pe-a malurilor arbori și frunza este mută -
Misterul lin surîde pe lumea cea tăcută.