Poezia Furtuna de Octavian Goga

FURTUNA




Deschide-ți fereastra spre mare,
Frumoaso, cu sînul de ghiață,
Deschide și uită-te-n zare,
Ascultă-i aprinsa cîntare
Și fură-i un strop de povață.




Le vezi, rotitoarele unde
Se-ndoaie supuse de frică,
N-auzi cum din neguri afunde
Năpraznic un strigăt pătrunde,
Cu zboru-i amurgul despică.





E ceasul de horă păgînă,
cînd vifor purcede din haos,
Îl cheamă eterna stăpînă,
Nenfrînta lui patimă-l mînă,
Și viforul n-are repaos




Priveștește-o cum sînu-i tresare,
Fiorul de dragoste-o sapă,
Se zbuciumă dornica mare,
Și geme, și țipă, și sare
Albastra mînie de apă.





Sălbaticul mire coboară,
Din trăznete-i cîntă chimvale,
Cu glasul lui bolta-nfioară
Și tremură unda fecioară
Cînd, mîndru, el stăruie-n cale.





Din fulgere are cunună,
Răsufletu-i cerul aprinde,
Un chiot de nuntă răsună,
Ca marea acum se cunună,
Te uită, în brațe-o cuprinde.





O sete nebună de viață
Departe-n văzduhuri s-așterne ;
Îndemnu-i o lume-l învață...
Frumoaso, cu sînul de ghiață,
De ce plîngi, cu fața-ntre perne ?...