www.Zapaciti.ro

MATURIZARE Ca să iubesc lumina aspră-a zilei Și tot ce-i omenesc, născut eu îs Și îs născut s-aprind cu rouă-n ierbiri Vii lacrimi și cascade vii de rîs. De cînd mă știu copil, iubeam pădurea Și mierlele, și vulturi din nori, Și mieii blînzi, și rîșii iuți și ageri, Și șerpii cei cu solzii lucitori. Trecură anii... Rîșii iuți răpiră Mielul meu alb cu capul bucălat, Și-adeseori pe cînd voiam să-i mîngîi, Șerpii frumoși de mînă m-au mușcat. Nu înțeleg să plîng acele clipe Cînd ura încă nu o cunoaștem. Cînd nu plîngeam chiar de-mi zdreleam geninchiul, Ci soarele-părinte-i surîdeam. Acum în piept port o avere nouă Lîngă iubire - ura ca un scut. Strugurii-s copți și stors-am mustul dulce, Și mustul dulce-n vîn s-a prefăcut.

NOI NU ! O parte din noi ne-am învins Greșeala, minciuna și groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Pînă-n zarea ce-și leagănă oaza. Generații secate se sting, Tinerii rîd către stelele reci - Cine-și va pierde credința-n izbîndă Pe-aceste mereu mișcătoare poteci ? Cine din noi va muri Înainte ca trupu-i să-i moară ? Cine-o să-și lepede inima-n colb - Insuportabil de mare povară - ? Ca un vînt rău, ori ca o insultă Întrebarea printre rînduri trecu. - Ascultă, ascultă, ascultă ! Noi, nu ! Niciodată ! Noi, nu !

TROIA STRÎMBĂ Strîmbă Troie-a vechii lumi Între ziduri nu însumni Hectorii de epopee, Roditorul tău Enee În atîția ani de jaf S-a-ngrășat și zace-n praf Și prin timpi nu mai putea Să-ți lungească stirpea ta. Ți-e Helena-mbătrînită Cu tentacule moluște Rod muncit de alții cere Să înghită și să muște, Ruginitele lacăte, Portițe îți sînt surpate - Lupți cu spasme disperate În paragini de cetate. Te supui păstrînd otravă - Steaguri albe sui spre slavă ; Steaguri sui chemînd mai iute Alte Troie să te-ajute, Iar ostașii tăi cu mască Umblă-n taină fără cască. Oaste nouă, frați ai mei Cîte douăzeci de ani, Fii de neînfrînți ahei Armele-nvățăm a prinde În aceste vremi districte - Să le-ntoarcem spre dușmani !

DANS RITUAL Timpul în preajmă-ne-și zornăie clipele - Iată-ne inima - focuri teribile - Încă puțin și irump Lavele-i - aur și plumb. Timpul ne umple în grabă pocalele, Mintea-ne-și scăpară spada și zalele, - Iată - ne cheamă-n curînd Clopot ori gong răsunînd. Nou gătiți cu inimi treze Și cu plete-n vînt jilave Vom dansa pe metereze Cum spartanii-n ore grave ; Cîmp răsunător de luptă Sub lumina de amiază-i - În vîltoarea ne-ntreruptă Pași-ți către el ritmează-i. Pentru bărbătească goană A puterii din artere Sî dansăm, prieteni, dansul De învîrtejiri severe, Pentru bărbăția minții Să pornim un dans sub stele, Să sclipească-n reze zimții Și cupola frunții mele Pentru cei ce ieri luptară Dar bătrîni zac azi în corturi, Să dansăm ca niște flăcări Îmbrăcate-n albe porturi, Să dansăm rotind în aer Fluturări de curcubee Pentru oastea care-așteaptă-n Pîntec rodnic de femeie. Din călcîie, nu, din buze Nu, și nu din albe clape, Sunet electrizat aproa...

CONSTELAȚIA NOASTRĂ ,,Tot cerul omenirii presărat Cu stele în cinci colțuri”                 V. Maiakovski Și-a urcat pe cer statura mare Steaua cu cinci roșii zimți, Îngrozind vrăjmașa înstelare Steaua cu cinci roșii zimți. Stele noi porniră să răsară Împrejurul stelei roșii, Fluxurile lumii se umflară Sub lumina stelei roșii. Cavaleri ai stelei roșii sîntem, Drum spinos lovim cu pașii ; Cavaleri ai stelei roșii sîntem, Visătorii și făptașii. Cîte douăzeci de ani pe frunte - Armele metalic saltă - Cîte douăzeci de ani pe frunte - Deci milenii laolaltă. Cu entuziasmul vieții noastre Stăvili mucede vom rupe, Din entuziasmul vieții noastre Comunismul să se-ntrupe.

ERA ENTUZIASMULUI Sîntem în miezul unui ev aprins Și-i dăm a-nsuflețirii noastre vamă. Cei ve nu ard dezlănțuit ca noi În flăcările noastre se destramă. Nereținute forțe azi se cer Să se consume-n arderea această Unui elogiu trîndav și inform Prefer injuria entuziastă. Viața ni se cheamă-n încleștarea Supremei bătălii pe cîmp deschis Și-așa ea ni-i revoltător de scurtă Ca s-o mai dăm pe lene și plictis. Prieteni, să trăim entuziasmul Ce om făcu din fiecare rob, Și care azi ne-nsuflețește lupta În unica-ncleștare de pe glob. Războinici nu, ci luptători de gînduri, A lumii însănătoșire vrînd - Mai este pe pămînt ticăloșie Și-i oftică destulăă pe pămînt. O clasă ne-a născut - cea proletară - Ea ne-a născut, ori ne-a renăscut. În numele natalei noastre clase Stîrpi-vom jaf, și lepră, și scorbut. Obișnuiți să chiuim la chefuri, Să hohotim și să iubim femei, Cînd sîntem cu dușmanul față-n față Ne împietrim sub platoșă de stei. Noi omenia...

COMUNISTULUI               I Sufletul tău nu-i ascuns, Larg, ți-l deschizi în afară, Totuși deplin i-am pătruns Cea mai intimă cămară ? Simt cum distinct în adînc Stropii de cîntec se strîng, Acolo vibrează o strună Și sufletu-ntreg îți răsună. Lumea amorfă cîștigă Timbru de limpezi cristale Cînd patima-n șopot ori tunet și-o strigă Strunele tale.               II E primăvară și vînt, Frigul domnește alături cu soarele, Scutură frigul firul plăpînd, Soarele umflă în matcă izvoarele. Mari arături s-au întins pe pămînt, Sevele prind din pămînt să emane Nouă sămînță-ncolțită curînd Printre străvechi vegetații dușmane. Pașii tăcuți, apăsați, ți-i petreci Peste gliile umede și încă reci, Simțiri omenești parcă-nvie în glie, Să prindă frenetica ta melodie. Cîtă putere consumi Să naști vibrația ce schimbă lumi...

100 În orașul dintre munți - Ca știrbite stalagmite - La un an după război, Casele rînjeau rănite. Toamna munții-nvinețea, Sevele-nghețau în plante, Bruma cobora în zori Peste baligi, diamante. Douăzeci și trei August Prima pomenire vie Și-a adus-o printre plopi Mari, de toamnă timpurie. În orașul dintre munți, Oamenii nu pricepură Cît de mare-i acea zi Învălită-n ploaie sură. Prin noroiul de pe străzi Defilau numai o sută, Doar o sută de bărbați - Sub a vîntului volută, Steagul roșu vuvuia Printre casele sărace, Precum flamurile mari Ale armiilor dace. La ferești se închinau Babele ca-n cimitire, Alții clătinau din cap Parcă a nedumerire, Alții presimțeau sub cer O schimbare nevăzută, Și prin ploaie defilau Cei o sută, cei o sută. Trec o sută prin ruini ( Azi sînt parcuri și sînt case ), Trec o sută, cîinii bat ( Azi, motoare zgomotoase ), Trec o sută cadențat, Stropi de glod pe strai s-anină, Trec o sută, nouri cre...

Cu doinile bătrîne, dureri de-odinioară La ceasuri moi de seară îmi sună în auz. Din lacrimile noastre am înșirat prin țară Coloane nesfîrșite de purpuriu hurmuz. Eu m-am născut acolo pe unde munții cîntă Cînd vîntul se avîntă prin codrii cei merei. Avea pe gene lacrimi bunica mea cea sfîntă Și-aveau și munții lacrimi pe-obrajii lor de stei. În nopți de toamnă, ude, țipînd cînd se perindă Cocoarele-n șiraguri înalte și subțiri, Sfioase căprioare mi-alunecau în tindă, Oglindă să-mi întindă noptatice privi. Ori poate numai buna le aducea cu cîntul Ce se-nvîrta ca vîntul prin vatra fără foc ; Prin aer, ea c-un deget îmi zugrăvea pămîntul Poveștilor din țara de aur și noroc. Simțeam deplin eu oare atunci monotonia Vieții mele triste, hrănite cu povești Și cîntece-auzite, pe cînd prășea moșia Bunica mea și alte slugi triste, boierești ? Ori bănuiam eu oare, cînd coada sapei grele O lustruiam la muncă cu slaba palmă-a mea, Că stropii de sudoare ș...

MUNCA Aromitoarea lene dospea în baldachin. Pe stampe-n jur strămoșii pioși ca la o rugă. De sub blazonul stirpei, de smalț și aur plin, Se întindeau tentacule, să sugă. Și răstignită țara plătea tributul greu De sînge și de lacrimi, de sevă și sudoare ; Își scutura făptura în spasme lungi, mereu, Neodihnită, amenințătoare. Cînd zorile veniră în vuiete de tun, A ăzbucnit sub ceruri ca flacăra, mînia ; Și-a risipit puterea în vălmășag nebun Stăpîna de-altădată, trîndăvia. Bărbații tari și mîndri, cu mîneca sumeasă, Au aruncat în flăcări tot putredul gunoi. Și totuși unii trîntori prelinși în noua casă Și-au inelat pe deget blazoanele mai noi, Au pîngărit cuvinte rostindu-le țipate, În noua rînduială și-au căutat culcuș ; Rîzînd de munca dură, de-nalta-i demnitate S-au răsturnat în valuri de vinuri și de pluș. Nu sînt ei fiii țări, ci-s sterpe stîrpituri, Și ochiul nostru ager îi vede și îi arde Și rînd pe rînd zvîrli-vom în groapa cu l...

BILANȚ Gust farmecul acela nesfîrșit Cînd piețele par mări care învie Și oamenii se dăruie total Unei beții obștește de bucurie. Mii de priviri electrice atunci Mă zguduie ; mulțimile palpită Și-n jur simt mii de trupuri freamătînd Și mii de palme albe se agită Și cerul clocotește peste noi Și noi ne confundăm într-o vibrare ; Nu dau atunci pe cel mai pur parfum Umanele miresme de sudoare. Nu mai sînt eu atunci, ci sîntem toți. Cu-o aripă-am atins statuia-naltă, Iar pomii înșirați pe bulevard I-am netezit cu aripa cealaltă. Și stîlpii de beton sînt niște spini, Sub tălpi simt a molivelor asprime, Iar glasul meu e-acest multiplu cor Venit de undeva din adîncime. Sînt eu, cel ce-am străpuns un nou tunel, Am stat de veghe noaptea la furnale, Am retezat în munte brazii grei, I-am dus în plute șuierînd la vale, Am secerat în aerul încins, Snopi zvelți ce-și îndoiau sub vînt alarma. Îmi amintesc că eu eram. Mă mir Că nu mi-am dat atunci de-aceasta seam...

EU 1.  Zbor Aburi pe zare Praguri de mătase Valea sticlitoare Văluri de mireasă Vînturi depărtării Basme dă să spună... Inima îmi sună Pe arcușul sării Dulce ca o strună... Sania îmi zboară Suie și coboară Caii mușcă frîul Străbătînd șoșeaua Bătucînd pustiul... Albe cum îi neaua Coamele în unde Sania străluce Dorul dor mi-l duce Cine știe unde... Caldă-i blana mare Ca o sărutare Geru-i ger, în fire Ca o despărțire Cîntecu-mi vibrează Vîntul mi-l tot taie Viersu-mi scînteiază În lucioase straie Oameni după mine Cruce-și fac din limbă... Înspre zări senine Sania mă plimbă - Oamenii se miră Zurgălăii cîntă Sania-mi ușoară Hăt în zări mă-nplîntă Calea mea străluce Mă tot duce, duce... 2. Popas Sania-n popas de-o clipă și-a oprit cîntările Și de gerul ăsta strașnic, stană, depărtările Pare-se că înghețat-au în a zării pulbere... Și în sara ce se lasă prin scîntei să spulbere... De pe deal, de după dealuri, ca în cuib de presur...

MOARTEA CĂPRIOAREI Seceta a ucis orice boare de vînt. Soarele s-a topit și a curs pe pămînt. A rămas cerul fierbinte și gol. Ciuturile scot din fîntînă nomol. Peste păduri tot mai des focuri, focuri, Dansează sălbatice, satanice jocuri. Mă iau după tata la deal printre tîrșuri, Și brazii mă zgîrăie, răi și uscați. Pornim amîndoi vînătoarea de capre, Vînătoarea foametei în munții Carpații. Setea mă năruie. Fierbe pe piatră Firul de apă prelins din cișmea. Tîmpla apasă pe umăr. Pășesc ca pe-o altă Planetă, imensă, străină și grea. Așteptăm într-un loc unde încă mai sună, Din strunele undelor line, izvoarele. Cînd ca scăpăta soarele, cînd va licări luna, Aici vor veni în șirag să s-adape Una cîte una căprioarele. Spun tatii că mi-i sete și-mi face semn să tac. Amețitoare apă, ce limpede te clatini ! Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri La ceas oprit de lege și de datini. Cu foșnet veștejit răsuflă valea. Ce-ngrozitoare înserare plutește-n univers...

TINEREȚE Nu mai zburdăm prin ierburi, nu mai strigăm pe dealuri, S-au consumat odată și astea ; azi sînt duse Ne-am despărțit de ele pornind spre idealuri Copilăria noastră, cu larma-i, cînd tăcuse. Noi am intrat în viață grăbiți și hotărîți, Cu frunțile de gînduri, pre timpuriu crestate, Și ne privesc cu ură dușmanii noștri, cîți Știu bine că noi creștem mereu și ne vom bate. Ne-a învățat să creștem netulburați și drepți, Că muzica-i sforțare, că-nțeapă trandafirii, Ne-a învățat că-n luptă te-avînți, ori rabzi și-aștepți, Bătrînul Marx, profetul lucid al omenirii. Sînt vremuri zbuciumate ; ideile, în stoluri, Rotindu-ni-se-n preajmă se-nvălmășesc în zbor, Se rătăcește-n ceata lor aspră și-n ocoluri Cel ce se-nflăcărează prea ușor. Nu vorbe de furtună, nu gesturi fumigene, Și nu, hazliu și jalnic, cu umbrele rozboi. Să stăpînim cu grijă mișcările viclene A marilor talazuri ce se aud în noi. Dar mai întîi se cere cu lacome priviri A isc...

TÎNĂRA GARDĂ Vîrsta În dimineață, bolta vibrează străvezie De-ntîile semnale și-întîile chemări. Rostogolit sub ceruri un vînt porni să-nvie În viscol de petale rotindu-l între zări. Sînt locuri limpezi și codri încă lini, Dar soarele fierbinte și-ațîțător pătrunde Adulmecînd văzduhul, trezite de lumini, Neliniștite ramuri, neliniștite unde. Întîi, vestind furtuna, în stol, mari păsări prind Să-mpestrițeze cîmpul cu umbrele fugare. Și strigătele scurte pe care le aprind Nervos parcă se-ntreabă : - De ce oare ? Și se adună norii bufnindu-se-ntre ei. Izvoarele se-adapă din ploi cu toată gura, Cad trăsnete grăbite în falduri de scîntei Și răvășită, bubuie natura. Se mînie-apoi toate și aburi cresc pe creastă, Sub cerul pur izvoare bogate trec în salt, Și stăruie pe noua întindere, mai castă, Ozonul cu mireasma-i adusă mai înalt. Aceasta-i tinerețea, furtună și senin, Beție a visării, sforțări de zi, lucide, Triumf de certitudini, al îndoieli...

RITM INIȚIAL Cu zvîcnet tîmpla mi-o lipesc ades De pîntec materiei imens. De acest pîntec bîntuit de patimi Care-mi încing la alb închipuirea ; Aud ori bănuiesc un freamăt surd Trădînd entuziasmul vieții veșnice, Al vieții minerale și organice, Al vieții izbucnind prin orice por. Nerăbdătoare sevele se zbat În intima materiei făptură, Ori mai intim și mai neauzit Alunecă atomii trasparenți Ce-nchid în ei amețitoare goane Pe gheme kilometrice de drum. Ascultă-n cîmp cum sună primăvara, Finețea clinchetelor ei lichide, Privind la cer imaginează-ți aștrii Care aleargă huruind vital. Ascultă în retorte cum lucrează Acizi și săruri tonic murmurînd, Ascultă clocotul de sînge tînăr Din vinele femeii tale scumpe. În toate e un ritm entuziast, E ritmul energiei fără moarte, Al înnoirii fără de sfîrșit Laboriosul ritm care coplică Materia, mișcată pe spirală Necontenitei perfecționări.

ENTUZIASMUL ERELOR Oamenii își scurg prin timp Fonta fiartă a vieții, Se încheagă sub drapele Și-n tipare provizorii. Retopiți de alte crezuri Ei se-aruncă peste vremuri, Curg spre înnoite forme Pîrjolind nisipul rece. Mii de buze purpurii Pentru țipăt rotunjite, Nodurile-a mii de pumni În fantastic dans prin aer, Mii de ochi aprind cetăți,- Mii de-oglinzi concave-n soare - Mii și mii de nervi legați În spasmodică vibrare. Chinuri mineralizate Nasc duh roș al răzvrătirii, Ard umane torțe-n noapte Liliecii îngrozind, În văzduh topesc lumină, Aerul de raze-ncarcă Și astfel se iscă ziua Libertății dobîndite. Urcă-te în navă albă Pe-a istoriei talazuri, Poți străbate-ntinderi calme, Moarte mări de ere moarte, Însă viața care surpă Temnițele, se aude Numai unde cer și mare Se-ntîlnesc în trombe crude. Vîsla slabă sare-n țăndări, Vîsla tare taie-n valuri, Fug mărunte idealuri, Crește idealul mare ; Nu-s schimbări îndreptățite, Făr...

IARNA Totu-i alb în jur cât vezi; Noi podoabe pomii-ncarcă Și vibrează sub zăpezi Satele-adormite parcă. Doamna Iarna-n goană trece În calești de vijelii - Se turtesc de geamul rece Nasuri cârne și hazlii. Prin odăi miroase-a pîine, A fum cald și amărui, Zgreapțănă la ușă-un cîine Să-și primească partea lui... Tata iese să mai pună Apă și nutreț la vacă; Vine nins c-un fel de brumă Și-n mustăți cu promoroacă. Iar bunicul desfășoară Basme care te-nfioară Despre vremi de-odinioară, Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

ÎNCEPUTUL Bătăile versului am prins a desprinde Nu din cărți, ci din horă, din danț, Rimele, din bocete și colinde, Din doinele seara cîntate pe șanț. M-am născut iarna, la Sfîntul Andrei, Cînd vîntu-n amurg șuiera prin ograda. Munții ardeau în polei și lumini, Lupii spulberau scîntei din zăpadă. Am strîns sănătate din cremenea neagră, Din vîna de apă, țîșnind încordat, Și bătrînii din sat cînd muriră, Toate iubirile moștenire mi-au dat. Eu mă scăldam prin pîraie cu ochii deschiși, Era o apă de cleștar și de stele - Pești alburii, pîlpîind ca-ntr-un vis, Lunecau lîngă genele mele. Ori prin munții cu iarba-ntomnată pe creastă Ascultam țîrîitul de greier bolnav ; Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă, Nouri scămoși în spinări purtau frigul jilav. Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie Cum scapără ceru-n băltoace întors. Cum după munți ursuzi, după ploaie, Fuioare de aburi s-au tors. Pe atunci te-nvățam, țara mea, te-nvățam Cu copaci ...

IMPRECAȚIA          I Prea multă grabă-n viașa ta Drum prea-nclinat au fost să-ți mai aștearnă, Cînd te-au înmugurit din lut și stea În dimineața tulbure de iarnă ! Fugind cîntau copiii trist colind, Zbura colindul, irosindu-și ultima silabă, Trecea-nainte iarna rece clănțănind, Lupi albi o alungeau urlînd a grabă. Doar cariul într-al timpului crivat Nepăsător bătea și măsurat.                  II Și-a murdărit herminele omătul, A putrezit în soare pe încetul, Din tuiuri crude flutura brădețul. Iar florile-ntrebau cu glasuri moi : - Unde te duci și mic și fără noi ? Ți-a spus regina suratelor furnici : - Nu mai putem să te urmăm de-aici... Iar ursu-a dat înduioșat din labă Și s-a întors, că are altă treabă. Mergeai tăcut, poate fugeai, săgeată, După-o poruncă-n tine încuiată. Și-o clipă doar descumpănit ai stat în drum Cînd te-ai vi...