Poezia Miorița ( Balada Populară ) de Grigore Tocilescu

MIORIȚA ( BALADĂ POPULARĂ )



P-un picior de munte
Scoboară oi multe,
Multe și cornute,
Și mai multe sute.
Și cin' le trăgea
Și cin' le mîna ?
Vătafu Ion,
Ca el nici un om,
Fecior de mocan
Și de mocîrțan,
Adus din Ardeal.
Da' Ion mi-avea,
Mi-avea o mielușică,
Mîndră, frumușică
Cu lîna plăviță,
Cu patru cornițe,
Cu cîte-o piatră nestemată,
De-mi lumină noaptea toată.
Cînd simțea de vreme rea,
Trăgea oile la perdea ;
Și simțea de vreme bună,
Trăgea oile la pășune,
Unde iarba e mai bună.
Vin nouă ciobani
De la Poienari,
Tot prima-primari,
Cu căciuli de urs,
Că nu sînt supuși,
Nalte și moțate,
Pornite pe spate,
Cată strinătate...
La Ion mergea,
La oi că-i băga,
Cu oile-i pornea.
Măre, se vorbea
Ca ei să-l omoare
Pe vătafu Ion,
Ca el nici un om.
Miaua mi-auzea
Și mi se-ntrista,
La Ion mergea.
Ion mi-o vedea
Și el mi-o-ntreba :
- Dragă mioriță,
Cu lîna plăviță,
Ce mi-ești tristișoară,
Drăguță mioară ?
- Ioane, Ioane,
Vătafe Ioane,
Ai nouă ciobani
De la Poienari,
Tot prima-primari,
Măre, s-au vorbit
Și s-au sfătuit
Și-au făcut prinsoare
Ca să te omoare :
Ion că-i spunea :
- Dragă mioriță,
Cu lîna plăviță,
Ei de m-or urî
Și m-or omorî,
Ei tot să mă-ngroape
La stînă aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi,
Cam în dosul stînit,
Să-mi aud cîinii.
Foaie verde micșunea,
Ciobanii sosea
Și mi-l omora.
Und' mi-l îngropa ?
Cam în dosul stînii,
Ca s-auză cînii.
Stîlp ce mi-i punea ?
Căvălașul lui,
Crivîț că-mi bătea
Cavalul urla,
Pe Ion jelea.
Dar ei ce-mi făcea ?
Ei mi se uita
Și ei că-mi vedea
D-o cucie verde
Zburînd prin livede,
Cu doi călușei
Vineți, porumbei,
Lucii ca șerpii
Și iuți ca șoimii.
Dar cine-i mîna,
Cine-i biciuia ?
D-un mic mocănaș,
Cu glugă-ntre spete,
Cu baier de bete,
Fuge, nu se vede ;
Biciu cu zorzoane,
Fug caii să moară.
Cucia-mi venea,
Măre, mi-aducea
D-o călugăriță,
Albă la pieliță,
Neagră la hăiniță.
La tîrlă-mi trăgea,
Pe Ion strigă :
- Ioane, Ioane,
Vătafe Ioane !
El nu răspundea.
La mormînt mergea
Și ea mi-l jelea
Și mi-l deștepta.
În brațe că-l lua,
În cucie mi-l punea
Și-acasă că mi-l ducea.

Poezia Miorița ( Balada Populară ) de Grigore Tocilescu

MIORIȚA ( BALADĂ POPULARĂ )



P-un picior de munte
Scoboară oi multe,
Multe și cornute,
Și mai multe sute.
Și cin' le trăgea
Și cin' le mîna ?
Vătafu Ion,
Ca el nici un om,
Fecior de mocan
Și de mocîrțan,
Adus din Ardeal.
Da' Ion mi-avea,
Mi-avea o mielușică,
Mîndră, frumușică
Cu lîna plăviță,
Cu patru cornițe,
Cu cîte-o piatră nestemată,
De-mi lumină noaptea toată.
Cînd simțea de vreme rea,
Trăgea oile la perdea ;
Și simțea de vreme bună,
Trăgea oile la pășune,
Unde iarba e mai bună.
Vin nouă ciobani
De la Poienari,
Tot prima-primari,
Cu căciuli de urs,
Că nu sînt supuși,
Nalte și moțate,
Pornite pe spate,
Cată strinătate...
La Ion mergea,
La oi că-i băga,
Cu oile-i pornea.
Măre, se vorbea
Ca ei să-l omoare
Pe vătafu Ion,
Ca el nici un om.
Miaua mi-auzea
Și mi se-ntrista,
La Ion mergea.
Ion mi-o vedea
Și el mi-o-ntreba :
- Dragă mioriță,
Cu lîna plăviță,
Ce mi-ești tristișoară,
Drăguță mioară ?
- Ioane, Ioane,
Vătafe Ioane,
Ai nouă ciobani
De la Poienari,
Tot prima-primari,
Măre, s-au vorbit
Și s-au sfătuit
Și-au făcut prinsoare
Ca să te omoare :
Ion că-i spunea :
- Dragă mioriță,
Cu lîna plăviță,
Ei de m-or urî
Și m-or omorî,
Ei tot să mă-ngroape
La stînă aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi,
Cam în dosul stînit,
Să-mi aud cîinii.
Foaie verde micșunea,
Ciobanii sosea
Și mi-l omora.
Und' mi-l îngropa ?
Cam în dosul stînii,
Ca s-auză cînii.
Stîlp ce mi-i punea ?
Căvălașul lui,
Crivîț că-mi bătea
Cavalul urla,
Pe Ion jelea.
Dar ei ce-mi făcea ?
Ei mi se uita
Și ei că-mi vedea
D-o cucie verde
Zburînd prin livede,
Cu doi călușei
Vineți, porumbei,
Lucii ca șerpii
Și iuți ca șoimii.
Dar cine-i mîna,
Cine-i biciuia ?
D-un mic mocănaș,
Cu glugă-ntre spete,
Cu baier de bete,
Fuge, nu se vede ;
Biciu cu zorzoane,
Fug caii să moară.
Cucia-mi venea,
Măre, mi-aducea
D-o călugăriță,
Albă la pieliță,
Neagră la hăiniță.
La tîrlă-mi trăgea,
Pe Ion strigă :
- Ioane, Ioane,
Vătafe Ioane !
El nu răspundea.
La mormînt mergea
Și ea mi-l jelea
Și mi-l deștepta.
În brațe că-l lua,
În cucie mi-l punea
Și-acasă că mi-l ducea.