Se afișează postările cu eticheta Octavian Goga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Octavian Goga. Afișați toate postările

Octavian Goga Biografie






OCTAVIAN GOGA BIOGRAFIE



1881  1 aprilie. Se naște, la Rășinari, Octavian Goga.
1883  15 septembrie. Se naște Victoria, sora lui Octavian Goga.
1886  18 ocombrie. Se naște Claudia ( Maria ), sora lui Octavian Goga.
1892  Octavian Goga intră în internatul liceului unguresc din Sibiu.
1893  14 mai. Goga scrie primele versuri dedicate românului,
care ,,de dimineață pînă seara tot lucră necontenit.
1894  Are loc la Cluj procesul Momerandumului.
1989   Apare prima poezie a lui Goga, semnată Octavian.
1899  Goga trece la liceul românesc din Brașov.
1900 Goga își ia bacalaureatul.
11 septembrie. Se înscrie student la Facultatea de litere și filozofie de la
Universitatea din Budapesta.
1902  1 iulie. Apare la Budapesta revista Luceafărul, unde Goga
își publică majoritatea poeziilor.
1904 Goga termină studiile. Facultatea de litere și filozofie a
Universității din Budapesta îi eliberează un Absolutorium.
1906  16 iunie. Are loc logodna lui Octavian Goga.
1908  Apare revista lui Octavian Goga Țara noastră.
1909 Apare volumul de versuri Ne cheamă pămîntul.
1912 Goga e închis în temnița din Seghedin pentru îndrăznețele
sale articole patriotice.
Acolo scrie poeziile Eu știu un basm și Poetul.
1913 Apare volumul de versuri Din umbra zidurilor.
1916 Apare volumul Cîntece fără țară.
Octavian Goga ia parte la primul război mondial și scrie
ciclul de versuri Război.
1919 Goga e ales ministru al Instrucțiunii în guvernul de Uniune Națională.
1923  Goga e ales membru al Academiei.
1924 O. Goga obține premiul național de poezie.
1928 Apare piesa Meșterul Manole.
1938  7 mai. Moare Octavian Goga.
         12 mai. Poetul e înmormîntat la Ciucea.
         28 mai. Moare Aurelia Goga, mama poetului.
1939 Apare volumul postum Din larg - poeme postume.
















Octavian Goga Biografie






OCTAVIAN GOGA BIOGRAFIE



1881  1 aprilie. Se naște, la Rășinari, Octavian Goga.
1883  15 septembrie. Se naște Victoria, sora lui Octavian Goga.
1886  18 ocombrie. Se naște Claudia ( Maria ), sora lui Octavian Goga.
1892  Octavian Goga intră în internatul liceului unguresc din Sibiu.
1893  14 mai. Goga scrie primele versuri dedicate românului,
care ,,de dimineață pînă seara tot lucră necontenit.
1894  Are loc la Cluj procesul Momerandumului.
1989   Apare prima poezie a lui Goga, semnată Octavian.
1899  Goga trece la liceul românesc din Brașov.
1900 Goga își ia bacalaureatul.
11 septembrie. Se înscrie student la Facultatea de litere și filozofie de la
Universitatea din Budapesta.
1902  1 iulie. Apare la Budapesta revista Luceafărul, unde Goga
își publică majoritatea poeziilor.
1904 Goga termină studiile. Facultatea de litere și filozofie a
Universității din Budapesta îi eliberează un Absolutorium.
1906  16 iunie. Are loc logodna lui Octavian Goga.
1908  Apare revista lui Octavian Goga Țara noastră.
1909 Apare volumul de versuri Ne cheamă pămîntul.
1912 Goga e închis în temnița din Seghedin pentru îndrăznețele
sale articole patriotice.
Acolo scrie poeziile Eu știu un basm și Poetul.
1913 Apare volumul de versuri Din umbra zidurilor.
1916 Apare volumul Cîntece fără țară.
Octavian Goga ia parte la primul război mondial și scrie
ciclul de versuri Război.
1919 Goga e ales ministru al Instrucțiunii în guvernul de Uniune Națională.
1923  Goga e ales membru al Academiei.
1924 O. Goga obține premiul național de poezie.
1928 Apare piesa Meșterul Manole.
1938  7 mai. Moare Octavian Goga.
         12 mai. Poetul e înmormîntat la Ciucea.
         28 mai. Moare Aurelia Goga, mama poetului.
1939 Apare volumul postum Din larg - poeme postume.
















Poezia Marienbad de Octavian Goga





MARIENBAD




Ce blîndă ești, domestică pădure,
Sub brazii tăi decenți nu mi se pare
Că s-ar putea vocifera prea tare,
Ori c-ar veni haiducii să mă fure.




Bine crescută, n-ai asemănare
Cu coastele Carpaților obscure,
Unde e zvon de clopot și secure
Și unde iese ursul la plimbare...




 Și totuși pacea ta civilizată,
Mi-a arătat cea mai cumplită fiară
Pădure tunsă, rasă, coafată...




Vai, n-am s-o uit vedenia burgheză :
Un neamț enorm pe-o bancă solitară
Ăși mîngîie nevasta lui obeză...





Poezia Marienbad de Octavian Goga





MARIENBAD




Ce blîndă ești, domestică pădure,
Sub brazii tăi decenți nu mi se pare
Că s-ar putea vocifera prea tare,
Ori c-ar veni haiducii să mă fure.




Bine crescută, n-ai asemănare
Cu coastele Carpaților obscure,
Unde e zvon de clopot și secure
Și unde iese ursul la plimbare...




 Și totuși pacea ta civilizată,
Mi-a arătat cea mai cumplită fiară
Pădure tunsă, rasă, coafată...




Vai, n-am s-o uit vedenia burgheză :
Un neamț enorm pe-o bancă solitară
Ăși mîngîie nevasta lui obeză...





Poezia Franzensbad de Octavian Goga





FRANZENSBAD



În dup-amiaza silnică de vară,
I s-a făcut un gol rotund în minte...
Sunt fără șir imagini și cuvinte
Ce s-au pornit în juru-i să tresară.



Pe scaunul ei de lene sedentară
O năpădesc aducerile-aminte...
...A fost demult... la bal ? ori înainte ?...
Departe parcă picur-o ghitară...



Încet, încet visării se supune,
Cînd, înotînd în soarele apune,
O ciocîrlie își înalță trilul...



Ea doarme lin... Dar într-o clipă, iată,
Din vis femeia sare-nfrigurară :
I se păruse c-a țipat copilul...




Poezia Franzensbad de Octavian Goga





FRANZENSBAD



În dup-amiaza silnică de vară,
I s-a făcut un gol rotund în minte...
Sunt fără șir imagini și cuvinte
Ce s-au pornit în juru-i să tresară.



Pe scaunul ei de lene sedentară
O năpădesc aducerile-aminte...
...A fost demult... la bal ? ori înainte ?...
Departe parcă picur-o ghitară...



Încet, încet visării se supune,
Cînd, înotînd în soarele apune,
O ciocîrlie își înalță trilul...



Ea doarme lin... Dar într-o clipă, iată,
Din vis femeia sare-nfrigurară :
I se păruse c-a țipat copilul...




Poezia Cîntă Moartea de Octavian Goga





CÎNTĂ MOARTEA



Îmi cîntă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cîntă-ncet povestea noastră :
Un joc de umbre și lumină.




Eu o ascult în noaptea mută,
Din adîncimi crește mare ;
Întreaga viața petrecută
La căpătîiul meu răsare.




Și cum, sub tîmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu cîte-au fost îmi vin în minte,
Ci cîte-ar fi putut să fie.




Poezia Cîntă Moartea de Octavian Goga





CÎNTĂ MOARTEA



Îmi cîntă moartea la fereastră
Ca o vecernie-n surdină,
Îmi cîntă-ncet povestea noastră :
Un joc de umbre și lumină.




Eu o ascult în noaptea mută,
Din adîncimi crește mare ;
Întreaga viața petrecută
La căpătîiul meu răsare.




Și cum, sub tîmpla mea fierbinte,
O lume veche-mi reînvie,
Nu cîte-au fost îmi vin în minte,
Ci cîte-ar fi putut să fie.




Poezia Cîntecul Cămășii de Octavian Goga




CÎNTECUL CĂMĂȘII



Eu sunt o biată, ieftină cămașe,
Sunt o sumară haină populară,
De mii de ani de cînd mă îmbrăcară,
Eu sunt pudoarea plebei nevoiașe.





Eu m-am pornit din cîmp, de pe ogoare,
Din cînepa ce-au semănat țăranii...
( Tatăl meu e unul Ioan al Anii.)
M-a tors, în albe nopți la șezătoare,
Cu grabnic spor, o ceată de neveste,
Din gura lor știu doine plîngotoare
Și-am învățat cu firul de fuioare,
Din fiecare fus, cîte-o poveste.
Am fost țesută la război, în tindă,
Și m-a cusut încet o fată mare,
M-a înflorit la mîneci cu mătasă
Și mîna ei a izbutit să prindă
În arabescuri fine și barbare
Toat-așteptarea dulce de mireasă...
Țiu minte, vezi, cînd am ieșit din casă
Și cînd la horă,-n vesela grămadă,
M-am prins întîii curată și frumoasă,
Cum străluceaam în albul de zăpadă...





De-atunci, în cruda anilor povață,
Cîte-au fost date-asupra mea să cadă
Ca niște păsări groaznice de pradă...
Ce-aruncătură stearpă de viață !
Prin praf, prin fum, prin negură și ceață,
Subt sulițele arșiței de soare,
Ori în bătaie de vifor și ninsoare,
Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.
Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.
Și zi cu zi din munca mea neghioabă
Mă năpădiră rîuri de sudoare...
Blesteme cîte lung clocotitoare
Îmi trimitea scheletul de subt mine,
Subt vălul meu adăposteam ruine,
Cînd glia neagr-o răsturnam cu boii...




Și-n drumul greu, cum mă pășea dușmanul,
Mi s-au vîndul ițarii și sumanul,
Numai pe mine m-au iertat ciocoii...
Azi, cum mă vezi săracă, nelăută,
M-am zdrențuit, sunt galbenă și neagră.
Și-n goana mea de toți nepricepută
M-am pomenit netrebnică și ruptă.
Dar totuși poate-ți mai aduci aminte
Că suptă-așa de foame și de boală,
Ca un drapel de-nfricoșată luptă,
Pe cînd eta bătaia mea fierbinte,
Eu sfîrticată, tragică și goală,
Am năvălit tranșeele nemțești,
Am dat asalt, în cîmp, la Mărășești.






Poezia Cîntecul Cămășii de Octavian Goga




CÎNTECUL CĂMĂȘII



Eu sunt o biată, ieftină cămașe,
Sunt o sumară haină populară,
De mii de ani de cînd mă îmbrăcară,
Eu sunt pudoarea plebei nevoiașe.





Eu m-am pornit din cîmp, de pe ogoare,
Din cînepa ce-au semănat țăranii...
( Tatăl meu e unul Ioan al Anii.)
M-a tors, în albe nopți la șezătoare,
Cu grabnic spor, o ceată de neveste,
Din gura lor știu doine plîngotoare
Și-am învățat cu firul de fuioare,
Din fiecare fus, cîte-o poveste.
Am fost țesută la război, în tindă,
Și m-a cusut încet o fată mare,
M-a înflorit la mîneci cu mătasă
Și mîna ei a izbutit să prindă
În arabescuri fine și barbare
Toat-așteptarea dulce de mireasă...
Țiu minte, vezi, cînd am ieșit din casă
Și cînd la horă,-n vesela grămadă,
M-am prins întîii curată și frumoasă,
Cum străluceaam în albul de zăpadă...





De-atunci, în cruda anilor povață,
Cîte-au fost date-asupra mea să cadă
Ca niște păsări groaznice de pradă...
Ce-aruncătură stearpă de viață !
Prin praf, prin fum, prin negură și ceață,
Subt sulițele arșiței de soare,
Ori în bătaie de vifor și ninsoare,
Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.
Eu m-am zbătut, o chinuită roabă.
Și zi cu zi din munca mea neghioabă
Mă năpădiră rîuri de sudoare...
Blesteme cîte lung clocotitoare
Îmi trimitea scheletul de subt mine,
Subt vălul meu adăposteam ruine,
Cînd glia neagr-o răsturnam cu boii...




Și-n drumul greu, cum mă pășea dușmanul,
Mi s-au vîndul ițarii și sumanul,
Numai pe mine m-au iertat ciocoii...
Azi, cum mă vezi săracă, nelăută,
M-am zdrențuit, sunt galbenă și neagră.
Și-n goana mea de toți nepricepută
M-am pomenit netrebnică și ruptă.
Dar totuși poate-ți mai aduci aminte
Că suptă-așa de foame și de boală,
Ca un drapel de-nfricoșată luptă,
Pe cînd eta bătaia mea fierbinte,
Eu sfîrticată, tragică și goală,
Am năvălit tranșeele nemțești,
Am dat asalt, în cîmp, la Mărășești.






Poezia În Mine Cîteodată de Octavian Goga





ÎN MINE CÎTEODATĂ




În mine cîteodată eu simt : se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute și cîntece și șoapte
La casa mea colindă.




În mine cîteodată țărani cu zeghea sură
Și glume și ispite și tot ce știe satul
S-amestecă de-a valma roind în bătătură
Și vin să-și ție sfatul...




În mine cîteodată grea liniștea se lasă,
Miroase-a izmă creață și-a flori de iasomie,
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă
Slujește-o liturghie...





Poezia În Mine Cîteodată de Octavian Goga





ÎN MINE CÎTEODATĂ




În mine cîteodată eu simt : se face noapte,
Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă,
Strigări necunoscute și cîntece și șoapte
La casa mea colindă.




În mine cîteodată țărani cu zeghea sură
Și glume și ispite și tot ce știe satul
S-amestecă de-a valma roind în bătătură
Și vin să-și ție sfatul...




În mine cîteodată grea liniștea se lasă,
Miroase-a izmă creață și-a flori de iasomie,
În vreme ce un popă cu barba cuvioasă
Slujește-o liturghie...





Poezia Trecea Un Om de Octavian Goga





TRECEA UN OM



Pe sub fereastra casei mele
În largul drumului de țară,
Sub cerul alb, stropit cu stele,
Trecea un om cîntînd aseară.




Era un cîntec care spune
Durerile ce-adună anii,
Trist ca un plîns de-ngropăciune,
Cum numai ei îl știu, țăranii.




De unde oare călătorul
Îl adusese-n sat la mine,
Din ce mister pornea fiorul,
Din ce adînc, din ce ruine ?





Îl ascultăm cum jalea-i blîndă
Deasupra văilor se-mparte,
Nemîngîiată și plăpîndă
Ca o mustrare de departe.




Și cum se risipea-nainte
Oftarea lui îndurerată,
O clipă mi-am adus aminte
Că și eu am cîntat odată...




Poezia Trecea Un Om de Octavian Goga





TRECEA UN OM



Pe sub fereastra casei mele
În largul drumului de țară,
Sub cerul alb, stropit cu stele,
Trecea un om cîntînd aseară.




Era un cîntec care spune
Durerile ce-adună anii,
Trist ca un plîns de-ngropăciune,
Cum numai ei îl știu, țăranii.




De unde oare călătorul
Îl adusese-n sat la mine,
Din ce mister pornea fiorul,
Din ce adînc, din ce ruine ?





Îl ascultăm cum jalea-i blîndă
Deasupra văilor se-mparte,
Nemîngîiată și plăpîndă
Ca o mustrare de departe.




Și cum se risipea-nainte
Oftarea lui îndurerată,
O clipă mi-am adus aminte
Că și eu am cîntat odată...




Poezia Bisericuța Din Albac de Octavian Goga






BISERICUȚA DIN ALBAC



Biserucuță din Albac,
Tu ești al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plîns sărac
E-nchis în trupul tău de lemn.




Din ce-am cerut, din ce-am gîndit,
Atîtea rugăciuni cuprinzi,
Și-atîta vis neizbîndit,
Subt vechiul tău tavan de grinzi...




Tu știi cum ne-am trudit stingher,
De-a pururi fără crezămînt
La Dumnezeu, acolo-n cer,
Și la-mpăratul pămînt...




De-aceea, ostenit-acum
De zile rele cîte-au fost,
Bătrînă tă-ai pornit la drum
Să-ți deie frații adăpost...



Rămîi aici, fă-ți un popas,
Fii sfetnic bun din veac în veac
Și spune-acasă ce-a rămas,
Bisericuță din Albac !




Poezia Bisericuța Din Albac de Octavian Goga






BISERICUȚA DIN ALBAC



Biserucuță din Albac,
Tu ești al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plîns sărac
E-nchis în trupul tău de lemn.




Din ce-am cerut, din ce-am gîndit,
Atîtea rugăciuni cuprinzi,
Și-atîta vis neizbîndit,
Subt vechiul tău tavan de grinzi...




Tu știi cum ne-am trudit stingher,
De-a pururi fără crezămînt
La Dumnezeu, acolo-n cer,
Și la-mpăratul pămînt...




De-aceea, ostenit-acum
De zile rele cîte-au fost,
Bătrînă tă-ai pornit la drum
Să-ți deie frații adăpost...



Rămîi aici, fă-ți un popas,
Fii sfetnic bun din veac în veac
Și spune-acasă ce-a rămas,
Bisericuță din Albac !




Poezia Vînt De Seară de Octavian Goga





VÎNT DE SEARĂ



Căsuță albă vineție,
Subt culmea verde-a unui deal,
În noaptea mea de peribegie
De ce mi te arăți azi mie,
Căsuță albă din Aedeal ?




Ce val de umbre călătoare
Mi te-abate iar în gînd ?
De ce-mi răsari stăruitoare,
De ce te văd acuma oare
Mai limpede ca orișicînd ?




Pesemne dușmani te prădară,
Pesemne dușmani ți-au dat foc,
Și-un strop din urna-ți funerară
Tu mi-ai trimis pe vînt de seară,
Căsuță fără de noroc...




Poezia Vînt De Seară de Octavian Goga





VÎNT DE SEARĂ



Căsuță albă vineție,
Subt culmea verde-a unui deal,
În noaptea mea de peribegie
De ce mi te arăți azi mie,
Căsuță albă din Aedeal ?




Ce val de umbre călătoare
Mi te-abate iar în gînd ?
De ce-mi răsari stăruitoare,
De ce te văd acuma oare
Mai limpede ca orișicînd ?




Pesemne dușmani te prădară,
Pesemne dușmani ți-au dat foc,
Și-un strop din urna-ți funerară
Tu mi-ai trimis pe vînt de seară,
Căsuță fără de noroc...




Poezia În Țintirim de Octavian Goga






ÎN ȚINTIRIM




În țintirim, la noi în țară,
Movile sunt în lung și-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina neființii
I-a prins, subt milostiv zăvor,
Pe toți cîți au mușcat cu dinții
Din țarina durerii lor...



În țintirim dorm munți de lavă
Închiși subt lespezi de mormînt.
Un cuib de ură și otravă
E-n orice bulgăr de pămînt.
Țărînă tremură și-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospește-n el o vijelie
Din cîte-n suflete-au bătut...





În țintirim, pe vînt de seară,
Șiraguri umbrele cobor,
Sunt morții care se strecoară
Și prin unghere țin sobor.
Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiți rătăcitori,
Ei sfînta răzbunării sete
Și-o-mpart în drum la trecători.





În țintirim, în nopți albastre,
Cînd stelele pe cer s-aprind,
Răsună plînsetele noastre
Și zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Cînd duc la groapă ghiocei.





În țintirim mai sunt și cele
De nesăbuit boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcînd pe-un mort la orice pas.
Și-n vreme ce sfîrșiți de zile
Noi lîngă cruci ne tînguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngrașe-n țintirim.



Poezia În Țintirim de Octavian Goga






ÎN ȚINTIRIM




În țintirim, la noi în țară,
Movile sunt în lung și-n lat,
O pace mută, funerară,
Te-apasă greu ca un păcat.
În ele taina neființii
I-a prins, subt milostiv zăvor,
Pe toți cîți au mușcat cu dinții
Din țarina durerii lor...



În țintirim dorm munți de lavă
Închiși subt lespezi de mormînt.
Un cuib de ură și otravă
E-n orice bulgăr de pămînt.
Țărînă tremură și-nvie,
Căci fiecare fir de lut
Dospește-n el o vijelie
Din cîte-n suflete-au bătut...





În țintirim, pe vînt de seară,
Șiraguri umbrele cobor,
Sunt morții care se strecoară
Și prin unghere țin sobor.
Grozavă oaste de schelete,
Nebiruiți rătăcitori,
Ei sfînta răzbunării sete
Și-o-mpart în drum la trecători.





În țintirim, în nopți albastre,
Cînd stelele pe cer s-aprind,
Răsună plînsetele noastre
Și zarea-ntreagă o cuprind.
Înfiorată lunca geme,
De bocet jalnic de femei,
Ce spun din gura lor blesteme
Cînd duc la groapă ghiocei.





În țintirim mai sunt și cele
De nesăbuit boi de pripas,
Cari rumegă pe îndelete,
Călcînd pe-un mort la orice pas.
Și-n vreme ce sfîrșiți de zile
Noi lîngă cruci ne tînguim,
Ei pasc la flori de pe movile,
Ei ni se-ngrașe-n țintirim.



Postare

  ANPC Termeni și Condiții