www.Zapaciti.ro

OCTAVIAN GOGA BIOGRAFIE 1881  1 aprilie. Se naște, la Rășinari, Octavian Goga. 1883  15 septembrie. Se naște Victoria, sora lui Octavian Goga. 1886  18 ocombrie. Se naște Claudia ( Maria ), sora lui Octavian Goga. 1892  Octavian Goga intră în internatul liceului unguresc din Sibiu. 1893  14 mai. Goga scrie primele versuri dedicate românului, care ,,de dimineață pînă seara tot lucră necontenit. 1894  Are loc la Cluj procesul Momerandumului. 1989   Apare prima poezie a lui Goga, semnată Octavian. 1899  Goga trece la liceul românesc din Brașov. 1900 Goga își ia bacalaureatul. 11 septembrie. Se înscrie student la Facultatea de litere și filozofie de la Universitatea din Budapesta. 1902  1 iulie. Apare la Budapesta revista Luceafărul, unde Goga își publică majoritatea poeziilor. 1904 Goga termină studiile. Facultatea de litere și filozofie a Universității din Budapesta îi eliberează un Absolutorium. 1906  16 iuni...

MARIENBAD Ce blîndă ești, domestică pădure, Sub brazii tăi decenți nu mi se pare Că s-ar putea vocifera prea tare, Ori c-ar veni haiducii să mă fure. Bine crescută, n-ai asemănare Cu coastele Carpaților obscure, Unde e zvon de clopot și secure Și unde iese ursul la plimbare...  Și totuși pacea ta civilizată, Mi-a arătat cea mai cumplită fiară Pădure tunsă, rasă, coafată... Vai, n-am s-o uit vedenia burgheză : Un neamț enorm pe-o bancă solitară Ăși mîngîie nevasta lui obeză...

FRANZENSBAD În dup-amiaza silnică de vară, I s-a făcut un gol rotund în minte... Sunt fără șir imagini și cuvinte Ce s-au pornit în juru-i să tresară. Pe scaunul ei de lene sedentară O năpădesc aducerile-aminte... ...A fost demult... la bal ? ori înainte ?... Departe parcă picur-o ghitară... Încet, încet visării se supune, Cînd, înotînd în soarele apune, O ciocîrlie își înalță trilul... Ea doarme lin... Dar într-o clipă, iată, Din vis femeia sare-nfrigurară : I se păruse c-a țipat copilul...

CÎNTĂ MOARTEA Îmi cîntă moartea la fereastră Ca o vecernie-n surdină, Îmi cîntă-ncet povestea noastră : Un joc de umbre și lumină. Eu o ascult în noaptea mută, Din adîncimi crește mare ; Întreaga viața petrecută La căpătîiul meu răsare. Și cum, sub tîmpla mea fierbinte, O lume veche-mi reînvie, Nu cîte-au fost îmi vin în minte, Ci cîte-ar fi putut să fie.

CÎNTECUL CĂMĂȘII Eu sunt o biată, ieftină cămașe, Sunt o sumară haină populară, De mii de ani de cînd mă îmbrăcară, Eu sunt pudoarea plebei nevoiașe. Eu m-am pornit din cîmp, de pe ogoare, Din cînepa ce-au semănat țăranii... ( Tatăl meu e unul Ioan al Anii.) M-a tors, în albe nopți la șezătoare, Cu grabnic spor, o ceată de neveste, Din gura lor știu doine plîngotoare Și-am învățat cu firul de fuioare, Din fiecare fus, cîte-o poveste. Am fost țesută la război, în tindă, Și m-a cusut încet o fată mare, M-a înflorit la mîneci cu mătasă Și mîna ei a izbutit să prindă În arabescuri fine și barbare Toat-așteptarea dulce de mireasă... Țiu minte, vezi, cînd am ieșit din casă Și cînd la horă,-n vesela grămadă, M-am prins întîii curată și frumoasă, Cum străluceaam în albul de zăpadă... De-atunci, în cruda anilor povață, Cîte-au fost date-asupra mea să cadă Ca niște păsări groaznice de pradă... Ce-aruncătură stearpă de viață ! Prin praf, prin fum, prin n...

ÎN MINE CÎTEODATĂ În mine cîteodată eu simt : se face noapte, Din netrăite vremuri vin neguri să mă prindă, Strigări necunoscute și cîntece și șoapte La casa mea colindă. În mine cîteodată țărani cu zeghea sură Și glume și ispite și tot ce știe satul S-amestecă de-a valma roind în bătătură Și vin să-și ție sfatul... În mine cîteodată grea liniștea se lasă, Miroase-a izmă creață și-a flori de iasomie, În vreme ce un popă cu barba cuvioasă Slujește-o liturghie...

TRECEA UN OM Pe sub fereastra casei mele În largul drumului de țară, Sub cerul alb, stropit cu stele, Trecea un om cîntînd aseară. Era un cîntec care spune Durerile ce-adună anii, Trist ca un plîns de-ngropăciune, Cum numai ei îl știu, țăranii. De unde oare călătorul Îl adusese-n sat la mine, Din ce mister pornea fiorul, Din ce adînc, din ce ruine ? Îl ascultăm cum jalea-i blîndă Deasupra văilor se-mparte, Nemîngîiată și plăpîndă Ca o mustrare de departe. Și cum se risipea-nainte Oftarea lui îndurerată, O clipă mi-am adus aminte Că și eu am cîntat odată...

BISERICUȚA DIN ALBAC Biserucuță din Albac, Tu ești al vremurilor semn, Tot bietul nostru plîns sărac E-nchis în trupul tău de lemn. Din ce-am cerut, din ce-am gîndit, Atîtea rugăciuni cuprinzi, Și-atîta vis neizbîndit, Subt vechiul tău tavan de grinzi... Tu știi cum ne-am trudit stingher, De-a pururi fără crezămînt La Dumnezeu, acolo-n cer, Și la-mpăratul pămînt... De-aceea, ostenit-acum De zile rele cîte-au fost, Bătrînă tă-ai pornit la drum Să-ți deie frații adăpost... Rămîi aici, fă-ți un popas, Fii sfetnic bun din veac în veac Și spune-acasă ce-a rămas, Bisericuță din Albac !

VÎNT DE SEARĂ Căsuță albă vineție, Subt culmea verde-a unui deal, În noaptea mea de peribegie De ce mi te arăți azi mie, Căsuță albă din Aedeal ? Ce val de umbre călătoare Mi te-abate iar în gînd ? De ce-mi răsari stăruitoare, De ce te văd acuma oare Mai limpede ca orișicînd ? Pesemne dușmani te prădară, Pesemne dușmani ți-au dat foc, Și-un strop din urna-ți funerară Tu mi-ai trimis pe vînt de seară, Căsuță fără de noroc...

ÎN ȚINTIRIM În țintirim, la noi în țară, Movile sunt în lung și-n lat, O pace mută, funerară, Te-apasă greu ca un păcat. În ele taina neființii I-a prins, subt milostiv zăvor, Pe toți cîți au mușcat cu dinții Din țarina durerii lor... În țintirim dorm munți de lavă Închiși subt lespezi de mormînt. Un cuib de ură și otravă E-n orice bulgăr de pămînt. Țărînă tremură și-nvie, Căci fiecare fir de lut Dospește-n el o vijelie Din cîte-n suflete-au bătut... În țintirim, pe vînt de seară, Șiraguri umbrele cobor, Sunt morții care se strecoară Și prin unghere țin sobor. Grozavă oaste de schelete, Nebiruiți rătăcitori, Ei sfînta răzbunării sete Și-o-mpart în drum la trecători. În țintirim, în nopți albastre, Cînd stelele pe cer s-aprind, Răsună plînsetele noastre Și zarea-ntreagă o cuprind. Înfiorată lunca geme, De bocet jalnic de femei, Ce spun din gura lor blesteme Cînd duc la groapă ghiocei. În țintirim mai sunt și cele De nesăbuit b...

EU AM PORNIT DIN MATCA TISEI Eu am pornit din matca Tisei, Cu moșteniri neînfrînate, Gonind cirezi de visuri oare Din splendida păgînătate. Se prăvălea-mprejuru-mi lumea Într-o sălbatică strigare Cînd eu tăcut și singuratic Căutam o armonie mare... Robust Apollo de la țară, Haiduc în goana tinereții, Chemat de dragoste și cîntec, Loveam cărările vieții... Azi nu mai am nici rîs, nici glume, Nici dor de zîmbetul femeii, M-au omorît evangheliștii Și Oamenii și fariseii.

EU VIN DE LA MALUL RÎULUI GANGE Eu vin de le malul rîului Gange Cu visul-mpletit din raze de soare, Mi-e inima biata o floare de lotus Cu fine petale tremurătoare. Ce chiot și larmă la iaz lînă moară, Ce mîini noduroase lovesc din topoare Și cum mă ucide sărutul sălbatic... La marginea Tisei ce caut eu oare ?

PE TAINĂ; ÎN PĂRĂGINIRE Pe taină, în părăginire, În larguri buruiene cresc... O știu cîmpia-nțelenită : Este ogorul ungures. Eu mă cobor la sfînta humă... O roade ceva... Stau și-ascult... Popor de ierburi otrăvitoare, Unde sunt crinii de demult. Mă strîng sălbaticile vrejuri Cînd din adînc aștept un glas, Și-un miros blînd de flori uscate M-atinge-ncet la orice pas. Tăcerea - gozul - buruiană Mă prind, m-adorm și mă-nvelesc... Din depărtare rîde vîntul Peste ogorul unguresc.

VII PREA TÎRZIU, FEMEIE,   Vii prea tîrziu, femeie, Cu sufletul tău darnic, M-a omorît pustia În care strig zadarnic. Pustietatea largă, Vai, ungurească pustă, Cum m-a stropit pe aripi Mocirla ei îngustă... Azi nu mai nimica O lacrimă să-mi deie, Eu am venit prea grabnic, Tu prea tîrziu, femeie.

NOAPTE         I Tu, noapte tainică de vară, Atît de dulce,-atît de grea, Atît de plină de povară, Din care lumi, din care țară, Cobori azi la fereastra mea ? Pe unde te-ai oprit în cale, La care geam ai stat în drum, Din ce grădini, din ce petale, Se-mbină farmecele tale, Cînd vii la pragul meu acum ? Atîtea doruri călătoare Cuprinzi la sîn și le alinți, Pare c-o dragoste ce moare Ți-a dat întreaga ei vîltoare De patimi și de năzuiți... Ca o broboadă de mătasă Simt zvonul tău adormitor, Ce blînd pe frunte mi se lasă... Pesemne-ai fost la mine-acasă... Cum treci azi, umedă de rouă În trena ta de catifea, Aș vrea cu mîinile-amîndouă Să-ți sfîșiu haina asta nouă, Să-mi fac o perină din ea...             II O, noapte, punte blestemată, Durată-ntre pămînt și cer, De-atîtea ori îmbrățișată În setea noastră de mister... Pe drumul tău, întodeauna, Din pre...

NOAPTE ( După Carducci ) Adînca noapte-n veci nepricepută, Odihnă bun-a lucrurilor toate, Ce dormi pe stînci de trăznet despicate Și-nvălui drag livada-n flori țesute ; Voi, flăcări vii, pe boltă semănate, Cu mîndra voastră strălucire mută, De-o tainică poruncă neștiută Pe-aceleași căi de-a pururi îndrumate : Și lună, tu, tu vitreg milostivă, Ce tuturor îți dărui deopotrivă Tremurătoare pulbere-argintată : Răspundeți voi ce-i rostul lumii noastre, Ce tainică doarme-n bolțile albastre ?... ................................................................................... Nici nu te miști, tăcere blestemată !...

PRIVIGHETORI ȘI CIOCÎRLII  ( După Petodi ) Vai, pînă cînd va trebui s-ascult Cum împletiți din razele de lună Cîntări din vremuri de demult, Ce le-a-ngropat cu valul ei uitarea ?... Și cînd stricați voi cuiburile voastre Din dărîmate cetățui sihastre, Unde v-ați pus la-ntrecere nebună Cu huhurezi și bufnițe-mpreună ?... Demult, Demult v-ascult ; Cîntați fără-ncetare, Și-n ochii voștri tulburi Văd dulce-nfiorare, Văd lacrima părerilor de rău... Neputincioase lacrimi fără roadă, Căci de minciună ochii-mi dau dovadă... Ce sunteți doar voi toți pe cîți v-ascult, Voi, cîntăreții vremii de demult ?... Sînteți tîlharii vechilor morminte, Ce dezgropați a vremii moaște sfinte Și dezgropați ascunsul ei tezaur, Și-l dați pe prețul frunzelor de laur... Eu nu vă vreau cununa, nici mărirea, Miros de mort și putregai e-ntr-însa... Se zbuciumă bolnava omenire, Truditu-i suflet cere premenire, Vedeți, s-a smuls din pacea lui pămîntul, Și vîntul Dezlănțuitei pati...

REVEDERE Tu, minunată poezie, Uitatul meu ostrov de flori, Îmi mai deschizi azi poarta mie, Cînd mă întorc din pribegie, Străin cu pași rătăcitori ? Îmi tremură durerea-n gene Cum calc pe vechil drum bătut ; Sărmane crînguri și poiene, Vă năpădiră buruiene De cînd noi nu ne-am mai văzut... Ca un drumeț din altă țară În cale mă opresc ș-ascult : Aș vrea-n grădina solitară Un glas să-mi reînvie iară Din praznicele de demult. Dar val de neguri mă-mpresoară, Furtuni au bîntuit pe-aci, Nu-s stelele de-odinioară, Pe urma lor abia mai zboară Un roi plăpînd de licurici... Printre cărări dărăpănate Cresc spini, iar flori de-mai mai răsar, Se-nclină toate-nrourate Cu lacrimile adunate În drum de biet grădinar.

OASPETE VECHI  ( DIN UMBRA ZIDURILOR ) Cînd zilele-mi mureau în umbră, sărace toate deopotrivă, Tu, sfîntă, minunată noapte, mi-ai fost de-a pururi milostivă. Cînd te iveai, din pragul bolții, cu albă pulbere de stele, Durai o punte argintată la fereastruia casei mele. Tu mă vedeai în brațe slabe îmbrățișînd trudita pernă, Cînd visuri îmi goneau odihna cu-nfrigurarea lor eternă ; Tu mă găseai uitat și singur și - darnică ca totdeauna - Între păreții morți și umezi îmi trimiteai, podoabă, luna. Cum cobora stăpîna blîndă, făclie-n casă să-mi aprindă, Se deslușeau o lume-ntreagă închisă-n ciobul de oglindă... Se-nfiripau lumini și visuri, că te mirai chilia scundă Cum poate-atît prisos de vraje în îngustimea ei s-ascundă... Atunci, în pacea-nfiorată de năzuințe fără nume, Un copilaș cu ochii vineți, senini ca rostul unei glume, Se furișa încet pe-o rază la patul meu, să mă alinte Cu neastîmpărul albastru din căutătura lui cuminte. Cu degetele moi și al...

AGONIE În mine se petrece-o agonie, Ca într-o tristă casă solitară, În sufletu-mi bătut de vijelie Eu văd un om ce-a început să moară... Un cîntăreț cu rostul de la țară Se duce-acum și n-o să mai învie Cu chipul lui senin de-odinioară... Demult... Demult... Din cea dîntîi clipită, De cînd te-au smuls de la bătrînă vatră, Din casa cu șindile-acoperită, De-atunci începe moartea-ți nesfîrșită, De-atunci te fură fiecare piatră... Te-au biruit în stingerea domoală Străine legi din guri necunoscute ; S-a poticnit curată ta sfială, La orice pas, de pravilii neștiute. Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocară Te-ai dus, sărmane suflet de la țară. Din orice colț mi te pîndea o sîrmă Și te-alunga un șuier de mașină... Avutul tău s-a risipit pe cale, Te-au părăsit și zmei și cosînzene, Ți s-a uscat și lacrima din gene, Au amuțit și sfaturile tale... Așa, pe rînd, ți-a tot trimis viața Un nou tîlhar, în orice clipă nouă, Și fără milă-n toată dimineața Te-a d...