Poezia Baladă de Ana Blandiana

BALADĂ



N-am altă Ană
Mă zidesc pe mine,
Dar cine-mi poate spune că-i destul,
Cînd zidul nu se surpă de la sine,
Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintînd de-a valma prin coșmar.
Și iar zidesc
Cum aș zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sărtită să se năruie la mal ;
Și iar zidesc,
O, var
Și cărămidă
Și, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam :
N-am altă Ană
Și pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

Poezia Baladă de Ana Blandiana

BALADĂ



N-am altă Ană
Mă zidesc pe mine,
Dar cine-mi poate spune că-i destul,
Cînd zidul nu se surpă de la sine,
Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintînd de-a valma prin coșmar.
Și iar zidesc
Cum aș zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sărtită să se năruie la mal ;
Și iar zidesc,
O, var
Și cărămidă
Și, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam :
N-am altă Ană
Și pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

Poezia Obsesie de Ana Blandiana

OBSESIE



Te-aș mai iubi, oare la fel dacă
Ai fi puternic și înspăimîntător
Asemenea altora ? M-aș gîndi la
Tine atît de mult dacă ai fi
Învingător și crud în războaie ?
Te-aș mai fi visat
Îngrijorată, dacă îi stăpîneai
Tu pe alții ? Așa cum copiii
Familiilor fericite pleacă de-acasă
Cînd cresc, liberi de orice răspunde
Și pot, dacă vor, să nu-și mai aducă
Aminte de nimeni, în timp ce
Copiii săraci trebuie să se-ntoarcă
Mereu, să-și ajute familia, trimițîndu-i
Pachete și bani, ținîndu-i pe cei mici
La școală, tot astfel fericiții
Poeți ai unor popoare mai mari
Pot să-și uite izvorul, șă plece,
Să fie ai lumii...
M-ai obseda, oare, și dac-ai fi
Fericit ? Dac-ai fi fost în stare
Să asuprești, să cucerești, să semeni ură?
O, Doamne al Istoriei, dezleagă-i
Viitorul cu asupra de măsură !

Poezia Obsesie de Ana Blandiana

OBSESIE



Te-aș mai iubi, oare la fel dacă
Ai fi puternic și înspăimîntător
Asemenea altora ? M-aș gîndi la
Tine atît de mult dacă ai fi
Învingător și crud în războaie ?
Te-aș mai fi visat
Îngrijorată, dacă îi stăpîneai
Tu pe alții ? Așa cum copiii
Familiilor fericite pleacă de-acasă
Cînd cresc, liberi de orice răspunde
Și pot, dacă vor, să nu-și mai aducă
Aminte de nimeni, în timp ce
Copiii săraci trebuie să se-ntoarcă
Mereu, să-și ajute familia, trimițîndu-i
Pachete și bani, ținîndu-i pe cei mici
La școală, tot astfel fericiții
Poeți ai unor popoare mai mari
Pot să-și uite izvorul, șă plece,
Să fie ai lumii...
M-ai obseda, oare, și dac-ai fi
Fericit ? Dac-ai fi fost în stare
Să asuprești, să cucerești, să semeni ură?
O, Doamne al Istoriei, dezleagă-i
Viitorul cu asupra de măsură !

Poezia Termometru de Ana Blandiana

TERMOMETRU




De ce să jignim lemnul ?
Oricît de mort, el încă mai păstrează
Structurile vieții, calale sevei,
Fibrele melodioase ca niște valuri
Ale unor de mult încheiate-oscilări.
De ce să jignim lemnul ?
Prin el au trecut înainte de-a izbucni
Ideile frunzelor, culorile florilor,
Cromozomii geniali și ambigui
Navigînd în semințe.
De ce să jignim lemnul
Numind cu făptura lui dulce
Această hecatombă
De vorbe ucise
Și lăsate să putrezească
În creierul nostru,
Acest wax museum al sintaxei
Și morfologiei
În care adevăruri împăiate
Sînt așezate în poziție de drepți
Și făcute să umble
( Un pas înainte, doi înapoi ) ?

Poezia Termometru de Ana Blandiana

TERMOMETRU




De ce să jignim lemnul ?
Oricît de mort, el încă mai păstrează
Structurile vieții, calale sevei,
Fibrele melodioase ca niște valuri
Ale unor de mult încheiate-oscilări.
De ce să jignim lemnul ?
Prin el au trecut înainte de-a izbucni
Ideile frunzelor, culorile florilor,
Cromozomii geniali și ambigui
Navigînd în semințe.
De ce să jignim lemnul
Numind cu făptura lui dulce
Această hecatombă
De vorbe ucise
Și lăsate să putrezească
În creierul nostru,
Acest wax museum al sintaxei
Și morfologiei
În care adevăruri împăiate
Sînt așezate în poziție de drepți
Și făcute să umble
( Un pas înainte, doi înapoi ) ?

Poezia Liant de Ana Blandiana

LIANT


Ce ne lipsește ? Ce liant
A fost sustras de la-nceputuri
Nisipului ce face valuri
Redesenate de-orice vînt,
Sau ce mortar fără de care
Zidul se-nalță spre neant,
Ca să se năruie grăbit
De presințirea unui gînd ?
Ce ne lipsește ? Doar petale
Ce nu se strîng într-o corolă,
Și numai fire lungi de lînă
Ce nu pot țese un covor,
Și pietre vîjîind prin aer
Nestrînse într-o baricadă,
Doar disperări desperecheate
Și conservate în umor.
( Ca niște foetuși otrăviți
De chiar metabolismul mamei
Și puși în spirt - dovezi și monstre -
A vieții scurse fără rost )
Ce ne lipsește ? Clei de oase
Frînte pe roată, un cuvînt
Intraductibil în sfîrșitul
Unde noi înșine am fost.

Poezia Liant de Ana Blandiana

LIANT


Ce ne lipsește ? Ce liant
A fost sustras de la-nceputuri
Nisipului ce face valuri
Redesenate de-orice vînt,
Sau ce mortar fără de care
Zidul se-nalță spre neant,
Ca să se năruie grăbit
De presințirea unui gînd ?
Ce ne lipsește ? Doar petale
Ce nu se strîng într-o corolă,
Și numai fire lungi de lînă
Ce nu pot țese un covor,
Și pietre vîjîind prin aer
Nestrînse într-o baricadă,
Doar disperări desperecheate
Și conservate în umor.
( Ca niște foetuși otrăviți
De chiar metabolismul mamei
Și puși în spirt - dovezi și monstre -
A vieții scurse fără rost )
Ce ne lipsește ? Clei de oase
Frînte pe roată, un cuvînt
Intraductibil în sfîrșitul
Unde noi înșine am fost.

Poezia Clio de Ana Blandiana

CLIO



Cădere de frunze grăbite
Să se întoarcă pe ramuri,
Timp ce devine istorie
Doar putrezind,
Goana aceasta spre moarte
Lipsită de frîu și rușine
Din care crime-n stindarde
Și pași de paradă descind.




Clipe-așa blînde în parte
Strînse în haite sînt fiare
Din leșul cărora stăpînul
Clădește apoi piramide,
Stăpînul gîndind el în locul
Celor uciși de gîndesc
Și mult mai cinstit
Cînd ucide.




Îndepărtează de mine
Cupa cu spermă-a puterii,
Zeiță-ncleiată în sînge,
Drapată decent în grafit -




Cădere de frunze grăbite
Să se întoarcă pe ramuri
Ca-ntr-o clepsidră ce-nchide
Eresul fără sfîrșit.

Poezia Clio de Ana Blandiana

CLIO



Cădere de frunze grăbite
Să se întoarcă pe ramuri,
Timp ce devine istorie
Doar putrezind,
Goana aceasta spre moarte
Lipsită de frîu și rușine
Din care crime-n stindarde
Și pași de paradă descind.




Clipe-așa blînde în parte
Strînse în haite sînt fiare
Din leșul cărora stăpînul
Clădește apoi piramide,
Stăpînul gîndind el în locul
Celor uciși de gîndesc
Și mult mai cinstit
Cînd ucide.




Îndepărtează de mine
Cupa cu spermă-a puterii,
Zeiță-ncleiată în sînge,
Drapată decent în grafit -




Cădere de frunze grăbite
Să se întoarcă pe ramuri
Ca-ntr-o clepsidră ce-nchide
Eresul fără sfîrșit.

Poezia Ca Valurile Ana Blandiana

CA VALURILE



Ca valurile monotone care cad
Pe-același loc, ca să revină iar,
Aceleași crime, în același iad
Se tot reiau la nesfîrșit și chiar




De ritmul e încetinit puțin,
Călăul plictisit, jertfa complice,
E-același joc mecanic și meschin
Fixat în ale lumilor matrice,




Funcționînd isterizat în plin,
Alimentînd motoarele puterii
Cu sîngele ce-adapă stele și-n
Care se întunecă imperii




Ca totul să se mai repete-odat'
Cu victime de sens contrar,
Ca valurile monotone care cad
Pe-același loc, ca să revină iar.

Poezia Ca Valurile Ana Blandiana

CA VALURILE



Ca valurile monotone care cad
Pe-același loc, ca să revină iar,
Aceleași crime, în același iad
Se tot reiau la nesfîrșit și chiar




De ritmul e încetinit puțin,
Călăul plictisit, jertfa complice,
E-același joc mecanic și meschin
Fixat în ale lumilor matrice,




Funcționînd isterizat în plin,
Alimentînd motoarele puterii
Cu sîngele ce-adapă stele și-n
Care se întunecă imperii




Ca totul să se mai repete-odat'
Cu victime de sens contrar,
Ca valurile monotone care cad
Pe-același loc, ca să revină iar.

Poezia Retorică de Ana Blandiana

RETORICĂ




Dacă în mîna mea ar fi
Sabia de foc,
Aș apropiat-o de marginea uscată a lumii,
De zdrențele ei de hîrtii și de frunze
Ușor inflamabile,
Gata să prindă sămînța
Incendiului ?
Aș apropia-o ? Aș răsuci-o în lucruri ?
Aș înveli în flamura ei roșie,
În flamura ei neagră
Pămîntul,
Mișcîndu-și aripile,
Ca să produc vîntul menit
Să întețească pîrjolul ?
Dacă în mîna mea ar fi
Sabia sfîrșitului
Și dacă n-aș fi în stare
S-o împlînt ci aș ține-o -
Plîngînd, și cu brațul întins -
Departe de inima uscată a lucrurilor ?
Rugîndu-mă să înceapă să plouă,
Să-mi stingă făclia,
Hainele și penele să mi se îmbibe cu apa,
Să mi se moaie,
Să înceapă să putrezească
O dată cu lumea
Căreia i-am refuzat
Purificarea prin foc...

Poezia Retorică de Ana Blandiana

RETORICĂ




Dacă în mîna mea ar fi
Sabia de foc,
Aș apropiat-o de marginea uscată a lumii,
De zdrențele ei de hîrtii și de frunze
Ușor inflamabile,
Gata să prindă sămînța
Incendiului ?
Aș apropia-o ? Aș răsuci-o în lucruri ?
Aș înveli în flamura ei roșie,
În flamura ei neagră
Pămîntul,
Mișcîndu-și aripile,
Ca să produc vîntul menit
Să întețească pîrjolul ?
Dacă în mîna mea ar fi
Sabia sfîrșitului
Și dacă n-aș fi în stare
S-o împlînt ci aș ține-o -
Plîngînd, și cu brațul întins -
Departe de inima uscată a lucrurilor ?
Rugîndu-mă să înceapă să plouă,
Să-mi stingă făclia,
Hainele și penele să mi se îmbibe cu apa,
Să mi se moaie,
Să înceapă să putrezească
O dată cu lumea
Căreia i-am refuzat
Purificarea prin foc...

Poezia Fără Nume de Ana Blandiana

FĂRĂ NUME




Ceva
( Nu am destulă putere
Să spun cineva )
Va pune totuși cîndva capăt
Coșmarului ce pare nesfîrșit.
Vom încerca atunci
Să înțelegem
Cum am căzut în somn,
Cît am dormit
Și cum am fost în stare
Să visăm
Atăt de monstruoase forme.
Metabolismul nostru e de vină ?
Treumatismele enorme
Pe care în copilărie le-am trăit ?
Sau poate nici nu aparține vieții
Misterioasa spaimelor toxină ?
Cîndva ne vom trezi
Și-o să ne pară
C-am fost în moarte și c-am revenit.

Poezia Fără Nume de Ana Blandiana

FĂRĂ NUME




Ceva
( Nu am destulă putere
Să spun cineva )
Va pune totuși cîndva capăt
Coșmarului ce pare nesfîrșit.
Vom încerca atunci
Să înțelegem
Cum am căzut în somn,
Cît am dormit
Și cum am fost în stare
Să visăm
Atăt de monstruoase forme.
Metabolismul nostru e de vină ?
Treumatismele enorme
Pe care în copilărie le-am trăit ?
Sau poate nici nu aparține vieții
Misterioasa spaimelor toxină ?
Cîndva ne vom trezi
Și-o să ne pară
C-am fost în moarte și c-am revenit.

Poezia În Jar de Ana Blandiana

ÎN JAR



Ardeți satele, strigă Crișan,
Ardeți satele care nu se ridică,
Faceți-le holde mănoase de foc
Să rodească neascultarea prin vreme,
Să se stîrpească ultimul sîmbur de frică,
Înălțați biserici de flăcări în loc
Și cîntați în ele blesteme !




Ardeți satele, strigă Cloșca,
Ardeți satele care nu se răscoală,
Să se mistuie toată răbdarea din ele,
Nici un fir de umilință să nu mai poată-ncolți,
Înălțați din flăcări pînă la nouri castele
Și locuiți-le cu îndrăzneală
În veacul veacurilor vii !




Numai Horia tace și se uită în jar :
Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar...

Poezia În Jar de Ana Blandiana

ÎN JAR



Ardeți satele, strigă Crișan,
Ardeți satele care nu se ridică,
Faceți-le holde mănoase de foc
Să rodească neascultarea prin vreme,
Să se stîrpească ultimul sîmbur de frică,
Înălțați biserici de flăcări în loc
Și cîntați în ele blesteme !




Ardeți satele, strigă Cloșca,
Ardeți satele care nu se răscoală,
Să se mistuie toată răbdarea din ele,
Nici un fir de umilință să nu mai poată-ncolți,
Înălțați din flăcări pînă la nouri castele
Și locuiți-le cu îndrăzneală
În veacul veacurilor vii !




Numai Horia tace și se uită în jar :
Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar...

Poezia Orologii Pe Șine de ana Blandiana

OROLOGII PE ȘINE




Ceasurile din cînd în cînd
Se opresc, apoi pornesc mai departe,
Dar cei care sînt duși altfel
Nu știu că ele s-au oprit
Și cît timp au stat,
Și cît de tare accelerează
Ca să se-ajungă din urmă,
Și cum în cîte-o parte s-a făcut gol
Și cîteva secunde pot să se lăfăie
În compartimentul unei întregi zile.
Pe cînd în altă parte
Mulțumile fac valuri-valuri
Și se cațără pe acoperișuri, pe scări, pe tampoane.
Cei duși răspund conștiincios
,,Am patruzeci și doi de ani”,
Fără să știe că unele cifre sînt minute,
Iar altele milenii
Și nici numele stațiilor
În care s-au oprit
Pentru a face cruce cu alții
Sau fără motiv.

Poezia Orologii Pe Șine de ana Blandiana

OROLOGII PE ȘINE




Ceasurile din cînd în cînd
Se opresc, apoi pornesc mai departe,
Dar cei care sînt duși altfel
Nu știu că ele s-au oprit
Și cît timp au stat,
Și cît de tare accelerează
Ca să se-ajungă din urmă,
Și cum în cîte-o parte s-a făcut gol
Și cîteva secunde pot să se lăfăie
În compartimentul unei întregi zile.
Pe cînd în altă parte
Mulțumile fac valuri-valuri
Și se cațără pe acoperișuri, pe scări, pe tampoane.
Cei duși răspund conștiincios
,,Am patruzeci și doi de ani”,
Fără să știe că unele cifre sînt minute,
Iar altele milenii
Și nici numele stațiilor
În care s-au oprit
Pentru a face cruce cu alții
Sau fără motiv.