Poezia Baladă de Ana Blandiana

BALADĂ



N-am altă Ană
Mă zidesc pe mine,
Dar cine-mi poate spune că-i destul,
Cînd zidul nu se surpă de la sine,
Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintînd de-a valma prin coșmar.
Și iar zidesc
Cum aș zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sărtită să se năruie la mal ;
Și iar zidesc,
O, var
Și cărămidă
Și, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam :
N-am altă Ană
Și pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

Poezia Obsesie de Ana Blandiana

OBSESIE



Te-aș mai iubi, oare la fel dacă
Ai fi puternic și înspăimîntător
Asemenea altora ? M-aș gîndi la
Tine atît de mult dacă ai fi
Învingător și crud în războaie ?
Te-aș mai fi visat
Îngrijorată, dacă îi stăpîneai
Tu pe alții ? Așa cum copiii
Familiilor fericite pleacă de-acasă
Cînd cresc, liberi de orice răspunde
Și pot, dacă vor, să nu-și mai aducă
Aminte de nimeni, în timp ce
Copiii săraci trebuie să se-ntoarcă
Mereu, să-și ajute familia, trimițîndu-i
Pachete și bani, ținîndu-i pe cei mici
La școală, tot astfel fericiții
Poeți ai unor popoare mai mari
Pot să-și uite izvorul, șă plece,
Să fie ai lumii...
M-ai obseda, oare, și dac-ai fi
Fericit ? Dac-ai fi fost în stare
Să asuprești, să cucerești, să semeni ură?
O, Doamne al Istoriei, dezleagă-i
Viitorul cu asupra de măsură !

Poezia Termometru de Ana Blandiana

TERMOMETRU




De ce să jignim lemnul ?
Oricît de mort, el încă mai păstrează
Structurile vieții, calale sevei,
Fibrele melodioase ca niște valuri
Ale unor de mult încheiate-oscilări.
De ce să jignim lemnul ?
Prin el au trecut înainte de-a izbucni
Ideile frunzelor, culorile florilor,
Cromozomii geniali și ambigui
Navigînd în semințe.
De ce să jignim lemnul
Numind cu făptura lui dulce
Această hecatombă
De vorbe ucise
Și lăsate să putrezească
În creierul nostru,
Acest wax museum al sintaxei
Și morfologiei
În care adevăruri împăiate
Sînt așezate în poziție de drepți
Și făcute să umble
( Un pas înainte, doi înapoi ) ?

Poezia Liant de Ana Blandiana

LIANT


Ce ne lipsește ? Ce liant
A fost sustras de la-nceputuri
Nisipului ce face valuri
Redesenate de-orice vînt,
Sau ce mortar fără de care
Zidul se-nalță spre neant,
Ca să se năruie grăbit
De presințirea unui gînd ?
Ce ne lipsește ? Doar petale
Ce nu se strîng într-o corolă,
Și numai fire lungi de lînă
Ce nu pot țese un covor,
Și pietre vîjîind prin aer
Nestrînse într-o baricadă,
Doar disperări desperecheate
Și conservate în umor.
( Ca niște foetuși otrăviți
De chiar metabolismul mamei
Și puși în spirt - dovezi și monstre -
A vieții scurse fără rost )
Ce ne lipsește ? Clei de oase
Frînte pe roată, un cuvînt
Intraductibil în sfîrșitul
Unde noi înșine am fost.

Poezia Clio de Ana Blandiana

CLIO



Cădere de frunze grăbite
Să se întoarcă pe ramuri,
Timp ce devine istorie
Doar putrezind,
Goana aceasta spre moarte
Lipsită de frîu și rușine
Din care crime-n stindarde
Și pași de paradă descind.




Clipe-așa blînde în parte
Strînse în haite sînt fiare
Din leșul cărora stăpînul
Clădește apoi piramide,
Stăpînul gîndind el în locul
Celor uciși de gîndesc
Și mult mai cinstit
Cînd ucide.




Îndepărtează de mine
Cupa cu spermă-a puterii,
Zeiță-ncleiată în sînge,
Drapată decent în grafit -




Cădere de frunze grăbite
Să se întoarcă pe ramuri
Ca-ntr-o clepsidră ce-nchide
Eresul fără sfîrșit.

Poezia Ca Valurile Ana Blandiana

CA VALURILE



Ca valurile monotone care cad
Pe-același loc, ca să revină iar,
Aceleași crime, în același iad
Se tot reiau la nesfîrșit și chiar




De ritmul e încetinit puțin,
Călăul plictisit, jertfa complice,
E-același joc mecanic și meschin
Fixat în ale lumilor matrice,




Funcționînd isterizat în plin,
Alimentînd motoarele puterii
Cu sîngele ce-adapă stele și-n
Care se întunecă imperii




Ca totul să se mai repete-odat'
Cu victime de sens contrar,
Ca valurile monotone care cad
Pe-același loc, ca să revină iar.

Poezia Retorică de Ana Blandiana

RETORICĂ




Dacă în mîna mea ar fi
Sabia de foc,
Aș apropiat-o de marginea uscată a lumii,
De zdrențele ei de hîrtii și de frunze
Ușor inflamabile,
Gata să prindă sămînța
Incendiului ?
Aș apropia-o ? Aș răsuci-o în lucruri ?
Aș înveli în flamura ei roșie,
În flamura ei neagră
Pămîntul,
Mișcîndu-și aripile,
Ca să produc vîntul menit
Să întețească pîrjolul ?
Dacă în mîna mea ar fi
Sabia sfîrșitului
Și dacă n-aș fi în stare
S-o împlînt ci aș ține-o -
Plîngînd, și cu brațul întins -
Departe de inima uscată a lucrurilor ?
Rugîndu-mă să înceapă să plouă,
Să-mi stingă făclia,
Hainele și penele să mi se îmbibe cu apa,
Să mi se moaie,
Să înceapă să putrezească
O dată cu lumea
Căreia i-am refuzat
Purificarea prin foc...

Poezia Fără Nume de Ana Blandiana

FĂRĂ NUME




Ceva
( Nu am destulă putere
Să spun cineva )
Va pune totuși cîndva capăt
Coșmarului ce pare nesfîrșit.
Vom încerca atunci
Să înțelegem
Cum am căzut în somn,
Cît am dormit
Și cum am fost în stare
Să visăm
Atăt de monstruoase forme.
Metabolismul nostru e de vină ?
Treumatismele enorme
Pe care în copilărie le-am trăit ?
Sau poate nici nu aparține vieții
Misterioasa spaimelor toxină ?
Cîndva ne vom trezi
Și-o să ne pară
C-am fost în moarte și c-am revenit.

Poezia În Jar de Ana Blandiana

ÎN JAR



Ardeți satele, strigă Crișan,
Ardeți satele care nu se ridică,
Faceți-le holde mănoase de foc
Să rodească neascultarea prin vreme,
Să se stîrpească ultimul sîmbur de frică,
Înălțați biserici de flăcări în loc
Și cîntați în ele blesteme !




Ardeți satele, strigă Cloșca,
Ardeți satele care nu se răscoală,
Să se mistuie toată răbdarea din ele,
Nici un fir de umilință să nu mai poată-ncolți,
Înălțați din flăcări pînă la nouri castele
Și locuiți-le cu îndrăzneală
În veacul veacurilor vii !




Numai Horia tace și se uită în jar :
Nu poate fi în zadar, în zadar, în zadar...

Poezia Orologii Pe Șine de ana Blandiana

OROLOGII PE ȘINE




Ceasurile din cînd în cînd
Se opresc, apoi pornesc mai departe,
Dar cei care sînt duși altfel
Nu știu că ele s-au oprit
Și cît timp au stat,
Și cît de tare accelerează
Ca să se-ajungă din urmă,
Și cum în cîte-o parte s-a făcut gol
Și cîteva secunde pot să se lăfăie
În compartimentul unei întregi zile.
Pe cînd în altă parte
Mulțumile fac valuri-valuri
Și se cațără pe acoperișuri, pe scări, pe tampoane.
Cei duși răspund conștiincios
,,Am patruzeci și doi de ani”,
Fără să știe că unele cifre sînt minute,
Iar altele milenii
Și nici numele stațiilor
În care s-au oprit
Pentru a face cruce cu alții
Sau fără motiv.

Poezia Colosseum de Ana Blandiana

COLOSSEUM



Tot ce mai rămăsese
Era o labă a piciorului stîng,
Enormă. Privind-o,
Abia dacă reușeai să-ți dai seama
Ce reprezintă, așa cum era
Așezată în curtea muzeului
Pentru că nu încăpea într-o sală.
Cine-ar fi fost în stare să-și imagineze
Statuia întreagă
Din care rămăsese doar fragmentul acela
Și un cuvînt, Colosseum,
Despre care toată lumea crede acum
Că denumește arena vecină ?
Orașul incendiat pentru a fi reclădit
În jurul colosului
A uitat de mult să se mai sperie
Sau să rîdă de el ;
Doar turiștii ating încîntați
Ciobul gigant,
Îi citesc în ghiduri istoria,
Apoi îl mai cercetează o dată :
Laba piciorului stîng...

Poezia Gol Sfîșiat de Ana Blandiana

GOL SFÎȘIAT




Putere de-a alege
Între a fi implicat
Și a fi singur,
Curaj de-a opta
Între suferința țipătului
Și cea a tăcerii,
Forță în stare să se hotărască
Între fuga în afară
Și fuga înlăuntru,
Tu stăpînești universul
În care
Stelele ard
De nehotărîre.
Gol sfîșiat în două,
Eternitate duală
De unde
Cad jumătăți de rachete
Și ciosvîrte de îngeri.

Poezia Pasărea Deschisă de Ana Blandiana

PASĂREA DESCHISĂ




Pasărea aceea era atît de deschisă
Peste lume
( Așa cum o carte poate fi deschisă,
Citită chiar, dar nu și înțeleasă,
Dacă nu știi limba în care e scrisă ),
Încît o aripă a ei
Acoperea soarele
Și cealaltă aripă
Luna,
Iar oamenii,
Nemaiputînd să vadă cerul,
Încercau să-i citească voința
În măruntaiele ei

Poezia Din Ce În Ce de Ana Blandiana

DIN CE ÎN CE




Îmi seamăn cu-atît mai exact
Cu cît îmi mai străină -
Intenție ucisă de act,
Speranță-nglobată în vină.




Din vîrstă în vîrstă tot eu
Sînt cea care-mping înspre țărm
Val după val și mereu
Cînd îl înalț îl și sfarm,




Val după val prin nisipul
Remăcinat tot mai fin -
Identic cu sine mi-e chipul
Din ce în ce mai străin.

Poezia Mormîntul De-Afară de Ana Vlandiana

MORMÎNTUL DE-AFARĂ



Piramida lui Keops
E cavoul unei corăbii :
Marea ei talpă încremenită
Se sprijină
Pe velele fragede în care
De cîteva milenii
Tremură vîntul neființei ;
Vîrful ei de piatră
Prelungește catargul
Clătinat în împărăția lui Osiris...
Dar dacă,
Smulsă de o furtună a morții
Corabia de la baza piramidei
Ar începe deodată să lunece
Prin văzduhul ei de nisip,
Tîrîndu-și,
Ca pe un vîrf derizoriu de iceberg
Mormîntul de-afară?
Am vedea atunci
Piramida lui Keops
Clătinîndu-se nehotărîtă,
Desprinzîndu-se lent și pornind,
Navigînd printre dune,
Dîndu-și drumul pe coamele lor,
Gata-gata să fie înghițită
Și reapărînd printre valuri
De pămînt care-ascund,
Ca și cele-ale mării,
Îngropate corăbii...
Ce vis
al unui somn ironic
În care
Cine-ar putea opri,
O dată pornită,
Corabia
Sau cine-ar putea să-l trezească
Pe cel ce-o visează ?

Poezia Un Văzduh Mai Puțin Încărcat de Ana Blandiana

UN VĂZDUH MAI PUȚIN ÎNCĂRCAT




Încerc uneori să-mi închipui
Un văzduh mai puțin încărcat,
Dar nu reușesc,
Pentru că
Nici ochiul care vede mituri,
Nici ochiul care vede mașini
Nu vor să renunțe.
Iată,
Chiar acum
Un avion
Și Nișe, înaripată zeiță,
S-au ciocnit, prăbușindu-se
Sub ochii mei uluiți
Din motive opuse :
Unul nu-și poate explica
Defectarea avionului,
Celălalt moartea zeiței Victoriei.
Și obosiți
Adorm amîndoi și visează
Un gol
Prin care trec
Numai nori și păsări.

Poezia Singurătate de Ana Blandiana

SINGURĂTATE




Marea care se zbate-n celălalt
E-ntotdeauna mai puțin amară,
Valul poate să pară numai fald
Atunci cînd îl contempli din afară




Și spasmul înălțării doar maree
Urmînd chemarea căzătoarei luni,
În alții suferința e idee,
Spectaculare marile furtuni,




Prilej de faimă și invidie rana,
Moartea numai intrare în Parnas.
O, corurile intonînd osana
Peste singurătatea unui glas...

Poezia Numărătoarea Inversă de Ana Blandiana

NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ



Cînd nu mai pot să suport
Încep să număr
( Dovadă că numerele sînt superioare cuvintelor
Sau,
Dacă nu superioare,
Oricum mai ușor de suportat ),
Încep să număr, deci :
Becurile, robinetele,
Copacii care se văd pe geam,
Creioanele de pe masă,
Trecătorii, pisicile de pe acoperișuri,
Apelurile telefonului.
Dar, mai riguroase decît cuvintele,
Numerele nu pot fi adunate de-a valma,
Cărți cu tomberoane de gunoi,
Claxoane cu vrăbii,
Trebuie ținută o contabilitate obositoare
Al cărui singur merit e
Că nu produce
Dincolo de exasperare
Poeme.

Poezia O Linie Dreaptă de Ana Blandiana

O LINIE DREAPTĂ




O linie dreaptă, atît,
O linie sigură
Între cele două părți ale paginii
Și posibilitatea de a spune :
De o parte sau de alta.
Dar nu, hîrtia suge,
Locul liniei îl ia o colonie
De rîme tîrîndu-se
Dintr-o parte într-alta
Prin pămîntul arat de peniță,
Tremurătoare și nehotărîte,
Dar răzbătînd,
Dizolvînd granița și cerneala.
Morala :
Nu-l întreba pe călău
Diferența între bine și rău.

Poezia Prin Neființă de Ana Blandiana

PRIN NEFIINȚĂ




Purtînd în loc de coarne crengi cu flori
Turma de cerbi trecea prin amintire
Și ochiul meu, care acum o vede,
Nu de formase încă s-o admire ;




Deci fără martori, ca un gînd, treceau
Atît de lin că nu clinteau vreun ram
Și nu sfîrșeau de-a trece-n timp ce eu
Căzînd din vîrstă-n vîrstă îi priveam.




Păsări dormeau pe fruntea lor în crengi
Și-n lunecare gîngureau ușor,
Fără să se trezească, dar simțindu-mi
Prezența tulburată-n viitor,





Cum îi așteaptă pretinzînd dovezi,
Cum îi contemplă fără să îi creadă
Că poartă-n frunte crengi cu flori și trec
Prin neființa fără de tăgadă...