PRIN NEFIINȚĂ
Purtînd în loc de coarne crengi cu flori
Turma de cerbi trecea prin amintire
Și ochiul meu, care acum o vede,
Nu de formase încă s-o admire ;
Deci fără martori, ca un gînd, treceau
Atît de lin că nu clinteau vreun ram
Și nu sfîrșeau de-a trece-n timp ce eu
Căzînd din vîrstă-n vîrstă îi priveam.
Păsări dormeau pe fruntea lor în crengi
Și-n lunecare gîngureau ușor,
Fără să se trezească, dar simțindu-mi
Prezența tulburată-n viitor,
Cum îi așteaptă pretinzînd dovezi,
Cum îi contemplă fără să îi creadă
Că poartă-n frunte crengi cu flori și trec
Prin neființa fără de tăgadă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...