VECHIME
Au pălit tălăncile oilor la perdele...
Mi-au liniștit vîltoare și tumult.
Rămîn la foc de tîrlă, pe sub stele,
Șoptirea stufărișului s-ascult.
Aștept la focul inimii prea grele
Întoarceri de cucoare, vremi de mult,
În deslușiri de zile tot mai rele.
Aicea de cînd țara și gorganul
Tînjesc de greața veacului meu slut,
Mi-nșel sub semnul cerului aleanul.
Străin în propiu-mi sînge, am șezut
Cum odihnește oaia și ciobanul.
Am suflet din vechime - l-a-ncăput
Cu zeghe fără margini Bărăganul.
Pierdut, arar, tălăncile se-ngînă...
Mai pîlpîie din jar un foc scrumit.
Cad zodii în adîncuri de fîntînă
Pe-o cumpănă de suflet părăsit -
Mi-am strîns nevoi și griji în țarc de stînă.
A fulgerat tot ceru-n răsărit,
Și trîmba vremii vînt de spaimă mînă.
Răzbat potop furtunile-n puhoaie,
Sub bici de foc fug norii herghelii,
În bezna vijeliilor șiroaie
Ogor și sat se sting de pe cîmpii.
Stă suflet sub vremi și se îndoaie,
Și-n scîba lui se-ntreabă de-o să vii
Iar, soare sfînt, pe turma cu cioaie.
S-au mistiut, s-au dus în lumea largă !
O geană de lumină crapă-n zări.
S-a șters din leat ce scris e să se șteargă -
Dă iarba-n cîmp, sub cer se-ntind uitări.
La stuful din perdele miei aleargă,
Și aripi prind seninu-n fremătări...
Tălănci de oi dau inima să-mi spargă -
Vecia mea mă strigă peste zări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...