DON QUICHOTTE
Fantastic deșirîndu-și lung umbra din perete,
Se înălța din perne și boală Don Quichotte.
Ardeau ca jarul ochii bătrînului netot,
Dur se-arcuia profilul său aprig de erete.
În cușca îmbîcsită în care, cot la cot
Cu Sancho, cu mojicii, sfîrșea pe îndelete,
El - ce slăvită luptă cu morile o dete -
Spre-amurgul din fereastră se întinse tot.
Căci dorul său din urmă îi arăta prin zare,
Strălucitoare de tînăr în zale sunătoare
Alt Don Quichotte, mai mîndru, de-același vis atras,
Ce, părăsind pămîntul, și răii toți, și bunii,
Schimbîndu-și Rosinanta pe-naripat Pegas,
Cu lancea poeziei lovea în scutul lunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...