ȚĂRM SUDIC
Nisipul cald oprise luntrea. Valul
Se trase înapoi și legănatul
Adormitor pieri treptat pe plajă.
Din țărm la piscu-n nouri, sub frunzișul
Pădurilor de palme, nesfîrșite
Tăceri pîndeau. Și, coborînd cu frică,
Străinii ai îmbrățișat pămîntul.
Și, răsturnînd din luntre împletitul
Șirag de flori trandafirii și fructe
De purpură cu miezul de migdală,
Au ridicat un rug pe țărmul mării
Cu lemnul bun mirositor din insuli.
Și, rînduid ce au adus, pe frunze,
S-au așezat cu fața către apă,
Privind cum fumul jertfei își înalță
Palmierul încărcat de mirodenii,
Să-i știe zeul. Seara se pogoară :
Și, rînduind ce au adus, pe frunze,
Un văl de foc așterne peste mare.
Tot aurul topit pe ape arde,
Se stinge în cenușa înnoptării.
Dar ei ca umbre stau să vie zeul.
Au tresărit. O nucă grea de cocos,
Căzînd din foi, s-a descojit cu zgomot.
Tăcerea crește iar. Stau iar ca idoli
Străvechi, adînc înfășurați în taină,
Cu golul larg al liniștei în suflet.
Plutirea unei aripi se aude
Abia. Luna se revarsă albă,
Și fără vînt o adiere trece.
Se mișcă straniu umbra unei palme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...