ELEGIE ÎN TOAMNĂ
Stă vîntul deodată pe iazuri, și stelele toamnei.
Vîslind din aripe bătrîne, ca ziua și noaptea,
Un stol se înșiră de ducă sub zodii, dar nimeni
Nu știe să răstălmăcească azi semnele firii.
Și fumul rîmăne albastru pe sate, și frunza
Rămîne pe umăr ușor ca o mînă uitată,
Și timpul se-adună, cenușă, în ornicul serii.
Aleea cotită te-aduce de unde plecase.
Bătrînul găsește într-însul flăcăul din vremuri.
Păstori au venit de la munte, proptiți în toiege
Întreabă luceafărul care lucește pe staul.
Dulăii cu gotul pe labe le stau la picioare,
Și turmele lor, împietrite, s-au strîns pentru noapte.
O lampă se-aprinde în casă, și omul deschide
Iar cartea cea sfîntă, citește iar slovele sfinte.
Femeia întinde pe masă o pînză curată
Și frînge iar pîinea, și varsă iar vinul. Copilul
Privește icoana, icoana privește copilul.
În poartă așteaptă ologul, și orbul șoptește :
- ,,La cină am stat în Emaus și astăzi cu Domnul”.
Dar nimeni nu vede minune, n-aude cuvîntul,
Și totul rămîne în lume, doar aripa zboară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...