Poezia Amurg Pe Prut de ion Pillat

AMURG PE PRUT



Cum coboram spre apa limpezită
De soarele tot mai pieziș pe Prut,
Am regăsit frunzarele mai rare
Și liniștea poienii de demult.



Lumina verii se lasă spre toamnă,
Lumina după-amiezii da-n amurg.
Sta crîngul verde și pătat de aur,
Poiana se-ncheia cu umbre lungi.



Pe țărmul dimpotrivă unde satul
Alb prin livezi se odihnea și el,
Sta pînza la ghilit pe prund întinsă.
Cînd nori subțiri se-nvăpăiau pe cer.



Nu se clintea o frunză în pădure,
În sat nu se mișca un om.
Cu roata molcum strălucind la soare,
Bătea o moară apele domol.



Pe firul apei se ducea o plută,
Pe apa cerului aluneca un nor :
Era de-argint ca sunetul tăcerii
Și-i tremura lumina peste tot.



Stam jos la rădăcina unei sălcii,
În jurul meu priveliștile vechi.
Priveam înmărmurit, cum într-o carte
Copil privisem țara din povești.



Amurgul îmi intrase în poiană.
Priveliștea, tot stînd, mi s-a părut
Că-o fură-n zări un stol de rîndunele
Ce, tot mai mic, în ceruri se pierdu.