Poezia Elegie de Ion Pillat

Pe aleea-naltă de castani
Taina, toamna, timpul mi se joacă.
Simt : m-ajung din urmă vechii ani,
Zurgălăii lor o să mă-ntreacă,
Sună pe aleea de castani.



Vii de unde ? din ce veac ? din ce mormînt ?
În berlină foșnind surd pe frunza moartă.
Nimănuia ori a mea ? pe vecie ori nicicînd ?
Timpul, toamna, taina mi te poartă
Blînd în zori, greu în amiaz, lin în mormînt.




Pe aleea veche nici un om,
Nici o frunză pe castanii de cărbune,
Doar trecutul : cucuvaie într-un pom.
Und' ți-e rîsul ? unde plînsul ? să mai sune
Pe alee în surdină ca prin somn.




Albă casă, neagră frunză, putred parc :
Roata timpului își pierde uruirea.
Taina vremii mînă umbrele în țarc.
Numai toamna mi-a rămas și amintirea
Albă-n zare, sură-n casă, neagră-n parc.