Poezia Necunoscuteii ( III ) de Ion Pillat

NECUNOSCUTEI ( III )



Cînd zorii tăi se-aprind în dimineață,
Îmbrac, tăcut, o noapte tot mai grea.
Și văl de stele dacă tragi pe față,
Un soare sec și sterp e soarta mea.




La antipod ne-a rînduit destinul :
De-mbătrînesc, întinerești în schimb ;
Plăcerea ți-e părtașă, mie - chinul,
Adormi zîmbind cînd otrăvit mă plimb.




Ce-mi pasă ! Către tine, ca Apollo
Pe Dafne fugărind-o pas cu pas,
M-azvîrl, îmi scapi, te prind, cînd, iată, colo,
În verde dafin, veșnic mi-ai rămas.


Dar dacă pieri, iubire neatinsă,
La ce bun fruntea mea de lauri prinsă !