Poezia Odaia Ei de Ion Pillat

ODAIA EI



Cînd am intrat tîrziu în casă, totul
Păstrase clipa ultimei vederi.
Pe canapea rochița rămăsese
Sculptînd molotec trupul tău de ieri.



Deschisă cartea. Nici o mînă nouă
Nu întorsese pagina de-atunci.
Pe ornicul oprit aceeași oră,
Prin storul tras aceleași raze lungi.



Pe masă încă stăruiau alături
Tacîm de-argint și cupă de cleștar.
Doar perele păreau acum de piatră,
Doar strugurii stăteau de chilimbar.




De porțelan albastru pudriera
Tot mai ningea parfumul tău de scrin.
Am tresărit că n-a uitat mănușa
Nici brațul gol, nici degetul tău fin.



Tu singură lipseai. Ascunsă unde ?
Cînd totul după ani e neclintit.
Ori poate colo,-n umbrele oglinzii,
Obrazul tău, plăpîndul, mi-a zîmbit.