Poezia Emoție de Toamnă de Nichita Stănescu

EMOȚIE DE TOAMNĂ





A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la  nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.




Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

Poezia Emoție de Toamnă de Nichita Stănescu

EMOȚIE DE TOAMNĂ





A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la  nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.




Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

Poezia De La Vrajitoare de Nichita Stănescu

DE LA VRĂJITOARE


Noapte, noapte cețoasă...
...al dracului drumu spre casă.
Prundiș zdruncinat, să-ți rămîie
măsele de piatră-n călcîie.
Coptură în țîțe, jăratec în pîntec
stă plopul izbit de descîntec.
De vrei la vedenii să zbieri,
țîșnesc dintre buze tăceri.



,, - Mda... dacă găsiși cu cale
să pici la baba, cu parale
Nu mă bucur eu, maică, la omu sărac :
un pol de fieșcare drac
De... să-l cinstesc, muiere,
cu fiertură de stele și fiere.
Mie mi-i da
cît te lasă inima...''




Noapte, noapte cețoasă...
...al dracului drumu spre casă.
Glasul pasului urcă-n gîtlej
scîncet de prunc și de vrej.
Întunericul, bezna te simte
dincolo de ani și de cuvinte.
Se sting hotare amare
în amintire și în felinare.




,,-De... de-a căzut la păcat,
s-a-ncurcat omu? S-a-ncurcat!...
La ce-are baba nouă, drac de drac
ca să-l dezleg și să-l înșfac.
Să n-am parte de zile... și lasă
de nu ți s-o-ntoarce bărbatu acasă
izbăvit, maică, c-ai rămas
durută, cu burta la nas...''





Noapte, noapte cețoasă,
al dracului drumu spre casă.
Afundate de-a-ntregul în beznă,
sfîrșeală-n genunchi, sfîrșeală în gleznă.
Goniți de sub frunte-n țipenii,
ochii apucă-n neștire vedenii :
Sub felinare striviți cîteși doi,
nasoale stătute, nasoi...




                                                                          miercuri 17 august 1955

Poezia De La Vrajitoare de Nichita Stănescu

DE LA VRĂJITOARE


Noapte, noapte cețoasă...
...al dracului drumu spre casă.
Prundiș zdruncinat, să-ți rămîie
măsele de piatră-n călcîie.
Coptură în țîțe, jăratec în pîntec
stă plopul izbit de descîntec.
De vrei la vedenii să zbieri,
țîșnesc dintre buze tăceri.



,, - Mda... dacă găsiși cu cale
să pici la baba, cu parale
Nu mă bucur eu, maică, la omu sărac :
un pol de fieșcare drac
De... să-l cinstesc, muiere,
cu fiertură de stele și fiere.
Mie mi-i da
cît te lasă inima...''




Noapte, noapte cețoasă...
...al dracului drumu spre casă.
Glasul pasului urcă-n gîtlej
scîncet de prunc și de vrej.
Întunericul, bezna te simte
dincolo de ani și de cuvinte.
Se sting hotare amare
în amintire și în felinare.




,,-De... de-a căzut la păcat,
s-a-ncurcat omu? S-a-ncurcat!...
La ce-are baba nouă, drac de drac
ca să-l dezleg și să-l înșfac.
Să n-am parte de zile... și lasă
de nu ți s-o-ntoarce bărbatu acasă
izbăvit, maică, c-ai rămas
durută, cu burta la nas...''





Noapte, noapte cețoasă,
al dracului drumu spre casă.
Afundate de-a-ntregul în beznă,
sfîrșeală-n genunchi, sfîrșeală în gleznă.
Goniți de sub frunte-n țipenii,
ochii apucă-n neștire vedenii :
Sub felinare striviți cîteși doi,
nasoale stătute, nasoi...




                                                                          miercuri 17 august 1955

Poezia Ce Vis Ciudat Mă Străbătu Azi Noapte... de Nichita Stănescu

CE VIS CIUDAT MĂ STRĂBĂTU AZI NOAPTE...




Ce vis ciudat mă străbătu azi noapte...
...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
și flăcările sfărîiau în cărnuri
rîs alb, cutremurat, de savaot.



Ce rîs, ce rîs mă străbătu azi noapte...
ce rîs de ziduri prăbușite
strivind sub ele urlete, clipite
și razele căzute ale lunii...




Și luna... cum mai fulguia azi noapte
pe străzile pierdute-adînc în vis...
și cum mai fulguia pe cărnuri arse
desfrîu de flăcări și de vis ucis.



Ce flăcări prăvăleau azi noapte
rîs fremătat și alb și savaot...
Ardeau, ardeau puroaiele azi noapte,
ardea spitalul, cu bolnavi cu tot.






Luni 29 august 1955

Poezia Ce Vis Ciudat Mă Străbătu Azi Noapte... de Nichita Stănescu

CE VIS CIUDAT MĂ STRĂBĂTU AZI NOAPTE...




Ce vis ciudat mă străbătu azi noapte...
...Ardea spitalul cu bolnavi cu tot
și flăcările sfărîiau în cărnuri
rîs alb, cutremurat, de savaot.



Ce rîs, ce rîs mă străbătu azi noapte...
ce rîs de ziduri prăbușite
strivind sub ele urlete, clipite
și razele căzute ale lunii...




Și luna... cum mai fulguia azi noapte
pe străzile pierdute-adînc în vis...
și cum mai fulguia pe cărnuri arse
desfrîu de flăcări și de vis ucis.



Ce flăcări prăvăleau azi noapte
rîs fremătat și alb și savaot...
Ardeau, ardeau puroaiele azi noapte,
ardea spitalul, cu bolnavi cu tot.






Luni 29 august 1955

Poezia Trec Tancurile Noastre Mîndre de Nichita Stănescu

TREC TANCURILE NOASTRE MÎNDRE



taci,
mă aștept să reintru în mine
și vom rîde, mîndri, împreună
cum nu rîdem acum
...trec doar tancurile noastre,
ale noastre !
ale noastre !
să rîdem mîndri, împreună
și totuși în mine
e-o strună plînsă
m-aștept să reintru în mine
și vom rîde mîndri împreună
trec tancurile noastre,
trec tancurile noastre, mîndre...









                                                                            

Poezia Trec Tancurile Noastre Mîndre de Nichita Stănescu

TREC TANCURILE NOASTRE MÎNDRE



taci,
mă aștept să reintru în mine
și vom rîde, mîndri, împreună
cum nu rîdem acum
...trec doar tancurile noastre,
ale noastre !
ale noastre !
să rîdem mîndri, împreună
și totuși în mine
e-o strună plînsă
m-aștept să reintru în mine
și vom rîde mîndri împreună
trec tancurile noastre,
trec tancurile noastre, mîndre...









                                                                            

Poezia Cîntec de toamnă de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE TOAMNĂ



Măi, cuțule,
eu sînt Stănescu Hristea,
știi ?
Stănescu Hristea, poetul îngerilor.
cui, ce-i pasă ?



Măi, cuțule,
cu mîinile de suflet,
așa că-l voi vinde
la talcioc,
să-ți cumpăr pe el, ochii.
Cui, ce-i pasă ?...



Am atîta pămînt în mine
Nu-l auzi cum sună ?
Am adunat trotuarele, toate,
sub tălpi.
La marginea timpului,
lunii îi picau pe jos razele
ca unei hîrci.




Am strîns dinții lunii
la marginea timpului,
și mi-am făcut șirag de mătănii,
căci țara nu avea
nici munți
nici timp
nici cer.

Cui, ce-i pasă ?...

Poezia Cîntec de toamnă de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE TOAMNĂ



Măi, cuțule,
eu sînt Stănescu Hristea,
știi ?
Stănescu Hristea, poetul îngerilor.
cui, ce-i pasă ?



Măi, cuțule,
cu mîinile de suflet,
așa că-l voi vinde
la talcioc,
să-ți cumpăr pe el, ochii.
Cui, ce-i pasă ?...



Am atîta pămînt în mine
Nu-l auzi cum sună ?
Am adunat trotuarele, toate,
sub tălpi.
La marginea timpului,
lunii îi picau pe jos razele
ca unei hîrci.




Am strîns dinții lunii
la marginea timpului,
și mi-am făcut șirag de mătănii,
căci țara nu avea
nici munți
nici timp
nici cer.

Cui, ce-i pasă ?...

Poezia Anti Ars Poetica de Nichita Stănescu

ANTI ARS POETICA




Foaie verde fir lalele,
din puzderia de stele,
Galaxi, cuvînt, luceafăr,
bolovani în pieptul teafăr,
inimă în piept bolnav
stă luceafărul jilav.
Diamantul în gunoaie
te dospește, te ogoaie,
de auzi voce năroadă :
cîini cu Galaxii în coadă,
patimi, vers cuvîntului,
cîinele pămîntului...


Foicica macului, să ne ducem dracului !

Poezia Anti Ars Poetica de Nichita Stănescu

ANTI ARS POETICA




Foaie verde fir lalele,
din puzderia de stele,
Galaxi, cuvînt, luceafăr,
bolovani în pieptul teafăr,
inimă în piept bolnav
stă luceafărul jilav.
Diamantul în gunoaie
te dospește, te ogoaie,
de auzi voce năroadă :
cîini cu Galaxii în coadă,
patimi, vers cuvîntului,
cîinele pămîntului...


Foicica macului, să ne ducem dracului !

Poezia Cîntec de Lună Nouă I de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE LUNĂ NOUĂ



Încet, sub pașii ceasului venit,
se șterge, sur, noptirea-albastră
...și tot mai e ceva neîmplinit
și singur, în iubirea noastră...




Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rînd pe rînd,
de îți răsună în ureche
pe după cețuri luna lunecînd




Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
spre neștiut încet ne mînă
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceață udă, mînă-n mînă





și văzul tău pe piept îmi suie
ca un păianjen beat. Și nu îmi spui
că mi s-a prins surîsu-ți amărui
de buze, fată amăruie



Chemările ne scutură în sîn
durut zornăitoarea salbă...


...............................................................................................


Și de-aș fi fost copac bătrîn, bătrîn,
tu ai fi fost o frunză albă

sau poate înserarea.

Poezia Cîntec de Lună Nouă I de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE LUNĂ NOUĂ



Încet, sub pașii ceasului venit,
se șterge, sur, noptirea-albastră
...și tot mai e ceva neîmplinit
și singur, în iubirea noastră...




Poate că doina asta veche
tăcerile le cerne rînd pe rînd,
de îți răsună în ureche
pe după cețuri luna lunecînd




Neliniști vechi, și glasul lor hoinar
spre neștiut încet ne mînă
Ne-oprim o clipă... apoi mergem iar
prin ceață udă, mînă-n mînă





și văzul tău pe piept îmi suie
ca un păianjen beat. Și nu îmi spui
că mi s-a prins surîsu-ți amărui
de buze, fată amăruie



Chemările ne scutură în sîn
durut zornăitoarea salbă...


...............................................................................................


Și de-aș fi fost copac bătrîn, bătrîn,
tu ai fi fost o frunză albă

sau poate înserarea.

Poezia Cîntec de Lună Nouă II de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE LUNĂ NOUĂ



Eh... Cum te fugăream pe-acoperișe
jucînd în ochii goi tăceri piezișe
și visul de zăpezi și visul frate,
pe vremea cînd eram pisici dungate.



Aevea fulgul clipei căzătoare
mă îmbrăca în frig și în ninsoare
motan de aur alb ; urlînd întruna,
m-amestecam pe-acoperiș lu luna.


Se svîrcolea lung șarpele sub casă,
dar din ureche nu vroia să-mi iasă
și-mi aducea vifornița nebună,
prin dinți, zăpezile cu gust de lună.



Jucînd în ochii goi tăceri piezișe,
cum te mai fugăream pe-acoperișe
pînă în zarea lutului din aștri,
ca să te-mbrac în ochii mei albaștri.

Poezia Cîntec de Lună Nouă II de Nichita Stănescu

CÎNTEC DE LUNĂ NOUĂ



Eh... Cum te fugăream pe-acoperișe
jucînd în ochii goi tăceri piezișe
și visul de zăpezi și visul frate,
pe vremea cînd eram pisici dungate.



Aevea fulgul clipei căzătoare
mă îmbrăca în frig și în ninsoare
motan de aur alb ; urlînd întruna,
m-amestecam pe-acoperiș lu luna.


Se svîrcolea lung șarpele sub casă,
dar din ureche nu vroia să-mi iasă
și-mi aducea vifornița nebună,
prin dinți, zăpezile cu gust de lună.



Jucînd în ochii goi tăceri piezișe,
cum te mai fugăream pe-acoperișe
pînă în zarea lutului din aștri,
ca să te-mbrac în ochii mei albaștri.

Poezia Înger Verde de Nichita Stănescu

ÎNGER VERDE




Tu ești bătrîn, mă, îngere !
 surîsul a-nceput să-ți sîngere
și fulgii aripi moi, de jad,
frunze moarte gem și cad
Gingia peticită surd cu dinții verzi,
în gîndul meu nu ți-o mai pierzi
și pașii tăi de vis și de bătrîn
în mine, moi, nu mai rămîn
Dulci nădușelile reînflorite
din porii verzi ai pielii de argint,
în nări, în sînge, în clipite
nu mă mai mint



De piele dezbrăcat, tu, îngere,
mușchii n-au să îți sîngere
nici beznă verde și nici lut
ce-ți este peste ei sărut
...Gol, dezbrăcat de piele și de vis,
te-ai naște poate-n gînd ucis
și vine moi și ciufulite
ți-ai pieptăna cu mîini ghicite
Mîinile verzi, prelunge moaște
de patimi dulci și pămîntești


...Poate că Domnul nu te-ar recunoaște
crezînd că ești...

Poezia Înger Verde de Nichita Stănescu

ÎNGER VERDE




Tu ești bătrîn, mă, îngere !
 surîsul a-nceput să-ți sîngere
și fulgii aripi moi, de jad,
frunze moarte gem și cad
Gingia peticită surd cu dinții verzi,
în gîndul meu nu ți-o mai pierzi
și pașii tăi de vis și de bătrîn
în mine, moi, nu mai rămîn
Dulci nădușelile reînflorite
din porii verzi ai pielii de argint,
în nări, în sînge, în clipite
nu mă mai mint



De piele dezbrăcat, tu, îngere,
mușchii n-au să îți sîngere
nici beznă verde și nici lut
ce-ți este peste ei sărut
...Gol, dezbrăcat de piele și de vis,
te-ai naște poate-n gînd ucis
și vine moi și ciufulite
ți-ai pieptăna cu mîini ghicite
Mîinile verzi, prelunge moaște
de patimi dulci și pămîntești


...Poate că Domnul nu te-ar recunoaște
crezînd că ești...

Poezia Cîntec Înserat de Nichita Stănescu

CÎNTEC ÎNSERAT


Nu privi la cel jugastru
cu frunzișele întinse,
înmuiate-n vin albastru,
albăstrit se stele stinse.



N-o să-ți pună niciodată
calda frunzelor neștire,
nici surîs pe buze, fată,
nici cuvinte în privire.



Din frunziștea lui măiastră
ruptele, albastre lamuri
nu sînt depărtarea-albastră,
depărtarea frîntă-n ramuri.



Hai, iubito, din poeme
vom fugi cu pas de iele
într-o margine de vreme.
...Timpu-i cimitir de stele.



Rîuri străbătînd tăcerea
cu pumnale reci, de apă,
vor tăia spre nicăierea,
între vis și cer, o pleoapă



și or sparge-ntrînsa soare
și-or aprinde-ntrînsa lună...
...rîsul gol de oarecare
îl vom rîde împreună.



Ațipirea din înaltul
leagăn brațelor de hidră
ne-va curge unul-ntr-altul
ca nisipul în clepsidră.



Ah, ce-om rîde împreună,
vor pica pe noi, pe șoapte,
raze din gingii de lună.
dinți de lapte, dinți de lapte !




Din gingii căzuți, de soare,
aur - dinții hîrcii hîde
ți-i voi prinde-n pălmi odoare.
Ah, ce-om rîde, ah, ce-om rîde...




Adormit în hău albastru,
albăstrit de stele mute,
nu privi la cel jugastru
cu frunzișele tăcute.

Poezia Cîntec Înserat de Nichita Stănescu

CÎNTEC ÎNSERAT


Nu privi la cel jugastru
cu frunzișele întinse,
înmuiate-n vin albastru,
albăstrit se stele stinse.



N-o să-ți pună niciodată
calda frunzelor neștire,
nici surîs pe buze, fată,
nici cuvinte în privire.



Din frunziștea lui măiastră
ruptele, albastre lamuri
nu sînt depărtarea-albastră,
depărtarea frîntă-n ramuri.



Hai, iubito, din poeme
vom fugi cu pas de iele
într-o margine de vreme.
...Timpu-i cimitir de stele.



Rîuri străbătînd tăcerea
cu pumnale reci, de apă,
vor tăia spre nicăierea,
între vis și cer, o pleoapă



și or sparge-ntrînsa soare
și-or aprinde-ntrînsa lună...
...rîsul gol de oarecare
îl vom rîde împreună.



Ațipirea din înaltul
leagăn brațelor de hidră
ne-va curge unul-ntr-altul
ca nisipul în clepsidră.



Ah, ce-om rîde împreună,
vor pica pe noi, pe șoapte,
raze din gingii de lună.
dinți de lapte, dinți de lapte !




Din gingii căzuți, de soare,
aur - dinții hîrcii hîde
ți-i voi prinde-n pălmi odoare.
Ah, ce-om rîde, ah, ce-om rîde...




Adormit în hău albastru,
albăstrit de stele mute,
nu privi la cel jugastru
cu frunzișele tăcute.