www.Zapaciti.ro

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ Sus în curtea cea domnească, La domnia din Bîrlad, Șade tînăr Domnul Vlad - Sub căciula-i țărănească Pe-a lui umeri plete cad. Astfel șade trist și rece La ospățul luminat Din domnescu lui palat, Cu priviri crunte și rece, Cu-ochiul negru înfundat. Fața palidă și tristă, Manta-i neagră pe-umeri tari, Fața spînă, ochii mari - Astfel trece în revistă Pe boierii lui cei mari. Ici bătrîni ca iarna albă, Munți cu fruntea de arginți, Șoptesc dulce și cuminți - Colo tinerețea dalbă Cu rîs mult și fără minți. Femei palide, frumoase, Fețe blînde, ochi de foc, Și-a lor raze luminoase Printre ele-ți cată loc. Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți, Chiar lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți...

MIHAI EMINESCU BIOGRAFIA  Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu Este 15 Ianuarie 1850 -1850  15 ianuarie - Se naște la Botoșani Mihail, fiul lui Gheoghe Iminovici, căminar, și al Ralucăi, Propietari, cum scrie în actul de botez al copilului din 21 ianuarie 1850. Singurul document autentic existent cu privire la data nașterii poetului. Tatăl său se căsătorise la 28 de ani, în 1840, cu Raluca Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești, localitate celebră pentru o luptă a lui Ștefan cel Mare cu Aron-Vodă. Cei doi au avut 11 copii - Mihai este al șaptelea copil. -1850-1858 - Își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi. -1858-1866 - Urmează cu intensitate școala la Cernăuți la Național-Hauptschule. unde se învață și limba română. Termină clasa a-IV-A clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu. Părăsește școala în 1863, revine ca ,,privatist” în 1865 și pleacă din nou în 1866. -1866 - În i...

ȘTEFAN CEL MARE ( Schițe de Imn )        I Carpații arate Seninele frunți Și focuri pe-orișice Culme de munți. Să arză tulpine Întrege de brazi Căci astăzi ne vine Eroul viteaz, Ne vine Ștefan cel Mare. Cum oare, o, țară, Tu n-o să-l cunoști, Cînd sună fanfară Chemarea de oști, În văi și pe plai Și oastea s-adună Călare pe cai - Pe steaguri cu semne de bouri ?             II Pe creștete nalte a munților suri Clădiți de asupra de negre păduri Trupine de brazi laolaltă ; Clădiți-le falnic ; dați-le foc, Și lumea privească un semn de noroc Pe orișice culme înaltă. Mînat de credință, mînat de profet, Din negre pustiuri porni Mohamet Stîrnind mulgătorii de iepe ; Îneacă o lume în flăcări și fum Și moartea-i netează al gloriei drum : E moartea stăpînă pe stepe. Ce zgomot de bucium și arme, ce val Cînd Ștefan se suie călare pe cal Răspunde Suceava din u...

SERENADĂ ( VICTOR HUGO ) Cînd tu dormi lină, pură Sub ochiul meu umbros, Suflarea ta murmură Cuvînt armonios, Pe corp neacoperită Lipsindu-ți vălul tău ; O, dormi, o, dormi iubită, O, dormi, o, dormi mereu. Cînd rîzi, pe a ta gură Amorul a descins, Orice prepuitură Deodată s-a și stins ; Zîmbirea ta-i ferită De orice cuget rău ; O, rîzi, o, rîzi iubită, O, rîzi, o, rîzi mereu. Cînd tu cînți, alintată, Pe brațele-mi, la sîn, Auzi cum cîteodată Gîndu-mi răspunde lin ; Cîntul tău resuscită O zi din traiul meu ; O, cînt-a mea iubită, O, cîntă dar mereu.

ÎNCHINAREA LUI ȘTEFAN-VODĂ Și strunile plesnite și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atîrna L-a Isterului rîpe, acuma este mută, Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta. Ce vînt trăgînd s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge șopotind, Și umbrele din apă tot rînduri înecate Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd ? Durere !... și-i profundă cînd România plînge Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormînt ; Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrînge În valea Carpatul ce-i romînesc pămînt. Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frămîntă Și spre un țărm sau stîncă se-mping a se opri : Așa durere o țară și s-avîntă Colo, spre mănăstire, la Putna a lovi. De printre munți, cîmpie, din unghiuri depărtate, Din tîrguri, municipii, comune, un popor De-același curat sînge, se scoală să ia parte La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor. Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată, Ca pelerin sosește la noua Golgota Unde eroul zace și...

      ORICARE CAP ÎNGUST Oricare cap îngust un geniu pară-și, Cu versuri, goale de cuprins, să placă Și, cum dorește, zgomot mare facă, Cununi de lauri de la plebe ceară-și. Ci muza mea cu sine se împacă Eu am un singur, dar iubit tovarăș, Și lui închin a mele șiruri iarăși, Cîntarea mea, de glorie săracă. Cînd dulc-i ochi pe linii or s-alerge, Va cumpăni în iambi turnata limbă: Ici va mai pune, dincolo va șterge. Atuncea ea în lumea mea se plimbă, Cu-a gîndurilor mele navă merge Și al ei suflet pe al meu și-l schimbă.

        PĂREA C-AȘTEAPTĂ... Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață Și fața mea cu mîinile-i s-o ieie, Ca să mă pierd în ochii de femeie, Citind în ei întreaga mea viață. Dar cînd s-o prind, ea n-a voit să steie, Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față; Pîndind, cu ochii mă-ntreaba isteață: Să-mi dea o gură, ori să nu mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi, Oricît o rogi, ea tot se dă în lături Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură. Împotriviri duioase-a frumuseții În lupte dulci disfac urîtul vieții, Ce n-au amar, fiindcă au măsură.

UȘOARE SUNT VIEȚELE MULTORA... Ușoare sunt viețele multora. Ei prind din zbor plăcerea trecătoare, În orice timp au clipa lor cu soare Și-n orice zi le-apare aurora... Dar spune, tu, copilă visătoare, De-am fost și eu din rîndul acelora, De-mi ești și mie ce le ești altora, De nu mi-ai fost o stea nemuritoare? Trăim pierdut în umbra omorțirii, Deșarta-mi viață seamănă cu spuma Și orb eram la farmecele firii... Deodată te văzui... o clipă numa Simții adînc amarul omenirii... Și iată că-l cunosc întreg acuma.

     ORICÎTE STELE... Oricîte stele ard în înălțime, Oricîte unde-aruncă-n față-i mare, Cu-a lor lumină și cu scînteierea Ce-or fi-nsemnînd, ce vor - nu știe nime. Deci cum voiești tu poți urma cărarea. Fii bun și mare, ori pătat de crime, Același praf, aceeași adîncime, Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea. Parcă mă văd murind... în umbra porții Așteaptă cei ce vor să mă îngroape... Aud cîntări și văd lumini de torții. O, umbră dulce, vino mai aproape - Să simt plutind deasupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede pleoape.

           PETRI-NOTAE Împresurat de creditori, se vede, Și neputînd plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a crede, Mai bine masca de paiazzo-ți șede : Căci ne-ai convins de mult de-a ta mărime. Armeano-grec, lingău cu două fețe, Îți ad-aminte ce aveai în straiți Cînd pietre numărai la voi în piețe. De-aceea taci și încă bine paie-ți Că nu te regalăm, cum știm, cu bețe : Făclie nu-i nemțescu-l tău opaiț.

PENTRU TĂLMĂCIREA AFORISMELOR                  LUI SCHOPENHAUER                           GOETHE              Spun popoară, sclavii, regi              Că din cîte-n lume-avem,              Numai personalitatea              Este binele suprem.              Nu faci efect ; nesimțitori              Rămîn cu toții ? Fii pe pace :              Cînd piatra cade-n...

AUZI PRIN FRUNZI USCATE Auzi prin frunzi uscate Trecînd un rece vînt, El duce viețile toate În mormînt, în adîncul mormînt. Auzi sub bolți de piatră Un trist, un rece cînt, El duce viețile noastre În mormînt, în adîncul mormînt. În gură port un singur Și dureros cuvînt, Cu el pe buze m-or duce În mormînt, în adîncul mormînt. Deasupra-mi să șoptească Iubitu-ți nume sfînt, Cînd m-or lăsa-n întuneric, În mormînt, în adîncul mormînt Pînă nu te văzusem Nici nu simțeam că sunt, Ș-acum doresc să dorm somnul Adîncului mormînt. Ca frunzele uscate Căzînd de-un rece vînt, S-au dus nădejdile toate În mormînt, în adîncul mormînt. Și parcă sub bolți de piatră Aud un rece cînt, Ce-atrage viețile noastre În mormînt, în rece mormînt.

CE S-ALEGEA DE NOI, A MEA NEBUNĂ... Ce s-alegea de noi, a mea nebună, De ne-ntîlneam de mult cu-așa iubire ? Sau nebuneam mai mult încă-mpreună, Sau eu muream de-atîta fericire. Viața mea cea strălucită De ochii tăi cei de copil Era cu zgomot și-nflorită Precum e luna lui April. Și-n astă înflorire zgomotoasă Noi ne-am fi fost atît... atît de dragi... Cu toane multe, tu, ca o crăiasă, Iar eu - de tine lacom - ca un pagi. Acum ca-n toamna cea tîrzie Un istovit și trist izvor, Asupra-i frunzele pustie A noastre visuri cad și mor. Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă, Nu cer nimic din lume, nici aștept. Mă mir de ce cu strîngeri dureroase Sărmana inimă mai bate-n piept. În văduvire și eclipsă, Eu anii mei îi risipesc, Simțind în suflet pururi lipsă De chipul tău dumnezeiesc.

CE S-ALEGEA DE DOI NEBUNI, IUBITO...           ( VARIANTĂ ) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntîlneam de mult și nu pierdem O tinereță, care-am risit-o ? De dragul tău de mult înnebuneam, Sau că muream de-atîta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungem. Erai de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău cînd blînd și cînd ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plîngi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atît, atît de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rînd și mor Precum în Vînt rotiri de fruntze-uscate... Statornic nu-i decît a...

       ATÎT DE DULCE Atît de dulce ești, nebuno, Că le ești dragă tuturor, Cunosc femei ce după ochii Și după zîmbetul tău mor. Femei frumoase și copile Te-ar îndrăgi, te-ar săruta. Tu ai iubirea tuturor - Și numai eu iubirea ta. Un farmec blînd de fericire Tu răspîndești oriunde-ai sta - EȚști fericirea tuturora Și eu sunt fericirea ta. De rîzi, desprimăvară, Învie totul unde-i sta, Căci tu ești viața tuturora Și numai eu viața ta. De dragul tău și flori și oameni Și stele să trăiască vor. Pe mine mă iubești tu numai Și numai eu doresc să mor.

UMBRA LUI ISTRATE DABIJA-VOIEVOD Cum trece-n lume toată slava Ca și un vis, ca spuma undei ! Sus, în cetate la Suceava, Eu zic : Sic transit gloria mundi ! Pe ziduri negre bate lună. Din vechi icoane numai pete, Sub mine-aud un glas ce sună, Un glas adînc, zicînd : „Mi-e sete”. Și văd ieșind o umbră albă. Moșneag bătrîn, purtînd coroană, Pe pieptul lui o sfîntă salbă, Pe umeri largi o scumpă blană, Ea mîna-ntinde blînd : - N-ai grijă, Ce zic nu trece la izvod. Eu sunt vestitul domn dabijă, Sunt moș Istrate-voievod. - Măria-voastră va să-ndemne Pe neamul nostru în trecut? Ci el cu mîna face semne Că nu-nțeleg ce el a vrut. - Măria-voastră-nsetoșează De sînge negru și hain ? El capu-și clătină, oftează : - De vin, copilul meu, de vin. Cînd eram vodă la Moldova Hălăduiam pe la Cotnari. Vierii toți îmi știau slova Ș-aveam și grivne-n buzunar. Pe vinul greu ca untdelemnul Am dat mulți galbeni venetici ; Aici lipsește tot îndemnul. În lume mult, nim...

FIIND BĂIET PĂDURII CUTREIERAM Fiind băiet păduri cutreieram Și mă culcam ades lîngă izvor, Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam, S-aud cum apa sună-ncetișor: Un freamăt lin trecea din ram în ram Și un miros venea adormitor. Astfel ades eu nopți întregi am mas, Blînd îngînat de-al valurilor glas. Răsare luna,-mi bate drept în față : Un rai din basme văd printre pleoape, Pe cîmpi un văl de argintie ceață, Sclipiri pe cer, văpaie preste ape, Un bucium cîntă tainic cu dulceață, Sunînd din ce în ce tot mai aproape... Pe frunze-uscate sau prin naltul ierbii, Părea c-aud venind în cete cerbii. Alături teiul vechi mi se deschise : Din el ieși o tînără crăiasă, Pluteau în lacrimi ochii-i plini de vise, Cu fruntea ei într-o maramă deasă, Cu ochii mari, cu gura-abia închisă ; Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă, Călcînd pe vîrful micului picior, Veni alături, mă privi cu dor. Și ah, era atîta de frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Un înger blînd c...

                     IAMBUL De mult mă lupt cătînd în vers măsura, Ce plină e ca toamna mierea-n faguri, Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri, Ce fără piedeci trec sunînd cezura. Ce aspru mișcă pînza de la steaguri, Trzînd în suflet patima și ura - Dar iar cu dulce glas îți împle gura Atunci cînd Amor timid trece praguri ! De l-am aflat la noi a spune n-o pot ; De poți s-auzi în el al undei șopot, De e al lui drept acest prembul - Aceste toate singur nu le judec... Dar versul cel mai plin, mai blînd și pudic, Puternic iar - de-o vrea - e pururi iambul.

COLINDE,COLINDE ! Colinde,colinde ! E vremea colindelor, Căci gheața se-ntinde Asemeni oglinzilor Și tremură brazii Mișcînd rămurelele, Căci noaptea de azi-i Cînd scînteie stelele. Se bucur`copiii, Copiii și fetele, De dragul Mariei Își piaptănă pletele. De dragul Mariei Ș-a Mîtuitorului Lucește pe ceruri O stea călătorului.

RESIGNAȚIUNE ( DIN SCHILLER ) Și eu născui în sînul Arcadiei și mie          Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie ; Și eu născui în sînul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește -          La mine-a desflorit ; Și zeul lin al păcei - o, lume, mă jelește ! - Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește         Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată -            Pe podul tău pustiu : Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată - De fericire-n lume nimica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare,             O,jude voalat ! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătit...