Poezia Sus În Curtea Cea Domnească de Mihai Eminescu

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ


Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bîrlad,
Șade tînăr Domnul Vlad -
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.


Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescu lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.



Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spînă, ochii mari -
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.



Ici bătrîni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți -
Colo tinerețea dalbă
Cu rîs mult și fără minți.



Femei palide, frumoase,
Fețe blînde, ochi de foc,
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-ți cată loc.



Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți...

Poezia Sus În Curtea Cea Domnească de Mihai Eminescu

SUS ÎN CURTEA CEA DOMNEASCĂ


Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bîrlad,
Șade tînăr Domnul Vlad -
Sub căciula-i țărănească
Pe-a lui umeri plete cad.


Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescu lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.



Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spînă, ochii mari -
Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.



Ici bătrîni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți -
Colo tinerețea dalbă
Cu rîs mult și fără minți.



Femei palide, frumoase,
Fețe blînde, ochi de foc,
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-ți cată loc.



Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți...

Biografia Mihai Eminescu

MIHAI EMINESCU BIOGRAFIA


 Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu Este 15 Ianuarie 1850





-1850  15 ianuarie - Se naște la Botoșani Mihail, fiul lui Gheoghe Iminovici, căminar, și al
Ralucăi, Propietari, cum scrie în actul de botez al copilului din 21 ianuarie 1850.
Singurul document autentic existent cu privire la data nașterii poetului.
Tatăl său se căsătorise la 28 de ani, în 1840, cu Raluca Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești, localitate celebră pentru o luptă a lui Ștefan cel Mare cu Aron-Vodă.
Cei doi au avut 11 copii - Mihai este al șaptelea copil.

-1850-1858 - Își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi.
-1858-1866 - Urmează cu intensitate școala la Cernăuți la Național-Hauptschule.
unde se învață și limba română.
Termină clasa a-IV-A clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu.
Părăsește școala în 1863, revine ca ,,privatist” în 1865 și pleacă din nou în 1866.

-1866 - În ianuarie, moare profesorul de română Aron Pumnul și elevii scot o broșură,
Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști, în care apare și poezia La mormîntul lui Aron Pumnul,
semnată M. Eminoviciu.
Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale.
1869-1872 - Este student la Viena. Urmează ca ,,auditot extraordinar”
Facultatea de Filozofie și Drept.
1874-1877 - Se rentoarce în țară, trăind la Iași.
1877-1883 - Chemat la București de Titu Maiorescu, este redactor, apoi redactor-șef
(în 1880 ) la ziarul ,,Timpul”.
Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafărul etc.).

-1883 - În iunie poetul se îmbolnăvește grav, fiind internat la spitalul doctorului
Șuțu, apoi la un institut de lângă Viena.
În decembrie apare volumul Poezii.

-1883-1889 - Sunt ani de boală, cu reveniri și recăderi, Practic nu scrie nimic.

-1889 ( 15/27 iunie, în zori - ora 3 ) - Se stinge din viață în casa de sănătate a doctorului Șuțu.
Certificatul de deces întocmit la Primăria Comunei București de ofițerul Stării Civile,
Nicolaie Hagi Stoica-fiu, este semnat cu degetul de doi martori
care ,,n-au știut subscri”.
În după amiaza zilei de sâmbătă 17 iunie, după ora 18,
pe o vreme ploioasă și mohorâtă, cortegiul funerar al lui Eminescu.
Sicriul, dus pe umeri de patru elevi de la Școala Normală de Institutori,
e coborât în criptă sub un tei.

Biografia Mihai Eminescu

MIHAI EMINESCU BIOGRAFIA


 Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu Este 15 Ianuarie 1850





-1850  15 ianuarie - Se naște la Botoșani Mihail, fiul lui Gheoghe Iminovici, căminar, și al
Ralucăi, Propietari, cum scrie în actul de botez al copilului din 21 ianuarie 1850.
Singurul document autentic existent cu privire la data nașterii poetului.
Tatăl său se căsătorise la 28 de ani, în 1840, cu Raluca Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești, localitate celebră pentru o luptă a lui Ștefan cel Mare cu Aron-Vodă.
Cei doi au avut 11 copii - Mihai este al șaptelea copil.

-1850-1858 - Își petrece copilăria la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi.
-1858-1866 - Urmează cu intensitate școala la Cernăuți la Național-Hauptschule.
unde se învață și limba română.
Termină clasa a-IV-A clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu.
Părăsește școala în 1863, revine ca ,,privatist” în 1865 și pleacă din nou în 1866.

-1866 - În ianuarie, moare profesorul de română Aron Pumnul și elevii scot o broșură,
Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști, în care apare și poezia La mormîntul lui Aron Pumnul,
semnată M. Eminoviciu.
Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet și, mai târziu, și de alți membri ai familiei sale.
1869-1872 - Este student la Viena. Urmează ca ,,auditot extraordinar”
Facultatea de Filozofie și Drept.
1874-1877 - Se rentoarce în țară, trăind la Iași.
1877-1883 - Chemat la București de Titu Maiorescu, este redactor, apoi redactor-șef
(în 1880 ) la ziarul ,,Timpul”.
Acum scrie marile lui poeme ( Scrisorile, Luceafărul etc.).

-1883 - În iunie poetul se îmbolnăvește grav, fiind internat la spitalul doctorului
Șuțu, apoi la un institut de lângă Viena.
În decembrie apare volumul Poezii.

-1883-1889 - Sunt ani de boală, cu reveniri și recăderi, Practic nu scrie nimic.

-1889 ( 15/27 iunie, în zori - ora 3 ) - Se stinge din viață în casa de sănătate a doctorului Șuțu.
Certificatul de deces întocmit la Primăria Comunei București de ofițerul Stării Civile,
Nicolaie Hagi Stoica-fiu, este semnat cu degetul de doi martori
care ,,n-au știut subscri”.
În după amiaza zilei de sâmbătă 17 iunie, după ora 18,
pe o vreme ploioasă și mohorâtă, cortegiul funerar al lui Eminescu.
Sicriul, dus pe umeri de patru elevi de la Școala Normală de Institutori,
e coborât în criptă sub un tei.

Poezia Ștefan Cel Mare de Mihai Eminescu

ȘTEFAN CEL MARE ( Schițe de Imn )

       I

Carpații arate
Seninele frunți
Și focuri pe-orișice
Culme de munți.
Să arză tulpine
Întrege de brazi
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ștefan cel Mare.




Cum oare, o, țară,
Tu n-o să-l cunoști,
Cînd sună fanfară
Chemarea de oști,
În văi și pe plai
Și oastea s-adună
Călare pe cai -
Pe steaguri cu semne de bouri ?



            II


Pe creștete nalte a munților suri
Clădiți de asupra de negre păduri
Trupine de brazi laolaltă ;
Clădiți-le falnic ; dați-le foc,
Și lumea privească un semn de noroc
Pe orișice culme înaltă.




Mînat de credință, mînat de profet,
Din negre pustiuri porni Mohamet
Stîrnind mulgătorii de iepe ;
Îneacă o lume în flăcări și fum
Și moartea-i netează al gloriei drum :
E moartea stăpînă pe stepe.





Ce zgomot de bucium și arme, ce val
Cînd Ștefan se suie călare pe cal
Răspunde Suceava din urmă,
Și nimeni nu știe cum tu ai ajuns
Să știi de ce munții săgeată-ai pătruns -
Și-a codrului cale se curmă.




Răsună pămîntul de tropot des,
De-atîtea oștire de munte, de șes,
Răspunde sunare din nouri ;
Cu sunet de bucium la munte și plai,
C-o oaste întreagă călare pe cai,
Cu steaguri cu semne de bouri.

Poezia Ștefan Cel Mare de Mihai Eminescu

ȘTEFAN CEL MARE ( Schițe de Imn )

       I

Carpații arate
Seninele frunți
Și focuri pe-orișice
Culme de munți.
Să arză tulpine
Întrege de brazi
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ștefan cel Mare.




Cum oare, o, țară,
Tu n-o să-l cunoști,
Cînd sună fanfară
Chemarea de oști,
În văi și pe plai
Și oastea s-adună
Călare pe cai -
Pe steaguri cu semne de bouri ?



            II


Pe creștete nalte a munților suri
Clădiți de asupra de negre păduri
Trupine de brazi laolaltă ;
Clădiți-le falnic ; dați-le foc,
Și lumea privească un semn de noroc
Pe orișice culme înaltă.




Mînat de credință, mînat de profet,
Din negre pustiuri porni Mohamet
Stîrnind mulgătorii de iepe ;
Îneacă o lume în flăcări și fum
Și moartea-i netează al gloriei drum :
E moartea stăpînă pe stepe.





Ce zgomot de bucium și arme, ce val
Cînd Ștefan se suie călare pe cal
Răspunde Suceava din urmă,
Și nimeni nu știe cum tu ai ajuns
Să știi de ce munții săgeată-ai pătruns -
Și-a codrului cale se curmă.




Răsună pămîntul de tropot des,
De-atîtea oștire de munte, de șes,
Răspunde sunare din nouri ;
Cu sunet de bucium la munte și plai,
C-o oaste întreagă călare pe cai,
Cu steaguri cu semne de bouri.

Poezia Serenadă ( Victor Hugo ) de Mihai Eminescu

SERENADĂ ( VICTOR HUGO )



Cînd tu dormi lină, pură
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmură
Cuvînt armonios,
Pe corp neacoperită
Lipsindu-ți vălul tău ;
O, dormi, o, dormi iubită,
O, dormi, o, dormi mereu.




Cînd rîzi, pe a ta gură
Amorul a descins,
Orice prepuitură
Deodată s-a și stins ;
Zîmbirea ta-i ferită
De orice cuget rău ;
O, rîzi, o, rîzi iubită,
O, rîzi, o, rîzi mereu.





Cînd tu cînți, alintată,
Pe brațele-mi, la sîn,
Auzi cum cîteodată
Gîndu-mi răspunde lin ;
Cîntul tău resuscită
O zi din traiul meu ;
O, cînt-a mea iubită,
O, cîntă dar mereu.

Poezia Serenadă ( Victor Hugo ) de Mihai Eminescu

SERENADĂ ( VICTOR HUGO )



Cînd tu dormi lină, pură
Sub ochiul meu umbros,
Suflarea ta murmură
Cuvînt armonios,
Pe corp neacoperită
Lipsindu-ți vălul tău ;
O, dormi, o, dormi iubită,
O, dormi, o, dormi mereu.




Cînd rîzi, pe a ta gură
Amorul a descins,
Orice prepuitură
Deodată s-a și stins ;
Zîmbirea ta-i ferită
De orice cuget rău ;
O, rîzi, o, rîzi iubită,
O, rîzi, o, rîzi mereu.





Cînd tu cînți, alintată,
Pe brațele-mi, la sîn,
Auzi cum cîteodată
Gîndu-mi răspunde lin ;
Cîntul tău resuscită
O zi din traiul meu ;
O, cînt-a mea iubită,
O, cîntă dar mereu.

Poezia Închinarea Lui Ștefan-Vodă de Mihai Eminescu

ÎNCHINAREA LUI ȘTEFAN-VODĂ



Și strunile plesnite și harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atîrna
L-a Isterului rîpe, acuma este mută,
Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta.





Ce vînt trăgînd s-aude sub crengile plecate
Spre unda cristalină ce fuge șopotind,
Și umbrele din apă tot rînduri înecate
Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd ?





Durere !... și-i profundă cînd România plînge
Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormînt ;
Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrînge
În valea Carpatul ce-i romînesc pămînt.





Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frămîntă
Și spre un țărm sau stîncă se-mping a se opri :
Așa durere o țară și s-avîntă
Colo, spre mănăstire, la Putna a lovi.




De printre munți, cîmpie, din unghiuri depărtate,
Din tîrguri, municipii, comune, un popor
De-același curat sînge, se scoală să ia parte
La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.




Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată,
Ca pelerin sosește la noua Golgota
Unde eroul zace și țărna-i fu uitată.
Tăcere !... Este ora acum a ne ruga.





,,Mărire șie, Doamne ! O, Iehova, mărire !
Ce verși în noi durerea ca balsamul ceresc,
Să curăți moliciunea, nedemnă moștenire,
La pragul casei tale, palat dumnezeiesc''




Virtutea romînească, virtutea strălucită
De patrie și lege, aici în sanctuar
Se știe-nmormîntată. O dalbă zi-i sosită,
Poporul stă-n genunghe s-o-nvețe la altar.




Și imn de rugăciune sub bolțile bătrîne
Vibrează cu putere, și fumul majestos
De smirnă, de tămîie, din vasele divine
Se urcă către tîmplă în nour luminos.




Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte,
Iar jos l-a lui picioare mormîntul umilit
Al omului, în care un snop de oseminte
E-o mînă de cenușă, odor neprețuit.




Din astă catacombă și mucedă și rece,
Din ist sicriu de gheață în noapte-nfășurat
Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece,
Și de-a virtuții raze tot templu-i decorat.





În nimbul ce-ncunună mormîntul se zărește ;
Lipnițul, Grumăzeștii și Balta și Ciceu,
Dumbrava Roșă, Baia și cum îngălbinește
Făloasa semilună la Racova de greu.





Dar printre fum și lupte în cercul de lumină
Se văd cerești casteluri de-a lui Hristos tării,
Și între ele-i Putna, în care-adînc se-nchină
Lui Ștefan-Vodă astăzi ai României fii.





Aice e fîntîna cea plină de mărire,
De sînta pietate, de-al patriei amor ;
Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire
Fu dușmanilor țării sfărmînd trufia lor.




O, mamelor române ! aduceți-v-aminte
Că dintre voi fu una : Elena, ce ne-a dat
A patriei mărire ! Și cînd lipiți fierbinte
La sînul vostru pruncul, îi dați un sărutat,




Un sărutat de mamă, extaz de bucurie,
Ce numai sus în ceruri se poate repeta,
În numele lui Ștefan îl dați să reînvie,
Și duceți pruncul vostru la Putna-a-l închina.




Iar tu junime verde, la ist izvor de viață
Cu unde de virtute ce-i a mărirei loc :
Învaț-a iubi țara, a o iubi învață
Și-n el inimă, suflet călește-ți ca-ntr-un foc.





Așa junime scumpă, frumoasă, auroră
A patriei române ! Al vostru viitor,
Și-al națiunii soare, din a virtuții horă
Se naște, va surîde, vă cată cu amor.




În leagănul de moarte vederea nu pătrunde,
Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus :
Dar spiritul sondează și-n mușchiul lui fecunde
Seminți de lauri zice : că Ștefan v-au depus.




Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită
De patru secoli cîntă un glas armonios,
Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită,
Prin flăcări întrenite, e imn religios.





E-a clopotului Buga, suspin și lamentare
Ce-a munților ecouri de freamăt l-au împlut.
Ah ! cîntă la mormîntul ce astăzi e-n serbare
Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut.





Te leagănă pe vînturi, și-a ta melancolie
Misterioasă limbă în inimă lovind,
Fă lacrime să curgă, colo fă-n veșnicie
Eroul să tresalte, al tău glas auzind.




Și strunile plesnițe, și harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atîrna
L-a Isterului rîpe, acuma este mută,
Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta.




O, munți și văi profunde, oh ! dați-mi pentru-un nume
Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.
Dar bardul nu, nu cîntă... el plînge și-apoi spune :
O, Ștefan ! tu ești mare și la mormîntul tău !

Poezia Închinarea Lui Ștefan-Vodă de Mihai Eminescu

ÎNCHINAREA LUI ȘTEFAN-VODĂ



Și strunile plesnite și harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atîrna
L-a Isterului rîpe, acuma este mută,
Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta.





Ce vînt trăgînd s-aude sub crengile plecate
Spre unda cristalină ce fuge șopotind,
Și umbrele din apă tot rînduri înecate
Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd ?





Durere !... și-i profundă cînd România plînge
Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormînt ;
Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrînge
În valea Carpatul ce-i romînesc pămînt.





Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frămîntă
Și spre un țărm sau stîncă se-mping a se opri :
Așa durere o țară și s-avîntă
Colo, spre mănăstire, la Putna a lovi.




De printre munți, cîmpie, din unghiuri depărtate,
Din tîrguri, municipii, comune, un popor
De-același curat sînge, se scoală să ia parte
La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.




Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată,
Ca pelerin sosește la noua Golgota
Unde eroul zace și țărna-i fu uitată.
Tăcere !... Este ora acum a ne ruga.





,,Mărire șie, Doamne ! O, Iehova, mărire !
Ce verși în noi durerea ca balsamul ceresc,
Să curăți moliciunea, nedemnă moștenire,
La pragul casei tale, palat dumnezeiesc''




Virtutea romînească, virtutea strălucită
De patrie și lege, aici în sanctuar
Se știe-nmormîntată. O dalbă zi-i sosită,
Poporul stă-n genunghe s-o-nvețe la altar.




Și imn de rugăciune sub bolțile bătrîne
Vibrează cu putere, și fumul majestos
De smirnă, de tămîie, din vasele divine
Se urcă către tîmplă în nour luminos.




Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte,
Iar jos l-a lui picioare mormîntul umilit
Al omului, în care un snop de oseminte
E-o mînă de cenușă, odor neprețuit.




Din astă catacombă și mucedă și rece,
Din ist sicriu de gheață în noapte-nfășurat
Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece,
Și de-a virtuții raze tot templu-i decorat.





În nimbul ce-ncunună mormîntul se zărește ;
Lipnițul, Grumăzeștii și Balta și Ciceu,
Dumbrava Roșă, Baia și cum îngălbinește
Făloasa semilună la Racova de greu.





Dar printre fum și lupte în cercul de lumină
Se văd cerești casteluri de-a lui Hristos tării,
Și între ele-i Putna, în care-adînc se-nchină
Lui Ștefan-Vodă astăzi ai României fii.





Aice e fîntîna cea plină de mărire,
De sînta pietate, de-al patriei amor ;
Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire
Fu dușmanilor țării sfărmînd trufia lor.




O, mamelor române ! aduceți-v-aminte
Că dintre voi fu una : Elena, ce ne-a dat
A patriei mărire ! Și cînd lipiți fierbinte
La sînul vostru pruncul, îi dați un sărutat,




Un sărutat de mamă, extaz de bucurie,
Ce numai sus în ceruri se poate repeta,
În numele lui Ștefan îl dați să reînvie,
Și duceți pruncul vostru la Putna-a-l închina.




Iar tu junime verde, la ist izvor de viață
Cu unde de virtute ce-i a mărirei loc :
Învaț-a iubi țara, a o iubi învață
Și-n el inimă, suflet călește-ți ca-ntr-un foc.





Așa junime scumpă, frumoasă, auroră
A patriei române ! Al vostru viitor,
Și-al națiunii soare, din a virtuții horă
Se naște, va surîde, vă cată cu amor.




În leagănul de moarte vederea nu pătrunde,
Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus :
Dar spiritul sondează și-n mușchiul lui fecunde
Seminți de lauri zice : că Ștefan v-au depus.




Din turnul mănăstirei cu fruntea-ncărunțită
De patru secoli cîntă un glas armonios,
Și-a lui vibrare dulce de-aramă curățită,
Prin flăcări întrenite, e imn religios.





E-a clopotului Buga, suspin și lamentare
Ce-a munților ecouri de freamăt l-au împlut.
Ah ! cîntă la mormîntul ce astăzi e-n serbare
Că glasu-ți pentru lume și cer este făcut.





Te leagănă pe vînturi, și-a ta melancolie
Misterioasă limbă în inimă lovind,
Fă lacrime să curgă, colo fă-n veșnicie
Eroul să tresalte, al tău glas auzind.




Și strunile plesnițe, și harpa desfăcută
În salcia pletoasă, de care atîrna
L-a Isterului rîpe, acuma este mută,
Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta.




O, munți și văi profunde, oh ! dați-mi pentru-un nume
Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.
Dar bardul nu, nu cîntă... el plînge și-apoi spune :
O, Ștefan ! tu ești mare și la mormîntul tău !

Poezia Oricare Cap Îngust de Mihai Eminscu

      ORICARE CAP ÎNGUST


Oricare cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Și, cum dorește, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-și.


Ci muza mea cu sine se împacă
Eu am un singur, dar iubit tovarăș,
Și lui închin a mele șiruri iarăși,
Cîntarea mea, de glorie săracă.


Cînd dulc-i ochi pe linii or s-alerge,
Va cumpăni în iambi turnata limbă:
Ici va mai pune, dincolo va șterge.


Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gîndurilor mele navă merge
Și al ei suflet pe al meu și-l schimbă.

Poezia Oricare Cap Îngust de Mihai Eminscu

      ORICARE CAP ÎNGUST


Oricare cap îngust un geniu pară-și,
Cu versuri, goale de cuprins, să placă
Și, cum dorește, zgomot mare facă,
Cununi de lauri de la plebe ceară-și.


Ci muza mea cu sine se împacă
Eu am un singur, dar iubit tovarăș,
Și lui închin a mele șiruri iarăși,
Cîntarea mea, de glorie săracă.


Cînd dulc-i ochi pe linii or s-alerge,
Va cumpăni în iambi turnata limbă:
Ici va mai pune, dincolo va șterge.


Atuncea ea în lumea mea se plimbă,
Cu-a gîndurilor mele navă merge
Și al ei suflet pe al meu și-l schimbă.

Poezia Părea C-așteaptă... de Mihai Eminescu

        PĂREA C-AȘTEAPTĂ...


Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață
Și fața mea cu mîinile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochii de femeie,
Citind în ei întreaga mea viață.


Dar cînd s-o prind, ea n-a voit să steie,
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față;
Pîndind, cu ochii mă-ntreaba isteață:
Să-mi dea o gură, ori să nu mai deie?


De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricît o rogi, ea tot se dă în lături
Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură.


Împotriviri duioase-a frumuseții
În lupte dulci disfac urîtul vieții,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.

Poezia Părea C-așteaptă... de Mihai Eminescu

        PĂREA C-AȘTEAPTĂ...


Părea c-așteaptă s-o cuprind în brață
Și fața mea cu mîinile-i s-o ieie,
Ca să mă pierd în ochii de femeie,
Citind în ei întreaga mea viață.


Dar cînd s-o prind, ea n-a voit să steie,
Ci într-o parte-ntoarse dulcea-i față;
Pîndind, cu ochii mă-ntreaba isteață:
Să-mi dea o gură, ori să nu mai deie?


De-astfel de toane vecinic nu te saturi,
Oricît o rogi, ea tot se dă în lături
Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură.


Împotriviri duioase-a frumuseții
În lupte dulci disfac urîtul vieții,
Ce n-au amar, fiindcă au măsură.

Poezia Ușoare Sunt Viețele Multora... de Mihai Eminescu

UȘOARE SUNT VIEȚELE MULTORA...



Ușoare sunt viețele multora.
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Și-n orice zi le-apare aurora...


Dar spune, tu, copilă visătoare,
De-am fost și eu din rîndul acelora,
De-mi ești și mie ce le ești altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?


Trăim pierdut în umbra omorțirii,
Deșarta-mi viață seamănă cu spuma
Și orb eram la farmecele firii...


Deodată te văzui... o clipă numa
Simții adînc amarul omenirii...
Și iată că-l cunosc întreg acuma.

Poezia Ușoare Sunt Viețele Multora... de Mihai Eminescu

UȘOARE SUNT VIEȚELE MULTORA...



Ușoare sunt viețele multora.
Ei prind din zbor plăcerea trecătoare,
În orice timp au clipa lor cu soare
Și-n orice zi le-apare aurora...


Dar spune, tu, copilă visătoare,
De-am fost și eu din rîndul acelora,
De-mi ești și mie ce le ești altora,
De nu mi-ai fost o stea nemuritoare?


Trăim pierdut în umbra omorțirii,
Deșarta-mi viață seamănă cu spuma
Și orb eram la farmecele firii...


Deodată te văzui... o clipă numa
Simții adînc amarul omenirii...
Și iată că-l cunosc întreg acuma.

Poezia Oricîte Stele... de Mihai Eminescu

     ORICÎTE STELE...


Oricîte stele ard în înălțime,
Oricîte unde-aruncă-n față-i mare,
Cu-a lor lumină și cu scînteierea
Ce-or fi-nsemnînd, ce vor - nu știe nime.


Deci cum voiești tu poți urma cărarea.
Fii bun și mare, ori pătat de crime,
Același praf, aceeași adîncime,
Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea.


Parcă mă văd murind... în umbra porții
Așteaptă cei ce vor să mă îngroape...
Aud cîntări și văd lumini de torții.


O, umbră dulce, vino mai aproape -
Să simt plutind deasupră-mi geniul morții
Cu aripi negre, umede pleoape.

Poezia Oricîte Stele... de Mihai Eminescu

     ORICÎTE STELE...


Oricîte stele ard în înălțime,
Oricîte unde-aruncă-n față-i mare,
Cu-a lor lumină și cu scînteierea
Ce-or fi-nsemnînd, ce vor - nu știe nime.


Deci cum voiești tu poți urma cărarea.
Fii bun și mare, ori pătat de crime,
Același praf, aceeași adîncime,
Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea.


Parcă mă văd murind... în umbra porții
Așteaptă cei ce vor să mă îngroape...
Aud cîntări și văd lumini de torții.


O, umbră dulce, vino mai aproape -
Să simt plutind deasupră-mi geniul morții
Cu aripi negre, umede pleoape.

Poezia Petri-Notae de Mihai Eminescu

           PETRI-NOTAE


Împresurat de creditori, se vede,
Și neputînd plăti cu rele rime,
Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime,
Să ne-asurzești cu versuri centipede.


Presupuind că nu te știe nime,
Că ești martir ai vrut să faci a crede,
Mai bine masca de paiazzo-ți șede :
Căci ne-ai convins de mult de-a ta mărime.


Armeano-grec, lingău cu două fețe,
Îți ad-aminte ce aveai în straiți
Cînd pietre numărai la voi în piețe.


De-aceea taci și încă bine paie-ți
Că nu te regalăm, cum știm, cu bețe :
Făclie nu-i nemțescu-l tău opaiț.

Poezia Petri-Notae de Mihai Eminescu

           PETRI-NOTAE


Împresurat de creditori, se vede,
Și neputînd plăti cu rele rime,
Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime,
Să ne-asurzești cu versuri centipede.


Presupuind că nu te știe nime,
Că ești martir ai vrut să faci a crede,
Mai bine masca de paiazzo-ți șede :
Căci ne-ai convins de mult de-a ta mărime.


Armeano-grec, lingău cu două fețe,
Îți ad-aminte ce aveai în straiți
Cînd pietre numărai la voi în piețe.


De-aceea taci și încă bine paie-ți
Că nu te regalăm, cum știm, cu bețe :
Făclie nu-i nemțescu-l tău opaiț.