IAMBUL
De mult mă lupt cătînd în vers măsura,
Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,
Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri,
Ce fără piedeci trec sunînd cezura.
Ce aspru mișcă pînza de la steaguri,
Trzînd în suflet patima și ura -
Dar iar cu dulce glas îți împle gura
Atunci cînd Amor timid trece praguri !
De l-am aflat la noi a spune n-o pot ;
De poți s-auzi în el al undei șopot,
De e al lui drept acest prembul -
Aceste toate singur nu le judec...
Dar versul cel mai plin, mai blînd și pudic,
Puternic iar - de-o vrea - e pururi iambul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...