Poezia Te Mai Văzui O Dată de Grigore Alexandrescu

TE MAI VĂZUI O DATĂ



Te mai văzui o dată, ființă de iubire,
O înger ce slăvesc !
Și ceasurile repezi, și scumpa ta zîmbire,
Cu suflet, cu viața sînt gata să plătesc.




În valurile-acelea de lume încîntată,
În care ne-am găsit,
În vesele cadrile, în sala luminată,
Stam singur și mîhnit.




Plăcerea, frumusețea, podoabe felurite,
Tot era în zadar ;
Ele nu pot să-nvie simțurile-amorțite
D-al patimei amar.





Bucuria ce-n preajmă-mi trecea cu repejune,
Trist, rece mă găsea,
Și mă gîndeam la vremea vare în veci n-apune
În pomenirea mea.




Atunci intrași ! Dodată, de pe a mea vedere
Se ridică un nor :
Te presimții ; îmi spune a ta apropiere
Un aer de amor.




Zambila primăverii așa ea ne împarte
Desfătător miros,
Așa dulcele-i suflet se simte de departe,
În aer răcoros.





Și inimile noastre, și ochii se-ntîlniră ;
Simțirii ce pătimești ;
Un zîmbet trist mi-o spune ; cu tine îmi zîmbiră
Puterile cerești !





Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turbarare,
Subt vălul ce sălta ;
Te privii în tăcere ; cunoscuși a mea stare,
Văzuși puterea ta.





Dar cum se strecurară delirul, fericirea !
Ce iute au trecut !
Jaluză d-al meu bine, făcu nenorocirea
Un semn, și te-am pierdut !





Multe rele d-atuncea am suferit, iubită !
Multe am pătimit !
Soarta mea credincioasă la ura-i nemblînzită,
Din zboru-i s-a oprit.




Viitorul în ochii-mi își pierde nălucirea,
Toate mă obosesc ;
Tu îmi erai nădejdea, tu însuflai gîndirea,
Tu făceai să trăiesc.





Roua buzelor tale sufletul răcorește,
Dă viață și plăceri :
Subt umedele-ți gene, e un foc ce topește
Tot felul de dureri.





Dar depărtat de tine, ce pot să-mi folosească
Lumea ș-ale ei bunuri, și orice aș avea ?
Pustiul unui suflet știu ele să-mplinească ?
Pot s-aducă trecutul, pot face-a te vedea ?





Pot să întoarcă vremea și ceasurile sfinte
Care sînt al tău dar,
Ca să mai vărs o dată o lacrimă fierbinte
P-al inimii-ți altar ?