TINEREȚE
Nu mai zburdăm prin ierburi, nu mai strigăm pe dealuri,
S-au consumat odată și astea ; azi sînt duse
Ne-am despărțit de ele pornind spre idealuri
Copilăria noastră, cu larma-i, cînd tăcuse.
Noi am intrat în viață grăbiți și hotărîți,
Cu frunțile de gînduri, pre timpuriu crestate,
Și ne privesc cu ură dușmanii noștri, cîți
Știu bine că noi creștem mereu și ne vom bate.
Ne-a învățat să creștem netulburați și drepți,
Că muzica-i sforțare, că-nțeapă trandafirii,
Ne-a învățat că-n luptă te-avînți, ori rabzi și-aștepți,
Bătrînul Marx, profetul lucid al omenirii.
Sînt vremuri zbuciumate ; ideile, în stoluri,
Rotindu-ni-se-n preajmă se-nvălmășesc în zbor,
Se rătăcește-n ceata lor aspră și-n ocoluri
Cel ce se-nflăcărează prea ușor.
Nu vorbe de furtună, nu gesturi fumigene,
Și nu, hazliu și jalnic, cu umbrele rozboi.
Să stăpînim cu grijă mișcările viclene
A marilor talazuri ce se aud în noi.
Dar mai întîi se cere cu lacome priviri
A iscodi mulțimea de taine, a desface
Cămașa lor scorțoasă, în trudnice striviri,
A da de miezul fraged ivit sub găoace.
E drumul lung în față, ascuns sub zări și-n vreme,
Ne pare scurtă calea ce-n urmă am lăsat,
Dar mergem, mergem trainic, solemni ca în poeme,
Simțind în noi cum creștem curați, neîncetat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...