Poezia Stihuri de Tudor Arghezi

STIHURI




N-ar fi mai scumpă vremea sleindu-se-n tăcere
Decît bătută-n clopot de glas fără durere ?
Nu-i mai de preț arama, ce încă nencercată
Așteaptă-n fundul lumii să fie căutată ?
În visul ce ne-nnalță uniți, deasupra noastră,
De ce nu s-ar deschide doar pleoapa ta albastră,
De ce n-am simți numai ce nu se poate ști
Și gîndurile noastre mereu le-am obîrși ?
Înmormîntează-ți graiul oprit, subt sărutare,
Și lasă-ți singur trupul, cu albele-i tipare,
Învăluit de umbră, el singur să murmure,
Ușure ca o frunză, adînc ca o pădure.
Să viețuiască singur în haosul de forță




Ce te trimite nouă prăpastie și torță.
De ce n-ai fi voluta topită, de tămîie,
Și singura mireasmă, din tine să rămîie ?
Drept pildă ia vecia ce-și mînă-n mări uscatul
Și tăinuiește-n raze potecile și leatul.
Și fii-ne iubită în rostul tău sublim
Și fii-ne mai scumpă prin cele ce nu știm.





Aprinde-ți două umbre de fiece lumină,
Fii nouă deopotrivă și soră și străină.
Fii ca o apă pură, în care se ascund
Nămolurile negre cu pietrele la fund.
Zmaraldul care încă pe mîini n-a strălucit,
Poteca-n palma țării, ce nu e încă trasă
Și poate duce-n ceruri sau poate-ntoarce-acasă.
Fii arborele încă nemistuit cenușă,
Ce ne arată vîsta minunilor la ușă.
Și dacă taina-n tine ar fi și fără preț,
Deși pustiu bordeiul nu-ndeamnă pe drumeț
Din depărtări, și-acesta, gonit de rătăcire,
Nu-și pune pe o creangă bordeiu-n suvenire ?





Priveghe dară visul din noi să-l împătrești.
Fă-i început de coardă din fiecare deștii.
Fă-i pirostrii ivoriul fierbinte-al unui trup
Cu amintiri de marmori și cu miros de stup.
Nutrește-ni-l cu ce e în tine întărire,
Cetate de altare, izvor de omenire !
Dă-i lapte de ești mumă, dă-i sînge - curtezană,
Și inima-n curvie ți-o fă de Cosînzeană.





Priveghe însă visul, stăpîn peste durată,
Să nu se depărteze de oameni niciodată,
Și cînd ne ții puterea pe brațul ce ne leagă,
Simțind subt sărutare culcată lumea-ntreagă,
Iubirea ta să fie asemeni unui rit,
Ca sufletul de rugă să iasă-ntinerit.