Poezia Unirea Principatelor de Grigore Alexandrescu





        UNIREA PRINCIPATELOR      

    ( Dedicată fiilor deputaților ai Romîniei )



                          I

Pe antice monumente am văzut ades sculptate
Acvila ce poartă crucea, zimbru țării-nvecinate,
Subt o mînă, o coroană, întrunite figurînd,
Și în vechea capitală, o măreață mănăstire,
După lupte sîngeroase monument de înfrățire,
D-al Moldovei Domn clădită, stă trecutul atestînd.



                            II


Ce spun aste suvenire ? ele-arăt că altădată,
Înaintea-acelor lupte, în vechimea depărtată,
Fii ai Romei cei eterne, acești popoli au fost frați ;
C-ale lor restriști cumplite au izvor în despărțire,
Că la răul ce-i apasă nu pot s-afle lecuire,
Decît numai în unirea către care sînt chemați.



                            III


Căci de urele interne mult a profitat streinul ;
Căci în suflete și-n inimi el a infiltrat veninul,
Ce corumpe, ce îneacă tot instictul generos ;
Căci slăbiți prin moliciune, umiliți prin apăsare,
În furtune și în intrigi balotați fără-ncetare,
Am uitat noi vechea cale și trecutul glorios.



                               IV


Astăzi nu ni se cer lupte, sacrifici de sînge,
Virtuți mari de altădată ; astăzi ținta vom ajunge
Prin credință în unire, prin unire în dorinți.
Mari puteri acum iau parte la destinul ce ne-așteaptă,
Orizontul se-nsenină, calea noastră este dreaptă,
Și asupra-ne se-ntinde mîna bunei provedinți.


                                  V


Romîni ! Dulce e unirea ! Ascultați... glasu-i răsună...
De la fiii Romîniei cere patrie comună...
Steaua merge înainte-i simbol sacru pe pămînt ;
Cum în Vitleem odată stea din cer mîntuitoare
Conducea pe-ncoronații cavaleri, din depărtare,
De la marginile lumei, către leagănul cel sfînt.


                                 VI


Cînd citim în vechea carte a istorie străbune
Virtuți mari, ilustre fapte ale nației romîne,
Care inimă stă rece ? care suflet nemișcat ?
Cine n-are dor să vază țara sa în fericire,
Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie și-n unire,
Cultivînd artele păcei pe al său pămînt bogat ?


                                  VII


În tăcutele morminte, Bogdan, Mircea se-ntîlniră,
Și-ntr-o lungă-mbrățișare pe romîni îi înfrățiră ;
Împrejuru-le stau dese umbre de măreți eroi...
Ele astăzi zbor în aer, inimile-nflăcărează...
Deputați ! asupra voastră ei privire și-aținează ;
Fala sau rușinea țărei se așteaptă de la voi.



                                   VIII


Fiii voștri vor ascunde a lor frunte în țărînă,
Dacă voi acum veți pierde marea cauză romînă,
Prin meschine interese ce-n mici inimi locuiesc :
Timpul trece, omul piere, dar a patriei iubire
E averea cea mai rară, cea mai scumpă moștenire,
Ce de la părinți de merit nobili fii o priimesc.




Postare

  ANPC Termeni și Condiții