Poezia Zdreanță de Tudor Arghezi

ZDREANȚĂ



L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță ?
E un cîine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strîns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfenițele-i atîrnă
Și pe ochi, pe nara cîrnă,
Și se-ncurcă și descurcă,
Parcă-i scos din cîlți pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaș, fără păreche.
Dă tîrcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăieț,
Așteptînd un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cîntă cotcodace,
Proaspăt oul cînd și-l face.
De cînd e-n gospodărie
Multe a-nvățat și știe,
Și, pe brînci, tîrîș, grăpiș,
Se strecoară pe furiș.
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.
- ,,Unde-i oul ?'' a-ntrebat
Gospodina. - ,,L-a mîncat !''
- ,,Stăi nițel, că te dezvăț.
Fără mătură și băț.


Te învață mama minte.''
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Ș-a-njurat cu un lătrat.



Cînd se uită la găină,
Cu culcușul lui, vecină,
Zice Zdreanță-n gîndul lui
,,S-a făcut a dracului !''