Poezia Cânele Ovreiului de George Coșbuc

CÂNELE OVREIULUI



Într'un an, cândva 'ntr'o vară
Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într'o curte a intrat.
Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urît și mare.
,,Ce să fac acum ? se'ntreabă
Bietul Ițic supărat. -
Dacă strig să vie omul,
Pân'să vie - m'a mâncat !
Dacă plec pe poartă iară -
Aș pleca eu bucuros
Dar dulăul e în stare
Să m'apuce pe din dos...
Nici încolo, nici încoace,
Ia mai bine stau pe loc ;
Și-am să-l iau cu vorbă bună -
Chiar așa să am noroc !”
- Moi Grivei, zic zău, ascultă
De cînd umblu eu pe jos
N'am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos !
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri ?
Parcă-ți iese vr'un câștig ?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de'mpărțit ?
Am venit la bedea Gheorghe -
Ei, și ce-i dac'am venit ?
N'am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...
Dar dulăul se repede
Și mai tare ; ham ! ham ! ham !
- Stai pe loc ! Ai-vei mi-e frică !
Ci păcat că n'am o pușcă !
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă !
Badi Gheorghe iese'n ușă,
Dă c'o piatră după câne
Și-apoi zice : - Nu te teme !
Ține-ți inima, jupâne !
Nu știi vorba românească
Dela moși-strămoși lăsată,
Că un câne care latră
Nu te mușcă niciodată ?
- Știu pruverbul - zice Ițic -
Că-l avem și la orvei,
Știu prea bine... dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei !

Poezia Cânele Ovreiului de George Coșbuc

CÂNELE OVREIULUI



Într'un an, cândva 'ntr'o vară
Nu știu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într'o curte a intrat.
Și cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urît și mare.
,,Ce să fac acum ? se'ntreabă
Bietul Ițic supărat. -
Dacă strig să vie omul,
Pân'să vie - m'a mâncat !
Dacă plec pe poartă iară -
Aș pleca eu bucuros
Dar dulăul e în stare
Să m'apuce pe din dos...
Nici încolo, nici încoace,
Ia mai bine stau pe loc ;
Și-am să-l iau cu vorbă bună -
Chiar așa să am noroc !”
- Moi Grivei, zic zău, ascultă
De cînd umblu eu pe jos
N'am văzut în toată lumea
Un cățel așa frumos !
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ți-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri ?
Parcă-ți iese vr'un câștig ?
Moi Grivei, tu ești cuminte,
Ce-ai cu mine de'mpărțit ?
Am venit la bedea Gheorghe -
Ei, și ce-i dac'am venit ?
N'am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham...
Dar dulăul se repede
Și mai tare ; ham ! ham ! ham !
- Stai pe loc ! Ai-vei mi-e frică !
Ci păcat că n'am o pușcă !
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieși afară că mă mușcă !
Badi Gheorghe iese'n ușă,
Dă c'o piatră după câne
Și-apoi zice : - Nu te teme !
Ține-ți inima, jupâne !
Nu știi vorba românească
Dela moși-strămoși lăsată,
Că un câne care latră
Nu te mușcă niciodată ?
- Știu pruverbul - zice Ițic -
Că-l avem și la orvei,
Știu prea bine... dar e vorba
Dacă-l știe și Grivei !

Poezia Oltenii Lui Tudor de George Coșbuc

OLTENII LUI TUDOR



Vine-un chiot dinspre munte.
Vine freamăt din păduri -
Tudor Domnul vine-n frunte,
Cu mulțimea de panduri !
Iar din Jiu, din apă sfîntă,
Iese cîntesc vitejesc,
Și cu glas de surle cîntă
Tot poporul românesc.



Las' să-i sune surle-n țară,
Să-și adune-olteni destui,
Țara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui -
Mîndra patrie română
Nu sub braț de oameni slabi,
Ci voinică și stăpînă
Cum a fost sub Basarabi.




Zboară corbi pe sus, băiete,
Cîrduri negre se-nvîrtesc,
Și se zbat de-atîta sete
Și de foame se izbesc:
N-au s-aștepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi -
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toți răzbunătorii tăi !




Cine vrea părtaș să fie
Dreptului pe-acest pămînt
După Tudorian să vie !
Că-i trimis de Domnul sfînt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuși s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat și ei mereu.




Ridicați, români, Dreptății
Steag cu sfîntul George-acum !
Sfintei Legi și Libertății
Faceți-i odată drum !
Cine nu-i cu voi să știe
Că izbit va fi de voi,
De cei strașnici în mînie
Și din leagăn de eroi.




Domnul Tudor să trăiască !
Sus cu toții, pui de lei,
Pentru țara românească,
Pentru drepturile ei !
A-mbrăcat cămașa morții
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorții,
Va trînti tiranii jos !

Poezia Oltenii Lui Tudor de George Coșbuc

OLTENII LUI TUDOR



Vine-un chiot dinspre munte.
Vine freamăt din păduri -
Tudor Domnul vine-n frunte,
Cu mulțimea de panduri !
Iar din Jiu, din apă sfîntă,
Iese cîntesc vitejesc,
Și cu glas de surle cîntă
Tot poporul românesc.



Las' să-i sune surle-n țară,
Să-și adune-olteni destui,
Țara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui -
Mîndra patrie română
Nu sub braț de oameni slabi,
Ci voinică și stăpînă
Cum a fost sub Basarabi.




Zboară corbi pe sus, băiete,
Cîrduri negre se-nvîrtesc,
Și se zbat de-atîta sete
Și de foame se izbesc:
N-au s-aștepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi -
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toți răzbunătorii tăi !




Cine vrea părtaș să fie
Dreptului pe-acest pămînt
După Tudorian să vie !
Că-i trimis de Domnul sfînt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuși s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat și ei mereu.




Ridicați, români, Dreptății
Steag cu sfîntul George-acum !
Sfintei Legi și Libertății
Faceți-i odată drum !
Cine nu-i cu voi să știe
Că izbit va fi de voi,
De cei strașnici în mînie
Și din leagăn de eroi.




Domnul Tudor să trăiască !
Sus cu toții, pui de lei,
Pentru țara românească,
Pentru drepturile ei !
A-mbrăcat cămașa morții
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorții,
Va trînti tiranii jos !

Poezia Cîntecul Cel Vechi Al Oltului de George Coșbuc

CÎNTECUL CEL VECHI AL OLTULUI



,,Vine, tată, Oltul mare ;
Malul stîng de-abia-l zăresc !”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că, Români de cînd trăies,
Oltul tot la piept ne are
Și-i al nostru și ne știe
Și nu bate cu mînie
Malul cel băsărăbesc.
Vine mare, las' să vie
Că ni-e sol dumnezeesc.”




,,Vine, tată, Oltul mare
Brazi trăsniți rotogolind.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Și n-au inimă să-l treacă
Și speriați se-ntorc și pleacă
Cu noi horă nu se prind.
Las' să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mîntuind.”




,,Vine, tată, Oltul mare,
Și cu sînge-amestecat.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că mulțimi de oști tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfînta cruce ;
Oltul capul le-a mîncat !
Las' să vie, să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.”

Poezia Cîntecul Cel Vechi Al Oltului de George Coșbuc

CÎNTECUL CEL VECHI AL OLTULUI



,,Vine, tată, Oltul mare ;
Malul stîng de-abia-l zăresc !”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că, Români de cînd trăies,
Oltul tot la piept ne are
Și-i al nostru și ne știe
Și nu bate cu mînie
Malul cel băsărăbesc.
Vine mare, las' să vie
Că ni-e sol dumnezeesc.”




,,Vine, tată, Oltul mare
Brazi trăsniți rotogolind.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Căci tătarii-ncoace tind,
Dar li-e Oltul în cărare
Și n-au inimă să-l treacă
Și speriați se-ntorc și pleacă
Cu noi horă nu se prind.
Las' să vie, că-i îneacă,
Neamul nostru mîntuind.”




,,Vine, tată, Oltul mare,
Și cu sînge-amestecat.”
,,Las' să vie Oltul mare,
Că mulțimi de oști tătare
El pe mal a apucat.
Lifte poartă, lifte duce,
Lifte, bată-i sfînta cruce ;
Oltul capul le-a mîncat !
Las' să vie, să-i apuce
Că ni-e scut de Domnul dat.”

Poezia Pentru Libertate de George Coșbuc

PENTRU LIBERTATE



Plîngem, da, că prea ne doare !
Nu pe noi ! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un cer cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin !
Plîngem cu copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormînt
Îți încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfînt.
Plîngem, da, și strîns ne strîngem
Lîng-olaltă, cîți sîntem,
Dar să știți că nu ne plîngem
Ca nebunii cari se tem.



Robi, meniți, prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții !
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă ;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă -
Dar n-o cereți de la noi !
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
Că noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.



Blăstemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept -
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mîna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mîndriți cu ce-ați adus :
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus
Nici eternul Domn ! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern !
Deci bi-e binecuvîntată
Și la voi va fi-n etern !




Lumile-au văzut mirate
Cît de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Făr' de milă oameni goi !
Dar și pentru noi rămîne
Timp - ah, cine poate ști !
Șuierul acesta mîne
Cînt al lui Tirteu va fi !
Iar din lanțul ce-azi ne strînge
Pot să iasă spăzi, și pot
Spăzile să vadă sînge,
Nu de-al nostru însă tot !




Și sfîrșitul tău veni-va
Azi ori mîne, ori mai apoi !
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vro doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați ?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați ?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

Poezia Pentru Libertate de George Coșbuc

PENTRU LIBERTATE



Plîngem, da, că prea ne doare !
Nu pe noi ! Crescuți în chin
Ne-amintim de-un cer cu soare
Și-l cunoaștem cel puțin !
Plîngem cu copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniței mormînt
Îți încep în noapte anii,
Neștiind ce-i soare sfînt.
Plîngem, da, și strîns ne strîngem
Lîng-olaltă, cîți sîntem,
Dar să știți că nu ne plîngem
Ca nebunii cari se tem.



Robi, meniți, prin jocul sorții,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, și nu, ai morții !
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă ;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă -
Dar n-o cereți de la noi !
Vom răbda, privind în fața
Orișicui, și-a orice chin,
Că noi știm că-i multă viață
Și în noi, și-n cei ce vin.



Blăstemați pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept -
Ne-ați adus stricarea legii
Și ne stați cu mîna-n piept.
O, și-n loc s-aveți rușine,
Vă mîndriți cu ce-ați adus :
Dar puterea, știți voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus
Nici eternul Domn ! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern !
Deci bi-e binecuvîntată
Și la voi va fi-n etern !




Lumile-au văzut mirate
Cît de mult iubirăți voi
Șuierul de bici ce bate
Făr' de milă oameni goi !
Dar și pentru noi rămîne
Timp - ah, cine poate ști !
Șuierul acesta mîne
Cînt al lui Tirteu va fi !
Iar din lanțul ce-azi ne strînge
Pot să iasă spăzi, și pot
Spăzile să vadă sînge,
Nu de-al nostru însă tot !




Și sfîrșitul tău veni-va
Azi ori mîne, ori mai apoi !
Și-o să poți tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vro doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Și prin ura lor turbați ?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abați ?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braț al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

Poezia Dunărea Și Oltul de George Coșbuc

DUNĂREA ȘI OLTUL



Dunărea vorbea cu Oltul :
,,Tu, copile drag al meu,
Zbiciumat tu vii la vale
Tulbure mereu -
Plouă mult la voi la munte,
Sate și cînpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci ?



,,Rup și maluri cîteodată
Și fac holdele de pier,
Iar cînd plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfîntă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de cîte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat !



Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.




Vezi și-aci poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mîndre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc -
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc !




Eu de unde vin, mîhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci, de unde vin, e spaimă,
Groază și fior.
Tot români sînt și pe-acolo,
Neam români sînt pe-aici adus,
Dar pe gîtul lor și astăzi
Jugul este pus.




Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițe stau.
Sfînta libertate este
Nume gol pe-al lor pămînt :
Cei nedrepți sînt cei puternici
Singuri au cuvînt !




Ah, de mila lor, eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mai, și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu,
Că mă simt de-atîta jale
Tulbure mereu !”

Poezia Dunărea Și Oltul de George Coșbuc

DUNĂREA ȘI OLTUL



Dunărea vorbea cu Oltul :
,,Tu, copile drag al meu,
Zbiciumat tu vii la vale
Tulbure mereu -
Plouă mult la voi la munte,
Sate și cînpii de-neci,
Ori ți-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci ?



,,Rup și maluri cîteodată
Și fac holdele de pier,
Iar cînd plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfîntă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de cîte văd mi-e milă,
Maică, și-i păcat !



Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi și țări și munți frumoși,
Neamuri ce-și vorbesc ferice
Graiul din strămoși.
Toate laudă pe Domnul,
Libere-a trăi cum vor,
Vesele fiind de viața
Și de soarta lor.




Vezi și-aci poporul nostru
Cel din veac adus pe-aici,
Sprintene și mîndre fete
Și flăcăi voinici.
Și ți-e dragă țara asta
De români, căci te iubesc -
Dar tu nu cunoști de-a-ntregul
Neamul românesc !




Eu de unde vin, mîhnitul,
Furios spre șes scobor,
Căci, de unde vin, e spaimă,
Groază și fior.
Tot români sînt și pe-acolo,
Neam români sînt pe-aici adus,
Dar pe gîtul lor și astăzi
Jugul este pus.




Ei n-au voie să-și vorbească
Graiul strămoșesc ce-l au,
Iar în coasta lor de-a pururi
Sulițe stau.
Sfînta libertate este
Nume gol pe-al lor pămînt :
Cei nedrepți sînt cei puternici
Singuri au cuvînt !




Ah, de mila lor, eu, maică,
Vin așa de tulburat,
Și de ciudă pe dușmanii
Cei ce l-au călcat.
Iar de-nec și mai, și oameni,
Nu mai știu ce fac nici eu,
Că mă simt de-atîta jale
Tulbure mereu !”

Poezia Imnul Studenților de George Coșbuc

IMNUL STUDENȚILOR




Cîntînd libertatea și numele sfînt
Al țării străvechi și-al acestui pămînt,
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost
Cîntămu-i supremul ei cîntec.



Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinși de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el
Lumina ni-e țintă și binele țel -
Trăiască-ne țara și neamul !



Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus
Jurat-am pe tot ce strămoșii ne-au spus :
Unire-ntre frați și pe Domn să-l iubim
Și-altarul de jertfă-al națiunii să fim
Și sufletul neamului nostru.




Iar dacă potrivnicii numelui tău
Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău,
Ridică-te mîndră și nu te-ngrija
Căci inima noastră e inima ta,
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, Mamă.




Iar dac-ar pieri de pe-ntregul pămînt
Iubirea de neam și-al credinței avînt :
Azilul lor veșnic găsindu-l în noi
Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari și mai trainice lumii.

Poezia Imnul Studenților de George Coșbuc

IMNUL STUDENȚILOR




Cîntînd libertatea și numele sfînt
Al țării străvechi și-al acestui pămînt,
Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost
O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost
Cîntămu-i supremul ei cîntec.



Cu vesele glasuri de tinere firi,
Cuprinși de-amintirea străbunei măriri,
Spre soare ni-e gîndul și mergem spre el
Lumina ni-e țintă și binele țel -
Trăiască-ne țara și neamul !



Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus
Jurat-am pe tot ce strămoșii ne-au spus :
Unire-ntre frați și pe Domn să-l iubim
Și-altarul de jertfă-al națiunii să fim
Și sufletul neamului nostru.




Iar dacă potrivnicii numelui tău
Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău,
Ridică-te mîndră și nu te-ngrija
Căci inima noastră e inima ta,
Tu-ncrede-te-n fiii tăi, Mamă.




Iar dac-ar pieri de pe-ntregul pămînt
Iubirea de neam și-al credinței avînt :
Azilul lor veșnic găsindu-l în noi
Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi
Mai tari și mai trainice lumii.

Poezia O Scrisoare De La Muselim-Selo de George Coșbuc

O SCRISOARE DE LA MUSELIM-SELO


Măiculită dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt și vreme grea,
Și-Anton al Anei zace
De patru luni, și-i slab și tras,
Să-l vezi, că-ți vine plînsul,
Că numai oasele-au rămas
Și sufletul dintr-însul.


Apoi, să știi c-a fost război
Și moarte-aici, nu șagă :
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Și-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simții că vine
Și n-avu loc, cît larg era,
Decît în piept la mine.


Mi-e bine-acum, și-așa socot
Că nu va trece luna
Și-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi, te rog, de una :
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ți-ai văzut
Acasă iar băiatul!


Să vezi pe-aici și ciungi, și-ologi !
Cristos să-i miluiască !
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi avînd
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricînd,
La-ntorsul meu acasă.


Pe Nuțu vi-l lăsasem mic,
Cu creștetul cît masa -
O fi acum ștrengar voinic
Și vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-ați și lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veti fi vîndut-o?


Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu stiu este-ori nu-i,
Și-o fi acum și roasă
De cînd rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o dare-ar sfîntul,
Cum cade iarba-n fața mea
Și-mi bate-n plete vîntul!


Ea lupte-se cum biet o ști,
C-așa ne dete soartea,
Că și noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul și cu moartea;
Dar l-au ajuns și pe Harap
Blestemele și plînsul,
Că noi ne-am ținut de cap
Și-ntrarăm după dînsul,


Și i-am făcut, măicuță, vînt,
L-am scos de tot din țară,
Măcar stetea pe sub pămînt
Și nu ieșea pe-afară.
Și-am prins și pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împușcase-ntr-un picior
Și-așa i-a fost sfîrșitul.


Păi, ne ținea pesemne proști,
Să-și joace hopa-tropa,
Cănu putem să batem oști !
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot. -
El cum și-a dat juncanii ?
Acum i-aș cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.


Mă doare-n piept, dar nu să țip,
Și-așa mi-e dor de-acasa,
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu știu cît
O lună chinuită,
Și-o să te strîng de după gît,
Măicuța mea iubită...

......................................................

Așa mi-a spus Ion să-ți scriu,
Iubească-ți-l pămîntul !
Și-am tot lăsat, pîn-a fost viu.
Și-mi țin acum cuvîntul.
Să te mîngîie Dumnezeu,
C-așa e la bătaie -
Și-am scris această carte eu
Căprarul Nicolae.

Poezia O Scrisoare De La Muselim-Selo de George Coșbuc

O SCRISOARE DE LA MUSELIM-SELO


Măiculită dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt și vreme grea,
Și-Anton al Anei zace
De patru luni, și-i slab și tras,
Să-l vezi, că-ți vine plînsul,
Că numai oasele-au rămas
Și sufletul dintr-însul.


Apoi, să știi c-a fost război
Și moarte-aici, nu șagă :
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Și-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simții că vine
Și n-avu loc, cît larg era,
Decît în piept la mine.


Mi-e bine-acum, și-așa socot
Că nu va trece luna
Și-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi, te rog, de una :
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ți-ai văzut
Acasă iar băiatul!


Să vezi pe-aici și ciungi, și-ologi !
Cristos să-i miluiască !
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi avînd
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricînd,
La-ntorsul meu acasă.


Pe Nuțu vi-l lăsasem mic,
Cu creștetul cît masa -
O fi acum ștrengar voinic
Și vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-ați și lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veti fi vîndut-o?


Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu stiu este-ori nu-i,
Și-o fi acum și roasă
De cînd rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o dare-ar sfîntul,
Cum cade iarba-n fața mea
Și-mi bate-n plete vîntul!


Ea lupte-se cum biet o ști,
C-așa ne dete soartea,
Că și noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul și cu moartea;
Dar l-au ajuns și pe Harap
Blestemele și plînsul,
Că noi ne-am ținut de cap
Și-ntrarăm după dînsul,


Și i-am făcut, măicuță, vînt,
L-am scos de tot din țară,
Măcar stetea pe sub pămînt
Și nu ieșea pe-afară.
Și-am prins și pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împușcase-ntr-un picior
Și-așa i-a fost sfîrșitul.


Păi, ne ținea pesemne proști,
Să-și joace hopa-tropa,
Cănu putem să batem oști !
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot. -
El cum și-a dat juncanii ?
Acum i-aș cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.


Mă doare-n piept, dar nu să țip,
Și-așa mi-e dor de-acasa,
Și-aș vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu știu cît
O lună chinuită,
Și-o să te strîng de după gît,
Măicuța mea iubită...

......................................................

Așa mi-a spus Ion să-ți scriu,
Iubească-ți-l pămîntul !
Și-am tot lăsat, pîn-a fost viu.
Și-mi țin acum cuvîntul.
Să te mîngîie Dumnezeu,
C-așa e la bătaie -
Și-am scris această carte eu
Căprarul Nicolae.

George Coșbuc Biografie

GEORGE COȘBUC BIOGRAFIE

( 20 septembrie 1866 - 9 mai 1918 )



George Coșbuc s-a născut în satul Hordou ( care azi îi poartă numele ),
din județul Bidtrița-Năsăud.
Învață să citească încă la vîrsta fragedă de 5 ani.
A fost al optulea copil din cei 14 copii ai preotului greco-catolic
Fiul lui Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica unui unui preot greco-catolic.
Copilăria și-o petrece în satul natal ( Hordou ).
Școala primară o începe în toamna anului 1871, și din motive de sănătate
le întrerupe după clasa 1- a. Pentru clasele 2 și 3 urmează cursurile școlii din Telciu.
1884 ia bacalaureatul, după trecerea acestuia, în toamna anului 1884 se înscrie
la Facultatea de Filosofie și Litere a Universități maghiare din cluj.
Prima poezie a publicat-o la vîrsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal.
1886 din cauza banilor și a sănătăți precare nu mai figurează printre studenți clujeni.
1887 începe să lucreze ca redactor la revista Tribuna.
1887 George Coșbuc ajunge la Sibiu unde rămîne pînă în 1889.
1887-1889 cît a stat la revista Tribuna alături de I. Slavici
a scos poemul Nunta Zamfirei. fiind destul de bun.
1889 Revista Tribuna a trecut la desfințare de posturi printre care și George Coșbuc.
1893 îi apare volumul de versuri numinduse Balade și Idile.
1895 s-a căsătorit cu Elena sora editorului C. Sfetea, și în acelaș an s-a
născut primul si unicul copil Alexandru.
1915 moare fiu poetului ( Alexandru ) într-un accident de mașină.
La 9 mai 1918 poetul George Coșbuc moare la București.

George Coșbuc Biografie

GEORGE COȘBUC BIOGRAFIE

( 20 septembrie 1866 - 9 mai 1918 )



George Coșbuc s-a născut în satul Hordou ( care azi îi poartă numele ),
din județul Bidtrița-Năsăud.
Învață să citească încă la vîrsta fragedă de 5 ani.
A fost al optulea copil din cei 14 copii ai preotului greco-catolic
Fiul lui Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica unui unui preot greco-catolic.
Copilăria și-o petrece în satul natal ( Hordou ).
Școala primară o începe în toamna anului 1871, și din motive de sănătate
le întrerupe după clasa 1- a. Pentru clasele 2 și 3 urmează cursurile școlii din Telciu.
1884 ia bacalaureatul, după trecerea acestuia, în toamna anului 1884 se înscrie
la Facultatea de Filosofie și Litere a Universități maghiare din cluj.
Prima poezie a publicat-o la vîrsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal.
1886 din cauza banilor și a sănătăți precare nu mai figurează printre studenți clujeni.
1887 începe să lucreze ca redactor la revista Tribuna.
1887 George Coșbuc ajunge la Sibiu unde rămîne pînă în 1889.
1887-1889 cît a stat la revista Tribuna alături de I. Slavici
a scos poemul Nunta Zamfirei. fiind destul de bun.
1889 Revista Tribuna a trecut la desfințare de posturi printre care și George Coșbuc.
1893 îi apare volumul de versuri numinduse Balade și Idile.
1895 s-a căsătorit cu Elena sora editorului C. Sfetea, și în acelaș an s-a
născut primul si unicul copil Alexandru.
1915 moare fiu poetului ( Alexandru ) într-un accident de mașină.
La 9 mai 1918 poetul George Coșbuc moare la București.

Poezia Noapte de Vară de George Coșbuc

NOAPTE DE VARĂ



Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiș ;
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea
Pe furiș.




Care cu poveri de muncă
Vin încet și scîrțiind ;
Turmele s-aud mugind,
Și flăcăii vin pe luncă
Hăulind.




Cu cofița, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu ;
Și cu poala prinsp-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.




De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoși copiii vin ;
Satul e de vuiet plin ;
Fumul alb alene iese
Din cămin.





Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniștea-i acum deplină
Și-a-nnoptat.




Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Și prin satul adormit
Doar vrun cine-n somn mai latră
Răgușit.




Iat-o ! Plină, despre munte,
Iese luna din brădet
Și se nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.




Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad ;
Ritmic valuri cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.




Dintr-un timp și vîntul tace ;
Satul doarme ca-n mormînt -
Totu-i plin de duhul sfînt :
Liniște-n văzduh și pace
Pe pămînt.





Nimic dorul mai colindă,
Dorul tînăr și pribag,
Tainic se-ntîlnește-n preg,
Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.

Poezia Noapte de Vară de George Coșbuc

NOAPTE DE VARĂ



Zările, de farmec pline,
Strălucesc în luminiș ;
Zboară mierlele-n tufiș
Și din codri noaptea
Pe furiș.




Care cu poveri de muncă
Vin încet și scîrțiind ;
Turmele s-aud mugind,
Și flăcăii vin pe luncă
Hăulind.




Cu cofița, pe-ndelete,
Vin neveste de la rîu ;
Și cu poala prinsp-n brîu
Vin cîntînd în stoluri fete
De la grîu.




De la gîrlă-n pîlcuri dese
Zgomotoși copiii vin ;
Satul e de vuiet plin ;
Fumul alb alene iese
Din cămin.





Dar din ce în ce s-alină
Toate zgomotele-n sat,
Muncitorii s-au culcat.
Liniștea-i acum deplină
Și-a-nnoptat.




Focul e-nvelit pe vatră,
Iar opaițele-au murit,
Și prin satul adormit
Doar vrun cine-n somn mai latră
Răgușit.




Iat-o ! Plină, despre munte,
Iese luna din brădet
Și se nalță,-ncet-încet,
Gînditoare ca o frunte
De poet.




Ca un glas domol de clopot
Sună codrii mari de brad ;
Ritmic valuri cad,
Cum se zbate-n dulce ropot
Apa-n vad.




Dintr-un timp și vîntul tace ;
Satul doarme ca-n mormînt -
Totu-i plin de duhul sfînt :
Liniște-n văzduh și pace
Pe pămînt.





Nimic dorul mai colindă,
Dorul tînăr și pribag,
Tainic se-ntîlnește-n preg,
Dor cu dor să se cuprindă,
Drag cu drag.

Poezia Cîntecul Redutei de George Coșbuc

CÎNTECUL REDUTEI



În redută numai lei ;
Uite-i, mă bașibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii !
Dar mai mare peste ei
Cine mi-e? Vreun Strîmbă-Lemne ?
Cică și mai și, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-bei.



Cîte cinci pe-un ban să-i vinzi.
Că sînt toți oșteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulați pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Mașalà, cu ei te prinzi ?




 Ce te uiți tu că sînt goi ?
Așa-i turcu-n vitejie
Zvîrle haina ca să fie
Sprinten-foc cînd e-n război.
Dîrdîiesc din dinți, mă vere, -
Lasă-i, mă, că-și fac putere
Dinților, să muște-n noi.




Și-ntr-o zi - să vezi acu -
Dete-Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băț călare
Și-alergîng în fuga mare
Drept la Vàdin s-abătu.



Strig-Osman : ,,Păsat vă fac !
Încurcați pe-aicea treaba,
Și-mi mîncați pilaf degeaba -
Vă tai ciorba, vă dezbrac !
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sari, curînd, că-ți viu de hac !''




Și-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute :
Vin romînii spre redute,
Și să stai să-i mai încurci ?
Căpitanii-și pierd șalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, și-i greu să-l urci.





 Noi strigam atunci din tun :
,,Ce fugiți, ca-n groaza furcii ?
Nu vă vin din urmă turcii !
Stați, și dați-ne tutun.''
Ei de stat n-au stat nici unul
Dar ne-au azvîrlit tutunul,
C-așa-i turcul, suflet bun...




Acest cîntec îl făcui
Eu, căprarul Păvăloaie,
Stînd de strajă noaptea-n ploaie,
Și gîndeam : ,,Tu rîzi și spui,
Și tu n-ai cămașă-n spate !
Las' că prind pe-Osman, măi frate,
Și-am să-mbrac cămașa lui !''

Poezia Cîntecul Redutei de George Coșbuc

CÎNTECUL REDUTEI



În redută numai lei ;
Uite-i, mă bașibuzucii,
Eu de-aici le-aud papucii !
Dar mai mare peste ei
Cine mi-e? Vreun Strîmbă-Lemne ?
Cică și mai și, pesemne,
Unul, Ciaca-Paca-bei.



Cîte cinci pe-un ban să-i vinzi.
Că sînt toți oșteni pe-alesul,
De viteji le saltă fesul,
Pitulați pe după grinzi.
Se-ntind, nene, de căldură
De le-ajung genunchii-n gură
Mașalà, cu ei te prinzi ?




 Ce te uiți tu că sînt goi ?
Așa-i turcu-n vitejie
Zvîrle haina ca să fie
Sprinten-foc cînd e-n război.
Dîrdîiesc din dinți, mă vere, -
Lasă-i, mă, că-și fac putere
Dinților, să muște-n noi.




Și-ntr-o zi - să vezi acu -
Dete-Osman porunci să-i puie
Tălpilor la cizme cuie,
Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu,
Că sări pe băț călare
Și-alergîng în fuga mare
Drept la Vàdin s-abătu.



Strig-Osman : ,,Păsat vă fac !
Încurcați pe-aicea treaba,
Și-mi mîncați pilaf degeaba -
Vă tai ciorba, vă dezbrac !
Ahmet, Mahmet, cum te cheamă,
Tu cam tremuri, bag de seamă,
Sari, curînd, că-ți viu de hac !''




Și-au sărit cei lei de turci
Care cum putea mai iute :
Vin romînii spre redute,
Și să stai să-i mai încurci ?
Căpitanii-și pierd șalvarii,
Fac mătănii ghinărarii,
Că-i la deal, și-i greu să-l urci.





 Noi strigam atunci din tun :
,,Ce fugiți, ca-n groaza furcii ?
Nu vă vin din urmă turcii !
Stați, și dați-ne tutun.''
Ei de stat n-au stat nici unul
Dar ne-au azvîrlit tutunul,
C-așa-i turcul, suflet bun...




Acest cîntec îl făcui
Eu, căprarul Păvăloaie,
Stînd de strajă noaptea-n ploaie,
Și gîndeam : ,,Tu rîzi și spui,
Și tu n-ai cămașă-n spate !
Las' că prind pe-Osman, măi frate,
Și-am să-mbrac cămașa lui !''