Poezia Jucării de Ion Pillat

JUCĂRII


Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun,
Să iau în mînă lampa, să dau în lături uşa ?
În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun.


Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică,
Stă, cîmp de luptă, masa soldaților de plumb
Și, galbene ghiulele, stau boabe de porumb,
Stricînd orînduiala oștirii fără frică,


Și tot închis de-atuncea albumul de imagini,
Ce deschisese țara de fantasmagorii.
Azi chipurile șterse sînt numai mărturii,
Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini.


Căci unde-i trenul fulger pentru-nconjurul. lumii ?
Armatele pornite spre stăpînirea ei ?
Păpușile sfioase în rochii de femei,
Primindu-ne iubirea sau îndrăzneala glumii ?


Cu primul dor de ducă ce-n mine izvărît-a,
Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări ?
Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări,
Să fie mai reale cînd moarte-s într-atîta !...


În față am doar calul de lemn, am doar păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun...
Și mă gîndesc în seara pioasă de Crăciun,
În care-mbătrînirea și-a strecurat cenușa,


Că va sosi și ziua cînd fără ochi și mînă
Voi reveni - de ce nu ? - în vechiul meu iatac,
Spre a simți cu milă cum toate se prefac
În jucării menite străine să-mi rămînă.


Ca-ntotdeauna sta-vor și tocul, și caietul,
Și fila încărcată cu clb de poezii.
Într-un pahar mihandre uitate-or putrezi,
Și cucul din ceasornic ăși va urma tabietul.


Și versurile mele îmi cerși oprirea.
O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf
Le-am strîns cu sîrg în suflet, le-am cîntărit în vraf
Gîndind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea.


Dar sfintele silabe cu rimă și cezură,
Ce-mi sînt acuma : cîntec, icoană și parfum,
Nu vor pătrunde pînă în visul meu postum
Descătușat din steiul de pămîntească zgură.


Voi recunoaște totuși, pe polița inucă,
Doar cărțile ce-ncuie perfecte amăgiri...
Și fata mlădioasă cu coapsele subțiri,
Ce-n patu-mi doarme goală, în ghem ca o pisică


Le-oi recunoaște toate, nepricepînd nimic
Din cîte astăzi omul cel nou iubește-n ele,
Și le-oi privi cu-aceeași mirare ca pe-acele
Relicve moștenite de la copilul mic.

Poezia Jucării de Ion Pillat

JUCĂRII


Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun,
Să iau în mînă lampa, să dau în lături uşa ?
În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun.


Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică,
Stă, cîmp de luptă, masa soldaților de plumb
Și, galbene ghiulele, stau boabe de porumb,
Stricînd orînduiala oștirii fără frică,


Și tot închis de-atuncea albumul de imagini,
Ce deschisese țara de fantasmagorii.
Azi chipurile șterse sînt numai mărturii,
Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini.


Căci unde-i trenul fulger pentru-nconjurul. lumii ?
Armatele pornite spre stăpînirea ei ?
Păpușile sfioase în rochii de femei,
Primindu-ne iubirea sau îndrăzneala glumii ?


Cu primul dor de ducă ce-n mine izvărît-a,
Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări ?
Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări,
Să fie mai reale cînd moarte-s într-atîta !...


În față am doar calul de lemn, am doar păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun...
Și mă gîndesc în seara pioasă de Crăciun,
În care-mbătrînirea și-a strecurat cenușa,


Că va sosi și ziua cînd fără ochi și mînă
Voi reveni - de ce nu ? - în vechiul meu iatac,
Spre a simți cu milă cum toate se prefac
În jucării menite străine să-mi rămînă.


Ca-ntotdeauna sta-vor și tocul, și caietul,
Și fila încărcată cu clb de poezii.
Într-un pahar mihandre uitate-or putrezi,
Și cucul din ceasornic ăși va urma tabietul.


Și versurile mele îmi cerși oprirea.
O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf
Le-am strîns cu sîrg în suflet, le-am cîntărit în vraf
Gîndind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea.


Dar sfintele silabe cu rimă și cezură,
Ce-mi sînt acuma : cîntec, icoană și parfum,
Nu vor pătrunde pînă în visul meu postum
Descătușat din steiul de pămîntească zgură.


Voi recunoaște totuși, pe polița inucă,
Doar cărțile ce-ncuie perfecte amăgiri...
Și fata mlădioasă cu coapsele subțiri,
Ce-n patu-mi doarme goală, în ghem ca o pisică


Le-oi recunoaște toate, nepricepînd nimic
Din cîte astăzi omul cel nou iubește-n ele,
Și le-oi privi cu-aceeași mirare ca pe-acele
Relicve moștenite de la copilul mic.

Poezia Mărțișor de Ion Pillat

MĂRȚIȘOR


Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întîia barză cum cade pe zăvoi.


Vezi trenul care intră încet de tot în gară,
Și omul care sapă, și plugul care ară.


A nins cu nea de floare de prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.


Auzi pe sub podgorii un cîine care latră.
Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră.


Aceste lucruri simple ce veșnic îți sînt !
Ce sfîntă bucurie descoperi în pămînt.


Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.


De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști cîmpenești.


În gară, trenul a început să miște.
Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste.


Gîlgîitor, din iarbă un șipot s-a trezit.
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.


Ce rîsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.


O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi.


Cu apa ei lumina ți-a botezat cîmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,


Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adîncul rost al vieții la care te-ai supus.

Poezia Mărțișor de Ion Pillat

MĂRȚIȘOR


Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întîia barză cum cade pe zăvoi.


Vezi trenul care intră încet de tot în gară,
Și omul care sapă, și plugul care ară.


A nins cu nea de floare de prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.


Auzi pe sub podgorii un cîine care latră.
Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră.


Aceste lucruri simple ce veșnic îți sînt !
Ce sfîntă bucurie descoperi în pămînt.


Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.


De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști cîmpenești.


În gară, trenul a început să miște.
Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste.


Gîlgîitor, din iarbă un șipot s-a trezit.
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.


Ce rîsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.


O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi.


Cu apa ei lumina ți-a botezat cîmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,


Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adîncul rost al vieții la care te-ai supus.

Poezia Mreaja de Ion Pillat

MREAJA



Vezi, raiul e o casă din Muscel,
Tot prin livezi de stele sui la el.


O casă albă cu ferestre mici,
În care îngerii sînt rîndunici


Și suflete stau în cuibul lor,
Ca pui golași sub strașină de nor.


Din cînd în cînd o rîndunică-i ia
Să-nvețe zborul cerului cu ea,


Și Maica Domnului stă în pridvor,
Se bucură de cel mai simplu zbor.


Stă în pridvor, lucrează un năvod
Cu care o să mîntuie norod,


Iar Dumnezeu, și duhul sfînt, și fiul ei,
În casă stau la masă cîte trei.


Vorbesc de muncile de pe pămînt,
Ca gospodari chivernisiți ce sînt.


Vorbesc de rodul viei, de-anul bun
De prin podgorii cu livezi de prun.


Pe Maica Domnului o doare inima,
Căci mreaja mîntuirii se gătea.


Se-apropie înfricoșat județ :
Acolo doar pe suflet să pui preț.


Lung trîmbița din urmă a sunat
Pe ceruri ca un tunet depărtat.


Și drepții vin acuma cîte doi,
În straie albe ca în sat la noi


Cînd merg flăcăii-n tîrg să tragă sorți.
Moș Pătru strajă stă la patru porți -


Cu zgomot surd se-nchide poarta grea,
Afară gloata răilor gemea.


La Scaraoschi arde în cuptor
Foc blestemat, pîrjol dogorîtor.


Le face necuratul doar un semn,
Ca pîini îi ia cu lopata lui de lemn.


Cu furca dracii mai mărunți înpung -
Iar vaietele lor la rai ajung.


Aude maica plînsul tuturor ;
Se-apleacă blînd prin stîlpii din pridvor,


Desfășură năvodul și îl lasă
Să cadă printre stele ca o plasă.


Alunecă pe Calea Robilor,
De zodii s-a ferit tremurător.


Mătasa lui e-argint curat la lună,
E aur cînd dă soarele s-apună.


Și ca scobari și mrene de pe Olt,
A pescuit în mreajă iadul tot.


Cine-a rămas în plasă, e scăpat -
Cine-a scăpat din ea, e blestemat...


Mario, care scapi păgîni și hoți,
Azvîrle iar năvodul dacă poți !


Mario, mreaja ți-o aștept de ani,
Eu, robul tău Ion de la Miorcani.

Poezia Mreaja de Ion Pillat

MREAJA



Vezi, raiul e o casă din Muscel,
Tot prin livezi de stele sui la el.


O casă albă cu ferestre mici,
În care îngerii sînt rîndunici


Și suflete stau în cuibul lor,
Ca pui golași sub strașină de nor.


Din cînd în cînd o rîndunică-i ia
Să-nvețe zborul cerului cu ea,


Și Maica Domnului stă în pridvor,
Se bucură de cel mai simplu zbor.


Stă în pridvor, lucrează un năvod
Cu care o să mîntuie norod,


Iar Dumnezeu, și duhul sfînt, și fiul ei,
În casă stau la masă cîte trei.


Vorbesc de muncile de pe pămînt,
Ca gospodari chivernisiți ce sînt.


Vorbesc de rodul viei, de-anul bun
De prin podgorii cu livezi de prun.


Pe Maica Domnului o doare inima,
Căci mreaja mîntuirii se gătea.


Se-apropie înfricoșat județ :
Acolo doar pe suflet să pui preț.


Lung trîmbița din urmă a sunat
Pe ceruri ca un tunet depărtat.


Și drepții vin acuma cîte doi,
În straie albe ca în sat la noi


Cînd merg flăcăii-n tîrg să tragă sorți.
Moș Pătru strajă stă la patru porți -


Cu zgomot surd se-nchide poarta grea,
Afară gloata răilor gemea.


La Scaraoschi arde în cuptor
Foc blestemat, pîrjol dogorîtor.


Le face necuratul doar un semn,
Ca pîini îi ia cu lopata lui de lemn.


Cu furca dracii mai mărunți înpung -
Iar vaietele lor la rai ajung.


Aude maica plînsul tuturor ;
Se-apleacă blînd prin stîlpii din pridvor,


Desfășură năvodul și îl lasă
Să cadă printre stele ca o plasă.


Alunecă pe Calea Robilor,
De zodii s-a ferit tremurător.


Mătasa lui e-argint curat la lună,
E aur cînd dă soarele s-apună.


Și ca scobari și mrene de pe Olt,
A pescuit în mreajă iadul tot.


Cine-a rămas în plasă, e scăpat -
Cine-a scăpat din ea, e blestemat...


Mario, care scapi păgîni și hoți,
Azvîrle iar năvodul dacă poți !


Mario, mreaja ți-o aștept de ani,
Eu, robul tău Ion de la Miorcani.

Poezia Înălțarea de Ion Pillat

ÎNĂLȚAREA



Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară



O barză plutitoare, purtînd amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială :
Comoară e ? Căci vede o limbă ca de foc



Sporindu-și jărăgaiul pe țarini și, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițară crinii cățuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră



Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată,
Pe duhul sfînt, pe tatăl, pe fiul - cîte trei,
Și iată pe Maria urcîndu-se la ei
Pe scara unei raze ca dînsa de curată.




Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe cînd ușor se pierde Maria în lumină.

Poezia Înălțarea de Ion Pillat

ÎNĂLȚAREA



Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară



O barză plutitoare, purtînd amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială :
Comoară e ? Căci vede o limbă ca de foc



Sporindu-și jărăgaiul pe țarini și, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițară crinii cățuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră



Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată,
Pe duhul sfînt, pe tatăl, pe fiul - cîte trei,
Și iată pe Maria urcîndu-se la ei
Pe scara unei raze ca dînsa de curată.




Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe cînd ușor se pierde Maria în lumină.

Poezia Adormirea de Ion Pillat

ADORMIREA



Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure,
A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure.


S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima lui...
Liniștit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului.


Au foșnit ca de furtună, fără vînt în frunză, plopii.
Luna tremură devale roate mari în iazul popii.


S-a oprit la casa veche unde drumu-și face cruce,
Creștinește la răspîntie și-ntîrzie pîn' se duce.


A bătut în lemnul porții de stejar, de două ori :
Singură se trase poarta și primi pe călător.


Cîinele urlă o dată lung, apoi doar mîrîi -
Heruvimul pentr-atîta însă pasul nu-și grăbi.


Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucru la fereastră.
O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră.


Strînse iia începută, toate grijile le strînse,
Strînse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plînse.


La icoane ea aprinse cuvios o lumînare,
Pînă-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.


Se-nchină lui Sîn Nicoară, lui Sîn Ion, ei cel mai drag,
Se găti ca pentru noapte cu cămașa cea mai albă,


Netezi cearceaful bine, să nu facă nici o cută
Pînza inului curată ca și viața ei trecută,


Se culcă sfioasă-n patu-i strîmt, ca pe o năsălie,
Și-adormi rugînd pe Domnul lîngă fiul ei să fie.

Poezia Adormirea de Ion Pillat

ADORMIREA



Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure,
A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure.


S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima lui...
Liniștit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului.


Au foșnit ca de furtună, fără vînt în frunză, plopii.
Luna tremură devale roate mari în iazul popii.


S-a oprit la casa veche unde drumu-și face cruce,
Creștinește la răspîntie și-ntîrzie pîn' se duce.


A bătut în lemnul porții de stejar, de două ori :
Singură se trase poarta și primi pe călător.


Cîinele urlă o dată lung, apoi doar mîrîi -
Heruvimul pentr-atîta însă pasul nu-și grăbi.


Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucru la fereastră.
O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră.


Strînse iia începută, toate grijile le strînse,
Strînse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plînse.


La icoane ea aprinse cuvios o lumînare,
Pînă-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.


Se-nchină lui Sîn Nicoară, lui Sîn Ion, ei cel mai drag,
Se găti ca pentru noapte cu cămașa cea mai albă,


Netezi cearceaful bine, să nu facă nici o cută
Pînza inului curată ca și viața ei trecută,


Se culcă sfioasă-n patu-i strîmt, ca pe o năsălie,
Și-adormi rugînd pe Domnul lîngă fiul ei să fie.

Poezia Bocetul de Ion Pillat

BOCETUL


Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Haide, maică, să vorbim
La poartă de țintirim,
Căci de-acum nu mai vorbim !
Tu ești, ori e vîntu-n spini ?
Bate vînt de miaxănoapte,
Dragul mamei, zi-mi în șoapte.
Bate vînt de miazăzi,
Zi-i, măicuță, pîn-e zi.
Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Ce drum negru ți-ai ales,
Nici pe deal, și nici pe șes,
Căci, vezi, maică, te-au trimes,
Fără șea și fără cal,
Pe sub șes și pe sub deal !
Pe șuierul vîntului,
În fundul pămîntului,
Și sub paza Sfîntului -
Somnul greu să-l dormi mereu,
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Moartea, moartea rea mai este,
Vine hoața iepurește,
Pune mîna jos pe masă
Și ne face larg prin casă,
Pune mîna sus pe grindă
Și ne face larg prin tindă,
Pune mîna și pe scară
Și ne face larg pe-afară -
Goale sînt poienele,
Împînzite genele,
Sub pămînt e somnul greu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Nici o moarte nu-i amară
Ca moartea de primăvară,
Pe-nfrunzitul codrului,
Pe cîntatul cucului,
Pe ieșitul plugului
Cînd vin berze albe-n țară
Cu senin de primăvară
Și cînd rîndunele zboară !...
Scoală-te din somnul greu.
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Roagă-te la săpători,
Groapa să ți-o facă-n flori,
Ușa groapei de mătasă,
Ca să vii și pe acasă,
Căci te duci pe altă lume
Unde-i satul fără nume,
Unde nu cunoști pe nime !
Dragul mamei să vezi bine,
Căci ți-e drumul lung și greu,
Ca și somnul tău de greu,
Fiul meu, copilul meu !

Poezia Bocetul de Ion Pillat

BOCETUL


Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Haide, maică, să vorbim
La poartă de țintirim,
Căci de-acum nu mai vorbim !
Tu ești, ori e vîntu-n spini ?
Bate vînt de miaxănoapte,
Dragul mamei, zi-mi în șoapte.
Bate vînt de miazăzi,
Zi-i, măicuță, pîn-e zi.
Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Ce drum negru ți-ai ales,
Nici pe deal, și nici pe șes,
Căci, vezi, maică, te-au trimes,
Fără șea și fără cal,
Pe sub șes și pe sub deal !
Pe șuierul vîntului,
În fundul pămîntului,
Și sub paza Sfîntului -
Somnul greu să-l dormi mereu,
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Moartea, moartea rea mai este,
Vine hoața iepurește,
Pune mîna jos pe masă
Și ne face larg prin casă,
Pune mîna sus pe grindă
Și ne face larg prin tindă,
Pune mîna și pe scară
Și ne face larg pe-afară -
Goale sînt poienele,
Împînzite genele,
Sub pămînt e somnul greu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Nici o moarte nu-i amară
Ca moartea de primăvară,
Pe-nfrunzitul codrului,
Pe cîntatul cucului,
Pe ieșitul plugului
Cînd vin berze albe-n țară
Cu senin de primăvară
Și cînd rîndunele zboară !...
Scoală-te din somnul greu.
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Roagă-te la săpători,
Groapa să ți-o facă-n flori,
Ușa groapei de mătasă,
Ca să vii și pe acasă,
Căci te duci pe altă lume
Unde-i satul fără nume,
Unde nu cunoști pe nime !
Dragul mamei să vezi bine,
Căci ți-e drumul lung și greu,
Ca și somnul tău de greu,
Fiul meu, copilul meu !

Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Maica Și Pruncul de Ion Pillat

MAICA ȘI PRUNCUL


În odaia scundă moare focu-o vatră,
Colo pe firidă pîlpîie opaiț.
Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.



Singură cu pruncul, singură cu focul,
Ce-și desface umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.



Ochii lui albaștri cum e inu-n floare,
Maica îi sărută, mîngîie, bălai,
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deadată năpădit de scai...



Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii :
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu -
Și pe drum de munte au plecat lăieșii...
Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.

Poezia Maica Și Pruncul de Ion Pillat

MAICA ȘI PRUNCUL


În odaia scundă moare focu-o vatră,
Colo pe firidă pîlpîie opaiț.
Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.



Singură cu pruncul, singură cu focul,
Ce-și desface umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.



Ochii lui albaștri cum e inu-n floare,
Maica îi sărută, mîngîie, bălai,
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deadată năpădit de scai...



Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii :
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu -
Și pe drum de munte au plecat lăieșii...
Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.