Poezia Jucării de Ion Pillat

JUCĂRII


Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun,
Să iau în mînă lampa, să dau în lături uşa ?
În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun.


Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică,
Stă, cîmp de luptă, masa soldaților de plumb
Și, galbene ghiulele, stau boabe de porumb,
Stricînd orînduiala oștirii fără frică,


Și tot închis de-atuncea albumul de imagini,
Ce deschisese țara de fantasmagorii.
Azi chipurile șterse sînt numai mărturii,
Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini.


Căci unde-i trenul fulger pentru-nconjurul. lumii ?
Armatele pornite spre stăpînirea ei ?
Păpușile sfioase în rochii de femei,
Primindu-ne iubirea sau îndrăzneala glumii ?


Cu primul dor de ducă ce-n mine izvărît-a,
Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări ?
Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări,
Să fie mai reale cînd moarte-s într-atîta !...


În față am doar calul de lemn, am doar păpușa
Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun...
Și mă gîndesc în seara pioasă de Crăciun,
În care-mbătrînirea și-a strecurat cenușa,


Că va sosi și ziua cînd fără ochi și mînă
Voi reveni - de ce nu ? - în vechiul meu iatac,
Spre a simți cu milă cum toate se prefac
În jucării menite străine să-mi rămînă.


Ca-ntotdeauna sta-vor și tocul, și caietul,
Și fila încărcată cu clb de poezii.
Într-un pahar mihandre uitate-or putrezi,
Și cucul din ceasornic ăși va urma tabietul.


Și versurile mele îmi cerși oprirea.
O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf
Le-am strîns cu sîrg în suflet, le-am cîntărit în vraf
Gîndind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea.


Dar sfintele silabe cu rimă și cezură,
Ce-mi sînt acuma : cîntec, icoană și parfum,
Nu vor pătrunde pînă în visul meu postum
Descătușat din steiul de pămîntească zgură.


Voi recunoaște totuși, pe polița inucă,
Doar cărțile ce-ncuie perfecte amăgiri...
Și fata mlădioasă cu coapsele subțiri,
Ce-n patu-mi doarme goală, în ghem ca o pisică


Le-oi recunoaște toate, nepricepînd nimic
Din cîte astăzi omul cel nou iubește-n ele,
Și le-oi privi cu-aceeași mirare ca pe-acele
Relicve moștenite de la copilul mic.

Poezia Mărțișor de Ion Pillat

MĂRȚIȘOR


Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor întîia barză cum cade pe zăvoi.


Vezi trenul care intră încet de tot în gară,
Și omul care sapă, și plugul care ară.


A nins cu nea de floare de prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.


Auzi pe sub podgorii un cîine care latră.
Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră.


Aceste lucruri simple ce veșnic îți sînt !
Ce sfîntă bucurie descoperi în pămînt.


Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două -
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.


De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști cîmpenești.


În gară, trenul a început să miște.
Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste.


Gîlgîitor, din iarbă un șipot s-a trezit.
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.


Ce rîsete, ce chiot pe drumurile viei -
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.


O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi.


Cu apa ei lumina ți-a botezat cîmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,


Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adîncul rost al vieții la care te-ai supus.

Poezia Mreaja de Ion Pillat

MREAJA



Vezi, raiul e o casă din Muscel,
Tot prin livezi de stele sui la el.


O casă albă cu ferestre mici,
În care îngerii sînt rîndunici


Și suflete stau în cuibul lor,
Ca pui golași sub strașină de nor.


Din cînd în cînd o rîndunică-i ia
Să-nvețe zborul cerului cu ea,


Și Maica Domnului stă în pridvor,
Se bucură de cel mai simplu zbor.


Stă în pridvor, lucrează un năvod
Cu care o să mîntuie norod,


Iar Dumnezeu, și duhul sfînt, și fiul ei,
În casă stau la masă cîte trei.


Vorbesc de muncile de pe pămînt,
Ca gospodari chivernisiți ce sînt.


Vorbesc de rodul viei, de-anul bun
De prin podgorii cu livezi de prun.


Pe Maica Domnului o doare inima,
Căci mreaja mîntuirii se gătea.


Se-apropie înfricoșat județ :
Acolo doar pe suflet să pui preț.


Lung trîmbița din urmă a sunat
Pe ceruri ca un tunet depărtat.


Și drepții vin acuma cîte doi,
În straie albe ca în sat la noi


Cînd merg flăcăii-n tîrg să tragă sorți.
Moș Pătru strajă stă la patru porți -


Cu zgomot surd se-nchide poarta grea,
Afară gloata răilor gemea.


La Scaraoschi arde în cuptor
Foc blestemat, pîrjol dogorîtor.


Le face necuratul doar un semn,
Ca pîini îi ia cu lopata lui de lemn.


Cu furca dracii mai mărunți înpung -
Iar vaietele lor la rai ajung.


Aude maica plînsul tuturor ;
Se-apleacă blînd prin stîlpii din pridvor,


Desfășură năvodul și îl lasă
Să cadă printre stele ca o plasă.


Alunecă pe Calea Robilor,
De zodii s-a ferit tremurător.


Mătasa lui e-argint curat la lună,
E aur cînd dă soarele s-apună.


Și ca scobari și mrene de pe Olt,
A pescuit în mreajă iadul tot.


Cine-a rămas în plasă, e scăpat -
Cine-a scăpat din ea, e blestemat...


Mario, care scapi păgîni și hoți,
Azvîrle iar năvodul dacă poți !


Mario, mreaja ți-o aștept de ani,
Eu, robul tău Ion de la Miorcani.

Poezia Înălțarea de Ion Pillat

ÎNĂLȚAREA



Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară.
Lumina lasă aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară



O barză plutitoare, purtînd amurg în cioc
Cătunelor pitite sub dealuri de sineală...
Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială :
Comoară e ? Căci vede o limbă ca de foc



Sporindu-și jărăgaiul pe țarini și, albastră,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cădelnițară crinii cățuie de parfum
Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră



Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată,
Pe duhul sfînt, pe tatăl, pe fiul - cîte trei,
Și iată pe Maria urcîndu-se la ei
Pe scara unei raze ca dînsa de curată.




Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Pornește brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi,
Pe cînd ușor se pierde Maria în lumină.

Poezia Adormirea de Ion Pillat

ADORMIREA



Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure,
A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure.


S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima lui...
Liniștit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului.


Au foșnit ca de furtună, fără vînt în frunză, plopii.
Luna tremură devale roate mari în iazul popii.


S-a oprit la casa veche unde drumu-și face cruce,
Creștinește la răspîntie și-ntîrzie pîn' se duce.


A bătut în lemnul porții de stejar, de două ori :
Singură se trase poarta și primi pe călător.


Cîinele urlă o dată lung, apoi doar mîrîi -
Heruvimul pentr-atîta însă pasul nu-și grăbi.


Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucru la fereastră.
O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră.


Strînse iia începută, toate grijile le strînse,
Strînse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plînse.


La icoane ea aprinse cuvios o lumînare,
Pînă-n temelii de suflet o cuprinse pace mare.


Se-nchină lui Sîn Nicoară, lui Sîn Ion, ei cel mai drag,
Se găti ca pentru noapte cu cămașa cea mai albă,


Netezi cearceaful bine, să nu facă nici o cută
Pînza inului curată ca și viața ei trecută,


Se culcă sfioasă-n patu-i strîmt, ca pe o năsălie,
Și-adormi rugînd pe Domnul lîngă fiul ei să fie.

Poezia Bocetul de Ion Pillat

BOCETUL


Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Haide, maică, să vorbim
La poartă de țintirim,
Căci de-acum nu mai vorbim !
Tu ești, ori e vîntu-n spini ?
Bate vînt de miaxănoapte,
Dragul mamei, zi-mi în șoapte.
Bate vînt de miazăzi,
Zi-i, măicuță, pîn-e zi.
Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Ce drum negru ți-ai ales,
Nici pe deal, și nici pe șes,
Căci, vezi, maică, te-au trimes,
Fără șea și fără cal,
Pe sub șes și pe sub deal !
Pe șuierul vîntului,
În fundul pămîntului,
Și sub paza Sfîntului -
Somnul greu să-l dormi mereu,
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Moartea, moartea rea mai este,
Vine hoața iepurește,
Pune mîna jos pe masă
Și ne face larg prin casă,
Pune mîna sus pe grindă
Și ne face larg prin tindă,
Pune mîna și pe scară
Și ne face larg pe-afară -
Goale sînt poienele,
Împînzite genele,
Sub pămînt e somnul greu,
Fiul meu, copilul meu !



Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Nici o moarte nu-i amară
Ca moartea de primăvară,
Pe-nfrunzitul codrului,
Pe cîntatul cucului,
Pe ieșitul plugului
Cînd vin berze albe-n țară
Cu senin de primăvară
Și cînd rîndunele zboară !...
Scoală-te din somnul greu.
Fiul meu, copilul meu !




Fiul meu, copilul meu,
Mlada sufletului meu,
Roagă-te la săpători,
Groapa să ți-o facă-n flori,
Ușa groapei de mătasă,
Ca să vii și pe acasă,
Căci te duci pe altă lume
Unde-i satul fără nume,
Unde nu cunoști pe nime !
Dragul mamei să vezi bine,
Căci ți-e drumul lung și greu,
Ca și somnul tău de greu,
Fiul meu, copilul meu !

Poezia Rusalii de Ion Pillat

RUSALII


Tîrg de munte risipit printre livezi,
Cu cerdacuri văruite de-unde vezi
Piatra Craiului albastră de departe :
Iată tot Ierusalimul tău din carte...



Și, călare pe-o asină cu mers lin,
Isus vine și apostolii lui vin
Pe drumeagul care duce spre mușcele
Pe sub bolta unui schit cu rîndunele.



Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram,
Rup din sălcii înverzite cîte-un ram,
Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină,
Pe cînd el blagoslovește în lumină,



Și stă-n umbră un egumen rău la gînd -
O țărancă îi așterne la pămînt,
Cu smerenie marama-nzăpezită,
Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

Poezia Bejenia de Ion Pillat

BEJENIA



N-auzi pe vale scîrțîit de cară ?
Nu vezi în zare peste sate fumul ?
Intrară, bade, turcii iar în țară,
La munte fug rumânii cu duiumul.



Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii,
Omoară mamele și taie pruncii...
Dar la răscruci, de lași poteca luncii
Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii,



Sub norul care piere ca o plută,
Prin fagii ce-și opresc aci hotarul,
La șipotul cu apă nencepută
Au poposit. - Despriponit, măgarul,



Blegind urechea blîndă, se apleacă
Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt -
Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt,
Iosif Întinde mămăligă seacă.



Ce greu, ce lung e drumul de bejenie !
Vrea Domnul să le mîntuie aleanul :
Le-a hotărît ca o blagoslovenie
Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

Poezia Maica Și Pruncul de Ion Pillat

MAICA ȘI PRUNCUL


În odaia scundă moare focu-o vatră,
Colo pe firidă pîlpîie opaiț.
Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră...
Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți.



Singură cu pruncul, singură cu focul,
Ce-și desface umbră coada de păun,
Maica se gîndește, cumpănind norocul
Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun.



Ochii lui albaștri cum e inu-n floare,
Maica îi sărută, mîngîie, bălai,
Părul ca mătasea de porumb, și-o doare
Sufletul deadată năpădit de scai...



Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii :
A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu -
Și pe drum de munte au plecat lăieșii...
Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.

Poezia Închinarea Magilor de Ion Pillat

ÎNCHINAREA MAGILOR



Fîlfîie steaua sus aripi de foc,
Stă peste ieslea cu sfîntul noroc,


Intră în iesle craii grămadă,
Robii lor poartă pe braţe o ladă.


Cum craii+n aur erau îmbrăcaţi,
Boul şi+asinul se uită miraţi.

Şi Maicii Domnului, vezi, îi fu frică :
Fețe-așa mari ea de cînd era mică


Nu mai văzuse și s-a rușinat.
Isus cămilei cu gît legănat


Cald i-a zîmbit. Trei crai lui UIsus
Smirnă, tămîie și mirt i-au adus.


alb era unul ; ca o momîie
altul, sfrijit, cu obraz de-alămîie ;


Cel de pe urmă, buzat și arap,
Behăia cînd vorbea, dînd din cap ca un țap.


Micul Isus tot rîdea făcînd haz -
Iute îi trase Maria marama pe-obraz,


Pruncul să nu i-l deoache crai Baltazar,
Pe cînd cu ochi lacomi Iosif cîntarea orice dar.

Poezia Steaua de Ion Pillat

STEAUA




Jneapăn verde cum trosnește din rășină
Și în foc se prăbușește-n vîlvătăi,
Vezi, în para-i toți ciobanii de la stînă
Stînd în bîtă, sus, pe golul dintre văi.



Spune baciul : - ,,Măi fîrtaților, să fie
Semn curat sau piază rea - nu le-nțelegi.
Așa stea n-am pomenit eu pe tărie,
Hăt ! de cînd îmi paște turma pe Bucegi”...



Tac fîrtații, tace baciul, latră cîinii.
Steaua crește așa tare că e zi,
Ea coboară de-o poți prinde-n palma mîinii...
Mă ciobane de la oi, nu te sfii,



Căci pe ieslea unde Maica Preacurată
A născut între un bou și un asin,
Steaua albă se oprește tremurată,
Călăuză pentru craii care vin.

Poezia Nașterea Domnului de Ion Pillat

NAȘTEREA DOMNULUI

- După legenda poporană -


Jos sub poarta raiului,
Pe sub Piatra Craiului,
Unde-ncep muscelele,
Apele și stele,
Vezi, albind ca pe chilim,
Tîrg pre nume Vifleim.
Tîrg străvechi în bogății,
Tot în minte să mi-l ții.
Turle scăpărînd argint
Cu brîu falnic îl încing
Și-l îmbracă-n poleială
De-aur, raza de beteală
Ce alunecă de sus
Peste casa lui Isus.



Dar pe drumul cel cu plopi,
Rău de pietre și de gropi,
Cine-mi vine-n car cu boi,
Nu plăvani ca pe la noi,
Ci munciți și oropsiți,
De trei zile nehrăniți ?
Cine-mi sînt drumarii doi
Nemîncați, bătuți de ploi ?
Cine-mi plînge, sub maramă,
De dureri că va fi mamă ?
Cine-mi umblă lîngă vite
Tot cu vorbe necăjite ?
Maica Domnului plîngea,
Iosif boii suduia,
Maica Domnului spunea :
- ,,Omule, nu sudui.
Ce e scris s-o împlini.”




În mijlocul drumului,
La tulpina plopului,
Stă Maria s-odihnească
Și pre fiul sfînt să nască.
Dar, vezi, plopu-i copac rău,
Copac rău și nătărău,
Își dă frunza într-o dungă,
Să foșnească vreme lungă,
Liniște să n-o ajungă.
Își dă creanga într-o parte,
Nici de umbră s-aibă parte.
Maica sfîntă a oftat,
A oftat, s-a supărat
Și din gură-a blestemat :
-,,Plopule, lemn urgisit
Să te zbați neodihnit,
Nici în lin, nici în senin
Creanga ta să n-aibă stare,
N-aibă umbră, nici răcoare.
Frunza-n tine să nu stea,
Nici ziua și nici noaptea.
Și cu vînt,
Și fără vînt
Să te clatini pe pămînt !”



Maria s-a ridicat,
Drumul lor și l-au urmat.
Și au mers, măre, su mers
Urmele de li s-au șters.
Tot prin stele argintate,
De oameni nesămănate...
Și-au ajuns în drumul lor
La focul păstorilor.
Colo-n stîna oilor,
Stă Maria s-odihnească
Și pre fiul sfînt să nască.
Șezu jos și nu șezu,
S-odihnească nu putu
De zbieratul oilor,
De săritul mieilor.
Maica sfîntă a oftat,
A oftat s-a supărat,
Oile le-a blestemat :
- ,,Oi de orice rău veți da,
Voi să nu puteți zbiera,
În tot anul să v-o ieie
Mielul de sub voi să pieie !”




Maria s-a ridicat,
Drumul lor și l-a urmat.
Și au mers, măre, au mers
Urmele de li s-au șters,
Și prin cer și prin poiene,
Și prin stele buruiene...
Și-au ajuns în drumul lor
La ocolul cailor.
Și Maria grajd aflînd
Intră-ntr-însul tot plîngînd.
Dureri mari o cuprindea,
Să mai meargă nu putea,
Stătu jos, se odihni.
Caii prind a tropăi,
Mînjii vesel a zburda,
Iepele îi dojenea :
- ,,Stați pe loc, nu tropăiți,
Căci durerea mi-o măriți”...
Caii răi n-au încetat,
Maica sfîntă a oftat,
A oftat, s-a supărat
Și din gură-a cuvîntat :
- ,,Fire-ați, cai, voi, blestemați
Să goniți fără răgaz,
Tot anul să n-aveți saț
Pînă-n ziua de Ispas,
Dar și-atuncea doar un ceas !”



Maria s-a ridicat,
Drumul lor și l-au urmat.
Și au mers, măre, au mers
Urmele de li s-au șters
Peste iarba plaiului,
Prin pometul raiului.
Tot mergînd și obosind
Și cu Dumnezeu vorbind,
Floarea soarelui păli,
Floarea lunii veșteji,
Numai steaua înflori...
Și au dat în drumul lor
De ocolul boilor,
Boilor, blajinilor.
În cea iesle-a vitelor,
Vitelor, săracelor,
Maica sfîntă cum intra
Pe fîn moale se culca.
Boii prind a rumega,
Maica sfîntă-a suspina
Și din gură-a cuvîntat :
- ,,Stați pe loc nu rumegați,
Liniștea nu-mi turburați”...
Boii blînzi o asculta,
Maica-i binecuvînta :
- ,,Bouleni, fiți alduiți
Și de mine fericiți,
De mine, de Dumnezeu
Și de sfînt fiuțul meu.
Voi oricînd să aveți saț
Un ceas, două să lucrați,
Și pe urmă să-ncetați.
Un ceas, două să lucrați,
Și unul să rumegați.
Bouleni, să fiți sătui
Tot în brazda plugului !”




Dureri mari o apuca,
Boii blînzi o aburea.
Și cînd fu la miez de noapte,
Muncile-i trecură toate.
Pe fîn verde și uscat
a născut un împărat.
Și cum fiul s-a născut,
Ieslea-n rai s-a prefăcut,
Și să să vezi
Și să nu crezi :
Fînu-n soare
Era floare,
Albăstrele
Erau stele,
Și-n senin
Luna - un crin.
Maria se veselea,
Pruncu-n brațe-l cuprindea
Și pe frunte-l săruta,
Că el lumea va scăpa.




Astăzi s-a născut Christos
Să ne fie spre folos.



Suflă vîntul lin și lin,
Mi-l leagănă chitelin,
Legănuț
De păltinuț,
Ploaie caldă
Tot îl scaldă !

Poezia Iosif Teslarul de Ion Pillat

IOSIF TESLARUL



Ea îl privea cum mînuia rindeaua
Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn,
Nu bănuia teslarul că în greaua
Penumbră-a candelii cu undelemn,



Maria sta păzind întruchiparea
Lui Dumnezeu în trupul ei curat.
Dar cum, mărită, flacăra în para
Luminii-i da obrazu-adevărat,



Iosif, ștergînd năuc sudoarea frunții,
A ridicat în blestem pumni semeți -
Cînd, iată, cu un pas ce mișcă munții,
Lăsînd icoana goală pe pereți,



Un înger coborî : același - din Vestire.
Maria însă nu-l mai cunoscu.
Văzîndu-l, omul își veni în fire
Și se sfii și parcă pricepu.

Poezia Bunavestire de Ion Pillat

BUNAVESTIRE



Țesea cuminte ca întodeauna
Maria borangicul la război,
Și cum prin seară cădeau umbre moi,
I s-a părut întîi că intră luna,



Atît de alb venea. Dar nici o rază
Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis -
Și s-a mirat ea : cine a deschis
Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază,




I-a nălucit acum că porumbelul
Ei alb bătea din aripi lîngă ea.
Și cum sfioasă, fata-l mîngîia,
Arhanghelul dezvăluindu-și felul,




Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul
- Cu îngerii se sfătuia de mult -
S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”.
Arhanghelul tăcu, închis într-însul.



Atunci s-a speriat, căci nici un sunet
Nu-i pogora în suflet solul sfînt.
Dar a picat ca moartă la pămînt
Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet


A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...

Poezia Juruirea de Ion Pillat

JURUIREA


Și dacă-a fost Sfîntă-Măria cea mică,
Să meargă la hram cu toți se ridică.


Și dacă-a fost ziua de toamnă senină,
Cînd urcă Negoiul pe zări de lumină,


Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară,
Părinții Măriei porniră în țară.


Fetița-n căruță ședea între ei -
Ca apa de șipot erau ochii ei.


Trecură o vale, și două, și șapte...
E noapte, și cerul e calea de lapte


Pe care se duce car mare și-oier -
Ioachime, schitul nu e nicăieri.


Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stînă.
Fetița adoarme cu capul pe mînă,


Și maică-sa țolul îl trage pe ea -
Maria acolo sfînt vis că visa.


Și, iată, prin frasini răsare lin luna...
Argintul din vis se lasă ca bruma.


Un schit se vestește, nou-nou, din pămînt,
Ca Sfînta-Măria să-i fie hram sfînt...


Și cum calcă fata cu frică-n altar,
În cer sună buciume peste hotar.


Și cum se închină smerit la icoane,
Toți îngerii Domnului cîntă în strane,

Poezia Copilăria de Ion Pillat

COPILĂRIA



Cine să ghicească taina ? Cin' să creadă
Că-n fetița cu opinci și cu opreg,
Maica Domnului se va ivi odată...
Nici părinții ei, privind-o, nu-nțeleg.




Mieii tatălui îi paște pe toloacă,
Duhul sfînt ca un porumb îi stă pe mîni,
Și pe cînd copii satului se joacă,
Clopote îi sună deara în fîntîni.




Îngerii o țin cu basme lîngă vatră,
Beau cu dînsa spuma laptelui din blid.
Aripi zboară de se mișcă-n prag o piatră
Sau argații poarta mare de-o deschid.




Spun vecinii : - ,,Ioachime, fii de pază,
Că-ți bolește fata mică de-un deochi”...
Dar un orb în fața ei îngenunchează
Și se roagă și pricepe fără ochi.

Poezia Nașterea de Ion Pillat

NAȘTEREA



N-au fost măslini, nici dafini, nici smochini...
Pămîntul sfînt nu e al Galileii
La noi e Nazaretul. Ioachim
De pe pridvor privește Rîul Doamnei,



Stă moșul alb în portul de la țară,
Dar sufletul într-însul e catran,
Căci Domnul n-a voit copii să aibă
Și oamenii cu rîs l-au judecat.



Stă Ioachim și-n sufletu-i se roagă
Ca-ntr-un pustiu de piatră și nisip.
Închină Domnului viață dreaptă,
Jertfește ce-a arat și ce-a sădit.



Cu furca-n brîu mergi, Ano, în livadă
Să-ți pască pomișorii albi din mîni
Ca miei priori născuți în primăvară,
Plîngînd că nu ești mamă, să-i mîngîi.



Sub un mălin în floare te așază -
Un cuib de granguri cîntă pe un ram.
Te roagă, Ano, Domnului, căci iată
De-o floare pomu-n rai s-a scuturat.



Prin nori de-argint petala se pogoară ;
Cu umbra-n cruce cade un lăstun -
Și casa ta, Ioachime, e albă
De binecuvîntarea unui prunc.

Poezia Povestea Maicii Domnului de Ion Pillat

POVESTEA MAICII DOMNULUI



RUGĂ CA SĂ ÎNCEP



Vreau, Maică Preacurată,
Povestea ta să fie
În grai cinstit lucrată,
Ca lîna dintr-o iie.



Și ca să-ți țes chilimul
Mă ține tu de mîni.
Mă-nvețe heruvimul
Colinda din bătrîni.



Fă-mi graiul bun ca oul
Încondeiat de Paște,
Blagoslovit ca boul
Cînd Domnul meu se naște.



Strălucitor cuvîntul
Mi-l fă cum e la noi
Lumina pe pămîntul
Cu plopi și dealuri moi.



Înalță-mi vorba bine :
Troiță la răscruce -
Drumețul să se-nchine
De vine ori se duce ;




O limpezește-n rîul
Ce rîde sub arini,
O-ncinge strîns cu brîul
Durerii de creștin.




Dă-mi, mie, păcătosul,
Un suflet de beteală,
Să-ți dea și el prinosul
Lui sfînt zugrăveală -




Să fiu ca iconarul,
De nimeni cunoscut.
Nu-mi trebuie slavă. Harul
Ți-l cer : Am început.

Poezia Biserica de Altădată de Ion Pillat

BISERICA DE ALTĂDATĂ



Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale
Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici,
Sub coperiș lăsat pe-o rînă, la margine de mahalale,
Sub turnul mîngîiat în aripi de raze și de rîndunici...




Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca,
Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu -
Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca
Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu...




Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul
Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer.
În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul
Și întru Domnului, odihnește bătrînul său paracliser.



Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe-
Și nimeni nu mai toacă seară suflet și prin mahala,
Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte
Și la icoane să aprindă sfînt lîngă sfînt, stea lîngă stea.