www.Zapaciti.ro

JUCĂRII Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun, Să iau în mînă lampa, să dau în lături uşa ? În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun. Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică, Stă, cîmp de luptă, masa soldaților de plumb Și, galbene ghiulele, stau boabe de porumb, Stricînd orînduiala oștirii fără frică, Și tot închis de-atuncea albumul de imagini, Ce deschisese țara de fantasmagorii. Azi chipurile șterse sînt numai mărturii, Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini. Căci unde-i trenul fulger pentru-nconjurul. lumii ? Armatele pornite spre stăpînirea ei ? Păpușile sfioase în rochii de femei, Primindu-ne iubirea sau îndrăzneala glumii ? Cu primul dor de ducă ce-n mine izvărît-a, Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări ? Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări, Să fie mai reale cînd moarte-s într-atîta !... În față am doar calul de lemn, am doar păpușa Cu suflet de tărîțe, nevinovat și bun... Și m...

MĂRȚIȘOR Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi, Din zbor întîia barză cum cade pe zăvoi. Vezi trenul care intră încet de tot în gară, Și omul care sapă, și plugul care ară. A nins cu nea de floare de prunii din livezi Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi. Auzi pe sub podgorii un cîine care latră. Te simți legat de toate - nu poți urni o piatră. Aceste lucruri simple ce veșnic îți sînt ! Ce sfîntă bucurie descoperi în pămînt. Ce limpede te cheamă un cuc : o dată, două - De fiecare dată ți-e inima mai nouă. De fiecare dată mai trainic te unești Cu farmecul acestor priveliști cîmpenești. În gară, trenul a început să miște. Toți pomii, ninși, pe dealuri îi flutură batiste. Gîlgîitor, din iarbă un șipot s-a trezit. În tine și prin ramuri e cerul limpezit. Ce rîsete, ce chiot pe drumurile viei - Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii. O nouă viață astăzi de viață veche legi, Dau muguri pretutindeni din veștedele crengi. Cu ...

MREAJA Vezi, raiul e o casă din Muscel, Tot prin livezi de stele sui la el. O casă albă cu ferestre mici, În care îngerii sînt rîndunici Și suflete stau în cuibul lor, Ca pui golași sub strașină de nor. Din cînd în cînd o rîndunică-i ia Să-nvețe zborul cerului cu ea, Și Maica Domnului stă în pridvor, Se bucură de cel mai simplu zbor. Stă în pridvor, lucrează un năvod Cu care o să mîntuie norod, Iar Dumnezeu, și duhul sfînt, și fiul ei, În casă stau la masă cîte trei. Vorbesc de muncile de pe pămînt, Ca gospodari chivernisiți ce sînt. Vorbesc de rodul viei, de-anul bun De prin podgorii cu livezi de prun. Pe Maica Domnului o doare inima, Căci mreaja mîntuirii se gătea. Se-apropie înfricoșat județ : Acolo doar pe suflet să pui preț. Lung trîmbița din urmă a sunat Pe ceruri ca un tunet depărtat. Și drepții vin acuma cîte doi, În straie albe ca în sat la noi Cînd merg flăcăii-n tîrg să tragă sorți. Moș Pătru strajă stă la patru por...

ÎNĂLȚAREA Pe miriști, cer de toamnă a năvălit în vară. Lumina lasă aur pe coarnele de plug, Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug, Pe brazdele de umbră, din care, albă, zboară O barză plutitoare, purtînd amurg în cioc Cătunelor pitite sub dealuri de sineală... Plugarul stă cu talpa înfiptă-n îndoială : Comoară e ? Căci vede o limbă ca de foc Sporindu-și jărăgaiul pe țarini și, albastră, Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum. Cădelnițară crinii cățuie de parfum Și s-a deschis în ceruri, prin nori de-argint, fereastră Și, zugrăviți ca-n lemnul din vechi troițe, iată, Pe duhul sfînt, pe tatăl, pe fiul - cîte trei, Și iată pe Maria urcîndu-se la ei Pe scara unei raze ca dînsa de curată. Țăranu-și face cruce cu dreapta și se-nchină Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi Pornește brazdă dreaptă c-un plug cu patru boi, Pe cînd ușor se pierde Maria în lumină.

ADORMIREA Cum cădea în sat amurgul peste-ogrăzi și peste șure, A ieșit cu luna plină heruvimul din pădure. S-au speriat copii cu vite și-au țipat de spaima lui... Liniștit o luă pe coastă, pe sub plopii drumului. Au foșnit ca de furtună, fără vînt în frunză, plopii. Luna tremură devale roate mari în iazul popii. S-a oprit la casa veche unde drumu-și face cruce, Creștinește la răspîntie și-ntîrzie pîn' se duce. A bătut în lemnul porții de stejar, de două ori : Singură se trase poarta și primi pe călător. Cîinele urlă o dată lung, apoi doar mîrîi - Heruvimul pentr-atîta însă pasul nu-și grăbi. Maica Domnului, ca-n vremuri, sta cu lucru la fereastră. O trezi în raza lunii, lin, aripa lui albastră. Strînse iia începută, toate grijile le strînse, Strînse zilele trăite, cu șirag de lacrimi plînse. La icoane ea aprinse cuvios o lumînare, Pînă-n temelii de suflet o cuprinse pace mare. Se-nchină lui Sîn Nicoară, lui Sîn Ion, ei cel mai drag, Se g...

BOCETUL Fiul meu, copilul meu, Mlada sufletului meu, Haide, maică, să vorbim La poartă de țintirim, Căci de-acum nu mai vorbim ! Tu ești, ori e vîntu-n spini ? Bate vînt de miaxănoapte, Dragul mamei, zi-mi în șoapte. Bate vînt de miazăzi, Zi-i, măicuță, pîn-e zi. Zi-i ca-n vremuri, zi-i mereu, Fiul meu, copilul meu ! Fiul meu, copilul meu, Mlada sufletului meu, Ce drum negru ți-ai ales, Nici pe deal, și nici pe șes, Căci, vezi, maică, te-au trimes, Fără șea și fără cal, Pe sub șes și pe sub deal ! Pe șuierul vîntului, În fundul pămîntului, Și sub paza Sfîntului - Somnul greu să-l dormi mereu, Fiul meu, copilul meu ! Fiul meu, copilul meu, Mlada sufletului meu, Moartea, moartea rea mai este, Vine hoața iepurește, Pune mîna jos pe masă Și ne face larg prin casă, Pune mîna sus pe grindă Și ne face larg prin tindă, Pune mîna și pe scară Și ne face larg pe-afară - Goale sînt poienele, Împînzite genele, Sub pămînt e somnul greu, Fiul meu, c...

RUSALII Tîrg de munte risipit printre livezi, Cu cerdacuri văruite de-unde vezi Piatra Craiului albastră de departe : Iată tot Ierusalimul tău din carte... Și, călare pe-o asină cu mers lin, Isus vine și apostolii lui vin Pe drumeagul care duce spre mușcele Pe sub bolta unui schit cu rîndunele. Țărani albi, sosiți de ziuă pentru hram, Rup din sălcii înverzite cîte-un ram, Domnul nostru să-l sfințească. - Pe asină, Pe cînd el blagoslovește în lumină, Și stă-n umbră un egumen rău la gînd - O țărancă îi așterne la pămînt, Cu smerenie marama-nzăpezită, Sufletul să-i calce fiul, sub copită.

DESPĂRȚIREA Luase de pe masă și oalele și blidul, Maria-ngrijorată că nu mînca Isus, Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus. Încununat sta fiul de cea din urmă rază A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini, Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează - Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin. Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul... Și pită aurită îi scoate din cuptor - Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul, Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori, Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă - La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”. Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.

BEJENIA N-auzi pe vale scîrțîit de cară ? Nu vezi în zare peste sate fumul ? Intrară, bade, turcii iar în țară, La munte fug rumânii cu duiumul. Pîrjol și foc aduc cu ei păgînii, Omoară mamele și taie pruncii... Dar la răscruci, de lași poteca luncii Și-o iei pieptiș drept la poiana stînii, Sub norul care piere ca o plută, Prin fagii ce-și opresc aci hotarul, La șipotul cu apă nencepută Au poposit. - Despriponit, măgarul, Blegind urechea blîndă, se apleacă Spre maica alăptîndu-și pruncul sfînt - Dar, necăjit, cu gîndul la pămînt, Iosif Întinde mămăligă seacă. Ce greu, ce lung e drumul de bejenie ! Vrea Domnul să le mîntuie aleanul : Le-a hotărît ca o blagoslovenie Nu țara din Eghipet, ci Ardealul.

MAICA ȘI PRUNCUL În odaia scundă moare focu-o vatră, Colo pe firidă pîlpîie opaiț. Pe un drum de țară, cîni zadarnic latră... Nici un sfînt la noapte n-o să stea pe laviți. Singură cu pruncul, singură cu focul, Ce-și desface umbră coada de păun, Maica se gîndește, cumpănind norocul Pruncului ce-ntinde mîna la ceaun. Ochii lui albaștri cum e inu-n floare, Maica îi sărută, mîngîie, bălai, Părul ca mătasea de porumb, și-o doare Sufletul deadată năpădit de scai... Lacrimi șterg în gene brațele cămeșii : A venit țiganca de i-a dat cu ghiocu - Și pe drum de munte au plecat lăieșii... Dar Isus zîmbește blînd, urmîndu-și jocul.

ÎNCHINAREA MAGILOR Fîlfîie steaua sus aripi de foc, Stă peste ieslea cu sfîntul noroc, Intră în iesle craii grămadă, Robii lor poartă pe braţe o ladă. Cum craii+n aur erau îmbrăcaţi, Boul şi+asinul se uită miraţi. Şi Maicii Domnului, vezi, îi fu frică : Fețe-așa mari ea de cînd era mică Nu mai văzuse și s-a rușinat. Isus cămilei cu gît legănat Cald i-a zîmbit. Trei crai lui UIsus Smirnă, tămîie și mirt i-au adus. alb era unul ; ca o momîie altul, sfrijit, cu obraz de-alămîie ; Cel de pe urmă, buzat și arap, Behăia cînd vorbea, dînd din cap ca un țap. Micul Isus tot rîdea făcînd haz - Iute îi trase Maria marama pe-obraz, Pruncul să nu i-l deoache crai Baltazar, Pe cînd cu ochi lacomi Iosif cîntarea orice dar.

STEAUA Jneapăn verde cum trosnește din rășină Și în foc se prăbușește-n vîlvătăi, Vezi, în para-i toți ciobanii de la stînă Stînd în bîtă, sus, pe golul dintre văi. Spune baciul : - ,,Măi fîrtaților, să fie Semn curat sau piază rea - nu le-nțelegi. Așa stea n-am pomenit eu pe tărie, Hăt ! de cînd îmi paște turma pe Bucegi”... Tac fîrtații, tace baciul, latră cîinii. Steaua crește așa tare că e zi, Ea coboară de-o poți prinde-n palma mîinii... Mă ciobane de la oi, nu te sfii, Căci pe ieslea unde Maica Preacurată A născut între un bou și un asin, Steaua albă se oprește tremurată, Călăuză pentru craii care vin.

NAȘTEREA DOMNULUI - După legenda poporană - Jos sub poarta raiului, Pe sub Piatra Craiului, Unde-ncep muscelele, Apele și stele, Vezi, albind ca pe chilim, Tîrg pre nume Vifleim. Tîrg străvechi în bogății, Tot în minte să mi-l ții. Turle scăpărînd argint Cu brîu falnic îl încing Și-l îmbracă-n poleială De-aur, raza de beteală Ce alunecă de sus Peste casa lui Isus. Dar pe drumul cel cu plopi, Rău de pietre și de gropi, Cine-mi vine-n car cu boi, Nu plăvani ca pe la noi, Ci munciți și oropsiți, De trei zile nehrăniți ? Cine-mi sînt drumarii doi Nemîncați, bătuți de ploi ? Cine-mi plînge, sub maramă, De dureri că va fi mamă ? Cine-mi umblă lîngă vite Tot cu vorbe necăjite ? Maica Domnului plîngea, Iosif boii suduia, Maica Domnului spunea : - ,,Omule, nu sudui. Ce e scris s-o împlini.” În mijlocul drumului, La tulpina plopului, Stă Maria s-odihnească Și pre fiul sfînt să nască. Dar, vezi, plopu-i copac rău, Copac rău și nătărău, Își dă f...

IOSIF TESLARUL Ea îl privea cum mînuia rindeaua Pe blăni de brad. Cioplit și el în lemn, Nu bănuia teslarul că în greaua Penumbră-a candelii cu undelemn, Maria sta păzind întruchiparea Lui Dumnezeu în trupul ei curat. Dar cum, mărită, flacăra în para Luminii-i da obrazu-adevărat, Iosif, ștergînd năuc sudoarea frunții, A ridicat în blestem pumni semeți - Cînd, iată, cu un pas ce mișcă munții, Lăsînd icoana goală pe pereți, Un înger coborî : același - din Vestire. Maria însă nu-l mai cunoscu. Văzîndu-l, omul își veni în fire Și se sfii și parcă pricepu.

BUNAVESTIRE Țesea cuminte ca întodeauna Maria borangicul la război, Și cum prin seară cădeau umbre moi, I s-a părut întîi că intră luna, Atît de alb venea. Dar nici o rază Nu calcă mai ușor pe tălpi de vis - Și s-a mirat ea : cine a deschis Larg poarta ? - Cînd s-a ridicat să vază, I-a nălucit acum că porumbelul Ei alb bătea din aripi lîngă ea. Și cum sfioasă, fata-l mîngîia, Arhanghelul dezvăluindu-și felul, Nu s-a temut, nu s-a ferit de dînsul - Cu îngerii se sfătuia de mult - S-a bucurat spunîndu-i : - ,,Te ascult”. Arhanghelul tăcu, închis într-însul. Atunci s-a speriat, căci nici un sunet Nu-i pogora în suflet solul sfînt. Dar a picat ca moartă la pămînt Cînd îngerul cu trăsnet și cu tunet A fulgerat, neașteptat, Bunavestire...

JURUIREA Și dacă-a fost Sfîntă-Măria cea mică, Să meargă la hram cu toți se ridică. Și dacă-a fost ziua de toamnă senină, Cînd urcă Negoiul pe zări de lumină, Pe la drumul cu plopii foșnind frunza rară, Părinții Măriei porniră în țară. Fetița-n căruță ședea între ei - Ca apa de șipot erau ochii ei. Trecură o vale, și două, și șapte... E noapte, și cerul e calea de lapte Pe care se duce car mare și-oier - Ioachime, schitul nu e nicăieri. Zadarnic ceri drumul pierdut, la o stînă. Fetița adoarme cu capul pe mînă, Și maică-sa țolul îl trage pe ea - Maria acolo sfînt vis că visa. Și, iată, prin frasini răsare lin luna... Argintul din vis se lasă ca bruma. Un schit se vestește, nou-nou, din pămînt, Ca Sfînta-Măria să-i fie hram sfînt... Și cum calcă fata cu frică-n altar, În cer sună buciume peste hotar. Și cum se închină smerit la icoane, Toți îngerii Domnului cîntă în strane,

COPILĂRIA Cine să ghicească taina ? Cin' să creadă Că-n fetița cu opinci și cu opreg, Maica Domnului se va ivi odată... Nici părinții ei, privind-o, nu-nțeleg. Mieii tatălui îi paște pe toloacă, Duhul sfînt ca un porumb îi stă pe mîni, Și pe cînd copii satului se joacă, Clopote îi sună deara în fîntîni. Îngerii o țin cu basme lîngă vatră, Beau cu dînsa spuma laptelui din blid. Aripi zboară de se mișcă-n prag o piatră Sau argații poarta mare de-o deschid. Spun vecinii : - ,,Ioachime, fii de pază, Că-ți bolește fata mică de-un deochi”... Dar un orb în fața ei îngenunchează Și se roagă și pricepe fără ochi.

NAȘTEREA N-au fost măslini, nici dafini, nici smochini... Pămîntul sfînt nu e al Galileii La noi e Nazaretul. Ioachim De pe pridvor privește Rîul Doamnei, Stă moșul alb în portul de la țară, Dar sufletul într-însul e catran, Căci Domnul n-a voit copii să aibă Și oamenii cu rîs l-au judecat. Stă Ioachim și-n sufletu-i se roagă Ca-ntr-un pustiu de piatră și nisip. Închină Domnului viață dreaptă, Jertfește ce-a arat și ce-a sădit. Cu furca-n brîu mergi, Ano, în livadă Să-ți pască pomișorii albi din mîni Ca miei priori născuți în primăvară, Plîngînd că nu ești mamă, să-i mîngîi. Sub un mălin în floare te așază - Un cuib de granguri cîntă pe un ram. Te roagă, Ano, Domnului, căci iată De-o floare pomu-n rai s-a scuturat. Prin nori de-argint petala se pogoară ; Cu umbra-n cruce cade un lăstun - Și casa ta, Ioachime, e albă De binecuvîntarea unui prunc.

POVESTEA MAICII DOMNULUI RUGĂ CA SĂ ÎNCEP Vreau, Maică Preacurată, Povestea ta să fie În grai cinstit lucrată, Ca lîna dintr-o iie. Și ca să-ți țes chilimul Mă ține tu de mîni. Mă-nvețe heruvimul Colinda din bătrîni. Fă-mi graiul bun ca oul Încondeiat de Paște, Blagoslovit ca boul Cînd Domnul meu se naște. Strălucitor cuvîntul Mi-l fă cum e la noi Lumina pe pămîntul Cu plopi și dealuri moi. Înalță-mi vorba bine : Troiță la răscruce - Drumețul să se-nchine De vine ori se duce ; O limpezește-n rîul Ce rîde sub arini, O-ncinge strîns cu brîul Durerii de creștin. Dă-mi, mie, păcătosul, Un suflet de beteală, Să-ți dea și el prinosul Lui sfînt zugrăveală - Să fiu ca iconarul, De nimeni cunoscut. Nu-mi trebuie slavă. Harul Ți-l cer : Am început.

BISERICA DE ALTĂDATĂ Biserică de altădată, ce ctitor mi te-a scos în cale Cu zarzări din curtea veche și năpădită de urzici, Sub coperiș lăsat pe-o rînă, la margine de mahalale, Sub turnul mîngîiat în aripi de raze și de rîndunici... Cu chipul șters în zugrăveală : Matei și Marcu, Ion și Luca, Evangheliștii de pe vremuri, tuspatru, predică-n pustiu - Amurgul doar și toamna, singuri, dau să pătrundă prin uluca Grădinii Domnului, pe care azi credincioșii n-o mai știu... Biserică de altădată, din nou primește să-ți calc pragul Ca-n noaptea primăverii mele cu zarzării-nfloriți pe cer. În somnul veșnic bunu-ți preot de mult și-a lepădat toiagul Și întru Domnului, odihnește bătrînul său paracliser. Stau singur în amurg de toamnă azi, singur eu cu patimi multe- Și nimeni nu mai toacă seară suflet și prin mahala, Nu-i nimeni să se roage-n tindă, și taina nimeni s-o asculte Și la icoane să aprindă sfînt lîngă sfînt, stea lîngă stea.