Poezia Despărțirea de Ion Pillat

DESPĂRȚIREA




Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorată că nu mînca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.



Încununat sta fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sîngera ca-n spini,
Tăcea... tăcea și maica lui, care nu cutează
- Țărancă - să-l întrebe și-i varsă numai vin.



Vin rubiniu cu sînge curat umplu paharul...
Și pită aurită îi scoate din cuptor -
Dar fiul, trist zîmbidu-i, știindu-le amarul,
Cu mîna le dă-n lături și spune : - ,,Mîine-n zori,



Măicuță, să ceri popii asina cea mai slabă -
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maica - o țărancă - oftînd din greu, se-ntreaabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.