HOȚII
Aveam o poezie care nu mă lăsa să dorm
Și am trimis-o la țară
La un bunic.
La urmă am scris alta
Și i-am trimis-o mamei
S-o păstreze în pod.
Am scris după aceea vreo cîteva
Și, cu strîngere de inimă, le-am încredințat rudelor,
Care și-au dat cuvîntul c-o să aibă grijă de ele.
Și tot așa, pentru fiecare poezie nouă,
S-a găsit cîte un om care să mi-o primească.
Pentru că fiecare prieten al meu
Are la rîndul său un prieten,
Atît de bun încît să-i încredințeze taina.
Așa că nici eu nu mai știu acum
Unde mi se află cutare vers
Și, în caz că mă calcă hoții,
Oricît de mult m-ar schingiui,
Tot n-o să le spun le pot spune mai mult, decît
Că ele sînt la loc sigur,
În țara asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...