FLORI DE MAC
În frunză de cucută-amară
îmi fluier bucuriile - și-o ne-nțeleasă teamă
de moarte mă pătrunde,
cum vă privesc pe malul mării de secară
flori de mac.
Aș vrea să vă cuprind,
că nu știu cum, petalele ce le purtați,
îmi par urzite
din spuma roșie
a unui cald și-nflăcărat amurg de vară.
Aș vrea să vă culeg în brațe
feciorelnicul avînt,
dar vi-e atît de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc
o, nici la pieptul gîndurilor mele să vă strîng.
Și-aș vrea să vă strivesc
că sunteți roșii, roșii
cum n-au putut să fie pe pămînt
decît aprinșii, marii stropi de sînge, ce-au căzut
pe stînci
și pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Isus,
cînd s-a-ngrozit de
moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...