Poezia Spectacol de Marin Sorescu

SPECTACOL


În stînga - un moșneag,
În dreapta mea - o bătrînă.
În stînga moșneagului - o fată.
În stînga fetei - un copil.
Toți au în dreapta și-n stînga vecini,
Fel de fel, cum se întîmplă.



Și-n fața tuturor scena,
Una singură,
Unde urmărim toți o piesă.
Piesa nu s-a mai schimbat de multă vreme,
Spectatorii care vor să vadă mereu
Ceva nou pe scenă
Schimbă cînd și cînd între ei
Locul în sală.



Moșneagul se dă cu un scaun
Mai spre dreapta
Și barba și-o uită
Pe genunchii mei,
Fata trece în locul copilului
Și vede îmbujorată
Ceva cu păpuși.



Toți se perindă pe rînd
Pe toate scaunele.
Numai eu nu vreau să renunț
La locul meu.



E enervată această lipsă de mobilitate,
Spectatorii chiar se enervează,
Mă îmbrîncesc,
Dar eu mă încăpățînez
Și nu mă clintes din locul meu.
Pînă cînd toți,
Avizi de unghiul meu de vedere,
Se așază deasupra mea,
Unul peste altul, strivindu-mă.