Poezia Simetrie de Marin Sorescu

SIMETRIE


Mergeam așa,
Cînd deodată în fața mea,
S-au desfăcut două drumuri :
Unul la dreapta,
Și altul la stînga,
După toate regulile simetriei.


Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am țuguiat buzele,
Am tușit,
Și-am luat-o pe cel din dreapta
( Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea ).


Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Și după aceea în fața mea s-au căscat două
Prăpăstii :
Una la dreapta
Alta la stînga.
M-am aruncat în cea din stînga,


Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vînt,
Grămadă cu mine în cea din stînga,
Care vai, nu era cea căptușită cu puf !
Tîrîș m-am urnit mai departe.
M-am tîrît ce m-am tîrît,
Și deodată în fața mea
S-au deschis larg două drumuri.
,,V-arăt eu vouă !” - mi-am zis -
Și-am apucat-o tot pe cel din stînga,
În vrăjmășie.
Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Și la prima răscruce
M-am dăruit cu toată ființa
Celui din dreapta. Tot așa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfîrșite,
Toiagul din mînă mi-a-mbătrînit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Cînd m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scîrție și mîrîie împotrivă-mi,
C-am ținut-o tot într-o greșeală...


Și iată în fața mea iar se cască
Două ceruri :
Unul în dreapta,
Altul în stînga.