DON QUIJOTE ȘI SANCHO PANZA
E Sancho Panza, nobil scutier,
Preabunul și-ncercatul meu cuier.
El dimineața-ntinde-o mînă,
Din somn mă scoate ca din lînă.
Atent m-ajută să mă-mbrac
Întîi c-o platoșă de-oțel, apoi cu una de bumbac :
Să par pe dinafară slab și moale,
Și să induc morile în eroare.
Mă sui apoi pe ziuă ca pe o Rosinantă.
De iureșul meu drumul se face pantă.
Și ca pe-o lance cu-ascuțiș fierbinte
Azvîrl cu mine înainte.
Odată m-am înfipt cu capu-n soare
Și, agățîndu-mi gravitația de picioare,
Pămîntul m-a întors din nou la sine ;
Chiar cînd greșesc
Pămîntul nu se leapădă de mine.
- Vezi, Sancho Panza, nobil scutier,
Tu n-ai luptat și-ai devenit cuier,
Dar inima din mine n-o să moară
Cît mai există-o Moară !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...