Poezia Lumina de Lucian Blaga

LUMINA


Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept cînd te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintîi,
din lumina aceea-nsetată adînc de vieață ?


Nimicul zăcea-n agonie,
cînd singur plutea-n întuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul :
,,Să fie lumină !”


O mare
și-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă :
o sete era de păcate, de doruri, de-avînturi, de patimi,


o sete de lume și soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine știe ?


Lumina, ce-o simt năvălindu-mi
în piept cînd te văd - minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintîi.