GORUNUL
În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
și-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de liniște îmi curg prin vine, nu de sînge.
Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge,
cu aripi moi atîta pace,
cînd zac în umbra ta
și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă ?
O, cine știe ? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul, -
și liniștea
ce voi gusta-o între scîndurile lui,
o simt pe semne de acum :
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
și mult
ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...