Postări

Se afișează postări cu eticheta Dulciuri din Aluat Fraged ( Prăjituri )

Prăjitură cu Nuci și Curmale

PRĂJITURĂ CU NUCI ȘI CURMALE Ingrediente - 500 g curmale - 200 g nuci măcinate - 150 g zahăr pudrpă - 4 ouă - vanilie - praf de copt - 200 g făină - 3 linguri de coniac - 1 portocală - oțet Mod de preparare Untul se freacă spumă cu zahărul, se adaugă gălbenușurile pe rînd, apoi albușurile bătute spumă, se stinge praful de copt cu o lingură de oțet și se pune peste amestec, se adaugă nucile măcinate și curmalele tocate mărunt, apoi făina, în ploaie. Amestecul se omogenizează, se parfumează cu vanilie și trei linguri de coniac. Se unge o tavă mare de prăjitură cu unt, se tapetează cu făină, și se răstoarnă compoziția în tavă. Se coace prăjitura la foc potrivit, primele cinci minute focul fiind mai tare, apoi potrivit. După trei sferturi de oră, prăjitura se scoate, se răcește o jumătate de oră în tavă și se taie felii. Se servește stropită cu zeamă de portocală sau, după gust, cu frișcă.

Prăjitură cu Smîntînă

PRĂJITURĂ CU SMÎNTÎNĂ Ingrediente - 10 linguri de ulei - 10 linguri de smîntînă - 10 linguri de zahăr - 1/2 lămîie - sare - 500 g făină - 1/2 linguriță de amoniac - 200 g gem de caise - zahăr pudră Mod de preparare Se bate smîntîna cu telul, se adaugă uleiul treptat, apoi se adaugă cîte o lingură de zahăr, continuînd operația. Amestecul trebuie să arate ca o smîntînă groasă. Se pune un praf de sare, apoi se rade coaja de la o jumătate de lămîie și se stinge amoniacul cu zeamă de lămîie. Se amestecă ușor cu o lingură, după care se pune făina cernută și se frămîntă un aluat potrivit, care se întinde imediat. Se împarte aluatul în două părți egale, se întind foi de mărimea tăvii de plăcintă, și se pun într-o tavă neunsă cu gem de caise între ele și puțină coajă de lămîie. Se coc la foc iute, se răcesc în tavă și se taie forme geometrice înainte de a se pune prăjiturile pe platou, direct în tavă în care s-au făcut.

Prăjitură ,,Greta Garbo”

PRĂJITURĂ ,, GRETA GARBO” Ingrediente Pentru aluat - 300 g unt - 600 g făină - 2 ouă - 150 g zahăr - 2 linguri de smîntînă - drojdie de bere - coajă de lămîie Pentru umplutură - 200 g nuci măcinate - 300 g zahăr - 400 g gem de măceșe sau porumbe Pentru glazură - 2 linguri de cacao - 3 linguri de zahăr - 1 linguriță de unt - coajă de lămîie - 1 lingură de rom Mod de preparare Se freacă untul cu zahărul pînă devine o cremă spumoasă, se adaugă ouăle pe rînd, apoi smîntîna, sarea și drojdia de bere frecată cu o lingură de zahăr, se continuă operația  pînă cînd amestecul este omogen, apoi se adaugă făina proaspăt cernută și se frămîntă un aluat elastic, care se poate întinde imediat. Se împarte aluatul în patru părți egale. O parte se întinde cît suprafața unei tăvi de prăjitură și se pune în tavă imediat. Se unge cu gem acrișor, se presară pe toată suprafața cu nucă măcinată și se lasă la temperatura camerei în care se lucrează două ore. Restu...

Gogoși Vieneze

GOGOȘI VIENEZE Ingrediente - 200 g unt - 200 g făină - 3 ouă - sare - coajă de lămîie - 100 g stafide - 10 nuci tocate - 3 albușuri - 200 g zahăr tos Mod de preparare Se freacă untul cu ouăle întregi și cu zahărul, pînă cînd acesta nu se mai simte în compoziție. Se adaugă în cremă coajă rasă de lămîie, sare și făină. Se amestecă bine și se lasă aluatul deoparte. Se bat trei albușuri cu miezul de la zece nuci, tocat mărunt, se amestecă și stafidele și se obține o compoziție tare. Se iau cantități din aluat, se trec prin compoziția de albuș și se pun gogoșile pe o tavă neunsă, să se coacă la foc potrivit o jumătate de oră. Se servesc calde, pudrate cu zahăr farin.

Prăjitură cu Unt

PRĂJITURĂ CU UNT Ingrediente - 250 g unt - 300 g făină - sare - 1 ceașcă de vin alb - 3 linguri de zahăr farin Mod de preparare Se cerne făina, se face o adîncitură în mijlocul castronului, se pune un praf de sare, se adaugă jumătate din cantitatea de unt și o ceașcă de 100 ml cu vin alb. Se frămîntă un aluat tare, care se lasă la rece o oră, după care se frămîntă din nou cu jumătate din untul rămas. Se pune iar la rece și se mai frămîntă o dată cu untul rămas. Din aluat se întinde o foaie groasă de 1 cm, se taie forme geometrice, care se coc la foc iute și se scot cînd sînt ușor rumenite. Se pudrează cu zahăr farin din belșug și se servesc după ce s-au răcit.

Prăjitură cu Nuci

PRĂJITURĂ CU NUCI Ingrediente - 250 g margarină - 300 g zahăr farin - 200 g nuci măcinate - 4 ouă - 400 g făină - 1 praf de copt - 1/2 lămîie - vanilie - 200 g zahăr tos Mod de preparare Se freacă margarina spumă, se adaugă zahărul și se continuă operația pînă cînd amestecul devine cremă spumoasă. Se pun gălbenușurile pe rînd, iar albușurile se păstrează separat. În cremă se adaugă un praf de copt stins cu zeama de la jumătate de lămîie, se parfumează cu coajă rasă de lămîie sau de portocală, apoi se adaugă făina, în ploaie. Se amestecă cu o lingură pînă la omogenizare. Aluatul obținut curge. Se pune într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu făină, se coace un sfert de oră, apoi se scoate și se toarnă deasupra prăjiturii o glazură obținută din cele patru albușuri bătute spumă tare împreună cu nucile măcinate și zahărul farin. Glazura se pune peste aluatul întărit, se întinde cu lama unui cuțit pe toată suprafața prăjiturii și se continuă coacerea. După o ...

Prăjitură cu Marmeladă de Caise

PRĂJITURĂ CU MARMELADĂ DE CAISE Ingrediente - 200 g unt - 100 g margarină - sare - 200 ml smîntînă - 4 linguri de zahăr - 2 ouă - 650 g făină - marmeladă de caise - coajă de lămîie Mod de preparare Se înmoaie untul pe foc moale, se freacă energic cu o lingură de lemn, se încorporează gălbenușurile pe rînd, apoi se pune zahărul și se continuă operația. În crema obținută se adaugă smîntîna treptat, continuînd să se amestece, albușurile bătute spumă și făina cernută, în ploaie. Se frămîntă un aluat tare timp de un sfert de oră, care se lasă la rece o oră, apoi se unge cu margarină și se frămîntă din nou un sfert de oră. Se lasă iar la rece, după care se mai frămîntă un sfert de oră și se întinde o foaie groasă de 1 cm. Se taie cu gura unui pahar, care se coc într-o tavă neunsă, la foc potrivit. Se lipesc două cîte două, cît sînt calde, cu marmeladă de caise parfumată cu rom sau cu coajă rasă de lămîie. Prăjiturile se servesc reci.

Prăjitură Delicioasă

PRĂJITURĂ DELICIOASĂ Ingrediente - 250 g margarină - 200 g zahăr pudră - 1 pahar de lapte - 2 linguri de cacao - 3 ouă - 1/2 linguriță de amoniac - 1 lingură de rom - 1/2 lămîie - 500 g făină Mod de preparare Margarina se ține la temperatura camerei, apoi se freacă spumă cu zahărul pînă cînd aceasta nu se mai simte în compoziție. Se încorporează pe rînd cele trei gălbenușuri, se pune un praf de sare, continuînd operația. Cînd crema este spumoasă, se adaugă praful de copt sau amoniacul stins cu zeama de la o jumătate de lămîie, se rade coaja de lămîie în cremă, apoi se toarnă încet laptele. Ca să nu se taie crema, se pune și o lingură de făină cernută o dată cu laptele. Se unge cu unt o tavă mare, se tapetează cu făină și se răstoarnă trei pătrimi din aluat. Aluatul care a rămas se amestecă cu o lingură de cacao cernută proaspăt și se toarnă deasupra. Se coace prăjitura la foc potrivit trei sferturi de oră. Cînd este gata, se pudrează cu zahăr farin și...

Prăjitură cu Cacao

PRĂJITURĂ CU CACAO Ingrediente Pentru aluat - 100 g de unt - 100 g zahăr tos - 2 ouă - 300 g făină - sare - 1/2 praf de copt - coajă de lămîie - 1 lingură zeamă de lămîie Pentru cremă - 3 linguri de cacao - 1 pahar de zahăr tos - vanilie - dulceață sau frișcă Mod de preparare Se freacă untul spumă cu un pahar de zahăr tos. În cremă se adaugă un praf de sare, gălbenușurile unul cîte unul, apoi albușurile bătute spumă, coajă rasă de lămîie și făina cernută proaspăt. Se amestecă bine cu o lingură, se stinge praful de copt cu zeamă de lămîie și se frămîntă un aluat tare, care se lasă să se odihnească o jumătate de oră. Se unge cu unt o tavă, se tapetează cu făină, se împarte aluatul în două și se întinde o foaie groasă de 1 cm dintr-o parte de aluat. Aluatul rămas se amestecă cu o lingură de cacao ca să se coloreze, apoi se pune peste cel din tavă. Se coace prăjitura în cuptor trei sferturi de oră, se scoate și se acoperă cu o glazură de cacao : se ...

Prăjitură cu Cremă

PRĂJITURĂ CU CREMĂ Ingrediente Pentru aluat - 4 linguri de smîntînă - 4 linguri de vin alb - 2 ouă - 75 g unt - 500 g făină - vanilie - sare Pentru cremă - 100 g zahăr tos - 1 lingură de coniac - zahăr farin - 2 linguri de cacao - 1 lingură de rom - 50 g lapte praf Mod de preparare Se cerne făina, se face o adîncitură în mijlocul castronului unde se frămîntă aluatul, se pune peste făină smîntîna, apoi se adaugă trei linguri de unt înmuiat bine pe foc, în așa fel ca să curgă. Se adaugă vinul, vanilia și un praf de sare și două gălbenușuri. Albușurile se păstrează pentru cremă. Se amestecă toate ingredientele în făină și se frămîntă un aluat moale și elastic, care se pune la rece. Se lucrează la rece și nu în cameră încălzită. Se face pe foc moale o cremă de ciocolată astfel : se face un sirop dintr-un pahar de zahăr și o cană de apă, pe foc. Peste sirop se cerne un pahar de lapte praf, amestecînd mereu pînă cînd se încorporează. Se adaugă cacaua, ...

Prăjitură cu Gem de Porumbe

PRĂJITURĂ CU GEM DE PORUMBE Ingrediente - 150 g unt - 150 ml de smîntînă - sare - 200 g făină - 1 lingură de rom - 1 lingură de zahăr - 200 g gem de porumbe - zahăr pudră Mod de preparare Se ține untul la temperatura camerei, se freacă apoi spumă cu o furculiță mare, se adaugă smîntîna, frecînd în continuare, apoi se pune romul și o lingură de zahăr, se mai freacă energic cinci minute și se adaugă făina, în ploaie. Se lasă furculița deoparte și se frămîntă un aluat potrivit care trebuie să devină prin frămîntare pufos. Se întinde imediat, sau se ține o oră la rece și apoi se întinde o foaie groasă de 1 cm și se taie în forme geometrice cu un cuțit. Se așază prăjiturile pe o tavă neunsă, se coc la foc iute și se lipesc cu gem de porumbe, care este mai acrișor, două cîte două, cît sînt calde. Atenție, prăjiturile se lipesc calde, și nu fierbinți, pentru că asfel se încruzesc. Se pudrează cu zahăr farin din belșug și se servesc în aceeași zi.

Prăjitură cu Gem de Prune

PRĂJITURĂ CU GEM DE PRUNE Ingrediente - 250 g margarină - 1 ou - 1 gălbenuș - sare - 1/2 lămîie - 500 g de făină - 4 albușuri - 100 g zahăr farin - 10 nuci - 1 praf de copt - 1 lingură de oțet - gem Mod de preparare Se ține margarina la temperatura camerei și, cînd se poate lucra, se freacă spumă cu un praf de sare. Se adaugă un ou întreg și un gălbenuș, se cerne deasupra făină, se pune peste amestec un praf de copt stins cu zeamă de lămîie și puțină coajă rasă de lămîie. Se frămîntă un aluat tare, care se ține la rece o oră. Se unge o tavă cu unt, se ia trei sferturi din aluat și se întinde o foaie din el. Se așază foaia în tavă, se unge aluatul pe toată suprafața cu gem de prune, se acoperă cu aluatul rămas, dat pe răzătoare, iar peste aluat se pune o glazură din : patru albușuri bătute spumă tare cu un pahar de zahăr pudră și zece nuci tocate mărunt sau măcinate. Glazura se pune peste prăjitura, care se introduce în cuptor și se coace trei sferturi ...

Prăjitură din Aluat Franțuzesc

PRĂJITURĂ DIN ALUAT FRANȚUZESC Ingrediente - 250 g făină - 200 g unt - 1 ceașcă de apă - sare - 1 pahar gem de caise - nuci Mod de preparare Se cerne făina într-un castron adînc și se face la mijloc o groapă mică, în care se pune un praf de sare și o ceașcă de apă caldă. Se topește jumătate din cantitatea de unt și se pune peste făină, după care se frămîntă un aluat tare, care se lasă la rece să se odihnească. După o oră se scoate, se întinde o foaie care se unge pe toată suprafața cu unt, se împăturește foaia de aluat și se frămîntă un sfert de oră. Se lasă iar la rece, apoi se repetă operația cu untul rămas. Cînd aluatul se poate folosi, se întinde o foaie groasă de 1 cm, și se taie forme geometrice cu un cuțit ascuțit sau cu gura paharului, care se pun pe tava neunsă și se coc, la foc potrivit, douăzeci de minute. Dacă prăjiturile se desprind de pe tavă, sînt aproape gata. Se mai lasă să se rumenească ușor, se scot și se răcesc zece minute. Se lipesc...