www.Zapaciti.ro

NU E NIMIC FĂRĂ CUSUR Un împărat oarecare Prin grădina sa umblând Pe răcoare în plimbare Și un trandafir rupând, Atât cumplit deodată Degetul ș-au înghimpat, Încât îl lepădă-ndată De durere supărat, Zicînd: ,,Ce nepotrivire La acest frumos răsur, Ar fi făr” de prețuire Când n-ar avea cusur!” Și cheamă cu grabă mare Un grădinar iscusit, Căruia cu întrebare Într-acest chip i-a vorbit: - Aș vrea să știu: nu se poate A să altui-ntr-un fel Și trandafirul, ca toate, Ca să n-aibă ghimpi pe el? El răspunse cum că știe Ș-îl va face în scurt timp După cererea-i să fie Curat fără nici un ghimp. Și lăsând jos altă treabă, Altui un trandafir Care ș-înflorind în grabă A rupt dintr-însul un fir. Și la palaturi ducându-l, Împăratului l-a dat, Care în mână luându-l, Foarte mult l-a lăudat. După acestea îl puse La nasul său bucuros, Dar câtă mirare-i fuse Văzând că n-are miros! Și îi făcu întrebare Zicând - Asta e ciudat! Dar de ce și miros n-are Acum dacă s...

ȘOARECILE Un șoarece mare, anume Gherlan, Peste toată gloata fiind căpitan, Atât să mândrise, precum povestesc, Încât își uitase neamul șoricesc. Și vrând să se-nsoare, el nu gândea alt Decât să ia fata de neam înalt. Cugetând aceasta și tot cercetând, Pe bătrânii șoareci mereu întrebând, Află că mai mare dintre câte sunt E soarele singur slăvit pe pământ. Și precum se vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum, Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum, Luă oaste multă, întocmai alai, Poruncind să poarte zaherea malai. Pleacă către soare, împompat astfel, Șoareci ca lăcuste zbura după el. Mergând zi și noapte, sfera au pătruns, Și la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mândrul Gherlan L-au priimit tocma ca p-un căpitan. I-a vorbit cu cinste și l-a întrebat: Să vie dînsul cum s-a întâmplat? Gherlanul atuncea compliment făcând, Către el răspunse în astfel zicând: - Luminate soare al naltului cer, D...

CÂINELE Câinele pe gerul tare, Când ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrându-și sub coadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea: ,,O, cât e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum casă-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vânt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era destule oase Prin curte de mine roase. N-am strâns să le fac grămadă, Ci au rămas sub zăpadă. Numai cu ce-mi da din masă Puteam să-mi zidesc o casă, Că după cum mi să pare Nu trebuie așa mare, Uite-mi capul, uite-mi coada, Mai să-mpreună cu noada. Dar lasă, d-acu nainte Patima mă-nvață minte, Cum va sosi vara-ndată, Precum a fost odată, S-apuc să strâng oasele goale, Tot ciolane de rasoale. Și când le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, nu roade peste măsură, Mai oprește de la gură Și îți fă și tu o casă, Ști...

FECIORUL MOȘTENITOR Unul avînd opt feciori, Tot mari, ajunși negustori, În pat bolnav cum ședea Și sufletul vrea să-și dea, Fără să lase înscris, Numai atâta a zis: - Al meu mult-puțin rămas La un fecior tot îl las. Da n-a numit, la Coman, Vâlcan, La Stan, la Bran, or la Nan. După ce dar l-a-ngropat, De ceartă s-a apucat, Vrând fiecare fecior Să fie moștenitor; Trăgea tot în partea sa Ș-altor nimic nu lăsa. Dacă văd că nu să-mpac, Ci mai mult gâlceavă fac, La judecată să duc Și să arate apuc Că de către răposat Diată nu s-a lăsat. Ci-a zis: ,,Tot al meu rămas La unul din voi îl las”. Judecata a răspuns: - Aici e sicret ascuns, Ci mergeți de odihniți Și dimineață veniți Toți cu câte un ciomag ( să vază cui a fost drag ). Deci a doua zi viind Și în mâini bâte țiind, Județul cum i-a văzut Să ardică din șezut Și își dă al său cuvînt, Zicând: - Aideți la mormânt. Dacă au ajuns aci, Să-l dezgroape porunci, Și dând cu bâtele-n el, Să-l întrebe-ntr-a...

CIOBANUL ȘI MĂGARUL Cum dormea un biet cioban La umbra unui tufan, Măgarul ăși pășuna Și de căpăstru-l ține. Doi hoți vin cu vicleșug Și fac acest meșteșug: Unulzise: - Să iau eu Căpăstrul în capul meu, Precum și al său samar Și să mă prefac măgar, Iar tu, măgarul luînd, Mergi undeva mai curînd, Că eu lesne poci scăpa Cînd el să va deștepta. Precum a zis făcînd dar, Și hoțul stînd drept măgar, Omul cînd s-a deșteptat Și asupra-i s-a uitat, Începu a să cruci, Zicînd: - Fugi, drace, d-aci. Iar hoțul privind la el Îi zise într-acest fel: - Stăpîne, eu drac nu sunt, Să mă păzească cel sfînt, Ci sunt chiar al tău măgar, Poți să cunoști pe samar. - Lucru ciudat, zise el, Eu nu mă pricep ce fel! Zise hoțul către prost: - Stăpîne, eu om am fost, Și la părinți cînd eram, Totdeauna supăram, Așa într-o zi pe loc, Cum m-a blestemat cu foc, În măgar m-am prefăcut Ș-am plecat după păscut. Umblînd pe cîmpul întins Unul îndată m-a prins Și ca un măgar pie...

VÂNĂTORUL Un vânător în pădure Văzînd pe urs mîncînd mure, Pușca la dînsul întinse, Dar bine nu i se prinse; Așa făcu judecată Ca să vie altă dată. Fiindcă, cum trebuieește, Văzu unde lăcuiește. Astfel gîndind, aci-l lasă Și să duce trist acasă. Deci într-o zi să-ntîlnește C-un cojocar ce cîrpește Și fără nici o-ndoială Să apucă la tocmeală, Zicînd: - Frate cojocare! am o piele de vînzare Bună de tot nestricată, Tocma prin șale-mpușcată. Cojocarul îi vorbește: - Dară, frate, trebuie. De lup e, or de ce treabă? - E de urs, răspunse-n grabă. - Aici o ai, or acasă? - Ba, zise,-n pădurea deasă, Că-i știu vizuina bine; De vei, poți merge cu ine. - Ce ceri pe ea? Este mare? Îi făcu iar întrebare, Este ca cea de berbece? Ursul în pădură șade, Ei să tocmesc cum să cade. După ce i-a dat arvună. Și bea-ldamașu-mpreună, Să apucă vînătorul. Vrînd pușca, o gătește, Cu glonțuri o-nțepenște, Cînd pe umăr s-o ardice, Atunci cîrpaciul zice: - Ai, frate, acu...

PLANUL SIMIGIULUI Un simigiu oarecînd Covrigi, simiți încărcînd, A umblat din sat în sat Și schimbînd, pe oau i-au dat: Deci tabla-n cat dacă ia Cu acele oau pe ea, Să întorcea la oraș Ca și un negustoraș. Dar pe drum cînd să ducea, Să gîndea și plan făcea: ,,Cum sunt, zise aste oau, Tot bune, proaspete, nuoau, Care-s cinci sute, să zic, De vor prisosi, nu stric, D-oi sta la cloști să le pui, Tot oul o să-mi dea pui. Să zic acum c-a crescut Și găini mari s-a făcut, Astea-ntr-o zi peste tot Cinci sute de oau îmi scot. Să le vînz ca un sărac, Ceva părăluțe fac. Cinci sute de găini dar, Clocind o să-mi dea pui iar, Fiecare douăzeci. Ho! ho! Stane, unde pleci? Stăi să vedem cîte fac, Apoi cum o să mă-mbrac! Socoteală nu au, Cinci sute de cloști îmi dau O sută de sute-n cap, Hait! de sărăcie scap.” Cînd zise ,,hait”, bucurat, Își uită că e-ncărcat. Și sărind sus ca un țap, Dete tabla peste cap, Oule pe jos turti Și planul își izbuti.   ...

ANTON PANN BIOGRAFIE 1796  ( sau 1797, fie și 1794 (. Se naște în Bulgaria, la Sliven ( cica 250 km, în linie dreaptă, de Sofia ), din : Pantoleon Petrov, tată ( de meserie căldărar ), și dumneaei Tomaida, mamă - cel care în cărțile sale se va citi Anton Pann. Tatăl răposează înainte de vreme, lăsînd în urmă-i o văduvă și trei orfani. 1806-1812 Războiul ruso-turc. Peregrinările Tomaidei și ale fiilor ei la nord de Dunăre. Familia Petrov se stabilește la Chișinău. 1809  Junele Anton intră corist ( soprano ) la biserica mare din Chișinău. Învață el acum românește ? 1812 Campania lui Napoleon în Rusia. Familia Petroveanu se mută la București. Anton Pann e paracliser la biserica Olari și cîntăreș la biserica Sfinților. 1816-1819  Tînărul paracliser studiază doi ani la școala lui Petru Efesiul. 1820 Nefericita căsătorie a lui Anton Pann cu Zamfira Agurizean ( fată fără zestre ), care ,,chiar în ziua cununii a fugit și m-a lăsat și dealul Mitropolie...

NEPOTUL ÎMPRUMUTAT Unul având un nepot Sărac și lipsit de tot, Vine într-o zi la el Și să roagă-ntr-acest fel: - Unchiule, bine mă știi Că n-am coprins, nici moșii, Bani nu mi-a dat Dumnezeu, Să negustoresc și eu. La multe mă cam pricep, Dar n-am cu ce să încep, Nădăjdia a m-ajuta N-am decât la dumneata; De aceea, unchiul meu, Mă rog la Dumnezeu, Să-mi dai cinci sute de lei, Ca să fac negoț cu ei, Ș-în jumătate de an Ț-îi răspunz pân' la un ban. Unchiul său s-a îndurat La vorba ce l-a rugat Și mâna sa ardicând Îi arătă sus, zicând: - Vezi acea oală din cui? Eu ce am acolo pui. Caută, și câți găsești, Numărați să-i priimești. Nepotul său, bucuros, A dat pe loc oala jos Și numărând a găsit Tocma cât i-a trebuit. Deci, luându-i, a plecat, De unchiul său ajutat, Și umblând în sus, în jos, Să negustorea frumos. Dar la numitul soroc Nu s-a dus să-i dea la loc. Nici unchiul său nu-i cerea, Lăsând să-i dea când va vrea Multă vreme a trecut, Unc...

Un țăran tot auzind Pe unii, alții voebind: ,,Câți știu carte și citesc Cu patru ochii să bumesc”, A plecat la târg și el. În desagă cu un miel. Vându mielu, luă bani Și merse prin lipscani De ochi de om întrebând La ce negustori sâ vând, Cu care poate citi, A scrie ș-a socoti. Un boltaș l-a auzit Și după ce l-a poftit, I-a dat niște ochelari Ca să vază toate mari. El dacă i-au așezat Ș-ntr-o carte s-a uitat, A zis: - Apoi mă căznesc Ș-uite, nu poci să citesc. Neguțătorul, ș-alti având, I le arătă zicând: - Vezi, ăștia sunt boierești, Doar vei putea să citești. El prin ei cum s-a uitat A zis: - Geabă mi le-ai dat, Că nu poci citi de loc; Să vede că n-am noroc. Boltașul, privind la el, I-a zis: - Eu mai am un fel Și crez c-o poți cu ei. Dar sunt prea scumpi și nu iei. El zise: - Adu-i încoci. Fie scumpi, numai să poci. Dacă i-a dat, a zis iar: - Și cu acești în zădar, Că, uite, ochii-mi bleojdesc Și tot nu poci să poci să citesc. Of! și ce poftă...

CĂLĂTORUL ȘI STEJARUL Un călător ostenind Și la un stejar sosind, Subt umbra lui a șezut, Să răsufle un minut. Aci un bostan fiind Și în el pepeni zărind, Mergând unul a luat Și supt copaci l-a mâncat. Deci ochii-n sus ardicând, Gândea-ntru sine zicând: ,,Ce lucru nepotrivit Dumnezeu a rânduit! Că la un copaci astfel Să facă rod mititel, Iar la un vrej slab pe jos, Așa rod mare și gros!” Pe când aceste gândea Și cu ochii-n sus privea, O ghindă s-a slobozit Și toma-n nas l-a izbit. Atunci el nasul suflând, Zise iar într-al său gând: ,,Ce nesocotit sunt eu! Bine-a făcut Dumnezeu. Dar de nu era rod mic Ș-era pepene, cum zic, Așa-n cap de mă lovea, Aci-n loc mă adormea. Iar de era vrun dovleac, Apoi nu-mi mai dam de leac.” Multe un fel să gândesc Și altfel să potrivesc.

LUPUL POCĂIT Lupul părul ăși leabădă, Dar năravul nu-și lasă. Un lup dac-a-mbătrânit, Într-o zi ce i-a venit, A vrut a să pocăi Și faptele a-și căi. Deci cu acest al său gând, Numele-n câine schimbând, S-a smerit ca un bătrân Și s-a băgat la stăpân, Să slujească într-un an La oi, pe lângă cioban. Într-acest chip dar slujind Și oile-n cîmp păzind, Într-o zi fiind lungit, O oaie la mirosit. El îndată ș-a uitat Că e în câine schimbat Ș-apucînd oaia de trup O jertvi-n grab ca un lup. Ciobanul peste el dând Ș-acestă faptă văzând: - Ce-ai făcut, l-a întrebat, Câine bătrân și spurcat? Iar el smerit să uita Ș-într-acest chip să-ndrepta: - Eu, zise, fiind culcat, M-apucasem de visat. Oaia cum păștea-mprejur Viind tocma ca un fur, Pe la spate mă mușca Și coada îmi îmbuca. Eu i-am zis o dată ,,mâr”, Dar ea tot mă supăra Și nu să astâmpăra. Atunci și eu, necăjit, Cum o trântii, a murit. Și de frică să n-o vezi Și să mă-nvinovățezi, Apucai de o mâncai...

COPACIUL ȘI DOVLEACUL Pe lîngă un copaci mare Un dovleac, din întâmplare, Primăvară răsărise Și pe dânsul să suise, Care într-atât crescuse, Încât vârfu-i întrecuse, În lung ș-în lat să-ntinsese, Ramurile-i cuprinsese, Și pretundeni umpluse, De dovleci care făcuse. Deci cu această iestime Văzându-se la nălțime, Începu să se mândrească Și zicând să se fălească: - Vezi, eu numa-ntr-o vară Cât crescui și tot cresc iară, Și tu copaci din vechime, În sumă de ani mulțime, D-ai fi crescut voinicește, Precum și vrejul meu crește, Mai, mai ajungeai la stele, După părelele mele. Iar copaciul cel cu minte I-a răspuns este cuvinte: - Ei! te lauzi tu acuma, Că încă n-ai văzut bruma, Dar când va da și zăpadă, Atuncea ești jos grămadă! Gândeștete la viitoare Și la cele-ntâmplătoare. Nu te înălța cu firea Pân' nu cerci nenorocirea.