Fabula Feciorul Moștenitor de Anton Pann

FECIORUL MOȘTENITOR


Unul avînd opt feciori,
Tot mari, ajunși negustori,
În pat bolnav cum ședea
Și sufletul vrea să-și dea,
Fără să lase înscris,
Numai atâta a zis:
- Al meu mult-puțin rămas
La un fecior tot îl las.
Da n-a numit, la Coman, Vâlcan,
La Stan, la Bran, or la Nan.
După ce dar l-a-ngropat,
De ceartă s-a apucat,
Vrând fiecare fecior
Să fie moștenitor;
Trăgea tot în partea sa
Ș-altor nimic nu lăsa.
Dacă văd că nu să-mpac,
Ci mai mult gâlceavă fac,
La judecată să duc
Și să arate apuc
Că de către răposat
Diată nu s-a lăsat.
Ci-a zis: ,,Tot al meu rămas
La unul din voi îl las”.
Judecata a răspuns:
- Aici e sicret ascuns,
Ci mergeți de odihniți
Și dimineață veniți
Toți cu câte un ciomag
( să vază cui a fost drag ).
Deci a doua zi viind
Și în mâini bâte țiind,
Județul cum i-a văzut
Să ardică din șezut
Și își dă al său cuvînt,
Zicând: - Aideți la mormânt.
Dacă au ajuns aci,
Să-l dezgroape porunci,
Și dând cu bâtele-n el,
Să-l întrebe-ntr-acest fel:
,,Taică! pe care fecior
Ai lăsat moștenitor?”
Ei porunca ascultând
Și precum a zis făcând,
Unul privea și plângea
Ceilalți când îl ciomăgea.
Judecătorul văzând
S-a răstit la el zicând:
- Pentru ce și tu nu dai?
Ce te uiți așa și stai?
El răspunse: - Ce fel eu
Poci să bat pe tatăl meu?
Nu dau în el d-aș ști chiar
Că nu iau nimic măcar.
Județul strigă atunci:
- Ajunge, nu-i mai dați munci.
Iată, mortul a vorbit
Ș-a spus cin' l-a fost iubit,
Acest dar al său fecior
Va fi și moștenitor.