www.Zapaciti.ro

MEMBRELE ANTERIOARE ȘI POSTERIOARE ALE CÎINELUI Membrele anterioare cuprind omoplatul, umărul oblic plasat, brațul, cotul, antebrațul, genunchiul bine conturat, fluierul piciorului și laba. Membrele posterioare cuprind pulpa ce are în partea de sus șoldul, apoi gamba, jaretul ( înclinația genunchiului ), fluierului piciorului și labele. Diversele atribuite standard ale acestor elemente: Membre ( ca întreg ): drepte, puțin îndoite, cu mușchi bine sau slab dezvoltați. Pulpa ( coapsa ): lungă, scurtă, puternică, joasă, ridicată, musculoasă sau nu. Labe: compacte, mici, ovale rotunde, dure, închise, deschise, ,,labă de pisică”, ,,labă de iepure”. Labele membrelor anterior au cinci degete. Ele trebuie să fie bine dezvoltate, să se așeze bine pe sol, să nu fie prea înguse sau prea scurte, dar nici lungi și lăbărțate. Labele din spate au patru degete; un al cincilea deget, atrofiat, denumit pinten, poate fi întîlnit doar la unele rase. Adesea el este amputat cînd cîi...

TRUNCHIUL CÎINELUI Începe de la linia superioară a gîtului, continuîndu-se cu greabănul mai mult sau mai puțin reliefat și se împarte în trei părți principale: piept, abdomen și bazin. Sub greabăn este pozat omoplatul și mai jos articulația umărului. Tipuri de spate și abdomen. Spre spate sînt flancurile pieptului formate din regiunea coastelor. Regiunea superioară a trunchiului ( regiunea dorsală ) sau ceea ce se înțelege prin spate, poate fi apreciată din mai multe puncte de vedere. Caracteristicile spatelui pot fi exprimate astfel: drept, de cap, îndoit ( deșelat ), solid, moale, îngust, lat, lung, scurt, mai mult sau mai puțin musculos. Abdomenul se întinde de la arcurile coastelor pînă la intrarea în bazin. El se poate prezenta înclina, abrupt, lung, scurt, lat, îngust, căzut sau în exces. În continuarea spatelui sînt plasate șalele cîinelui ce se continuă cu crupa. Dedesubtul acestora sînt șoldurile. Aprecierea critică a acestor elemente se f...

EXTERIORUL CÎINELUI Capul. Cunoașterea părților componente ,,exteriorului” canin permite diferențierea unei rase de alta și stabilirea, în funcție de aceasta, a standardului rasei respective. Frumusețea unui cîine este în funcție directă de morfologia lui. Aici se face apel la noțiuni de lungime, înălțime, de volum și de profil, de formă a capului, a urechilor, ochi și blană, coada, poziția membrelor etc. ( V. planșa I ). În cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a principalelor regiuni ale morfologiei canine, așa cum figurează în general în standarde. Din punctul de vedere al formei exterioare, corpul cîinelui se împarte în următoarele trei părți principale: cap, trunchi și membre. Gîtul și coada țin de zona anterioară și respectiv posterioară a trunchiului. Capul. Aprecierii capului i se dă cea mai mare atenție, nu numai în armonie cu ansamblu corpului, ci și pentru că include cele mai importante organe. Mărimea și armonia capului, raportate l...

MIȘCAREA ȘI LĂTRATUL CÎINELUI După cele cîteva cunoștințe anatomice și biologice privind organismul canin, vom spune cîteva vorbe și despre două dintre manifestările mai semnificative ale cîinelui: mișcarea și lătratul. În permanentă încordare și atenție față de impulsurile mediului înconjurător, cîinele veghează, semnalează și acționează de cîte ori este nevoie. Osatura, musculatura și nervii lui lucrează în cea mai mare armonie. Vorbind despre mișcarea cîinelui și anume despre mersul lui, ne referim la modul în care succed mișcările membrelor, la forța de propulsare și la felul în care trunchiul și coloana vertebrală intervin. Cel mai lent mers este cel așa-zis ,,la pas”, lungimea acestuia fiind evident legată de cea a membrelor, dar și de anatomia lor. Cîinele care merge la pas se sprijină pe sol în trei puncte. El este, alături de pisică, singurul mamifer domestic care se poate trage înapoi cu ușurință.. Trapul este un mers rapid, pe care cîinele îl poate...

ÎNVELIȘUL LA CÎINE Corpul cîinelui este acoperit cu piele ce îndeplinește rolul de protejare a organismului împotriva factorilor externi și de menținere a temperaturii constante în limitele normale. Este compusă din epidermă ( stratul protector exterior ), derma ce creează rezistența și elasticitatea pielii și stratul subcutanat ( hipoderma ) ce leagă pielea de corpul cîinelui, asigurînd mobilitatea mișcărilor animalului. În piele se găsesc glandele sebacee ce secretă grăsimea necesară ungerii epidermei și părul precum și - în număr extrem de redus - glandele sudorifice. Pielea cîinelui este acoperită de blană ce face obiectul variațiilor atît de numeroase și de importante în cadrul raselor canine. Există rase cu păr scurt, mijlociu sau lung, sau rase cu blană dublă, ce are la bază un puf și scurt. De asemenea, funcție de calitatea părului, deosebim păr aspru, sîrmos sau mătăsos și păr lins, ondulat sau creț. Coloritul este de asemenea diferit; avem de-a face ...

ORGANELE DE SIMȚ LA CÎINE Mirosul Vederea Auzul Simțul Gustativ Simțul Tactil ( pipăitul ) Acestea joacă un rol important în viața cîinelui. Cîinele este înarmat cu cele cinci simțuri cunoscute - vizual, olfactiv, auditiv, gustativ și pipăit. Dintre ele, unele sînt dezvoltate în mod deosebit, altele mai puțin. Mirosul este de depărtare simțul cel mai dezvoltat la cîine. El asigură legătură între creier ( lobii olfactivi ) și cavitățile nazale prin nervii olfactivi. Făcînd o comparație între suprafața și concentrația în celule olfactive la cîine și om, putem remarca excepțională capacitatea olfactivă de care se bucură specia canină. Față de o suprafață de 4 cmp de mucoasă nazală dotată cu celule olfactive la om, o suprafață de cca. 150 cmp este destinată mirosului la un cîine de talie mare ( ciobănesc german, de ex.). Disproporția este și mai evidentă dacă ne referim la numărul celulelor olfactive care este de maximum 5 milioane la om, ajungînd la cifra de...

SISTEMUL NERVOS LA CÎINE Sistemul nervos. Asemănător tuturor mamiferelor, sistemul nervos al cîinelui este constituit din creier, măduva spinării, nervi senzoriali și motori, un sistem nervos vegetativ și organe de simț. Ca o particularitate, creierul carnivorelor este caracterizat printr-o dezvoltare deosebită a lobilor olfactivi, legată de rolul pe care mirosul îl joacă în viața acestor animale. Frecvente la cîini, maladiile sistemului nervos sînt numeroase și grave.

APARATUL URINAR ȘI ORGANELE DE REPRODUCERE LA CÎINE Aparatul genital al cîinelui este - ca și la alte mamifere - în strînsă relație anatomică și fiziologică cu aparatul urinar. Aparatul urinar este similar la mascul și la femelă fiind constituit din rinichi, de la care pleacă uretrele care duc urina în vezică și uretra care se elimină. La mascul urina este eliminată direct prin penis, în schimb la femele ea se varsă mai întîi în vestibului vaginal. Prin mecanisme complexe de filtrare, resorbție și secreție, comandate de centrii nervoși și glandele endocrine, rinichii joacă un rol dublu: asigură eliminarea substanțelor dăunătoare organismului și contribuie la menținerea fluidității sîngelui și hidratarea celulelor. Vezica joacă rolul de rezervor. Aparatul genital la mascul este constituit din două testicule, penis, avînd ca particularități așa-numitul os penian și corpii cavernoși care în momentul erecție se gestionează, făcînd imposibilă întreruperea actului se...

APARATUL DIGESTIV LA CÎINE Aparatul digestiv al cîinelui este cel specific carnivorelor. Caracteristici: gură puternică și intestin scurt; dinții sînt ascuțiți și capabili să secționeze. Alimentele solide sînt apucate cu dinții fără a fi însă mestecate, ci mai mult înghițite, iar cele lichide sau în pastă sînt lipăite cu limba, special construită pentru a avea o mare mobilitate. Glandele salivare nu sînt deosebit de dezvoltate. Prin esofag alimentele ajung în stomac care este adaptat unui regim de alimentație carnivor. Digestia cîinelui este înceată, ajungînd pentru unele alimente la 12 - 16 ore. Intestinul subțire și cel gros sînt plasate în cavitatea abdominală. Ficatul este voluminos și are rol important în digestia grăsimilor. Anusul este strîmt și bine închis. El este lubrefiat de glandele perianale.

APARATUL RESPIRATOR LA CÎINE Pornind de la nări, care sînt orificiile sale naturale, aparatul respirator se continuă cu două cornete prelungi, bine ramificate, ce asigură excelenta funcție olfactivă. Ele pot fi scurte și deformate la rasele cu botul turtit ( ex: Bulldog ), ceea ce le provoacă o respirație zgomotoasă caracteristică. Urmează faringele, încrucișare a căilor respiratorii și digestive, apoi laringele, ale cărui membrane formează cordele vocale, traheea și plămînii. Masa pulmonară este repartizată în cavitatea toracică, plămînul drept fiind mai dezvoltat. Frecvența normală a respirației cîinelui este de 15-25 mișcări pe minut pentru starea de repaus, accelerăndu-se după efort. Ea variază în funcție de talia animalului, în sensul că este invers proporțională cu aceasta și de vîrsta și anume pe măsură ce cîinele îmbătrînește, ritmul respirației scade. Respirația joacă un rol foarte important și în procesele termice ale corpului cîinelui. Glandele su...

APARATUL CIRCULATOR LA CÎINE La cîine, ca la toate vertebratele, circulația sîngelui se face printr-un sistem vascular închis. În acest sistem circulă sîngele care aduce substanțele necesare organismului și elimină toxinele produse de acesta. Inima, elementul cel mai important al aparatului circulator, este așezată în partea stîngă a cavității toracice. Rolul său este de a oxigena organismul prin pomparea regulată a sîngelui în circuitele sanguine, executînd un număr de 70 - 120 pulsații pe minut. Pulsul inimii, la nivelul vaselor de sînge, poate fi palpat la cîine pe artera femurală. Numărul globulelor roșii din sînge variază în funcție de vîrsta și activitatea animalului, fiind aproximativ 6,6 milioane/mm3. Leucocitele sînt 6000-10000/mm3. Viteza de coagulare este de 4-6 minute.

APARATUL LOCOMOTOR LA CÎINE Cuprinde organul pasiv al mișcării - scheletul și organul activ musculatura. Principala particularitate anatomică la nivelul scgeletului este așa-numita sprijinire digitigradă, adică pozarea pe sol doar a vîrfurilor degetelor și nu a întregii tălpi. Scheletul cîinelui reprezintă 8-9% din greutatea totală a corpului. El este compus din 279 pînă la 282 oase ( diferența rezultînd din numărul diferit de vertebre caudale ) funcție de rasa și talia animalului. Oasele se formează rapid în comparație cu ale altor animale și sînt rezistente, cu toată forma prelungă, deoarece conțin puțină măduvă. Scheletul cîinelui este format din oasele capului, oasele trunchiului și oasele membrelor. Oasele capului cuprind craniul și oasele feței. Maxilarele și dantura cîinelui sînt adaptate unui regim de viață carnivor, încisivii, caninii și premolarii fiind folosiți pentru ruptul și mîncatul cărnii, iar molarii pentru sfărîmat și tocat. Osatura trunchiului...