Postări

Se afișează postări cu eticheta Creme

Cremă Fină

CREMĂ FINĂ Ingrediente - 200 g unt - 100 g zahăr pudră - 4 ouă - 100 g frișcă - 50 g ciocolată Mod de preparare Untul se freacă spumă cîteva minute, după care se adaugă zahărul și se freacă pînă la completa dizolvare. Se separă gălbenușurile și se încorporează pe rînd în cremă, continuînd operația. Cînd crema este omogenă, se adaugă albușurile bătute spumă tare și amestecate cu frișcă. Se omogenizează și se folosește pentru umplerea torturilor și a fursecurilor fine.

Cremă Pentru Fursecuri

CREMĂ PENTRU FURSECURI Ingrediente - 150 g zahăr - 150 g unt - 3 ouă - 2 linguri de cacao - 2 linguri de smîntînă Mod de preparare Se separă gălbenușurile și se freacă spumă cu zahărul. Peste amestec se pune untul și se continuă operația pînă cînd crema arată ca o spumă. Atunci se adaugă cacaua cernută proaspăt și smîntîna. Se omogenizează și se încorporează albușurile bătute spumă tare. Crema se mai freacă două minute, apoi se poate folosi.

Cremă cu Nuci

CREMĂ CU NUCI Ingrediente - 1/2 l lapte - 100 g nuci măcinate - 250 g zahăr tos - 200 g unt - 1 lingură de rom Mod de preparare Se pune laptele să fiarbă împreună cu nucile măcinate pînă cînd laptele scade se tot. Atunci se adaugă zahărul și se continuă fierberea cîteva minute. Se ia vasul de pe foc și se lasă crema să se răcească. Se freacă untul spumă, se parfumează cu o lingură de rom și se amestecă încet cu crema de nuci. Se lasă să se răcească, apoi se folosește pentru umplerea cozonacilor și a torturilor preparate din pișcoturi și biscuiți.

Cremă Pentru Torturi

CREMĂ PENTRU TORTURI Ingrediente - 150 g zahăr pudră - 3 gălbenușuri - 1/2 l lapte - 200 g unt - 50 g cacao - 1 linguriță de făină - 3 linguri de fructe din dulceață Mod de preparare Se pun gălbenușurile într-un vas emailat și se freacă cremă spumoasă cu zahărul. Se adaugă cacao cernută proaspăt, se omogenizează și se amestecă cu laptele care a fiert pe foc mic împreună cu o linguriță de făină. Laptele se folosește numai după ce s-a răcit o jumătate de oră. Crema obținută se îngroașă pe foc mic și se trage deoparte după ce a ajuns ca o smîntînă groasă. Separat se freacă untul spumă și se amestecă încet cu fructele din dulceață. Cele două compoziții se amestecă împreună, apoi se lasă la rece o oră. Se folosește pentru torturile fine.

Cremă Pentru Cremșnit

CREMĂ PENTRU CREMȘNIT Ingrediente - 1 l lapte - 1 baton de vanilie - 60 g făină - 10 gălbenușuri - 350 g zahăr pudră Mod de preparare Se freacă gălbenușurile cu zahărul, apoi se adaugă făina, în ploaie, și se continuă operația pînă la omogenizare. Laptele se fierbe, se trage pe marginea plitei și se adaugă batonul de vanilie tăiat bucăți mici. Se lasă să se răcească puțin înainte de a-l turna peste crema de gălbenușuri. Amestecul de cremă și lapte vanilat se pune pe foc și se îngroașă, amestecînd fără întrerupere. Se pune făina desfăcută în puțin lapte cald, se amestecă bine și se fierbe 20 de minute. Se ia de pe foc și se lasă să se răcească, apoi se folosește la cremșnit.

Cremă de Zahăr Ars

CREMĂ DE ZAHĂR ARS Ingrediente - 1 l lapte - 500 g zahăr - 2 linguri de făină - un praf de sare - 4 ouă Mod de preparare Se împarte zahărul în două părți egale : o parte se pune într-o cratiță emailată, cu pereții înalți, și se caramelizează pe foc mic. În timp ce zahărul se colorează, se mișcă cratița, pentru ca zahărul să se dispună uniform pe pereții ei. Restul de zahăr se dizolvă într-un litru de lapte, la temperatură ridicată, pe foc moale, amestecînd cu o lingură, pentru ca zahărul să nu rămînă pe fundul vasului. În lapte se adaugă făina care s-a desfăcut într-o ceșcuță de lapte cald și se lasă să fiarbă pînă cînd se îngroașă puțin. Este nevoie de un sfert de oră de fierbere neîntrerupere pentru ca făina să fie fiartă bine. Se ia cratița de pe foc, se lasă să se răcească crema, apoi se adaugă ouăle bătute spumă. Se încorporează cu atenție, se pune amestecul în cratița cu zahărul caramelizat, se așază cratița în alt vas mai mare, umplut pe jumăta...

Cremă de Lapte

CREMĂ DE LAPTE Ingrediente - 1 l lapte - 1 baton vanilie - 3 linguri de făină - 8 ouă - 350 g zahăr Mod de preparare Se fierbe laptele cu zahărul, se adaugă vanilia cînd laptele se trage de pe foc și se lasă să se răcească puțin. Se spală ouăle, se separă gălbenușurile și se freacă spumă, se pune făina, în ploaie, și se omogenizează bine, după care se adaugă laptele călduț, amestecînd încet în compoziție. Amestecul se lasă pe foc moale pînă se îngroașă ca o smîntînă, apoi se ia de pe foc și se răcește. Cînd crema este rece, se adaugă albușurile bătute spumă tare, se omogenizează compoziția și se lasă la frigider să se răcească complet înainte de a o folosi.

Cremă de Lămîie

CREMĂ DE LĂMÎIE Ingrediente - 1/2 l lapte - 3 linguri de făină - 50 g unt - 1 lămîie mare - 150 g zahăr Mod de preparare Laptele se fierbe și se lasă să se răcească puțin. Se ține untul la temperatura camerei pentru cîteva ore, după care se freacă spumă cinci minute și se adaugă zahărul, continuînd operația pîna la completa dizolvare a cristalelor. Crema se amestecă cu făina, se omogenizează și se adaugă laptele călduț, cîte puțin, amestecînd fără întrerupere. Amestecul se îngroașă pe foc pînă cînd devine de consistența smîntînii, apoi se lasă să se răcească și se folosește după ce s-a stors deasupra zeama de la o lămîie mare și s-a parfumat cu coaja de la jumătate de lămîie. Crema se răcește la frigider și se folosește pentru torturi și prăjituri ,,Mimoza”.

Cremă de Ciocolată cu Lapte Praf

CREMĂ DE CIOCOLATĂ CU LAPTE PRAF Ingrediente - 200 g lapte praf - 200 g zahăr tos - 100 ml apă - 100 g unt - 10 nuci tocate - 3 linguri de cacao Mod de preparare Se cerne laptele praf împreună cu cacao într-o cratiță emailată, se omogenizează și se amestecă cu un sirop din zahăr și apă, fiert la foc mic. Siropul se toarnă fierbinte peste amestecul de lapte și cacao, se amestecă încet ca să se încorporeze bine în compoziție, apoi se adaugă untul, continuînd operația. Se pun nucile tocate mărunt și se lasă crema să se răcească. Se folosește pentru umplut torturi, prăjituri sau fursecuri, dar se servește și simplă, acoperită cu frișcă proaspătă.

Cremă de Ciocolată

CREMĂ DE CIOCOLATĂ Ingrediente - 200 g unt - 200 g zahăr pudră - 100 g ciocolată - 1 ceașcă de lapte dulce - 200 g frișcă Mod de preparare Se freacă untul cu zahărul cremă spumoasă, se adaugă ciocolata dizolvată și îngroșată cu o ceașcă de lapte pe foc mic, amestecînd repede, ca să nu se taie crema. Cînd crema s-a omogenizat, se adaugă frișca și se încorporează ușor. Se ține la rece și se servește în cupe adînci, cu pișcoturi pentru șampanie, așezate pe margine.

Cremă de Cafea

CREMĂ DE CAFEA Ingrediente - 200 g unt - 2 linguri de cafea naturală - 4 gălbenușuri - 2 linguri de coniac Mod de preparare Untul se freacă spumă cu zahărul pînă la completa dizolvare a cristalelor, apoi se adaugă gălbenușurile pe rînd. În crema omogenă se pune cafeaua cernută, se parfumează cu două linguri de coniac și se lasă la rece. Se folosește pentru fursecurile cu unt sau pentru tortul alb.

Cremă de Cacao

CREMĂ DE CACAO Ingrediente - 200 g unt - 3 linguri de făină - 1/2 l lapte dulce - 2 linguri de cacao - vanilie Mod de preparare Se freacă untul, ținut la temperatura camerei, pînă cînd ajunge o cremă spumoasă, apoi se pune zahărul și se continuă operația pînă cînd cristalele de zahăr se dizolvă complet. Se adaugă cacaua cernută proaspăt și se amestecă pînă la omogenizare. Se încălzește laptele pe foc, se amestecă cu făina pusă în ploaie, se îngroașă pe foc și se parfumează cu vanilie. Se lucrează la foc mic, amestecînd fără întrerupere, ca să nu se prindă de cratiță. Se răcește, puțin, apoi se amestecă încet cu crema de unt. După ce s-a răcit complet, se folosește pentru a umple prăjituri și torturi.