Poezia Artă Poetică de Mihai Beniuc

ARTĂ POETICĂ


Fie versul cît un fir de iarbă
Ce-l răsfață-ntîia oară vîntul.
Cît pufosul început de barbă
Chipul de copil în om schimbîndu-l.


Fie cît o poamă bulbucată
Ce-o ascunde frunza cu sfială,
Ori cît boțul sînilor de fată
Cînd mijesc în anii ei de școală.



Fie cît un zbor de rîndunică
Săgetînd din cuib în zări albastre,
Ori cît primul da șoptit cu frică,
Străjuit de ochi duioși de astre.


Fie versul cît buburuza
Gata să-și ia zborul de pe mînă.
Cît sărutull, cel dîntîi, pe buză
Cînd porumbi în ramuri se îngînă.


Fie versul cît un strop de rouă
Dimineața-n zori pe-o micșunea,
Ori cît clipa ce unește două
Inimi după-o despărțire grea.


Fie cît smeritele parfumuri
De dumbravinic ori de busuioc
Cît încrucișarea-a două drumuri
C-un izvor și-un arbor la un loc.


Fie doar cît două clipe calme
În pădure cînd pornește vînt.
Ori cît scuipă un plugar în palme
Cînd împlîntă fierul în pămînt.


Fie versul cît e silueta
Unei ciute-n codru alergînd.
Cît ămbracă omul salopeta,
Și așază sculele la rînd.


Fie cît rotiri de vultur plane
Cercetînd cîmpia de sub cer,
Cît plasarea primelor jaloane
Pentr-un început de șantier.


Fie doar cît primele vibrații
De lumină-n zori pe struguri grași,
Cît primirea primei decorații
De un tînăr muncitor fruntaș.


Fie doar cît licărul de soare
Ce se joacă-n steagul desfăcut,
Cît surîsu-n zi de sărbătoare
Cînd să bei din vin ai început.


Fie cît sclipirea unei seceri
Din străbune vremi de răzvrătiri.
Cît durata unei reculegeri
Pentru cei căzuți, pentru martiri.


Fie cît un fulger ce despică
Dintr-o dată pieptul unui nor,
Cît un braț ce strașnic se ridică
Spre dușmanii tăi, o, drag popor !


Și de-o fi din toate cîte-o țîră,
Fi-va versul binecuvîntat,
Și-o dura mai mult decît o dîră
Cînd de sus o stea s-a scuturat.


Și de-o fi din toate cîte-o leacă,
Inima-l primește bucuros,
Căci e dat ca omului să-i placă
Tot ce-o face traiul mai frumos.

Poezia Artă Poetică de Mihai Beniuc

ARTĂ POETICĂ


Fie versul cît un fir de iarbă
Ce-l răsfață-ntîia oară vîntul.
Cît pufosul început de barbă
Chipul de copil în om schimbîndu-l.


Fie cît o poamă bulbucată
Ce-o ascunde frunza cu sfială,
Ori cît boțul sînilor de fată
Cînd mijesc în anii ei de școală.



Fie cît un zbor de rîndunică
Săgetînd din cuib în zări albastre,
Ori cît primul da șoptit cu frică,
Străjuit de ochi duioși de astre.


Fie versul cît buburuza
Gata să-și ia zborul de pe mînă.
Cît sărutull, cel dîntîi, pe buză
Cînd porumbi în ramuri se îngînă.


Fie versul cît un strop de rouă
Dimineața-n zori pe-o micșunea,
Ori cît clipa ce unește două
Inimi după-o despărțire grea.


Fie cît smeritele parfumuri
De dumbravinic ori de busuioc
Cît încrucișarea-a două drumuri
C-un izvor și-un arbor la un loc.


Fie doar cît două clipe calme
În pădure cînd pornește vînt.
Ori cît scuipă un plugar în palme
Cînd împlîntă fierul în pămînt.


Fie versul cît e silueta
Unei ciute-n codru alergînd.
Cît ămbracă omul salopeta,
Și așază sculele la rînd.


Fie cît rotiri de vultur plane
Cercetînd cîmpia de sub cer,
Cît plasarea primelor jaloane
Pentr-un început de șantier.


Fie doar cît primele vibrații
De lumină-n zori pe struguri grași,
Cît primirea primei decorații
De un tînăr muncitor fruntaș.


Fie doar cît licărul de soare
Ce se joacă-n steagul desfăcut,
Cît surîsu-n zi de sărbătoare
Cînd să bei din vin ai început.


Fie cît sclipirea unei seceri
Din străbune vremi de răzvrătiri.
Cît durata unei reculegeri
Pentru cei căzuți, pentru martiri.


Fie cît un fulger ce despică
Dintr-o dată pieptul unui nor,
Cît un braț ce strașnic se ridică
Spre dușmanii tăi, o, drag popor !


Și de-o fi din toate cîte-o țîră,
Fi-va versul binecuvîntat,
Și-o dura mai mult decît o dîră
Cînd de sus o stea s-a scuturat.


Și de-o fi din toate cîte-o leacă,
Inima-l primește bucuros,
Căci e dat ca omului să-i placă
Tot ce-o face traiul mai frumos.

Poezia N-am Putut să Cînt în Cîntec de Mihai Beniuc

N-AM PUTUT SĂ CÎNT ÎN CÎNTEC




N-am putut să cînt în cîntec
Nici porc negru, nii șerpoaică,
Nici popa cu brîu pe pîntec,
Nici fată de boieroaică.




Dragă mi-i, însă, pădurea
Cînd întinerește-n mai.
Și din cînd în cînd săcurea,
Cînd izbește-n putregai.

Poezia N-am Putut să Cînt în Cîntec de Mihai Beniuc

N-AM PUTUT SĂ CÎNT ÎN CÎNTEC




N-am putut să cînt în cîntec
Nici porc negru, nii șerpoaică,
Nici popa cu brîu pe pîntec,
Nici fată de boieroaică.




Dragă mi-i, însă, pădurea
Cînd întinerește-n mai.
Și din cînd în cînd săcurea,
Cînd izbește-n putregai.

Poezia Orezărie de Mihai Beniuc

OREZĂRIE


Eu sînt poetul cîmpului ce vezi.
Cîntam pe timpuri jalea lui, rugina.
Azi toamna-și tremură cu drag lumina
Pe roșcovane lanuri de orez.


Robie, boi zdrobiți, sudalme
Și munci de jar pe dușmănoase mejdii -
Pelin dospea și-n florile nădejdii.
Crescute-n ziua frămîntată-n palme.


Ttrînteam, ca-n inimi, secera în snopi,
Sub asfințit de trudă grea ca teascul.
Umblă vătaful ca un mascur -
Noi ne-ntorceam pe drumul plin de gropi.


Toți care-atîta vreme-ați argățit,
Mai știți jandarmii, curtea și boierul ?
S-a prăbușit peste trecut un zid
Ce-ntuneca și țarina și cerul.


Pe șesu-mpătrățit ca un caiet,
Cu-ntinderi și cu șanțuri deopotrivă,
Se leagănă de vînt, se coace-ncet
Orez în gospodăria colectivă.

Poezia Orezărie de Mihai Beniuc

OREZĂRIE


Eu sînt poetul cîmpului ce vezi.
Cîntam pe timpuri jalea lui, rugina.
Azi toamna-și tremură cu drag lumina
Pe roșcovane lanuri de orez.


Robie, boi zdrobiți, sudalme
Și munci de jar pe dușmănoase mejdii -
Pelin dospea și-n florile nădejdii.
Crescute-n ziua frămîntată-n palme.


Ttrînteam, ca-n inimi, secera în snopi,
Sub asfințit de trudă grea ca teascul.
Umblă vătaful ca un mascur -
Noi ne-ntorceam pe drumul plin de gropi.


Toți care-atîta vreme-ați argățit,
Mai știți jandarmii, curtea și boierul ?
S-a prăbușit peste trecut un zid
Ce-ntuneca și țarina și cerul.


Pe șesu-mpătrățit ca un caiet,
Cu-ntinderi și cu șanțuri deopotrivă,
Se leagănă de vînt, se coace-ncet
Orez în gospodăria colectivă.

Poezia Cucuvaie și Ciocîrlie de Mihai Beniuc

CUCUVAIE ȘI CIOCÎRLIE


Cucuvaie fost-am pînă ieri.
Iar de astăzi, iată-s ciocîrlie.
- Spusu-v-am eu, domnilor boieri,
C-așa o să fie !


N-ați crezut, căci nu vi-a fost pe plac.
Adevăru-i însă adevăr :
Poartă fata unui om sărac
O garoafă roșie în păr.


Ei ! și ce-i ? o poartă, și atît !
Nu vă-ntreabă nimenea de pungă,
Nu, vă strînge nimenea de gît -
Dar, viața-i scurtă, vremea lungă...


Iar în vremea lungă, poate...
Dar aceasta nu mă mai privește !
Peste vechi morminte ruinate
Tînăra pădure crește !


Crește și tu, cîntec din azur,
În mărețul răsărit de soare,
Crește, crește, cum cresc împrejur
Lanuri de mătasă foșnitoare !


3 aprilie 1945

Poezia Cucuvaie și Ciocîrlie de Mihai Beniuc

CUCUVAIE ȘI CIOCÎRLIE


Cucuvaie fost-am pînă ieri.
Iar de astăzi, iată-s ciocîrlie.
- Spusu-v-am eu, domnilor boieri,
C-așa o să fie !


N-ați crezut, căci nu vi-a fost pe plac.
Adevăru-i însă adevăr :
Poartă fata unui om sărac
O garoafă roșie în păr.


Ei ! și ce-i ? o poartă, și atît !
Nu vă-ntreabă nimenea de pungă,
Nu, vă strînge nimenea de gît -
Dar, viața-i scurtă, vremea lungă...


Iar în vremea lungă, poate...
Dar aceasta nu mă mai privește !
Peste vechi morminte ruinate
Tînăra pădure crește !


Crește și tu, cîntec din azur,
În mărețul răsărit de soare,
Crește, crește, cum cresc împrejur
Lanuri de mătasă foșnitoare !


3 aprilie 1945

Poezia Un Om Așteaptă Răsăritul de Mihai Beniuc

UN OM AȘTEAPTĂ RĂSĂRITUL



Livretul militar, diploma de doctor
Și cîteva lirice zbateri.
Pe deal,
Liniștită,
Moara de vînt.



Oglinda lacului
Se-ntunecă-n seară.
Pe-o casă părăsită
Cîntă cucuvaia.
Stelele sînt departe.
Răcoare.
Ce bine-i acum
Să te-aduni cu ai tăi
La masă
Sub lampa cu petrol !
Un cîine latră pe străinul ce trece.
Singur.
Și drumurile duc în întunerec.
Tăcere.
Diamante - stele -
Zgîrîie sticla albastră a nopții.
Și cîmpu-i deșert.
Un zid neterminat.



Paragină, miros de cucută.
Meșterul aici
N-a pus în temelii un suflet.
Iar mîne
Vor ieși la soare șopîrle
Pe pietrele-ncălzite.



Mîne !
Soare !
Aici e o vară de foc.
Sub cenușa - spuză.
Din crengile bătrîne
Țîșnește flacăra.
Trecutul e un butuc
Pe care stă un om
Cu fața luminată
De vîlvătaia focului.
Cu fața luminată
Un om
Așteaptă răsăritul

5 martie 1945

Poezia Un Om Așteaptă Răsăritul de Mihai Beniuc

UN OM AȘTEAPTĂ RĂSĂRITUL



Livretul militar, diploma de doctor
Și cîteva lirice zbateri.
Pe deal,
Liniștită,
Moara de vînt.



Oglinda lacului
Se-ntunecă-n seară.
Pe-o casă părăsită
Cîntă cucuvaia.
Stelele sînt departe.
Răcoare.
Ce bine-i acum
Să te-aduni cu ai tăi
La masă
Sub lampa cu petrol !
Un cîine latră pe străinul ce trece.
Singur.
Și drumurile duc în întunerec.
Tăcere.
Diamante - stele -
Zgîrîie sticla albastră a nopții.
Și cîmpu-i deșert.
Un zid neterminat.



Paragină, miros de cucută.
Meșterul aici
N-a pus în temelii un suflet.
Iar mîne
Vor ieși la soare șopîrle
Pe pietrele-ncălzite.



Mîne !
Soare !
Aici e o vară de foc.
Sub cenușa - spuză.
Din crengile bătrîne
Țîșnește flacăra.
Trecutul e un butuc
Pe care stă un om
Cu fața luminată
De vîlvătaia focului.
Cu fața luminată
Un om
Așteaptă răsăritul

5 martie 1945

Poezia Toboșarul Timpurilor Noi de Mihai Beniuc

TOBOȘARUL TIMPURILOR NOI


Nimenea nu știe pînă mîne
Ce se mai alege și din noi -
Fost-am totuși eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi.


Cîntecele mele de perzanie
Ptevesteau de mult acest război -
Eu eram în mîndra Transilvanie
Toboșarul timpurilor noi.


Am venit pe malul Dîmboviței
Să sădesc maci roșii în noroi -
Roșii maci pe malul Dîmboviței,
Toboșar al timpurilor noi.


Iată azi, cu mii de cai putere,
Timpuri mari s-anunță pentru noi.
Eu voi fi - se cere, nu se cere -
Toboșarul timpurilor noi.


Zîna mea desprinsă cu tristeți,
Pune peste jale nou altoi :
Bucurii să cînți ai să te-nveți,
Toboșar al timpurilor noi !


Fie cum mi-o fi de-acum norocul
- N-am purtat trifoi cu patru foi -
Lumea veche arz-o însă focul,
Toboșar al timpurilor noi !


Nimenea nu știe pînă mîne
Ce s-o mai alege și din noi -
Fost-am, totuși, eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi !

3 septembrie 1944

Poezia Toboșarul Timpurilor Noi de Mihai Beniuc

TOBOȘARUL TIMPURILOR NOI


Nimenea nu știe pînă mîne
Ce se mai alege și din noi -
Fost-am totuși eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi.


Cîntecele mele de perzanie
Ptevesteau de mult acest război -
Eu eram în mîndra Transilvanie
Toboșarul timpurilor noi.


Am venit pe malul Dîmboviței
Să sădesc maci roșii în noroi -
Roșii maci pe malul Dîmboviței,
Toboșar al timpurilor noi.


Iată azi, cu mii de cai putere,
Timpuri mari s-anunță pentru noi.
Eu voi fi - se cere, nu se cere -
Toboșarul timpurilor noi.


Zîna mea desprinsă cu tristeți,
Pune peste jale nou altoi :
Bucurii să cînți ai să te-nveți,
Toboșar al timpurilor noi !


Fie cum mi-o fi de-acum norocul
- N-am purtat trifoi cu patru foi -
Lumea veche arz-o însă focul,
Toboșar al timpurilor noi !


Nimenea nu știe pînă mîne
Ce s-o mai alege și din noi -
Fost-am, totuși, eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi !

3 septembrie 1944

Poezia Prin Pădurea Blestemată de Mihai Beniuc

PRIN PĂDUREA BLESTEMATĂ


Nu rîde, nu surîde !
Fii crunt ca o mască primitivă,
Și mai ales prefă-te deopotrivă
Cu-aceste suflete hîde.


Taci. O vorbă nu spune.
Nu privi înapoi.
Cu pasul sigur treci printre strigoi
Și printre vrăjitoarele nebune.


Aceasta e pădurea blestemată.
Nu te lasa ispitit de năluci.
'Nainte mereu să te duci
Și numai înainte cată.


Auzi ? te strigă din urmă.
Te-au cunoscut.
Fă-te că n-auzi, fii mut.
Astfel  te curmă...


11 decembrie 1943

Poezia Prin Pădurea Blestemată de Mihai Beniuc

PRIN PĂDUREA BLESTEMATĂ


Nu rîde, nu surîde !
Fii crunt ca o mască primitivă,
Și mai ales prefă-te deopotrivă
Cu-aceste suflete hîde.


Taci. O vorbă nu spune.
Nu privi înapoi.
Cu pasul sigur treci printre strigoi
Și printre vrăjitoarele nebune.


Aceasta e pădurea blestemată.
Nu te lasa ispitit de năluci.
'Nainte mereu să te duci
Și numai înainte cată.


Auzi ? te strigă din urmă.
Te-au cunoscut.
Fă-te că n-auzi, fii mut.
Astfel  te curmă...


11 decembrie 1943

Poezia A Fost Odată Unul Horea de Mihai Beniuc

A FOST ODATĂ UNUL HOREA


A fost pe-aici odată unul Horea...
Vi se face pielea de găină ?
De ce ? Doar nu el dobîndi victoria !
Și la urma urmei tot n-o să mai vină !


Mi se pare însă că mai sînt
Ooarecari nepoți prin munte.
Ei ! dar cine-ar îndrăzni azi pe pămînt
Pe voi să vă-nfrunte ?


Sînteți cei mari, deși nu cei mai tari.
Și știți poporul e prost.
Mai spînzurați doi, trei vizionari
Și totul va sta cum a fost.


Ori poate-aceste mari fierberi
Vă dau insomnie ?
Puneți la uși o mie de cerberi
Și încă o mie !


De altfel ( sigur nu sînt însă )
Se poate să vă cruțe.
În orice caz, s-aveți averea strînsă
Toată-n căruțe !


Argintul, aurul, pietrele !
E pusă viza pe pașapoarte ?
Slugilor, păziți-le vetrele,
Boierii pleacă departe !...

5 decembrie 1943

Poezia A Fost Odată Unul Horea de Mihai Beniuc

A FOST ODATĂ UNUL HOREA


A fost pe-aici odată unul Horea...
Vi se face pielea de găină ?
De ce ? Doar nu el dobîndi victoria !
Și la urma urmei tot n-o să mai vină !


Mi se pare însă că mai sînt
Ooarecari nepoți prin munte.
Ei ! dar cine-ar îndrăzni azi pe pămînt
Pe voi să vă-nfrunte ?


Sînteți cei mari, deși nu cei mai tari.
Și știți poporul e prost.
Mai spînzurați doi, trei vizionari
Și totul va sta cum a fost.


Ori poate-aceste mari fierberi
Vă dau insomnie ?
Puneți la uși o mie de cerberi
Și încă o mie !


De altfel ( sigur nu sînt însă )
Se poate să vă cruțe.
În orice caz, s-aveți averea strînsă
Toată-n căruțe !


Argintul, aurul, pietrele !
E pusă viza pe pașapoarte ?
Slugilor, păziți-le vetrele,
Boierii pleacă departe !...

5 decembrie 1943

Poezia Durerea Romînească de Mihai Beniuc

DUREREA ROMÎNEASCĂ


Ca în exil mă simt în țara mea !
Idoli străini, mari băutori de sînge,
Turbat s-au apucat aici să bea.
În jurul lor poporul pumni i-și strînge.


Eu, băutor de vin și mare meșter,
În cîntec de iubire și de moarte,
Retrasu-m-am ca schivnicul în peșteră
De zgomotul petrecerii departe.


A trebuit să-mi pun căluș pe coardă,
Pe-a inimii, că prea era nebună -
De-acuma surd în suflet mai răsună
Și-mi biciuiește carnea ca o joardă.


Voi, trecători alăturea de vreme,
Dacă-auziți cum cîntecele plîng,
Să știți că-n miezul muntelui, adînc
Durerea romînească geme !

1943

Poezia Durerea Romînească de Mihai Beniuc

DUREREA ROMÎNEASCĂ


Ca în exil mă simt în țara mea !
Idoli străini, mari băutori de sînge,
Turbat s-au apucat aici să bea.
În jurul lor poporul pumni i-și strînge.


Eu, băutor de vin și mare meșter,
În cîntec de iubire și de moarte,
Retrasu-m-am ca schivnicul în peșteră
De zgomotul petrecerii departe.


A trebuit să-mi pun căluș pe coardă,
Pe-a inimii, că prea era nebună -
De-acuma surd în suflet mai răsună
Și-mi biciuiește carnea ca o joardă.


Voi, trecători alăturea de vreme,
Dacă-auziți cum cîntecele plîng,
Să știți că-n miezul muntelui, adînc
Durerea romînească geme !

1943

Poezia Cu Mii de Cai Putere de Mihai Beniuc

CU MII DE CAI PUTERE


Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept.
Pe oameni îi privesc în față drept.
Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic -
Părinții mei dau țării bob din spic !


N-ajung nimic ? - De mii de generații
Noi tot muncim, și au ajuns tot alții...
Așa ă fie, dacă-i dat așa
Dar pîn' la urmă tot se va vedea !


Ori nu-i așa ? - Hei, nouă sute șapte...
Îl știm, îl știm ! Și-i drept, e încă noapte.
Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit.
Umblați ca furnicarul răscolit.


Ați priceput : Cu mii de cai putere
Se crapă zorii unei alte ere !

1939

Poezia Cu Mii de Cai Putere de Mihai Beniuc

CU MII DE CAI PUTERE


Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept.
Pe oameni îi privesc în față drept.
Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic -
Părinții mei dau țării bob din spic !


N-ajung nimic ? - De mii de generații
Noi tot muncim, și au ajuns tot alții...
Așa ă fie, dacă-i dat așa
Dar pîn' la urmă tot se va vedea !


Ori nu-i așa ? - Hei, nouă sute șapte...
Îl știm, îl știm ! Și-i drept, e încă noapte.
Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit.
Umblați ca furnicarul răscolit.


Ați priceput : Cu mii de cai putere
Se crapă zorii unei alte ere !

1939