www.Zapaciti.ro

ARTĂ POETICĂ Fie versul cît un fir de iarbă Ce-l răsfață-ntîia oară vîntul. Cît pufosul început de barbă Chipul de copil în om schimbîndu-l. Fie cît o poamă bulbucată Ce-o ascunde frunza cu sfială, Ori cît boțul sînilor de fată Cînd mijesc în anii ei de școală. Fie cît un zbor de rîndunică Săgetînd din cuib în zări albastre, Ori cît primul da șoptit cu frică, Străjuit de ochi duioși de astre. Fie versul cît buburuza Gata să-și ia zborul de pe mînă. Cît sărutull, cel dîntîi, pe buză Cînd porumbi în ramuri se îngînă. Fie versul cît un strop de rouă Dimineața-n zori pe-o micșunea, Ori cît clipa ce unește două Inimi după-o despărțire grea. Fie cît smeritele parfumuri De dumbravinic ori de busuioc Cît încrucișarea-a două drumuri C-un izvor și-un arbor la un loc. Fie doar cît două clipe calme În pădure cînd pornește vînt. Ori cît scuipă un plugar în palme Cînd împlîntă fierul în pămînt. Fie versul cît e silueta Unei ciute-n codru alergînd. Cî...

N-AM PUTUT SĂ CÎNT ÎN CÎNTEC N-am putut să cînt în cîntec Nici porc negru, nii șerpoaică, Nici popa cu brîu pe pîntec, Nici fată de boieroaică. Dragă mi-i, însă, pădurea Cînd întinerește-n mai. Și din cînd în cînd săcurea, Cînd izbește-n putregai.

OREZĂRIE Eu sînt poetul cîmpului ce vezi. Cîntam pe timpuri jalea lui, rugina. Azi toamna-și tremură cu drag lumina Pe roșcovane lanuri de orez. Robie, boi zdrobiți, sudalme Și munci de jar pe dușmănoase mejdii - Pelin dospea și-n florile nădejdii. Crescute-n ziua frămîntată-n palme. Ttrînteam, ca-n inimi, secera în snopi, Sub asfințit de trudă grea ca teascul. Umblă vătaful ca un mascur - Noi ne-ntorceam pe drumul plin de gropi. Toți care-atîta vreme-ați argățit, Mai știți jandarmii, curtea și boierul ? S-a prăbușit peste trecut un zid Ce-ntuneca și țarina și cerul. Pe șesu-mpătrățit ca un caiet, Cu-ntinderi și cu șanțuri deopotrivă, Se leagănă de vînt, se coace-ncet Orez în gospodăria colectivă.

CUCUVAIE ȘI CIOCÎRLIE Cucuvaie fost-am pînă ieri. Iar de astăzi, iată-s ciocîrlie. - Spusu-v-am eu, domnilor boieri, C-așa o să fie ! N-ați crezut, căci nu vi-a fost pe plac. Adevăru-i însă adevăr : Poartă fata unui om sărac O garoafă roșie în păr. Ei ! și ce-i ? o poartă, și atît ! Nu vă-ntreabă nimenea de pungă, Nu, vă strînge nimenea de gît - Dar, viața-i scurtă, vremea lungă... Iar în vremea lungă, poate... Dar aceasta nu mă mai privește ! Peste vechi morminte ruinate Tînăra pădure crește ! Crește și tu, cîntec din azur, În mărețul răsărit de soare, Crește, crește, cum cresc împrejur Lanuri de mătasă foșnitoare ! 3 aprilie 1945

UN OM AȘTEAPTĂ RĂSĂRITUL Livretul militar, diploma de doctor Și cîteva lirice zbateri. Pe deal, Liniștită, Moara de vînt. Oglinda lacului Se-ntunecă-n seară. Pe-o casă părăsită Cîntă cucuvaia. Stelele sînt departe. Răcoare. Ce bine-i acum Să te-aduni cu ai tăi La masă Sub lampa cu petrol ! Un cîine latră pe străinul ce trece. Singur. Și drumurile duc în întunerec. Tăcere. Diamante - stele - Zgîrîie sticla albastră a nopții. Și cîmpu-i deșert. Un zid neterminat. Paragină, miros de cucută. Meșterul aici N-a pus în temelii un suflet. Iar mîne Vor ieși la soare șopîrle Pe pietrele-ncălzite. Mîne ! Soare ! Aici e o vară de foc. Sub cenușa - spuză. Din crengile bătrîne Țîșnește flacăra. Trecutul e un butuc Pe care stă un om Cu fața luminată De vîlvătaia focului. Cu fața luminată Un om Așteaptă răsăritul 5 martie 1945

TOBOȘARUL TIMPURILOR NOI Nimenea nu știe pînă mîne Ce se mai alege și din noi - Fost-am totuși eu și voi rămîne Toboșarul timpurilor noi. Cîntecele mele de perzanie Ptevesteau de mult acest război - Eu eram în mîndra Transilvanie Toboșarul timpurilor noi. Am venit pe malul Dîmboviței Să sădesc maci roșii în noroi - Roșii maci pe malul Dîmboviței, Toboșar al timpurilor noi. Iată azi, cu mii de cai putere, Timpuri mari s-anunță pentru noi. Eu voi fi - se cere, nu se cere - Toboșarul timpurilor noi. Zîna mea desprinsă cu tristeți, Pune peste jale nou altoi : Bucurii să cînți ai să te-nveți, Toboșar al timpurilor noi ! Fie cum mi-o fi de-acum norocul - N-am purtat trifoi cu patru foi - Lumea veche arz-o însă focul, Toboșar al timpurilor noi ! Nimenea nu știe pînă mîne Ce s-o mai alege și din noi - Fost-am, totuși, eu și voi rămîne Toboșarul timpurilor noi ! 3 septembrie 1944

PRIN PĂDUREA BLESTEMATĂ Nu rîde, nu surîde ! Fii crunt ca o mască primitivă, Și mai ales prefă-te deopotrivă Cu-aceste suflete hîde. Taci. O vorbă nu spune. Nu privi înapoi. Cu pasul sigur treci printre strigoi Și printre vrăjitoarele nebune. Aceasta e pădurea blestemată. Nu te lasa ispitit de năluci. 'Nainte mereu să te duci Și numai înainte cată. Auzi ? te strigă din urmă. Te-au cunoscut. Fă-te că n-auzi, fii mut. Astfel  te curmă... 11 decembrie 1943

A FOST ODATĂ UNUL HOREA A fost pe-aici odată unul Horea... Vi se face pielea de găină ? De ce ? Doar nu el dobîndi victoria ! Și la urma urmei tot n-o să mai vină ! Mi se pare însă că mai sînt Ooarecari nepoți prin munte. Ei ! dar cine-ar îndrăzni azi pe pămînt Pe voi să vă-nfrunte ? Sînteți cei mari, deși nu cei mai tari. Și știți poporul e prost. Mai spînzurați doi, trei vizionari Și totul va sta cum a fost. Ori poate-aceste mari fierberi Vă dau insomnie ? Puneți la uși o mie de cerberi Și încă o mie ! De altfel ( sigur nu sînt însă ) Se poate să vă cruțe. În orice caz, s-aveți averea strînsă Toată-n căruțe ! Argintul, aurul, pietrele ! E pusă viza pe pașapoarte ? Slugilor, păziți-le vetrele, Boierii pleacă departe !... 5 decembrie 1943

DUREREA ROMÎNEASCĂ Ca în exil mă simt în țara mea ! Idoli străini, mari băutori de sînge, Turbat s-au apucat aici să bea. În jurul lor poporul pumni i-și strînge. Eu, băutor de vin și mare meșter, În cîntec de iubire și de moarte, Retrasu-m-am ca schivnicul în peșteră De zgomotul petrecerii departe. A trebuit să-mi pun căluș pe coardă, Pe-a inimii, că prea era nebună - De-acuma surd în suflet mai răsună Și-mi biciuiește carnea ca o joardă. Voi, trecători alăturea de vreme, Dacă-auziți cum cîntecele plîng, Să știți că-n miezul muntelui, adînc Durerea romînească geme ! 1943

CU MII DE CAI PUTERE Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept. Pe oameni îi privesc în față drept. Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic - Părinții mei dau țării bob din spic ! N-ajung nimic ? - De mii de generații Noi tot muncim, și au ajuns tot alții... Așa ă fie, dacă-i dat așa Dar pîn' la urmă tot se va vedea ! Ori nu-i așa ? - Hei, nouă sute șapte... Îl știm, îl știm ! Și-i drept, e încă noapte. Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit. Umblați ca furnicarul răscolit. Ați priceput : Cu mii de cai putere Se crapă zorii unei alte ere ! 1939

E SLOBOD SĂ MAI CÎNT ? Am coborît din munți și bolovani Legendele lui Horia-mi curg în sînge, În doina mea Ardealul plînge Și cer dreptate două mii de ani. Eu sînt trimisul timpurilor noi, Ieșit din rînd cu cei ce ară glia Și totuși vin întrebător la voi : E slobod să mai cînt în Romînia ? Ar trebui să-mi bag un sămădău Ca numărul dușmanilor să-mi țină. Ai ! ce-am să-i calc odată crunt în tină, Necruțător, fără păreri de rău. Puțin îmi pasă că mă blăstămați Și m-alungați cu pietre ca pe cîne. Destinul meu a fost și va rămîne Să-mi port revolta mîndră sub Carpați. Striviți-mă cu rpata-n Bălgărad , Fluierul Iancului mi-l puneți în gură, Prin țărmul vostru-nțelenit de ură Tot am să-mi tai cu cîntecele vad ! 1941

CĂTRĂ CASĂ Luna - daurit paing Legănat în pînza serii Stă pîndit ( să nu le sperii ! ) Stelele ce mai l-ating. Încărcat cu nuferi lacul Lin zîmbește, și viclene Frunze tremură din gene Vorovind precum li-i placul. Eu, tot singur, măsur drumul Și gîndesc la lucruri vechi. Șopotesc părechi, părechi Prin tăcerile ca fumul. Cine m-a chemat ? Iluzii, Iar vă rîdeți de poet ? Șuier printre dinți încet De amor, ca toți zăluzii. Eh ! și ce-i Au n-am eu dreptul Mult mai mult ca ceilalți ? Printre tufe brazii-nalți Mîndri stau scoțîndu-și pieptul ! - Lasă. Altădată. Lasă ! Și o iau domol, domol Pe cărări cu lung ocol Cătră casă.

1 MAI 1945 Pe vechile ruginite coarde Cum am să cînt, să descînt Această nouă viață ce arde, Ce vine năvalnică-n tropot, Întîiul Mai slobod Pe romînescu pămînt ? Graiului nostru, deprins Cu pumnul tău, suferință, Îi dă astăzi nouă ființă Puterea cea mare, de ne-nvins Uriașul cuvînt : Libertate ! Ne tremură buzele, aproape Că plîngem, șoptindu-l În brațele dedate să rupă, să darme, să sape, Nu știu să strîngem, ori strîngem prea tare Odorul acesta prea drag, Prea gingaș pentru asprele noastre palme murdare. Și totuși vocile noastre, Obișnuite doar să geamă, Vor despica țăriile albastre Cu cîntece noi Ca niște goarne de aramă. Din inima ruptă, Din vechiul strigăt de luptă Zbucnește-n tărie, Tu cîntec de bucurie ! Ei ! muncitorilor ! A voastră e ziua măreață ! Din străbunul Armindeni Răsare azi pretutindeni O nouă viață ! În umbră sînt încă la pîndă, Tovarășe, ține la pas ! Și ochii în patru La cel care umblă să vîndă, Lasă pe creștet s...

ILEANA În codrul acesta vrăjit Stejarii-s de două milenii. Sub mușchiul de taină așteaptă Făptura de vis a Ilenii. Vestiți cavaleri din apus Umblat-au mereu s-o găsească - Un blestem ce-apasă pe codru Schimbatu-i-a-n piatră și iască. Mari lotri cu nume temut Cerca-au pe zînă s-o fure - Cadravele lor putrezesc În reavăn pămînt de pădure. Și zîna visează de veacuri Un tînăr născut în dumbravă Să vină să-i dea n sărut, Trezind-o din vraja bolnavă. 1941

CÎNTEC DE PRIMĂVARĂ În zădar vă zbateți și asudă Fruntea voastră galbenă ca ceară, Nu puteți, degeaba-i orice trudă, Să legați cu lanțuri primăvara. Muguri noi țîfnesc din putregai, Înfrunzește și-nflorește țara. Și voi vreți, cînd noi intrăm în mai, Să legați cu lanțuri primăvara ? Alte vînturi proaspete, frămîntă Codrii tineri, zilele-s ca para. Vouă nu știu ce sticleți vă cîntă Să legați cu lanțuri primăvara. Nu simțiți apropiatul freamăt De furtună ce-npînzește țara ? În zadar vă opintiți cu geamăt Să legați cu lanțuri primăvara. În zădar vă zbateți și asudă Fruntea voastră galbenă ca ceara, Nu puteți, degeaba-i orice trudă, Să legați cu lanțuri primăvara. 1939

AȘTEPTARE Murmurînd adînc și tainic Cîntă frunzele Sybile : Nou luceafăr vine crainic Pentru zorii altor zile. Am văzut prin cîte-o vale Tăinuit ascunși în peșteri Cum, lovind în nicovale, Lănci ascut piticii meșteri. În păduri cu veacuri grele, În inele de stejari Mormăie citind în stele Înțelepți solomonari. Stăpînind, cu trudă încă Somnu negrului bălăur Adormit în vrajă-adîncă Pe grămada lui de aur, Ei așteaptă, tot așteaptă Ziua marelui noroc, Făt-frumos în mîna dreaptă Cu o sabie de foc. 1942

DESTIN Ce vă tot învolburați răzmeriți, Gînduri voi, în tigva mea bețivă ? Ori tu crezi că soarta nu ți-o meriți, Inima de-atîtea ori naivă ? Vezi și tu, nu-i tuturora dat Să se-mbuibe-n aurul vieții - Tata-i om sărac la noi în sat, Mai sărac sînt eu ca toți poeții. Dar de-aceea strașnica mea liră, Nu te teme, nu te pun în cui - Cîntul meu ca mâna se răsfiră Peste jalea grea a veacului. Dacă astăzi Blaga sau Arghezi Sînt mai mult decît Mihai Beniuc, S-or topi răcelile zăpezii Cînd va fi de-aicea să mă duc. Și va fi nu peste mult acesta, Pomul morții iată c-a-nflorit ; Umbra lui mi-a-ntunecat fereastra Ce-am deschis-o cătră răsărit. Văd mereu cum crucile de lemn Ca trifoiul umplu zilnic huma - Prieteni, prieteni ! asta e un semn C-a sosit timpul meu de-acuma. Muntele durerilor umane Mi se-nalță maiestos în față. Sus pe culme tu, Nazaretane, Stai învingător peste viață. Știu că nu mi-i dat să fiu la fel, Ca tîlharul am trecut prin lume ; M...

LA MINE-N SÎNGE Nimica nu mai am de spus. Să vină de vor alții ca să-nceapă A pescui-n această tulbure apă - Eu m-am întors cu spatele cătră apus. Ca un bujor cu capul rupt, Mă uit la uriașul pom : De fiecare creangă spînzură un om. Nu, nu ! aicea n-aș fi vrut să lupt. Voi, nesătuilor de lupte, Poftim gustați aceste frupte ! S-apleacă peste hartă Duhul Răului, Îi roade rînza un turbat nesațiu De sînge tînăr și de spațiu. ,,Veniți !” urlă-ntunecată gura Hăului. Eu nu mai am nimica de spus. Colcăie de putrele băltoace, La fiecare pas cineva zace Din răsărit ori din apus. Hei ! fraților, la mine-n sînge Istoria contemporană plînge. 1942

MELIȚA Toată vara, toată toamna latră, Melița, melița. Cad puzderii cînepile verii, Cînepile toamnei cad puzderii Cum le mușcă îndîrjit și latră Melița, melița. Vrafuri albe - oase - împresoară Melița, melița. Iară ea, flămîndă, mîncă, mîncă... Melițo, mai vrei ? - Mai adă încă ! Melița, melița. Iarna doar mai tace cît mai tace Melița, melița. Dar acum iat-o iar la soare Melița de cînepi tocătoare. Încă tace. Oare cît mai tace ? Melița, melița. Un fior prin cîmpuri se strecoară : Melița, melița. Tinerele fire de verdeață Cresc superbe, pline de viață. Dar prin cîmp fiorul se strecoară : Melița, melița...  1942

DRUMUL MEU Pegasul meu e murgul romînesc. El știe doar poteca și urcușul Spre vîrful cătră care năzuiesc, Pe care pajuri mari își au culcușul. Acolo e palatul din poveste Și Cosînzeana veșnic nentîlnită - N-o văd prin ceață, dar eu știu că este, Și murgul bate vajnic din copită. La poduri au să iasă dedesubt Balaurii cu capetele șapte. Va trebui cu dînșii să mă lupt Din zori de zi pînă tîrziu în noapte. Dar am să fac în sîngele lor baie, Și limbile lor pune-le-oi în sîn, Ca să le vadă zîna mea bălaie Cînd ziua va veni la ea să mîn. Iar de va fi ca steaua mea să cadă 'Nainte de soroc pe drumul greu, Un alt fecior cu frunte de zăpadă Va duce mai departe drumul meu ! 1940