Poezia Artă Poetică de Mihai Beniuc

ARTĂ POETICĂ


Fie versul cît un fir de iarbă
Ce-l răsfață-ntîia oară vîntul.
Cît pufosul început de barbă
Chipul de copil în om schimbîndu-l.


Fie cît o poamă bulbucată
Ce-o ascunde frunza cu sfială,
Ori cît boțul sînilor de fată
Cînd mijesc în anii ei de școală.



Fie cît un zbor de rîndunică
Săgetînd din cuib în zări albastre,
Ori cît primul da șoptit cu frică,
Străjuit de ochi duioși de astre.


Fie versul cît buburuza
Gata să-și ia zborul de pe mînă.
Cît sărutull, cel dîntîi, pe buză
Cînd porumbi în ramuri se îngînă.


Fie versul cît un strop de rouă
Dimineața-n zori pe-o micșunea,
Ori cît clipa ce unește două
Inimi după-o despărțire grea.


Fie cît smeritele parfumuri
De dumbravinic ori de busuioc
Cît încrucișarea-a două drumuri
C-un izvor și-un arbor la un loc.


Fie doar cît două clipe calme
În pădure cînd pornește vînt.
Ori cît scuipă un plugar în palme
Cînd împlîntă fierul în pămînt.


Fie versul cît e silueta
Unei ciute-n codru alergînd.
Cît ămbracă omul salopeta,
Și așază sculele la rînd.


Fie cît rotiri de vultur plane
Cercetînd cîmpia de sub cer,
Cît plasarea primelor jaloane
Pentr-un început de șantier.


Fie doar cît primele vibrații
De lumină-n zori pe struguri grași,
Cît primirea primei decorații
De un tînăr muncitor fruntaș.


Fie doar cît licărul de soare
Ce se joacă-n steagul desfăcut,
Cît surîsu-n zi de sărbătoare
Cînd să bei din vin ai început.


Fie cît sclipirea unei seceri
Din străbune vremi de răzvrătiri.
Cît durata unei reculegeri
Pentru cei căzuți, pentru martiri.


Fie cît un fulger ce despică
Dintr-o dată pieptul unui nor,
Cît un braț ce strașnic se ridică
Spre dușmanii tăi, o, drag popor !


Și de-o fi din toate cîte-o țîră,
Fi-va versul binecuvîntat,
Și-o dura mai mult decît o dîră
Cînd de sus o stea s-a scuturat.


Și de-o fi din toate cîte-o leacă,
Inima-l primește bucuros,
Căci e dat ca omului să-i placă
Tot ce-o face traiul mai frumos.

Poezia N-am Putut să Cînt în Cîntec de Mihai Beniuc

N-AM PUTUT SĂ CÎNT ÎN CÎNTEC




N-am putut să cînt în cîntec
Nici porc negru, nii șerpoaică,
Nici popa cu brîu pe pîntec,
Nici fată de boieroaică.




Dragă mi-i, însă, pădurea
Cînd întinerește-n mai.
Și din cînd în cînd săcurea,
Cînd izbește-n putregai.

Poezia Orezărie de Mihai Beniuc

OREZĂRIE


Eu sînt poetul cîmpului ce vezi.
Cîntam pe timpuri jalea lui, rugina.
Azi toamna-și tremură cu drag lumina
Pe roșcovane lanuri de orez.


Robie, boi zdrobiți, sudalme
Și munci de jar pe dușmănoase mejdii -
Pelin dospea și-n florile nădejdii.
Crescute-n ziua frămîntată-n palme.


Ttrînteam, ca-n inimi, secera în snopi,
Sub asfințit de trudă grea ca teascul.
Umblă vătaful ca un mascur -
Noi ne-ntorceam pe drumul plin de gropi.


Toți care-atîta vreme-ați argățit,
Mai știți jandarmii, curtea și boierul ?
S-a prăbușit peste trecut un zid
Ce-ntuneca și țarina și cerul.


Pe șesu-mpătrățit ca un caiet,
Cu-ntinderi și cu șanțuri deopotrivă,
Se leagănă de vînt, se coace-ncet
Orez în gospodăria colectivă.

Poezia Cucuvaie și Ciocîrlie de Mihai Beniuc

CUCUVAIE ȘI CIOCÎRLIE


Cucuvaie fost-am pînă ieri.
Iar de astăzi, iată-s ciocîrlie.
- Spusu-v-am eu, domnilor boieri,
C-așa o să fie !


N-ați crezut, căci nu vi-a fost pe plac.
Adevăru-i însă adevăr :
Poartă fata unui om sărac
O garoafă roșie în păr.


Ei ! și ce-i ? o poartă, și atît !
Nu vă-ntreabă nimenea de pungă,
Nu, vă strînge nimenea de gît -
Dar, viața-i scurtă, vremea lungă...


Iar în vremea lungă, poate...
Dar aceasta nu mă mai privește !
Peste vechi morminte ruinate
Tînăra pădure crește !


Crește și tu, cîntec din azur,
În mărețul răsărit de soare,
Crește, crește, cum cresc împrejur
Lanuri de mătasă foșnitoare !


3 aprilie 1945

Poezia Un Om Așteaptă Răsăritul de Mihai Beniuc

UN OM AȘTEAPTĂ RĂSĂRITUL



Livretul militar, diploma de doctor
Și cîteva lirice zbateri.
Pe deal,
Liniștită,
Moara de vînt.



Oglinda lacului
Se-ntunecă-n seară.
Pe-o casă părăsită
Cîntă cucuvaia.
Stelele sînt departe.
Răcoare.
Ce bine-i acum
Să te-aduni cu ai tăi
La masă
Sub lampa cu petrol !
Un cîine latră pe străinul ce trece.
Singur.
Și drumurile duc în întunerec.
Tăcere.
Diamante - stele -
Zgîrîie sticla albastră a nopții.
Și cîmpu-i deșert.
Un zid neterminat.



Paragină, miros de cucută.
Meșterul aici
N-a pus în temelii un suflet.
Iar mîne
Vor ieși la soare șopîrle
Pe pietrele-ncălzite.



Mîne !
Soare !
Aici e o vară de foc.
Sub cenușa - spuză.
Din crengile bătrîne
Țîșnește flacăra.
Trecutul e un butuc
Pe care stă un om
Cu fața luminată
De vîlvătaia focului.
Cu fața luminată
Un om
Așteaptă răsăritul

5 martie 1945

Poezia Toboșarul Timpurilor Noi de Mihai Beniuc

TOBOȘARUL TIMPURILOR NOI


Nimenea nu știe pînă mîne
Ce se mai alege și din noi -
Fost-am totuși eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi.


Cîntecele mele de perzanie
Ptevesteau de mult acest război -
Eu eram în mîndra Transilvanie
Toboșarul timpurilor noi.


Am venit pe malul Dîmboviței
Să sădesc maci roșii în noroi -
Roșii maci pe malul Dîmboviței,
Toboșar al timpurilor noi.


Iată azi, cu mii de cai putere,
Timpuri mari s-anunță pentru noi.
Eu voi fi - se cere, nu se cere -
Toboșarul timpurilor noi.


Zîna mea desprinsă cu tristeți,
Pune peste jale nou altoi :
Bucurii să cînți ai să te-nveți,
Toboșar al timpurilor noi !


Fie cum mi-o fi de-acum norocul
- N-am purtat trifoi cu patru foi -
Lumea veche arz-o însă focul,
Toboșar al timpurilor noi !


Nimenea nu știe pînă mîne
Ce s-o mai alege și din noi -
Fost-am, totuși, eu și voi rămîne
Toboșarul timpurilor noi !

3 septembrie 1944

Poezia Prin Pădurea Blestemată de Mihai Beniuc

PRIN PĂDUREA BLESTEMATĂ


Nu rîde, nu surîde !
Fii crunt ca o mască primitivă,
Și mai ales prefă-te deopotrivă
Cu-aceste suflete hîde.


Taci. O vorbă nu spune.
Nu privi înapoi.
Cu pasul sigur treci printre strigoi
Și printre vrăjitoarele nebune.


Aceasta e pădurea blestemată.
Nu te lasa ispitit de năluci.
'Nainte mereu să te duci
Și numai înainte cată.


Auzi ? te strigă din urmă.
Te-au cunoscut.
Fă-te că n-auzi, fii mut.
Astfel  te curmă...


11 decembrie 1943

Poezia A Fost Odată Unul Horea de Mihai Beniuc

A FOST ODATĂ UNUL HOREA


A fost pe-aici odată unul Horea...
Vi se face pielea de găină ?
De ce ? Doar nu el dobîndi victoria !
Și la urma urmei tot n-o să mai vină !


Mi se pare însă că mai sînt
Ooarecari nepoți prin munte.
Ei ! dar cine-ar îndrăzni azi pe pămînt
Pe voi să vă-nfrunte ?


Sînteți cei mari, deși nu cei mai tari.
Și știți poporul e prost.
Mai spînzurați doi, trei vizionari
Și totul va sta cum a fost.


Ori poate-aceste mari fierberi
Vă dau insomnie ?
Puneți la uși o mie de cerberi
Și încă o mie !


De altfel ( sigur nu sînt însă )
Se poate să vă cruțe.
În orice caz, s-aveți averea strînsă
Toată-n căruțe !


Argintul, aurul, pietrele !
E pusă viza pe pașapoarte ?
Slugilor, păziți-le vetrele,
Boierii pleacă departe !...

5 decembrie 1943

Poezia Durerea Romînească de Mihai Beniuc

DUREREA ROMÎNEASCĂ


Ca în exil mă simt în țara mea !
Idoli străini, mari băutori de sînge,
Turbat s-au apucat aici să bea.
În jurul lor poporul pumni i-și strînge.


Eu, băutor de vin și mare meșter,
În cîntec de iubire și de moarte,
Retrasu-m-am ca schivnicul în peșteră
De zgomotul petrecerii departe.


A trebuit să-mi pun căluș pe coardă,
Pe-a inimii, că prea era nebună -
De-acuma surd în suflet mai răsună
Și-mi biciuiește carnea ca o joardă.


Voi, trecători alăturea de vreme,
Dacă-auziți cum cîntecele plîng,
Să știți că-n miezul muntelui, adînc
Durerea romînească geme !

1943

Poezia Cu Mii de Cai Putere de Mihai Beniuc

CU MII DE CAI PUTERE


Nu-s pui de domn, nu țin să par deștept.
Pe oameni îi privesc în față drept.
Ci-n fața oricui clopul nu-mi ridic -
Părinții mei dau țării bob din spic !


N-ajung nimic ? - De mii de generații
Noi tot muncim, și au ajuns tot alții...
Așa ă fie, dacă-i dat așa
Dar pîn' la urmă tot se va vedea !


Ori nu-i așa ? - Hei, nouă sute șapte...
Îl știm, îl știm ! Și-i drept, e încă noapte.
Dar s-a-nroșit a ziuă-n răsărit.
Umblați ca furnicarul răscolit.


Ați priceput : Cu mii de cai putere
Se crapă zorii unei alte ere !

1939

Poezie E Slobod Să mai Cînt ? de Mihai Beniuc

E SLOBOD SĂ MAI CÎNT ?


Am coborît din munți și bolovani
Legendele lui Horia-mi curg în sînge,
În doina mea Ardealul plînge
Și cer dreptate două mii de ani.


Eu sînt trimisul timpurilor noi,
Ieșit din rînd cu cei ce ară glia
Și totuși vin întrebător la voi :
E slobod să mai cînt în Romînia ?



Ar trebui să-mi bag un sămădău
Ca numărul dușmanilor să-mi țină.
Ai ! ce-am să-i calc odată crunt în tină,
Necruțător, fără păreri de rău.


Puțin îmi pasă că mă blăstămați
Și m-alungați cu pietre ca pe cîne.
Destinul meu a fost și va rămîne
Să-mi port revolta mîndră sub Carpați.



Striviți-mă cu rpata-n Bălgărad ,
Fluierul Iancului mi-l puneți în gură,
Prin țărmul vostru-nțelenit de ură
Tot am să-mi tai cu cîntecele vad !

1941

Poezia Cătră Casă de Mihai Beniuc

CĂTRĂ CASĂ

Luna - daurit paing
Legănat în pînza serii
Stă pîndit ( să nu le sperii ! )
Stelele ce mai l-ating.


Încărcat cu nuferi lacul
Lin zîmbește, și viclene
Frunze tremură din gene
Vorovind precum li-i placul.


Eu, tot singur, măsur drumul
Și gîndesc la lucruri vechi.
Șopotesc părechi, părechi
Prin tăcerile ca fumul.


Cine m-a chemat ? Iluzii,
Iar vă rîdeți de poet ?
Șuier printre dinți încet
De amor, ca toți zăluzii.


Eh ! și ce-i Au n-am eu dreptul
Mult mai mult ca ceilalți ?
Printre tufe brazii-nalți
Mîndri stau scoțîndu-și pieptul !


- Lasă. Altădată. Lasă !
Și o iau domol, domol
Pe cărări cu lung ocol
Cătră casă.

Poezia 1 Mai 1945 de Mihai Beniuc

1 MAI 1945


Pe vechile ruginite coarde
Cum am să cînt, să descînt
Această nouă viață ce arde,
Ce vine năvalnică-n tropot,
Întîiul Mai slobod
Pe romînescu pămînt ?


Graiului nostru, deprins
Cu pumnul tău, suferință,
Îi dă astăzi nouă ființă
Puterea cea mare, de ne-nvins
Uriașul cuvînt :
Libertate !


Ne tremură buzele, aproape
Că plîngem, șoptindu-l
În brațele dedate să rupă, să darme, să sape,
Nu știu să strîngem, ori strîngem prea tare
Odorul acesta prea drag,
Prea gingaș pentru asprele noastre palme murdare.


Și totuși vocile noastre,
Obișnuite doar să geamă,
Vor despica țăriile albastre
Cu cîntece noi
Ca niște goarne de aramă.


Din inima ruptă,
Din vechiul strigăt de luptă
Zbucnește-n tărie,
Tu cîntec de bucurie !


Ei ! muncitorilor !
A voastră e ziua măreață !
Din străbunul Armindeni
Răsare azi pretutindeni
O nouă viață !


În umbră sînt încă la pîndă,
Tovarășe, ține la pas !
Și ochii în patru
La cel care umblă să vîndă,
Lasă pe creștet să-i cadă
A pumnului tău cruntă osîndă !


Întinde frățeasca ta mînă,
Cernită de lucru-n uzini
Plugarului vrajnic ce ară
Cu trudă bătrînă țărînă
Sub zarea încinsă
De rumene lumini !


De-apururi, pe veci, totdeauna
Rîmîie înfipt, pe cetatea primăverii
Drapelul tău, Libertatea !
Fug speriați bivolii durerii
Ca turme de nori împrăștiate ;
Iar cerul încinge cununa
Unui nou curcubeu :
Dreptate, Pace, Libertate.


Noi înșine, nouă poruncă,
știm drumul : Nainte !
- Slăvește azi falnicul praznic
Al marei mulțimi muncitoare,
Iar mîne : La muncă !

Poezia Ileana de Mihai Beniuc

ILEANA


În codrul acesta vrăjit
Stejarii-s de două milenii.
Sub mușchiul de taină așteaptă
Făptura de vis a Ilenii.


Vestiți cavaleri din apus
Umblat-au mereu s-o găsească -
Un blestem ce-apasă pe codru
Schimbatu-i-a-n piatră și iască.



Mari lotri cu nume temut
Cerca-au pe zînă s-o fure -
Cadravele lor putrezesc
În reavăn pămînt de pădure.


Și zîna visează de veacuri
Un tînăr născut în dumbravă
Să vină să-i dea n sărut,
Trezind-o din vraja bolnavă.


1941

Poezia Cîntec de Primăvară de Mihai Beniuc

CÎNTEC DE PRIMĂVARĂ


În zădar vă zbateți și asudă
Fruntea voastră galbenă ca ceară,
Nu puteți, degeaba-i orice trudă,
Să legați cu lanțuri primăvara.


Muguri noi țîfnesc din putregai,
Înfrunzește și-nflorește țara.
Și voi vreți, cînd noi intrăm în mai,
Să legați cu lanțuri primăvara ?


Alte vînturi proaspete, frămîntă
Codrii tineri, zilele-s ca para.
Vouă nu știu ce sticleți vă cîntă
Să legați cu lanțuri primăvara.


Nu simțiți apropiatul freamăt
De furtună ce-npînzește țara ?
În zadar vă opintiți cu geamăt
Să legați cu lanțuri primăvara.


În zădar vă zbateți și asudă
Fruntea voastră galbenă ca ceara,
Nu puteți, degeaba-i orice trudă,
Să legați cu lanțuri primăvara.

1939

Poezia Așteptare de Mihai Beniuc

AȘTEPTARE


Murmurînd adînc și tainic
Cîntă frunzele Sybile :
Nou luceafăr vine crainic
Pentru zorii altor zile.


Am văzut prin cîte-o vale
Tăinuit ascunși în peșteri
Cum, lovind în nicovale,
Lănci ascut piticii meșteri.


În păduri cu veacuri grele,
În inele de stejari
Mormăie citind în stele
Înțelepți solomonari.


Stăpînind, cu trudă încă
Somnu negrului bălăur
Adormit în vrajă-adîncă
Pe grămada lui de aur,


Ei așteaptă, tot așteaptă
Ziua marelui noroc,
Făt-frumos în mîna dreaptă
Cu o sabie de foc.


1942

Poezia Destin de Mihai Beniuc

DESTIN


Ce vă tot învolburați răzmeriți,
Gînduri voi, în tigva mea bețivă ?
Ori tu crezi că soarta nu ți-o meriți,
Inima de-atîtea ori naivă ?


Vezi și tu, nu-i tuturora dat
Să se-mbuibe-n aurul vieții -
Tata-i om sărac la noi în sat,
Mai sărac sînt eu ca toți poeții.


Dar de-aceea strașnica mea liră,
Nu te teme, nu te pun în cui -
Cîntul meu ca mâna se răsfiră
Peste jalea grea a veacului.


Dacă astăzi Blaga sau Arghezi
Sînt mai mult decît Mihai Beniuc,
S-or topi răcelile zăpezii
Cînd va fi de-aicea să mă duc.


Și va fi nu peste mult acesta,
Pomul morții iată c-a-nflorit ;
Umbra lui mi-a-ntunecat fereastra
Ce-am deschis-o cătră răsărit.


Văd mereu cum crucile de lemn
Ca trifoiul umplu zilnic huma -
Prieteni, prieteni ! asta e un semn
C-a sosit timpul meu de-acuma.


Muntele durerilor umane
Mi se-nalță maiestos în față.
Sus pe culme tu, Nazaretane,
Stai învingător peste viață.


Știu că nu mi-i dat să fiu la fel,
Ca tîlharul am trecut prin lume ;
Mulțumit voi fi să pier ca el
Stins în umbra unui mare nume.


Să rostesc de-acum numele tău
În aceste crunte vremi buimace
Nu mă simt chemat și vrednic eu,
O, tu Timp aducător de pace !


Dar în zori cînd va cînta cocoșul
Și vor curge noi lumini, pe frunți,
Stihul meu va fi păunul roșu
Beat de slavă dănțuind pe munți.


Vie-apoi prăpădul peste mine !
Vălmășit în marea tulburare
Doar atît mai am să strig la tine :
Ai și pentru neamul meu iertare !

1942

Poezia La Mine-n Sînge de Mihai Beniuc

LA MINE-N SÎNGE


Nimica nu mai am de spus.
Să vină de vor alții ca să-nceapă
A pescui-n această tulbure apă -
Eu m-am întors cu spatele cătră apus.


Ca un bujor cu capul rupt,
Mă uit la uriașul pom :
De fiecare creangă spînzură un om.
Nu, nu ! aicea n-aș fi vrut să lupt.


Voi, nesătuilor de lupte,
Poftim gustați aceste frupte !


S-apleacă peste hartă Duhul Răului,
Îi roade rînza un turbat nesațiu
De sînge tînăr și de spațiu.
,,Veniți !” urlă-ntunecată gura Hăului.


Eu nu mai am nimica de spus.
Colcăie de putrele băltoace,
La fiecare pas cineva zace
Din răsărit ori din apus.


Hei ! fraților, la mine-n sînge
Istoria contemporană plînge.

1942

Poezia Melița de Mihai Beniuc

MELIȚA

Toată vara, toată toamna latră,
Melița, melița.
Cad puzderii cînepile verii,
Cînepile toamnei cad puzderii
Cum le mușcă îndîrjit și latră
Melița, melița.


Vrafuri albe - oase - împresoară
Melița, melița.
Iară ea, flămîndă, mîncă, mîncă...
Melițo, mai vrei ? - Mai adă încă !
Melița, melița.


Iarna doar mai tace cît mai tace
Melița, melița.
Dar acum iat-o iar la soare
Melița de cînepi tocătoare.
Încă tace. Oare cît mai tace ?
Melița, melița.


Un fior prin cîmpuri se strecoară :
Melița, melița.
Tinerele fire de verdeață
Cresc superbe, pline de viață.
Dar prin cîmp fiorul se strecoară :
Melița, melița...

 1942

Poezia Drumul Meu de Mihai Beniuc

DRUMUL MEU


Pegasul meu e murgul romînesc.
El știe doar poteca și urcușul
Spre vîrful cătră care năzuiesc,
Pe care pajuri mari își au culcușul.


Acolo e palatul din poveste
Și Cosînzeana veșnic nentîlnită -
N-o văd prin ceață, dar eu știu că este,
Și murgul bate vajnic din copită.


La poduri au să iasă dedesubt
Balaurii cu capetele șapte.
Va trebui cu dînșii să mă lupt
Din zori de zi pînă tîrziu în noapte.


Dar am să fac în sîngele lor baie,
Și limbile lor pune-le-oi în sîn,
Ca să le vadă zîna mea bălaie
Cînd ziua va veni la ea să mîn.


Iar de va fi ca steaua mea să cadă
'Nainte de soroc pe drumul greu,
Un alt fecior cu frunte de zăpadă
Va duce mai departe drumul meu !

1940