www.Zapaciti.ro

    ANUL 1840 Să stăpînim durerea care pe om supune ; Să așteptăm în pace al soartei ajutor : Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor ? Mîine, poimîine, poate, soarele fericirei Se va arăta vesel pe orizon senin : Binele ades vine pe urmele mîhnirei Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea ; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor ; Puține suvenire din ele am plăcute : A fost numai-n durere varietatea lor ! Dar pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămine ! Pe tine te dorește tot neamul omenesc ! Și eu sînt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc ! Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrîn îl luă în brațe, strigînd cu bucurie ; ,,Sloboade-mă, stăpîne, fiindcă l-am vă...

FĂRĂ ȚARĂ Eu sunt un om fără de țară, Un strop de foc purtat de vînt, Un rob răzleț scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pămînt. Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouă Poveștile din țara mea. Eu sunt o lacrimă tîrzie Din plînsul unei mii de ani, Sunt visul care reînvie La vetrele celor orfani. Sunt o mustrare călătoare De pe tărîmuri fără glas, Și dintr-o lume care moare Sunt strigătul ce-a mai rămas. Eu sunt oftatul care plînge Acolo-n satul meu din deal, Sunt țipătul muiat în sînge Sunt solul dragostei și-al urii, Un visător de biruinți, Ce port blesteme-n cerul gurii, Drept moștenire din părinții. Eu m-am desprins dintre morminte, Din cripte umede și reci, De unde-aducerile-aminte Țin strajă unui gînd de veci. Și cu fiorul care poartă Pe cei încrezători în frați, V-am plîns la fiecare poartă Durerea morților uitați. Azi simt cum noaptea se coboară Pe dimineața mea de ieri, Cum cîntul meu se înfășoară În giulgiul veșniciei tăceri.....

MORS MAGNA Stăpîna nopții fără stele, Te-aștept să-mi vii din clipă-n clipă, Deasupra gîndurilor mele Îți simt bătaia din aripă. Eu știu că visu-mi furtunatic S-a stinge biruit odată, Ca o suflare de jăratic Într-o cădelniță uitată. Și știu că n-au să-mi mai asculte În noapte plopii rari cuvîntul, Că patimile mele multe S-or face una cu pămîntul. Dar dintr-un suflet ce se frînge Rămîn aceste versuri rupte, Ca niște picuri grei de sînge Stropiți pe cîmpul unei lupte...

LUPUL ȘI MIELUL Dreptatea celui tare mai strșnic s-arată, cum veți vedea îndată. Un Mielușel venise să s-adape în crâng, din limpezimea unei ape, când se trezi deodată că se răstea la el un Lup lihnit, cu poftă de măcel: - ,,Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie? Obraznicule, stai că-ți dau eu ție!...'' - ,,Dojenile Măriei Tale nedrepte-s și mă dor nespus. Cum aș putea să-ți tulbur apa mai în sus, când au m-adăp cu zece stânjeni mai la vale?...'' - ,,Ba o tulburi! zise el, pornit. Iar acum un m-ai și bârfit.'' - ,,Măria Ta, fii bun și ține seama că nici nu mă născusem! Eu încă sug la mama...'' - ,,Atunci a fost vrun frate de-al tău...'' - ,,Nu, nu se poate. Cum să fi fost vrun frate, când eu n-am nici un frate?...'' - ,,Chiar dacă n-ai, nu are-a face: a fost vreun dintre-ai tăi, că sunteți, toți, la fel de răi, de la ciobani pân' la dulăi, și niciodată nu-mi dați pace! Dar mă răzbun, ai înțeles?...

PE-UN ALBUM Petrec cu ochii-ntreaga carte Și cu privirea mea umilă Comorile eternei arte Le văd pe fiecare filă... Cum se strecor atîtea rînduri Cu-nțelepciune de ciață, Le recitesc și-mi zic pe gînduri : ,,Tu nu poți da nici o povață !...'' Un cîntec doar de s-a alege Din toată lunga ta corvadă, Copac bătut de-a firii lege, E floarea singura ta roadă...

NOAPTE Tu unde ești în noaptea asta, Cînd plouă sărutări din cer, Și zborul lor trecînd fereastra S-abate-n sufletu-mi stingher ? De-ai fi acum, plăpîndă fată, Măcar o clipă lîngă mine, Neștiutoare și curată, O floare albă pe ruine, Atunci din brîul de văpaie, Ce mi-a încins un vechi noroc, Ar prinde-acuma să tresaie Întîrziat un proaspăt foc... Și-n taina inimii-nghețate Ar licări un nou avînt, Ca un opaiț ce se zbate Aprins în treacăt pe-un mormînt...

   AȘTEPTARE  - FRAGMENT - Nu vine !... S-au deșteptat toți demonii din mine... S-au deșteptat în volbură nebună, Un negru stol în suflet mi s-adună ; Cu rîs prelung ei dănțuiesc în goană, Îmi sfarmă-n drum icoană de icoană : Răzbat păgîn în templul sfînt al vieții, De chipuri dragi îmi văduvesc păreții ; Îmi seamănă pierzarea din aripă Și mă despoaie clipă după clipă !... Vin tot mai mulți întunecînd pămîntul, Și vîntul Desfrîului cu flacări de otravă Mă arde-n zbor pe fruntea mea bolnavă, Cînd patima, o nemblînzită fiară, În inimă mă sap-adînc din ghiară, Și blestemînd îmi strigă din ruine : - Nu vine !...

O CLIPĂ Abia ne-am revăzut o clipă Și iar ne-a despărțit talazul, Pîndea din umbră nenorocul Cînd ti-mi încolăceai grumazul. Dar revederea noastră mută A fost de-ajuns ca să-nfiripe, Un înțeles de-o viață-ntreagă În fîlfîirea unei clipei. Mi s-a părut că-n largul mării, În noaptea neagră și afundă, Văd la lumina unui fulger O luntre care se cufundă.

MOȘTENIRE Într-un amurg primăvăratec, Într-un amurg cu flori de tei, Tu mi-ai trimis întîia rază Din ochii mari și farisei... Eu nu știam unde ți-e calea Și nu știam de unde vii, Solie mîndră rătăcită La pragul unei curți pustii. O clipă te-am simțit aproape Ca strălucirea unui fulg. Te-ai dus apoi - și eu zădarnic Aș vrea din minte să te smulg. Dar cu fiorul clipei mute, De-atunci eu sufletu-mi alint, Ea-mi țese zbuciumul de-aievea Și-mi țese visele ce mint. Mă-ntreb : ce soartă rea mă face Un rob de-a pururi să-ți rămîn, Să-și ard-o veșnicie-n mine Făclia dorului păgîn ? Pesemne noi odinioară În alte lumi ne-am cunoscut Și-n noua întrupare-aducem Un strop din vechiul nostru lut. Tu vii cu vechea stăpînire În fulgerul unei potriviri, Pe cînd pe mine mă supune Blestemul tristei moșteniri.

DIN VALURILE VREMII... Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu brațele de marmur, cu părul lung, bșlai - Și fața străvezie ca fața albei ceri Slăbită e de umbra duioaselor dureri ! Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei, Femei între stele și stea între femei Și întorcînd-ți fața spre umărul tău stîng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plîng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec Și mîna friguroasă s-o încălzesc la sîn, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin. Dar vai, un chip aivea nu ești astfel de treci Și umbra ta se pierde în neguri reci, De mă găsesc iar singur cu brațele în jos În trista amintire a visului frumos... Zadarnic după umbra ta dulce le întind : Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

ÎN DRUM Arare-n pribegia noastră, Cînd calea ni se-ncrucișează, Din lamura văpăii moarte, Eu simt cum reînvie-o rază... Ne rumenește-n drum obrazul Și licărirea ei ne minte, Cînd fulgerul unei clipite Despic-aducerile-aminte... Vai, mintea, văduvă bătrînă, Vrea morții iar să și-i dezgroape... ...Și tu-ți întorci grăbită fața, Să nu-ți văd plînsul din pleoape... Rămîn învins... - Aud viața Cum mi te fură... mi te cere... De ce n-am dreptul de-a te plînge, Cînd să te blestem n-am putere ?...

CUM ZBORI CU TRENUL Cum zbori cu trenul pe cîmpii, Tu stai la geamuri visătoare, Cum zbori cu trenul pe cîmpii, Tu stai la geam și nici nu știi, De unde vin la tine oare Atîtea mîndre melodii ?... Sunt cîntece și sunt povești Și curg adormitoare unde, Sunt cîntece și sunt povești Cu dulce zvon, cu tainici vești, Venind din depărtări afunde, Tu tot mai multe deslușești... Le-auzi aievea, le-nțelegi, Cum cad din murmurul de-oțele, Le-auzi aievea, le-nțelegi, De ele sufletul ți-l legi, Te miri că-n doinele acele E parcă vraja firii-ntregi... Nu te mira, copil blajin, Și-ascultă-le cum cîntă-n cale, Nu te mira, copil blajin, Nu le-ntrba de unde vin, Căci astea-s visurile tale Ce cad senine din senin...

LA MOARTE La moarte nu-mi aduceți mie Odoarele maicii Biserici, Nu vreau nici blînda armonie Din trăgănatul cînt de clerici. Nici ostenitele tropare Cu rostul lor cel tînguielnic, Nici potrivita cuvîntare Din cuviosul molitfelnic. Un foc aprindeți nebunatic, Spre ceruri flacăra să-și suie, El mi-a ars sufletul sălbatic, Și lutul el să mi-l răpuie. Într-o păgînă-mbrățișare M-a prinde flacăra flămîndă Și într-o clip-a crește mare De-atîta patimă și-osîndă. Va fi o mîndră noapte-albastră, Va străluci sus găinușa, Cînd voi, tovarăși, într-o glastră Mi-ți așeza încet cenușa. Atunci, sub bolta înstelată, Să semnați trei firicele De mir - din floarea preacurată - În urma patimilor mele. O fată mare-mpresurată De mila zînelor măiestre, Cu mîna moale, tremurată, Să-și puie floarea-ntre ferestre. Schimba-va zile călindarul Și zi urma-va mersul zilei, Se va umplea de mirt răvarul, Zori-va dragostea copilei. Iar într-o dimine...

O LACRIMĂ De-ar fi să-ți împărțești odată Tu bogățiile ce ai, Din toate darurile tale, Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai. Mi-ai da atunci un strop de suflet, Ce din adîncuri îmi răsare, Căci numai din adîncuri mării Se pesuiesc mărgăritare...

BLESTEM Noi nu ne-am îngropat iubirea Într-un întins adînc de apă, Nici în pămînt n-am coborît-o... Iubirea noastră n-are groapă... Prea ne-a-nfrățit cu nenorocul Și prea ne-a fost nemilostivă, Ca doi tîlhari în miez de noapte Ne-o schingiurăm deopotrivă. Părea că printre nouri negri Spre iad s-a fost deschis o poartă, Cînd brațe roșii de văpaie Ne-ncolăceau frumoasa moartă. Pe rug ni s-a topit în flacări Și ca să nu învie iară, I-am spulberat în vînt cenușa În largul drumului de țară... De-atunci blestemul ei ne paște, Veninul nu mai vrea să-i moară : Pe veci din praful de pe uliți Ne otrăvește-a doua oară...

ÎN BRAZI În tăinuita brazilor răcoare Ne-a surghiunit iubirea vinovată, Cum stăm așa sub bolta înstelată, Pădurea neagră-o catedrală pare. Singurătatea ei înfricoșată Trezeștete-n noi o lungă-nfiorare, Din orice brad ne tulbur-o mustrare Și tot mai greu păcatul ni-l arată. Pe rînd, pe rînd, o teamă ne supune, Trecutu-ntreg în inimă ne-apasă, Pierdută tu oftezi o rugăciune... Îmi spui apoi cu glas sfîrșit de trudă : - E Dumnezeu aici la el acasă, Vorbește-ncet, că poate să ne-audă !...

AMURG Din mesteacănul de-afară Foi îngălbenite curg, Cînd cernindu-și pînza rară Cade vînătul amurg. Frate bun mi-a fost copacul Cu podoaba lui de ieri. El mi-a adumbrit, săracul, Un noroc de două veri. Zgribulind din trup se-ndoaie Peste geamul meu deschis - S-a mai dezlipit o foaie, Mi s-a mai fărmat un vis... Unde ești tu, să ne plouă Plînsul frunzelor ce mor Si cu brațele-amîndouă Să oprim căderea lor ?... Mîna ta să le culeagă Și să ni le-mpartă-n doi. E povestea noastră-ntreagă Scrisă-n veștedele foi...

SONET Acum din nou îmi treci pe sub fereastră, Tu, toamnă, tu, frumoasă cerșitoare, Pe urma ta cîntări tînguitoare Lin flutură-n întinderea albastră. Durerea ta în zare călătoare Atinge-n drum căsuța mea sihastră Și-nfrigurate florile din glastră Suspină-n zvonul frunzei care moare. Rămîn, așa, pierdut în reverie, Și, dus încet de luntrea amintirii, Ascult duioasa morții psalmodie. Ascult și simt că genele mi-s grele : Pare că-n vasta îngropare-a firii Aud și plînsu-ngropăciunii mele...

SINGUR Pustietate arsă mi-e sufletul acuma, Se plimbă rîsul morții și-mi strigă din țărînă, Nici nu-mi mai vine-a crede c-abia-i o săptămînă De cînd dormea cu mine și cîntecul și gluma. De-atunci s-a stins în neguri puzderie de stele Ș-un roi de vise albe ce-mi adumbrea păcatul, Azi trupul mi se frînge în friguri, vinovatul, Și bîntuie Samumui singurătății mele. Vei mai veni vreodată, minune cătoare, Să-mi lumineze-n noapte din ochiul tău o rază, Să-mi schibi pustietatea din nou într-o oază, Să-nvii pe beduinul ce blestemă și moare ?...

COBOARĂ TOAMNA... Coboară toamna-ncet din slavă, Năframa galbenă-i răsare Și peste vîrfuri de dumbravă Îi flutură departe-n zare. Atît de jalnic game vîntul, Cum s-a pornit acum să zboare, Pare c-a prins în drum cuvîntul Unei neveste care moare. Pe urma lui un plîns se-mparte Și-n taina codrului străbate, Ca niște fluturi - soli de moarte - S-alungă foile uscate. Lumina soarele și-o frînge, De somn pleoapele i-s grele, În jur de patul alb își strînge, Mai des, cernitele perdele. Din geana lui abia o rază Îmi mai alunecă pe frunte Și tremurînd îmi luminează Argintul firelor cărunte...

SINGURĂTATE Singurătate, tainică grădină, Cu freamăt lin, cu dulce adăpost, Pribeagul suflet fără de hodină De-atîta vreme-n țara ta n-a fost... M-au alungat vîltoarele pe-afară Și-n goana lor eu n-am avut răgaz Să văd cum noaptea-n giulgiu-i mă-nfășoară Și-mi scrie moartea umbre pe obraz... Din vremi uitate mintea azi coboară Și-ți cer umil acuma, cînd te-ascult : Ori rîsul meu curat de-odinioară, Ori lacrimile mele de demult...

TĂCEREA TA... Mai ții tu minte noaptea-ntîie, o noapte umedă, albastră... În pacea ei înfiorată Vorbea numai tăcerea noastră... De-atunci atîtea nopți trecură, Tot nopți cu șoapte și cuvinte... Din cîte-alături povestirăm Nimic nu-mi mai aduc aminte... Dar pînă-n clipa de pe urmă Fermecătoare-o să-mi rămîie Și-o să-mi vorbească totdeauna Tăcerea ta din noaptea-ntîie...

LACRIMI Copilăria mea pierdută Demult, prin rarăștea de tei, Și-a dus, cu rîsul ei năvalnic, Și-a dus și lacrimile ei... De-atuncea nu mi-s umezi ochii, Oricîte vifore mă frîng, Vai, mă-nfior cînd mintea-mi spune De cîtă vreme nu mai plîng. Pesemne lacrimile mele Acuma-n suflet se cobor, Și-mpotmolindu-se-n adîncuri Își sap-acolo taina lor... Încet s-așază rînduri-rînduri Sub vălul jalnicei uitări, Ca bobii de mărgăritare În fundul nepătrunsei mări. Acolo dorm pîn' cîteodată Mi le urnește-al vremii mers, Țesînd-le strălucitoare În haina alb-a unui vers...

CÎNTECE        I Iubirea mea-i fărădelege, Cu greu canon în pravilă, Cine-ar putea să mi-o dezlege, Cu-atît îi pune stavilă... Iubirea mea-i scumpă comoară, Păzită-n fund de peșteră, Mi-o ține inima-n zăvoară, Cu văl de taine o împresoară, Că-i veche gazdă meșteră... Eu sunt tîlharul în prigoană, Străpuns de-a legii suliță, Ce înfruntînd a lumii goană, Strîngînd la pieptu-i o icoană, Se strecoară pe uliță...           II Dragoste cu vină, Dragoste bolnavă, Cupă de lumină, Cupă de otravă, Cine mi te-a dus la buze, cupă de otravă ? Nopți îmi împletiră Din credinți o salbă, Toată mi-o răsfiră Azi o mînă albă, Mi-o răsfiră-n praf pe uliți, azi, o mînă albă... Sunt sărac de-acuma, Visele mă lasă, Cîntecul și gluma Mi s-au dus de-acasă, Mînă albă, mînă albă, mi le-ai dus de-acasă...             III Vin' sub plopul mărturie Viselor de astă-vară, Să-l vezi frînt de vijeli...

MĂ-NTORC DIN NOU... Am rătăcit departe-n lumi străine, Crezînd că scap de-a patimii prigoană, Că-n sufletul meu însetat de goană Mai poate crește-o floare pe ruine. Dar un blestem din orișice icoană Mă urmărea, căci te vedeam pe tine... Și te visam ca,-n nopțile senine, Un vrai pribeag pierduta lui coroană... Nu te mira că azi înfrînt de cale, Robit de-un chin care curînd se curmă, Mă-ntorc din nou la pragul casei tale. Gîndește-te că-n cruda lor arsură, Cînd simt aproape clipa de pe urmă, Bolnavii toți ce cuminecătură...

Atît de tristă-i dimineața Acum cînd plînge-o toamnă nouă, Cînd cade din copaci viața Și frunze galbene mă plouă. O lume-ntreagă simți cum moare Într-o tulpină ce se-ndoaie, În orice zvon o așteptare Și-un vis în fiecare foaie. Abia o brumă fără milă Și vara mi-a fugit departe, Răsar, movilă de movilă, În jur de mine frunze moarte. Ce taină le-a desprins în șoapte Mai multe azi ca altădată, Ce visuri au murit azi-noapte Cu-atîta frunza spulberată ? Icoane negre mi s-arată, Și nu știu cum, dar mi se pare Că-n noaptea asta-ntunecată S-a prăpădit o fată mare.

TAINA Iubirea mea-nchisă cu tainic zăvor, Te port printr-al anilor șir, Te port și cu tine pe drum mă strecor, Păzind-ți în suflet temutul fior Ca floarea polenu-n potir. În jurul meu urlă al lumii război Cu vifor flămînd și păgîn, În jurul meu cade și praf și noroi, Și nimeni nu știe din tristul convoi Ce strîng eu statornic la sîn. Tu, chiot sălbatic din sute de guri, Zdarnic îmi strigi în urechi, Prin vămile vieții și prin cotituri, Ea vine cu mine și nu poți s-o furi, O taină din zilele vechi. Cînd noaptea-mi coboară la geamul închis Și-n casa mea nimenea nu-i, Ca de pe alte tărîmuri trimis, În zboru-i molatic, plăpîndul meu vis M-atinge cu aripa lui. Atunci se desfac ale tale comori Și raiu-mi aduc pe pămînt, Atunci la fereastră-mi vin privighetori Și toate te cîntă... le-ascult pînă-n zori... Iubirea mea - și eu te cînt...

MI-AM FĂCUT UN CÎNTEC Mi-am făcut un cîntec de demult, odată, Mi-am făcut un cîntec nențeles și dulce, Leagăn pentr-o veche taină vinăvată, Ziua să m-alinte, sara să mă culce. Mi-am făcut un cîntac și l-am dus cu mine, Printre anii tulburi singura mea zestre, Floare-ntîrziată prinsă pe ruine, La o casă mută pusă-ntre ferestre. Cîntec de ispită, cîntec de otravă, Smuls din nedormirea viselor fugare, Mi-ai crescut cu vremea ca un rîu de lavă, Mi-ai crescut ca noaptea vifor pe mare. Cum te-a-nchis zăvorul tăinuirii mele, N-ai căzut în mreaja gureșelor rime, Împletit din patimi, coborît din stele, Cîntec de-o viață, nu te știe nime... Totuși mintea astăzi vine să mă-ndemne, Să-ți deschid fereastra, să te-alung din casă, Cînd ți-e mort copilul, ce să mai însemne, În odaia goală, leagăn de mătasă ?...

UN TRANDAFIR SE STINGE Cu trupul biruit de jale Un trandafir se stinge-n glastră, Stropindu-și plînsul de petale Pe perinița din fereastră... Se zbuciumă sărmană floare Și moare-n patima ei mută, Ca-n inima de fată mare O dragoste nepricepută. Se zbuciumă și pînă mîne Își scutură podoaba-ntreagă, Iar mîna gingașei stăpîne Alt trandafir o să-și culeagă. Și rînd pe rînd au mai vie Tot alte flori în vechea glastră, Asemeni viselor ce-nvie Și mor zîmbind în calea noastră.

                    CONFESIUNE                     (Arătînd un cran) Aciea este lumea... de-o... sfarăm - e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată ; cîntaui strigoi ; mișcare ; O noapte condesată, în veci neperitoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne - Povestea liniștită a morții cei eterne... Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață Un vis al meu căldura-i, lumina și viața ? V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urîți din leagăn, să v-omorîți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămînța Cain, Să curăț am vrut sînu-mi le tot ce-i crud, spurcat Și pe voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frum...

PĂCAT Amurgul m-a găsit și astăzi la poala ta cerșind hodină, Biet călător, oprit în cale de vraja viselor ce mint, Cum aș putea să plec acuma cînd ochii tăi senini lumină Și ard în purpura-nserării ca două suliți de argint ?... Le doarme-n adîncimi păcatul și ocrotit de-o caldă lene Din clipă-n clipă trimite sclipirea fulgerelor lui, Un picur din pierzarea lumii îți strălucește-acum sub gene Și mă-nfior din ochii limpezi tu cîte taine poți să spui... Mă pierd în lumea lor albastră și simt fiori din vremuri moarte, Văd crai pribegi, ce pentr-un zîmbet jertfiră fala unui tron. Și parc-aud în pacea nopții cum vîntul șuieră departe Prin dărmăturile de piatră din prăbușitul Ilion...

POETUL Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare, Cu braț de fier, cu mîna albă, de zbucium și de luptă dornic, Pe-un piept de stîncă solitară și-a-ntemeiat un cuib statornic, O singuratecă cetate cu turn strălucitor în zare. Cînd raza zorilor dintîie zîmbește-n prag de cetățuie, Pe năzdrăvanu-i cal sălbatic răsare-n noapte cavalerul, În soare-i fulgeră armura și zboru-i întretaie cerul, Cu àripi meștere în albul nemărginirilor se suie. În furtunateca-i năvală se duce-așa fără hodină, O lume se resfrînge-n ochii adînci ca nopțile de vară, Din mii de tulnice răsună a vieții veșnică fanfară, Cînd zburătoru-i prinde taina de sus, din unde de lumină. Avîntul lui n-are popasuri, în drum el suie și coboară, Și nestemate fără număr culege mîna fermecată : El rupe-o floare, prinde-un zîmbet, o lacrimă-n ascuns vărsată, El fur-un vis dormit azi-noapte pe căpătîiul de fecioară... A străbătut atîta cale, cît ochii nu cuprind să vadă, Și cînd amurgu-ncinge bolta în brîul lui tivit cu aur...

ADUCÎND CÎNTĂRI MULȚIME Aducîcînd cîntări mulțime Și mai bune și mai rele, Mă întreb cu îndoială Cine caută la ele ? Ctă cei ce noaptea, ziua, Își muncesc sărmana minte - Plebea multe știutoare Pentru pîne, pentru linte ? Sau cei ce păzesc cîntarul A dreptății, dragă Doamne, Ce la domni sărută mîna Ș-altceva încă la doamne ? Sau acei care-și pun osul Carul statului de-l mișcă ? Ah, prea știi mai dinainte Tot ce-i doare și ce-i pișcă. Eu nu pot să le dau lefuri, Nici onori, nici pensiune. Nu-s în stare nici să judec Merite pentru națiune. Toți acei ce-n astă lume Vor ceva... mă lese-n pace, Eu nu voi nimic, nimica, Decît pace, pace, pace. Și de-or trece pe-aste șiruri Ochii cei cuminți de fată Sau a junelui privire De visare ingrecată, De vor trece într-o viață Doruri multe-ndefinite : Or privi sub flori albastre Aste pagine citite Și dureri scînteitoare Și tablouri înfocate Vor pătrunde tremurînde Aste suflete curate. Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi inimi cu aripe. Ah, lăsați ...

BISMARQUEURI DE FALSĂ MARCĂ Bismarqueuri de falsă marcă, Mie-mi parte cum că, parcă De iubirea nemțărimei Nici un rău nu vă înțarcă. În zădar Alsasul, Posen, Cu-a lor stare vă încarcă Ochii voștri, să pricepeți Unde dece-a țării barcă Și ce rău ne prorocește A cobirei neagră țarcă. Voi ne duceți spre peire, Bismarqueuri de falsă marcă. Escelența, bezedeaua Cu mîndrie poartă steaua Ce cu stimă i-a fost dată C-a putut a fi licheaua... Ci în loc de ștreangul care Se cădea, i-au dat cordeaua Căci nevasta-i pentru-o tîrlă De cătane fu cățeaua ; În zădar cu-a lor mîndrie Tu îngreuni canapeaua, Crezi că lumea ta admiră Cînd colinzi în lung șoseaua ; În zădar mai taie mutre Serioase mascaraua, Cu blazoane-nchipuite Ș-a împodobit cupeaua. Știm ce-aramă este-ntr-însul Și-i cunoaștem  noi taraua. `N-alte țări e-onoare mare Decorația și steaua. Dar ce merite-are dînsul Escelența, bezedeaua ? E o carte măsluită Toată viața lui, licheaua, Și noi știm ce însemnează De pe pieptu-i tinicheaua.

A FOST-UN CÎNTĂRȚ A fost odat-un cîntăreț, Frumos și simțitor. Cîntat-a-ntr-un castel măreț La masa regelui. Frumoasă fată el avea Cum nu s-a pomenit, Cu ochi albaștri rîzători, Cu părul aurit. Și cîntărețul o iubi Și sara prin grădini Cînd luna tainic străluci I-o spuse tremurînd. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat : - În veci nu pot să fiu a ta, De n-ăi fi împărat. Și el s-a dus ș-a răscolit Popoare, țări întregi, Sfărmat-a antice cetăți, Zdrobit-au mîndri regi Și i-au supus și i-au silit Să-l aibă împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci Amoru-adînc și drag. Dar vai ! cînd intră-n salete Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins, văzu Copila ce-a iubit. Ca ceara palidă era Și, moale, părul blond Sta resfirat, amestecat Cu aurul vergin. Și preoți tainic murmurau Adînce rugăciuni Și clopote se auzeau Vuind încet și lin. „Atît de mult am suferit Dureri, mărirea gre Și astfel toate s-a sfî...

      CÎNTEC DE NUNTĂ        Hochzeitlied de Goethe Ce-odat` locuit-a castelul, Azi cînd un nepot al fericelui moșneag Îl face pe însurățelul. Fusese acela în sfîntul război, C-onoare luptase prin multe nevoi ; De pe cal cînd se dete întors înapoi, Găsi cetățuia lui susă - Dar slugile, averile dusă. Acum, conțișorule, acasă că-mi ești... Dar afli mai rău cele toate, Căci vînturile trec neoprit prin ferești Și vin prin odăile toate. În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut ? Ah /1multe de-aceste mai rău le-am trecut. Vede-se-va mîne ce-ar mai fi de făcut. Deci iute, în luna bălaie, În vechiul crevat și în paie. Și cum el voie-i așa ațipea, Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească oricît și va vre... De-ar ave vo fărmioară, cum n-are ! Dar iute !-un pitic se arată deodat`. C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă voire-ar ! Permisu-ne-am sărbători ai...

LA PÎRÎU Venea pe deal, voios cîntînd, Flăcăul ; Pe-un umăr coasa legănînd, Venea fără de nici un gînd Flăcăul. Dar iată-n drum îl află răul, În drum, în drum, dar ce-i în drum ? Părăul - Așa de lat și chiar acum ! Dincolo cîmp și lan și flori, Ei cată ! Și doine și secerători ; Părîu-i lat, și să nu mori ? Ei cată ! Și-n grîu, ei bată-mi-l să-l bată ! În grîu, în grîu ? Dar ce-i în grîu ? O fată - Înoată-n spice pînă-n brîu. - ,,Să n-ai, Catrino, zi de rău !'' Ea tace. - ,,Ei, iacă naiba de părău, Mi-i puse focu-n druml tău !'' Ea tace. Deloc o vorbă ! Se preface. Deloc, deloc, de ce deloc ? Că-i place Și vrea de el să-și bată joc. - ,,Ai, fă, copii acasă mulți ? Ei, iacă ! Nu vii, urîto, nu m-asculți ? De dragul tău să mă desculți ? Ei, iacă ! Mai bine plec !'' Și dînsul pleacă. Dae ea ? Dar ea ? Ce-și zice ea ? Să treacă ! Să facă-n urmă cum o vrea ! Văzînd-l, însă, c-a plecat, Ea-și pune Deoparte snopul : - ,,M-ai chemat ?''. El mîna peste ochi mirat...

PRIMA PAGINĂ TERMENI ȘI CONDIȚI CONTACT POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE COLECTAREA DE INFORMAȚII PERSONALE Echipa Poezii-literare.r o este unicul deținător al informațiilor colectate pe acest blog Nu vom vinde, împărți sau închiria informațiile unor terțe părți, aveți  dreptul la intimitate și la imagine al utilizatorilor blogului Poezii-literare.ro SECURITATEA  Datele personale colectate pe acest blog sînt protejate și securizate, atît online cât și offline. Ne propunem să vă oferim dumneavoastră, utilizatorilor blogului, o confidențialitate cât mai sporită și mai sigură, care să nu vă afecteze în mod negativ viața personală. în acest sens, depunem toate mijloacele și eforturile pentru a vă asigura ca informațiile dumneavoastră pe care le introduceți și le trimiteți  către poezii-literare.ro sînt protejate prin legi europene și române de protecția a datelor. Datele personale care le introduceți în formularul de contact sau înregistrare, sînt strict confidențiale De fiecare dată când ne ofer...

      DE CE N-AFLĂM ÎN ÎMPLINIREA... De ce n-aflăm în împlinirea dorințelor din astă lume, Acea sublimă fericire ce înainte-i am visat, De ce în cruda voluptate, de ce într-un strălucit nume, N-afli nimic - nimic din ceea ce-n astă lume-ai căutat. Bacanta-ți dă corpul de neuă, ochirea desperată, clară. Ce pătruzînd nervii din tine, de voluptate tremuri tu; Sărutul ei poate fi dulce, cu toate-asta, gura-i e-amară, Nu-i dulce gura ce la mine nainte-ți li se prea dădu ! Și gloria te chinuiește - e un supliciu ce apasă. Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta ; Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta. Nu împlinirea cea aievea a celor ce dorești în lume, Numai dorința după [ceva] e tot ce-i  dulce pe pămînt ; Dorința, iubirea de fală, ambiția după un nume, Îmbletul după mărire : te fac numai mai fericit.

SCARA Am găsit-o ieri în prun, Dar - să nu grăbiți ocară ! I-am luat în pripă scara. Ea mă-njură : - ,,Ești nebun ? Pune scara !'' -,,Dacă-njuri, eu n-o mai pun !'' Mai la urmă, pe-un cuvînt : Să se lase sărutată De atîtea ori deodată Cîți fuștei la scară sînt. Sărutată - Lăudat fii, Tată sfînt ! - ,,Unsprezece'', spune ea ; Eu zic : - ,,Bine'', pe credință : Doar o fi avînd știință, Scara cîți fuștei avea, Pe credință - Asta e pierzarea mea ! Și-o sărut mereu-mereu : Orice-ați spune, orice-ați face, Nu știu cum, dar mie-mi place Să sărut - așa sînt eu ! Orice-ați face, Doar e dat de dumnezeu ! Dar te uită ! Azi mă duc Pe la ei, și iată scara ! Vrînd să pui la cale țara, N-am de lucru și m-apuc Să-ntorc scara, Și cînd colo, stau năuc ! Dau să număr la fuștei - Uite-i, frate, doisprezece ! Și-un cuțit prin piept îmi trece Împlîntat de mîna ei ! Doisprezece, Iacă-mi moartea, dragii mei ! A greșit, îmi spuneți voi ? Cum de n-a greșit să spuie Treisprezece ?...

DIN BERLIN LA  POTSDAM Din Berlin la Potsdam merge Drum de fier, precum se știe, Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie, C-am plecat de dimineață Cu un taler și doi groși... Și de gît cu blonda Milly, C-achi albaștri, buze roși. Zice Brahma, tata Brahma, Cum că lumea asta nu e Decît arderea-unei jertfe Într-o vecinică cățuie. Am aprins și eu luleaua Și jertfesc lui tata Brahma, Lîngă mine-un șip cu Kummel ! Ș-o bucată de păstramă. Zice Darwin, tata Darwin, Cum că omul e-o maimuță - Am picior de maimuțoi, Milly-nsă de pisicuță. Și mă urc în tren cu grabă Cu o foame de balaur, Între dinți o pipă lungă, Subsuori pe Schopenhauer. Ș-acum șuieră mașina. Fumul pipei lin miroasă, Sticla Kummel mă invită, Milly-mi rîde. - Ce-mi mai pasă !

ÎNTR-O LUME DE NEGURI Într-o lume de neguri Trăiește luminoasa umbră. Mai întîi scăldată În ceși eterne și sure, Însă, încet-încet, Razele mari a gîndirii Negurile albe pătrund Și formează un arc albastru, Clar senin în jurul lui, Ce-a lui margini își găsește Într-a negurilor creți Și nainte, înainte Zboară geniul de lumină. Îndărătu-i pintre neguri A rămas un fluviu clar De albastru senin aer. În dungi supte, în cordele De argint, ele suspendă Fluturări și creți în calea Rîului de-aer albastru, Ce de cale îi servește Mîndrului geniu și nalt Al luminei.

CERȚI CÎNTURI DE IUBIRE Cereți cînturi de iubire : Niciodată n-am iubit - Vesel cînt de fericire ? Fost-am eu doar fericit ? Nu, de cînd eu sunt în lume, Nimeni, nimeni pe pămînt N-a zîmbit l-a mele glume, N-[a]-ascultat al meu cuvînt. Nu, de cînd eu sunt pe lume, Fericirea n-am băut ; De rîdeam cu veselie Eu în veci m-am prefăcut. Am întors apoi cojocul Cînd iubirii-mi s-ofereau ; Le-am fugit - și rîsul, jocul, Cu mîndrie le-am respins. Plin de nevinovăție În aceia tineri ani, Eu primeam cu bucurie Tot ce s-ar fi oferit. Astăzi ea mă înconjoară, Astăzi eu blestăm și fug. A mea inimă fecioară N-a primit. - Azi nu voi jug. Ah, odat` orice femeie Mie-un înger se părea, Pe-orișicare-aș fi iubit-o, Ce primea iubirea mea. Dar, vai ! cine-o să se uite La copilul cel ciudat Cu-a lui plete lungi zburlite Și cu ochiul turbat ? Aveam spirit. - dar prea fine Păreau glumele-mi la proști. Cei bătrîni credeau că anii Le da drept să nu m-asculte. Astăzi, voi, femei, iubire Mi-oferiți - azi n-o voi eu...

DRAGOSTE ÎNVRĂJBITĂ                    I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz- Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo pînă colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrimi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvîrte-n loc ; Prinde-n mîni un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frămîntă casa cu nimic, așa. Ieri cît a fost ziuă nu s-astîmpăra Nici cît bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și, de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse pînă s-au sculat Ceilalți ai casei. Și-avea plînsă fața. N-a vrut să mănînce. Toată dimineața N-a vorbit nici două, iar cînd a-nceput Mă-sa cu ocară, fata s-a făcut Albă și-apoi verde și-a izbit din mînă Fusul plin și furca, și-a umplut de l...

AM PUS SOFA LA FEREASTRĂ Am pus sofa la fereastră - Luna trece blondă-tristă, Stele curg strălucitoare - Mîndra capu-n mîni și-ascunde. Și -apoi și-l ascunde-n perini, Într-un colț al sofei roșii roșii ; Aurul moale se desface Curge pe grumazul alb. Și de ce-și ascunde fața Dulce, jună, fericită, Oh, ar vrea să rîdă de bucurie Fără ca s-o văd și  eu. Luna-n patul ei de nouri Albi, s-ascunde să se culce, Păru-n cap eu i-l încaier Și-i sărut mînuța dulce. Stele curg încet la vale, Aerul moale scînteiază Și ea ochii plini de lacrimi Și-i închide și visează. De-umăr alb îmi razim fruntea, Zic puțin și mult privesc, Inima în mine crește [De un dor supraceresc.] Tremură talia dulce Strîns de brațul meu cuprinsă, Ea se apără,-mi cuprinde Gîtul - mă sărută, rîde. Și nimica nu mai zice, E atît de fericită - Sunt atît de fericit ! Luna trece liniștită.

CUM UNIVERSU-N STELE... Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gînduri astfel eu te-am iubit, Cînd am plecat eu fruntea cu-a gîndului povară Pe sînu-ți să se-nchidă de lume ostenit. Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea, oglindă a lumilor senine, Avem gînduri de preot și-avem puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu vierme mi-ai omorît simțirea În goana lumei oarbe, pe strada în noroi. De-atunci mă-ntreb cum oare de m-a-nșelat privirea Cum s-a putut ca-n lumea asta să ne iubim... noi ? Astăzi inima-mi este o rădăcin-uscată, Gîndirea mea o toamnă ca gîndul unui mort, Sunt ca un imperator cu fruntea devastată : De mult nu știu nimic de imperiul ce-l port.

PALIDA MANODĂ Înconjoară cu-a lui braț Mijlocu-i subțire Și sărută nebunit Sînii de zăpadă. Este ea... amanta lui, Dulce, blîndă, pală, El se uită-atunci la cer, Ca un leu se scoală Cînd dușmanii sfarmă-n porți Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pămînt s-oboară ; Mai murmură încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii Slobozi oceanului Cîrduri de corăbii. Printre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vîrfuri cari cresc Trece luna plină. Și sub arborul cel gros Și în umbra deasă La mormîntul marmoros Doamna cea frumoasă. Ți se pare cum că vezi Pe o veche-icoană Îmbrăcată prea frumos - Palida madonă.

O, DE AI ȘTI CUM ȘOAPTA TA DIVINĂ O, de ai ști cum șoapta ta divină Deschide-al visurilor labirint, Că ce văd eu în privirea-ți senină N-a văzut nimeni, nimeni pe pămînt. E-atît scris și-atît nu-i scris în sine, Încît ar trebui un trai de sfînt Ca să-nțeleagă șoapta ta surprinsă, Privirea ta cea dulce și aprinsă. Și de-ar pricepe-o... știi tu ce ar zice Acel fără de seamăn muritori ? Ți-ar împleti cununi de aurite spice ? Ghirlănzi de stele mestecate-n flori ? Ar tremura de vorba ce i-ai zice, S-ar bucura de-amor și iar de-amor ?... Ce-ar zice el... o știu - și eu ți-o zic : Privind în ochii-ți n-ar zice nimic Căci ce-i de zis, văzîndu-t pe tine, Ce e de zis la frumusețea ta ! Să-și smulgă părul cînd gîndește-n sine Că nu-i pe lume față ca a ta, Priviri c-a tale-albastre și senine, Sîn ca al tău de alb - o caldă nea - Umeri c-ai tăi de vergină zăpadă, De aur bucle-așa frumos să șadă. O, lasă-mă să mîngîi a ta frunte Să plec pe sînu-ți capu-mi obosit.

ROMANCERO ESPONOL A. - De ce plîngi, o dona Diana, De ce ochiu-ți lăcrimează ? Nu ești sîntă și frumoasă Ca o dramă spaniolă ? Știi : Don Manuel, perfidul, Inconstant, iubește-o altă, Alta brună, dulce, pală, Ca o noapte-a primăverei. D. - Nu-i aceea ce mă doare, De ce inima mi-e-amară, Căci Don Manuel ș-acuma E fidel ca totdeauna : Dar aceea ce mă doare Și-ochii mei îi fac să plîngă Este că Negruzzi Iacob M-a tradus în românește. A. - Și de ce tu să te superi, Ideal al lui Moretto, Au în limba cea germană N-au tradus ei comedia, Ei, streinii ! Îns-Espana Te adoră, o, Madona, Cum mi te-a creat Moretto. D. - Neci n-aș plînge, caro mio, De ar fi traducțiune ; Rea or bună, ea nu schimbă Din valoarea mea internă. Dar Negruzzi, mio caro, El a scris o comedie, Comedie-originală : Viclenie și amor. Acolo mă văd pe mine,Figurînd sub nume - Elena, Iar pe Manuel, il caro, Văd că mi-l numesc Costică. Dară cum c-a imitat-o Neci n-o spune, neci n-o scrie, Ci pe mine mă silește Să recit la versuri r...

LA QUADRAT Înger în patru colțuri, o stea cu barba lungă, Cine-a știut vrodată că tot ce eu iubeam E-un dramaturg puternic dar fără bani în pungă, Un paralelogram ? E-un om a cărui visuri la bere tot țintează, Ce se consumă-n asuri și joacă la hazard, Un om, dorința cărui e pe biliard să șază, Să doarmă pe biliard. Adeseori în noapte văd umbra lui fatală, În mînă cu o halbă, în gură c-un cîrnat, În buzunări cu chifle și subsuori o oală Și rîde... pînă-i beat. Visarea sa un șnițel, gîndirea sa o bere, Să bea etern, acesta e visul său ciudat - Și-odată auzi-vom că-n cruda sa durere În bere s-a-necat.

SALA-I MARE, STRĂLUCITĂ Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți - Și lumina îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți. Icia unii stau alene Și visează și gîndesc, Colo alții chiuiesc, Iar femei cu lunge gene Rîd în taină și privesc. Una face că nu vede Și cu capul stă plecat, Pe cînd ochii,-namorat, A lor raze își repede La streinul întristat. La strein cu fruntea pală Și cu părul ca de corb - Buzele ei roșii sorb Cînd în brațe și pe poală Doarme dus amorul orb.

CÎNTECELE MELE Cobor din lumea mea de stele Și vă petrec filă de filă, Sărmane cîntecele mele, Îmi vine să vă plîng de milă. Atîtea strigăte-mblînzite, De legea ritmului sonoră, Vă frîngeți glasul cumințite, Ca să-ncăpeți și voi în horă. Mi-e jale-acum, ca primăvara De paseri prinse-n colivie, De lei ce dorm visînd Sahara În cușca din menagerie... Vă las cu mintea-ndurerată Și ochii-nchiși pe jumătate, Mă duc în țara fermecată A cîntecelor necîntate...

TRAGE-ȚI OBLONUL... Ascultă, copile, ce-mi spune viața : De-a pururi în umbră să torci al tău gînd, Cînd simți în pleoapă o lacrim-arzînd, Ia seama la vreme și acopere-ți fața, Să nu fie ochi să te vădă plîngînd. Alături cu alții te-nșiruie-n horă Și lumii plătește-i cu ce-i ești dator, Fă-i patimei tale zîmbet zăvor, Tăcerea să-ți fie statornica soră, Să nu știe nimeni ce rane te dor. Iar noaptea cînd cade și ceața se lasă, Tu trage-ți oblonul, să n-ai mărturii. Și-atunci sub tavanul ascunsei chilii, Despătură-ți taina ce-n suflet te-apasă, Stropind-o cu lacrimi de ceasuri tîrzii...

EU ȘTIU UN BASM... Eu știu un basm de mult uitat C-un cîntăreț rătăcitor, Ce strunele și-a încordat Pe rînd, la poarta tuturor, Și-n cîntecu-i înviforat A plîns de lacrimile lor. Din goana lui s-au ridicat Văpăi și valuri de scîntei, Bărbații s-au oprit în sfat Și s-au oprit în drum femei, O lume-ntreagă și-a legat De glasul lui plînsoarea ei... Cîntînd prin codri de brădet, Drumeț pe larguri de pămînt, Așa s-a risipit încet, Ca frunza spulberată-n vînt ! Nu visul lui nemîngîiet, Amarul altora l-a frînt. Pe urma lui creștea popor Și se ruga cu chip duis : - Mai spune-ne cîte ne dor Și cîte sufletul ne-au ros, Pribeagule stihuitor, Le plîngi atîta de frumos !... El, ascultînd al lor cuvînt, A chibzuit și-a priceput Că pururi fără crezămînt Durerea lui l-a petrecut Și că-n sălbaticu-i avînt Străine doruri l-au durut... Atunci o clipă s-a-ntîmplat -Mai vreți voi basmul să vi-l spui ? - Că jalea lui a lăcrimat, Dar a-nțeles că nime nu-i, În tot norodul adunat, Să vază lacrimile lui...

MOȘ CRĂCIUN Moș Crăciun cu barbă albă, moș Crăciun cu traista plină, Vechi stăpîn atît de darnic al copilăriei mele, Azi la noi în sat te-așteaptă toată casa cu lumină, Cu colinde și cu cîntec și cu crai ceteți de stele. Tu te furișezi în taină pe la fiecare poartă, Cu pășirea ta tiptilă nu lași urme pe zăpadă, Dar te simte-ntreg cuprinsul oropsiților de soartă, Cînd lași binecuvîntarea peste capul lor să cadă. Tu cobori și-n sara asta, tu cobori ca totdeauna, Pe pămîntul greu de rele, sol bătrîn de gînduri bune, Și-nveșmînți c-un văl de pace răzvrătirea-n-viforată... Cum te-așteaptă-n sat la mine !... Du-te, du-te, Moș Crăciune... De nu ți-o fi peste mînă treci și pe la casa noastră, Biată mama-ngîndurată azi e singură la masă, Tu măcar o rază-n suflet îi trimite pe fereastră, Cînd vezi neatins și vinul și colacul de pe masă. Apoi pleacă, Moș Crăciune... pe oriunde-și duce darul Bătrîneasca și cinstita și curata noastră lege ; Numa-n lumea mea st...

MUȘAT ȘI URSITORILE Sub vîntul rece-al amorțitei ierne Își pleacă codrul crengile-ncărcate ; Sub alba-i haină cîmpul se așterne, Cu stele dulci e bolta presărată ; Din fundul lumii, ce se pierde-n zare, Prin rumeni aburi luna se arată Iar din bordei ce sta lîngă cărare, Prin ochiul prins unei ferești rotunde Se-aude plîns, se vede luminare Și în căldura locuinței ascunde O mamă mișc-un leagăn cu piciorul Și la scînciri c-un cîntec ea răsp  Și-au adormit încet, încet feciorul, - Sub a lui leagăn a împins o piatră - Gîndirea ei spre viitor ia zborul. Mai licuresc cărbuni colo, pe vatră, Ea cade-ncet pe-a scaunului spate, Din codri lupii urlă, cînii latră. Ea doarme-adînc cu brațe-n jos lăsate, Dară prin somn stă țintă să privească : Un mîndru vis în sufletu-i străbate. Da, cînd a fost copilul să se nască, Opri Orion ale sale pasuri Ca soarta-n lume el să i-o croiască. Jur-împrejur se auziră glasuri Și s-au oprit Neptun din drumu-i sferic, Muțit-au limba de l-a vremii ceasuri. Șoptind...

SCRISOARE Contesei de Noailles, Născ. Principesa Brîncoveanu. Brîncoveanu Constantin, Boieri vechi și domn creștin... Cîntec din Bătrîni. Îți recitesc răvașu-n franțuzește Cu slova lui muiată-n ironie Și, nu știu cum, un gînd mă ispitește... Mă iartă, doamnă, că ți-l spun și ție... Tu ne-ai uitat, tu din strigarea noastră Nu știi nimic, nimica nu te doare ; Nici Dunărea nu-ți plînge la fereastră, Nici munții mei nu pot să te-nfioare... Nu ne-nțelegei nici visul, nici cuvîntul, Nici cîntecul tu nu ni-l poți cunoaște... Din țara ta ți-a mai rămas pămîntul, Ai grîu în el, dar și-ai uitat de moaște... Abia o dat', cînd te cheama Bizanțul, Ai poposit la noi o clipă, două : Verigă mîndră ce te-ai rupt din lanțul Unor vieți atît de scumpe nouă... De-aceea azi te miri ca de-o poveste Cînd cineva de rostul tău te-ntreabă, O glumă-ți par cuvintele aceste Și rîzi de noi, odraslă basarabă... Rîzi în zadar ! Trecutul ne-nfășoară Oricît de mult i-am surghiuni din minte... Străbunii-n noi de veci...

CARMEN LABORIS Veniți în horă de frăție Străvechii cîmpului străjeri, Ce ocrotiți de-o veșnicie A muncii rodnice dureri. Veniți, plugari, veniți oștenii Celui mai vechi și sfînt război, Tovarăși buni ai Cosînzenii, Veniți cu noi ! În goana vieții-nviforată Strigați: Plugarii-n veci nu pier, Căci lor pămîntul sfînt li-e tată, Și frate soarele din cer. În casele cu grinzi bătrîne Voi rostul lumii așezați. Sus, dătătorilor de pîne, În patimi și credințe frați, Voi, platnici de sudori și sînge, Voi, cei bogați și totuși goi, Veniți să ne-nvățați a plînge, Veniți cu noi ! Veniți, stăruitoare gloată, Strigați s-auză mici și mari : E răzimată lumea toată Pe palme aspre de plugari ! Năpraznic vifor de dreptate Vă doarme-n sufletu-nnoptat, Și spală lumea de păcate Cînd rele mîni l-au deșteptat, De grele vremi de mai-nainte De-al răsplătirii greu șuvoi, Veniți, aducători aminte, Veniți cu noi ! Strigați să știe largul zării, S-auză toți cîți trag în jug : Că focul roș al răzbunării Topește firel...

MOMENTE BIOGRAFICE Ți-a însemnat natura prin trăsnet unde stai Zdrelindu-ți-o, cu flăcări primejdioase, casa. E semn de neastîmpăr și de noroc - să-l ai Pînă cînd neagra doamnă o să-și învîrtă coasa. Tu ai luat mistria și gurile spărturii Le-ai astupat croindu-ți sălașul iar curat, Orgolios cerîndu-i în viitor naturii Un semn mai nobil și mai cizelat.

MINUNEA DE ATUNCI Am umblat toată ziua prin codrii pletoși. Ascultam cum un cîntec semeț se porni pe Înaltele creste. Sălbateci cocoși Cîntau și băteau din vînjoase aripe. Către școală, la tîrg, voi porni în curînd... Sufla prin frunzare o boare subțire, Treceam pe cărări murmurînd, lăcrimînd, Și mîngîiam copacii pentru despărțire. Seara am spălat căruța, am țesălat calul Păstrîndu-mi pe palme mirosu-i plăcut, M-am urcat pe cuptor, pentru ultima oară, Pe culcușul bătrîn și fierbinte de lut. Cu seara-mpreună au intrat în odaie Vecinul și alți oameni mulți de prin sat. Aveau frunți luminate de flacăra lămpii Și-au început să vorbească frumos și ciudat. O, fapte ce-atunci lunecarăți în preajmă-mi, Retrăite în mine sens nou căpătați ! Stînile noi, voia bună din sate Se nășteau seara ceea sub ochii-mi mirați... Simțeam cum un somn liniștit mă învăluie, Cum pleoapele grele încet se închid. Știam eu atunci că îmi străjuie somnul Întîia ședinț...

                                                               DESPĂRŢIRE                                         Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita ? Te-aş cere doar pe tine, dar nu mai eşti a ta ; Nu floarea vestejită din părul tău bălai, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.                                  ...

                                                                          MĂNUŞA                                                           (DUPĂ FR.SCHILLER)                                            Lîng-a leilor grădină regele Francisc aşteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrjur dei mari ai ţării şi ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nşiră dame-n veselă cunună.  ...