AMORUL UNEI MARMURE
Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată,
Cu sufetu-n ruină, un rege-asirian,
Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată
Gemîndul uragan.
De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,
De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,
Să fac să rup-o lume ce sfîşie-n tăcere
Zdrobit sufletul meu
Un leu pustie rage turbarea lui fugindă,
Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc,
Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mungindă,
Gîndurile de foc.
Eu singur n-a cui spune cumplita mea durere,
Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,
Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere
O piatră să ador.
Murindului speranţa, turbării răzbunarea,
Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu,
La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,
Nimic, nimica eu.
Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină,
Nimic, doar suvenirea surîsului tău lin,
Nimic decît o rază din faţa ta senină,
Din ochiul tău senin.
Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie
Iubeste-n ochi de flăcări al zilelor noroc,
Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie
Un ocean de foc.
Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,
De-ar tremura la sînu-mi gigaşul tău mijloc,
Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire
Un diadem de foc.
Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie,
Aş pune lege lumii rîzîndul tău delir,
Aş face al tău zîmbet un secol de orgie,
Şi lacrimile-ţi mir.
Căci te iubesc, copilă ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mîna blăndă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.
Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mînie,
Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,
Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie
Icoana ce-a iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...