LACRIMI
Copilăria mea pierdută
Demult, prin rarăștea de tei,
Și-a dus, cu rîsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei...
De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricîte vifore mă frîng,
Vai, mă-nfior cînd mintea-mi spune
De cîtă vreme nu mai plîng.
Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Și-mpotmolindu-se-n adîncuri
Își sap-acolo taina lor...
Încet s-așază rînduri-rînduri
Sub vălul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mări.
Acolo dorm pîn' cîteodată
Mi le urnește-al vremii mers,
Țesînd-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...